Connect with us

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu, noi demersuri pe lângă instituțiile UE și partenerii europeni privind aderarea României la Schengen

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD, S&D) a întreprins noi demersuri la început de an pe lângă instituțiile UE și partenerii europeni privind aderarea României la spațiul Schengen, se arată într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Pentru atingerea acestui obiectiv important pentru țară, eurodeputatul social-democrat subliniază că aderarea României la spațiul Schengen trebuie abordată „cu mai mult profesionalism și curaj”. „Ceea ce facem, ca țară, în aceste prime luni ale anului este esențial pentru a reuși să atingem acest deziderat până la alegerile europene din anul 2024”, punctează acesta.

Prin urmare, la acest început de an, Victor Negrescu a întreprins următoarele demersuri pe lângă instituțiile și partenerii europeni ai României:

  • a solicitat comisarului social-democrat Ylva Johansson să susțină aderarea României la spațiul Schengen la întâlnirea informală a miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne, forul care trebuie să adopte o decizie cu privire la extinderea zonei de liberă circulație: „Ministerul de resort trebuie să ridice acest subiect în cadrul reuniunii”;
  • a contactat oficialii din Suedia pentru a solicita ca aderarea României la spațiul Schengen să rămână un subiect prioritar pe agenda europeană: „Trebuie demarate, odată cu terminarea alegerilor locale, negocieri moderate de preşedinția suedeză cu Austria şi statele reticente”;
  • a fost în contact cu oficiali din Olanda pentru a ne asigura că veto-ul aplicat Bulgariei nu mai împiedică aderarea României la spațiul Schengen: „Trebuie să ne asigurăm că veto-ul Olandei nu va bloca România, fiind direct implicați în sprijinirea Bulgariei”;
  • a mulțumit ministrului grec de interne pentru sprijinul oferit în aderarea la spațiul Schengen: „Trebuie să dezvoltăm, împreună cu Grecia, o strategie comună de convingere a statelor reticente”;
  • a intrat în contact cu reprezentanți din mediul politic și cu reprezentanți ai sectorului nonguvernamental din Austria pentru a încerca o schimbare de poziționare din partea guvernului de dreapta austriac: „Trebuie demarată o campanie de lobby şi advocacy în Austria pe lângă toți cei care pot influența decizia”;
  • a discutat cu reprezentanți ai executivului spaniol, care urmează să preia Președinția Consiliului UE: „Vom efectua o vizită de lucru la Madrid. Contactele instituționale cu Spania trebuie intensificate”;
  • a propus o amplă consultare între cei interesați de definirea unei strategii naționale privind aderarea la spațiul Schengen „întrucât subiectul nu trebuie politizat, iar toate competențele trebuie folosite în interesul României”: „Trebuie evitată personalizarea aderării prin realizarea unei echipe largi de negociere sau de coordonare”;
  • i-a scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru a solicita folosirea tuturor mijloacelor legale posibile, inclusiv atacarea la Curtea de Justiție a UE a veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen: „Trebuie folosite toate mijloacele existente pentru a pune presiune în vederea adoptării unei decizii”;
  • a sprijinit petiția inițiată de români privind atacarea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a deciziei privind refuzul aderării la spațiul Schengen. Aceasta urmează să fie dezbătută în comisia de resort a Parlamentului European în luna martie: „Cetățenii trebuie implicați direct şi ascultați mai mult”;
  • a propus o coordonare și o colaborare mai bună cu partenerii din Bulgaria pentru a face demersuri comune, întrucât scenariul decuplării a fost ratat, iar țara vecină pare să aibă o abordare mai incisivă: „Trebuie setată o strategie comună şi definite axele comune de acțiune. De altfel, merită să discutăm și cu partenerii din Croația pentru a vedea cum putem aborda demersul la fel de eficient ca ei”.

Pentru ca toate aceste inițiative să conducă la efectul scontat, Victor Negrescu precizează că „este esențial ca la nivel național să fie menținută stabilitatea coaliției guvernamentale, iar responsabilii din Guvernul României să iasă din defensivă și să întreprindă acum, la începutul anului, toate demersurile necesare pentru a menține acest subiect pe agenda europeană”. „Nu doar discuții, ci acțiuni concrete”, subliniază eurodeputatul social-democrat.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Victor Negrescu

Vicepreședintele PE Victor Negrescu le-a solicitat instituțiilor europene măsuri specifice pentru a sprijini recuperarea rapidă a pieselor furate din tezaurul dacic

Published

on

© European Union 2025 - Source : EP

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, le-a solicitat instituțiilor europene măsuri specifice pentru a sprijini recuperarea rapidă a pieselor furate din tezaurul dacic, subliniind semnificația istorică și culturală a acestuia, precum și caracterul său transfrontalier. 

