
Europarlamentarul Vlad Nistor (PNL, PPE) anunță că s-a abținut la votul pentru Legea europeană climei ce s-a dat ieri în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European, care presupune reducerea cu 60% a emisiilor de carbon până în 2030.
„Am votat în plenul Parlamentului European pentru legea climatica europeană, în varianta sa inițială ce presupunea reduceri de 55% în emisiile de carbon. La propunerea ulterioară, de reducere cu 60% a emisiilor, m-am abținut, împreună cu colegii mei PNL din Grupul PPE. Motivul este următorul: interesele economice ale Romaniei și locurile de muncă ale multor cetățeni români vor fi dramatic afectate prin această creștere a limitei cu 5%”, a scris Vlad Nistor pe pagina de Facebook.
Grupul Popularilor Europeni, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, susține Legea europeană a climei, dar cu o anumită condiție: obiectivul de reducere a emisiilor de carbon să nu depășească 55%, astfel încât să nu fie afectate mii de locuri de muncă.
Citiți și: Popularii europeni din PE avertizează că o reducere mai mare de 55% a emisiilor de CO2 până în 2030 va pune cu adevărat în pericol multe locuri de muncă
Vlad Nistor condamnă votul dat de ceilalți europarlamentari români din grupurile politice S&D și Renew Europe: „Din nefericire, alți reprezentanți români din PE, din Grupurile Socialiștilor și Renew, au votat pentru această nouă limită ce va afecta grav interesele noastre naționale. Constat cu tristețe această alianță a PSD și a USR din PE, contrară nevoilor și intereselor sociale și economice ale conaționalilor noștri.”
De asemenea, europarlamentarul liberal are încredere că această Lege europeană privind clima nu va trece de Consiliul European, iar președintele Klaus Iohannis va apăra interesele României, care de această dată nu sunt prezente în votul Parlamentului European: „Sper într-o rectificare rapidă a acestei situații ce se va dovedi dezastruoasă pe termen scurt si mediu pentru România. Următorul pas procedural se va desfășura în Consiliul European unde, din fericire, interesele naționale ale României sunt reprezentate de către președintele Klaus Werner Iohannis.”
Toate statele membre trebuie să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2050, declară Parlamentul, cerând obiective ambițioase de reducere a emisiilor pentru 2030 și 2040.
Parlamentul European și-a adoptat miercuri mandatul de negociere referitor la Legea europeană a climei cu 392 de voturi pentru, 161 împotrivă și 142 abțineri. Noua lege urmărește să transforme în obligație promisiunile prin care Uniunea s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, cetățenii și companiile europene vor beneficia de temeiul juridic și predictibilitatea de care au nevoie pentru a se pregăti să facă față schimbărilor aferente.
Ce urmează
Parlamentul este gata acum să înceapă negocierile cu statele membre, după ce Consiliul cade de acord asupra unei poziții comune.
În urma deciziei Consiliului European (2019) de a sprijini obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050, Comisia a propus, în martie 2020, o Lege europeană a climei. Aceasta transformă obiectivul Uniunii de a ajunge să aibă un impact neutru asupra climei până în 2050 în obligație legală.
Parlamentul a jucat un rol important și a solicitat insistent o legislație mai ambițioasă a Uniunii în domeniul climei, iar, pe 28 noiembrie 2019, a declarat o situație de urgență privind clima.