Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Vlad Nistor, ”indignat” de refuzul Austriei de a accepta România în Schengen: Este un atac flagrant la adresa solidarității și unității UE. Comisia nu poate sta indiferentă

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), califică refuzul Austriei de a accepta România în spațiul Schengen drept ”un atac flagrant la solidaritatea, coerența și coeziunea unității europene”.

”Problema este una foarte simplă. Sigur este un atac care, pe români ca mine, îi umple de indignare și enervare. Se întâmplă la fel cu colegii noștri bulgari. Se întâmplă deci cu peste 30 de milioane de cetățeni ai UE, dar problema e alta. Indignarea ar trebui să fie a celor peste 500 de cetățeni europeni pentru că, de fapt, acesta este un atac flagrant la fundamentele instituțiilor europene. Este un atac flagrant la solidaritatea, coerența și coeziunea unității UE. Comisia nu poate sta indiferentă. Parlamentul a votat în mod clar și cert, altfel decât un cancelar și un ministru de interne”, a subliniat eurodeputatul într-o intervenție în cadrul Parlamentului European, care a inclus pe ordinea de zi rezultatul reuniunii Consiliului justiție și afaceri interne din 8 decembrie, în cadrul căreia Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, nefiind întrunită unanimitatea necesară pentru ca cele două state să intre în spațiul de liberă circulație.

În același timp, statele membre ale UE care fac parte și din Schengen, 22 dintre acestea, au votat aderarea Croației la spațiul Schengen.

Decizia a stârnit un val puternic de nemulțumiri din partea oficialilor europeni și ai statelor membre, evidențiindu-se în acest caz Germania și Franța, fiind așteptată o reiterare a revoltei, prilejuită de summitul Consiliului European, ce va avea loc la Bruxelles în această săptămână, unde Klaus Iohannis va ridica chestiunea blocării aderării României la Schengen și unde va prezenta ”două, trei acțiuni” pentru a avansa în acest dosar. 

De altfel, președintele s-a arătat nemulțumit de veto-ul din cadrul reuniunii JAI, atrăgând atenția că blocarea intrării României în Schengen de către Austria riscă să afecteze unitatea europeană și a subliniat că țara noastră nu se va opri până nu va îndeplini acest obiectiv.

La rândul său, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat asigurări că procesul de aderare va fi reluat și că țara noastră va continua să protejeze frontierele externe ale UE. 

În semn de protest, România a decis să diminueze relațiile diplomatice cu Austria, ambasadorul Emil Hurezeanu fiind chemat în țară pentru consultări, astfel că Ambasada de la Viena va fi asigurată de însărcinat cu afaceri ad interim.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cristian Bușoi

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

Published

on

© Cristian Bușoi / Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, salută ”îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic”.

”Parteneriatul dintre UE și SUA se consolidează și se îmbunătățește de la an la an. Salut îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic. În ciuda crizelor multiple din ultimii ani, astăzi economia transatlantică a ajuns la cote record. Economia europeană și economia americană sunt împreună cea mai mare economie a lumii. Noi reprezentăm jumătate din totalul consumului personal global și aproape o tremie a PIB-ului mondial din punct de vedere al puterii de cumpărare”, a precizat europarlamentarul într-un comunicat de presă, emis la scurtă vreme după vizita sa în Silicon Valley în vederea consolidării legăturilor UE-SUA pe axa inovării și cercetării.

Cristian Bușoi a susținut declarațiile cu cifre:

  • Comerțul cu mărfuri dintre SUA și Europa a atins un maxim istoric de 1,2 trilioane de dolari;
  • Comerțul cu mărfuri SUA-UE a atins un record de 909,5 miliarde USD, mai mult decât mărfurile UE-China și cu 25% mai mare decât comerțul de mărfuri dintre SUA și China;
  • Companiile afiliate din SUA din Europa au câștigat aproximativ 325 de miliarde de dolari, un record deosebit, în timp ce afiliații europeni din SUA au câștigat 151 de miliarde de dolari. Al doilea cel mai înalt nivel vreodată;
  • Exporturile de bunuri din SUA și Europa către lume (excluzând comerțul intra-UE) au reprezentat 20% din exporturile globale în 2021. Dar împreună au reprezentat 66% din stocul de ieșire și 66% din stocul de intrare al ISD la nivel mondial.

”Sunt cifre care vorbesc de la sine și arată încă o dată că Lumea Liberă se poate dezvolta și poate aduce prosperitate, conlucrând și respectându-se reciproc”, a mai spus eurodeputatul.

Acesta a mai punctat că ”economia transatlantică aduce prosperitate cetățenilor săi, locuri de muncă și creează climatul necesar pentru dezvoltarea societăților”.