„Jaful de la Muzeul Drents, de unde au fost furate piese valoroase din tezaurul dacic al României, reprezintă un incident de o dimensiune europeană având în vedere semnificația istorică și culturală a artefactelor furate cât și caracterul său transfrontalier. Uniunea Europeană trebuie să pună în aplicare rapid mecanismele existente în cazul unor astfel de incidente care vizează patrimoniul cultural și să acționeze cu determinare folosind instituțiile specifice existente la nivel european”, a afirmat Victor Negrescu, într-un mesaj pe Facebook.

 

Subliniind faptul că protejarea patrimoniului cultural european nu este doar o problematică națională, ci o responsabilitate europeană, Victor Negrescu, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de transparență și de lupta împotriva corupției, a adresat următoarele solicitări instituțiilor europene:

– măsurile specifice pe care le are în vedere de Comisia Europeană pentru a îmbunătăți colaborarea între statele membre, Europol și Eurojust în cazul jafului din Olanda și prevenirea unor astfel de situații pe viitor;
– demersurile pe care le vor face instituțiile europene, ca urmare a acestui incident, pentru a asigura o implementare eficientă a Planului de acțiune al UE împotriva traficului de bunuri culturale, adoptat în 2022, la care a lucrat împreună cu colegii social-democrați în mandatul precedent de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, astfel încât să se prevină astfel de furturi și să se sprijine recuperarea rapidă a artefactelor furate.

„Anul trecut am avut plăcerea să vizitez, la Roma, expoziția cu artefactele dacice și vă pot spune că sunt o adevărată comoară care impresiona toți vizitatorii. Trebuie să facem tot ce se poate pentru a o recupera”, a conchis vicepreședintele PE.

Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr. și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în cursul dimineții de 25 ianuarie din Muzeul din Drents, Olanda, în care are loc expoziția “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului” organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie a României.

Extragerea pieselor de patrimoniu a fost făcută în urma unei explozii care a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României. Autoritățile au informat că un număr de exponate din expoziție au fost furate de făptuitori încă neidentificați. Investigația și inventarul pieselor sunt în desfășurare.

Ministerul Afacerilor Externe a informat Ministerul de Interne al României și Inspectoratul General al Poliției Române totodată fiind alertate ambasadele României în toate țările vecine pentru a cere sprijin autorităților competente.

De asemenea, ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a avut în cursul dimineții de sâmbătă o convorbire cu omologul olandez Caspar Veldkamp în care a fost reiterată importanța patrimonială și simbolică deosebită a pieselor care fac obiectul acestui caz și emoția pe care dispariția lor o generează în România.

Ulterior, în cursul zilei, președintele Klaus Iohannis a avut un schimb de mesaje cu premierul olandez Dick Schoof, care l-a asigurat că autoritățile olandeze desfășoară toate demersurile necesare pentru identificarea făptașilor și recuperarea tezaurului. Șeful statului consideră că este extrem de importantă readucerea în siguranță în țară în cel mai scurt timp posibil a exponatelor sustrase, care au o importanță culturală și istorică excepțională pentru patrimoniul românesc, conform sursei citate.

Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional cât și politic în soluționarea cazului. Îngrijorarea este împărtășită și au fost primite asigurări că autoritățile olandeze fac toate diligențele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliția olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră și a informat Interpol.

Ministerul Afacerilor Externe păstrează legătura cu Muzeul Național de Istorie a României, cu Ministerul Afacerilor Interne, IGP și prin Ambasada României la Haga cu instituțiile naționale olandeze competente.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu consideră necesar ca instituțiile UE din domeniul polițienesc și al justiției să funcționeze „fără greșeală și în deplin acord cu valorile europene”

Published

on

© Victor Negrescu/Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD/S&D), în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de politicile de transparență și combaterea corupției, a avut recent întâlniri de lucru cu reprezentanți de top ai instituțiilor europene din acest domeniu, pentru a discuta despre buna funcționare a acestora și consolidarea încrederii cetățenilor în UE și mecanismele sale.

Printre cei cu care s-a întâlnit se numără Catherine De Bolle, Directorul Executiv al Europol, Laura Codruţa Kövesi, Procurorul-şef al Parchetului European, Directorul Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE, Sirpa Rautio, Directorul Administrativ Eurojust, Vincent Jamin și Hans Leijtens, Directorul Executiv al Frontex.

 

Negrescu a subliniat importanța acestor discuții, anunțând că a obținut finanțări suplimentare pentru aceste instituții. „Trebuie să ne asigurăm că acestea funcționează fără greșeală și în deplin acord cu valorile europene, dacă vrem să crească încrederea în Uniunea Europeană și mecanismele ei”, a declarat eurodeputatul.