”SUA a venit alături de Europei și a ajutat la consolidarea independenței energetice, exportând gaze lichefiate, cota de export ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, fapt ce ne-a permis să răspundem eficient la șantajul făcut de Federația Rusă. Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici și mai prosperi”, a conchis Cristian Bușoi.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Este nevoie de măsuri pentru a atinge obiectivele Uniunii Europene, pentru a asigura reziliența sistemelor alimentare, dar nu cu costul fermierilor, în mâinile cărora se află bunăstarea ecosistemelor agricole și care se află în prima linie în lupta pentru asigurarea securității alimentare, a subliniat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.

Acesta a participat la o dezbatere privind refacerea naturii în cadrul comisiei mai sus menționate.

”Se propune ca până în 2030, 25.000 km de râuri să fie transformate în râuri cu curgere liberă. Cum rămâne cu banii care s-au investit până acum în regularizarea acestor cursuri de râuri pentru prevenirea inundațiilor? Să se întreprindă acum măsuri prin care să le refacem și să le aducem la matca inițială, înseamnă punerea în pericol a vieților omenești”, și-a exprimat surprinderea Daniel Buda.

El a arătat că ”evoluțiile geopolitice recente au subliniat și mai mult necesitatea de a proteja securitatea alimentară și reziliența sistemelor alimentare”.

”În această ordine de idei e important să evaluăm corect poziția fermierilor în ecosistemul agricol. Îi vedem ca fiind parte a soluției sau parte a problemei?”, a întrebat eurodeputatul.

Așadar, ”Comisia Europeană trebuie în mod ferm să-și definească calea de acțiune”, consideră Daniel Buda.

”Dacă vom vedea fermierii ca fiind parte a problemei, ca fiind dușmanii mediului, înseamnă că suntem într-o fractură de logică incomensurabilă”, a semnalat europarlamentarul.

Din punctul său de vedere, sarcinile administrative trebuie să fie însoțite de ”resurse financiare” pentru a evita ”relocarea producției agricole din interiorul UE în alte state din afara UE”. 

”Vom importa alimente care nici pe departe nu au calitatea pe care le au cele produse în UE”, a atras atenția Daniel Buda asupra probabile realități. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Rareș Bogdan îi cere lui Manfred Weber să-i unească pe popularii europeni pentru ”a face presiuni în sensul măririi compensațiilor” pentru fermierii români afectați de invazia rusă din Ucraina

Published

on

© Rareș Bogdan/ Facebook

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, liderul delegației române din Grupul PPE din Parlamentul European, a discutat cu Manfred Weber, președintele acestei formațiuni din legislativul european și lider al Partidului Popular European, despre ”problema fermierilor români, care au primit compensații de 25 de ori mai mici decât au cerut pentru pierderile suferite după din invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin”.

Am avut o întâlnire extrem de plăcută dimineață cu Manfred Weber, președinte al Popularilor Europeni și al EPP Group din Parlamentul European. Manfred este nu doar un creștin adevărat, dar și un om cu o energie rară. Am deschis problema fermierilor români, care au primit compensații de 25 de ori mai mici decât au cerut pentru pierderile suferite după din invadarea Ucrainei de către Putin Vladimir. L-am rugat să poziționăm EPP, de orientare creștin-democrată și conservatoare, recunoscut ca fiind apărătorul fermierilor din Europa, pentru a face presiuni în sensul măririi compensațiilor de 56 de milioane de euro pentru trei țări la 500 de milioane, suma anunțată inițial de Comisie” a precizat Rareș Bogdan într-un mesaj publicat pe Facebook.

Demersul eurodeputatului vine să completeze apelul lansat liderilor UE, acela de a decide plata unor compensații pentru fermierii români care ”au pierdut enorm după declanșarea invaziei ruse în Ucraina”.

Aceste compensații au fost anunțate de comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski. Ele se ridică la 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), defalcate după cum urmează: Poloniei 29,5 milioane de euro, Bulgariei 16,75 milioane şi României 10,05 milioane.

Chiar dacă aceste trei state membre au undă verde de a dubla acest sprijin prin ajutoare de stat, fermierii și-au exprimat nemulțumirea, considerând că suma este prea mică, în contextul în care 60% din cerealele ucrainene au tranzitat România, conform mențiunilor președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei ședințe PPE ce a avut loc săptămâna trecută.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN10 hours ago

Consiliul European: Klaus Iohannis a cerut sprijin suplimentar pentru R. Moldova și a solicitat Comisiei Europene să reanalizeze nivelul sprijinului financiar acordat fermierilor români

EVENIMENTE12 hours ago

Accelerarea transformărilor de mediu, sociale și de bună guvernare pentru societate și mediul de afaceri în România – dezbatere organizată de Global Shapers sub patronajul Ambasadei Elveției

SUA12 hours ago

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, începe un turneu în Africa pentru a contracara prezența tot mai are a Chinei și Rusiei pe acest continent considerat de Washington ”viitorul lumii”

CHINA14 hours ago

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

ROMÂNIA14 hours ago

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

ROMÂNIA15 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

SUA16 hours ago

Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar reiterează: ”Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”

Cristian Bușoi17 hours ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN17 hours ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

ROMÂNIA15 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA2 days ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO3 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

Team2Share

Trending