Finanțările suplimentare au fost destinate consolidării capacității acestor structuri de a preveni și combate corupția, de a proteja drepturile fundamentale și de a asigura securitatea la nivel european.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu: Comisia Europeană sprijină aderarea României la spațiul Schengen până la finalul anului, însă avem nevoie de sprijinul total al partenerilor europeni

Published

on

© Victor Negrescu/Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD/S&D), vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat într-o postare pe Facebook că a primit reconfirmarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea României la spațiul Schengen, ideal până la sfârșitul acestui an, în cadrul unei întrevederi avute luni cu comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.

Ulterior întâlnirii, Negrescu a prezentat trei scenarii privind posibilitățile de aderare:

  1. Scenariul optimist: Un vot tehnic favorabil României în perioada următoare, profitând de contextul post-electoral, similar cu situația Olandei.
  2. Scenariul precaut: Un vot în decembrie sau anul viitor, în speranța că un guvern pro-european, incluzând social-democrații, va susține aderarea.
  3. Scenariul negativ: Riscul unei coaliții anti-europene și pro-ruse care s-ar opune complet aderării României la Schengen.

De asemenea, vicepreședintele Parlamentului European a subliniat că România are în continuare șanse reale de a adera complet la Schengen și a promis să continue demersurile în acest sens, la fel ca anul trecut, când instituția a avut un rol important. El a mai precizat că, la următorul Consiliu Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie, Comisia Europeană va saluta rezultatele României în ceea ce privește securizarea frontierelor și participarea la air-Schengen.

Totuși, Negrescu a avertizat că este este necesar „sprijinul total al partenerilor europeni” pentru atingerea acestui obiectiv, fiind necesar să se țină cont de influența forțelor politice anti-europene din unele state membre.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ROMÂNIA8 hours ago

România trebuie să își urmeze interesele, afirmă senatoarea democrată Jeanne Shaheen despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: Este util să se vadă cu Trump

ROMÂNIA8 hours ago

“Poporul român trebuie să ignore” raportul critic din Congresul SUA, afirmă o senatoare americană: Un document ideologic și partizan care nu duce nicăieri

ROMÂNIA12 hours ago

ICI București anunță deschiderea apelului Incubation Space Program, dedicat startup-urilor aflate la început de drum care dezvoltă sau utilizează soluții bazate pe inteligență artificială

ENERGIE12 hours ago

SUA promovează noi acorduri nucleare în Europa Centrală pentru a consolida securitatea energetică regională și cooperarea strategică cu aliații europeni

INTERNAȚIONAL12 hours ago

“Viziunea Giorgiei”: Înaintea publicării în SUA a unei cărți prefațate de Trump și Vance, Meloni se arată în dezacord cu Merz privind “influența MAGA în Europa”

ROMÂNIA12 hours ago

Ministrul Finanțelor participă luni și marți la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles: „Voi continua să promovez obiective importante pentru România”

U.E.12 hours ago

Comisia Europeană va participa ca observator, la fel ca Italia, România și Cipru, la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, fără a adera la inițiativă

MAREA BRITANIE13 hours ago

Premierul Marii Britanii sugerează înăsprirea legislației privind accesul copiilor la rețelele sociale. Printre opțiuni se numără stabilirea unei limite minime de vârstă pentru utilizarea acestora

CHINA13 hours ago

Pentagonul a inclus temporar Alibaba și BYD pe lista companiilor asociate cu armata chineză, declanșând scăderi pe bursă în sectorul tehnologic chinez (FT)

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI14 hours ago

Victor Negrescu solicită ca 20% din viitorul buget multianual al UE să fie alocat educației și formării competențelor

NATO2 weeks ago

UE își actualizează Strategia pentru regiunea arctică. Kallas: Arctica a devenit linia de front a competiției globale pentru putere

U.E.4 weeks ago

Europol a destructurat o rețea de trafic de droguri sintetice care opera în UE. Rețeaua se angaja în activități de spălare de bani pentru a-și continua operațiunile ilicite

ROMÂNIA4 weeks ago

Ministerul Muncii și Banca Mondială facilitează dialogul regional privind reformele în serviciile sociale. Florin Manole: Dacă vrem servicii sociale care să conteze, trebuie să ieșim din zona de confort

SUA4 weeks ago

Giorgia Meloni a discutat telefonic cu Donald Trump, căruia i-a transmis că amenințarea cu tarife vamale în chestiunea Groenlandei este „o eroare”

COMISIA EUROPEANA1 month ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA2 months ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA2 months ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA3 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA3 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

Trending