Connect with us

Vlad Nistor

Eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE) face analiza implicațiilor votului din Irlanda asupra relației cu Irlanda de Nord și procesului de negociere post-Brexit

Published

on

© Vlad Nistor/Facebook

Implicațiile votului din Irlanda, care a generat complicații pentru politicienii de la Dublin, vor fi resimțite și la Bruxelles, atenționează eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), într-un mesaj de analiză publicat pe pagina sa de Facebook. 

„Alegerile de sâmbăta trecută din Irlanda au creat o situație deosebit de complicată pentru mediul politic de la Dublin, dar nu numai. Implicațiile acestui vot vor fi resimțite și la Belfast, Londra dar și la Bruxelles. Spun situație complicată deoarece niciunul dintre partidele principale (Fine Gael, centru-dreapta și Fianna Fáil, centru) nu a obținut un scor decisiv care să le permită să formeze individual un guvern stabil”, precizează Vlad Nistor. 

Acesta descrie că marea surpriză a acestui scrutin a fost scorul excepțional și neașteptat obținut de Sinn Féin, principalul partid naționalist-republican din Irlanda, care are o „istorie controversată și cu scoruri electorale anterioare modeste” și care rămâne „conectat, cel puțin la nivel de imagine publică, de IRA (Armata Republicană Irlandeză) și de trecutul sângeros din perioada dintre 1960 și 2000 (Times of Trouble sau, mai simplu, the Troubles)”.

Reinventându-se treptat începând din 2002 (când a avut un scor electoral de numai 6%), Sinn Féin a adoptat un program de stânga, orientat către clasele sociale mai defavorizate și axat pe crearea de locuri de muncă și dezvoltarea sectorului imobiliar pentru populația largă. Actualul lider al Sinn Féin, Mary Lou McDonald, a preluat conducerea partidului de la Gerry Adams în 2018. Acesta din urmă a condus formațiunea începând cu 1983 și a fost atât o figura controversată, apropiata de IRA cât și un jucător esențial în procesul de pace ce a dus la semnarea Good Friday Agreement în 1998 și la crearea unui cadru stabil de cooperare (sau mai degrabă un modus vivendi stabil) între republicanii și unioniștii din Irlanda de Nord.

Făcând referire la sistemul electoral din Irlanda și la datele recent publicate de autoritatea electorală din Irlanda, eurodeputatul PNL explică că Sinn Féin ar fi primit un mandat mult mai consistent din partea electoratului dacă ar fi introdus mai mulți deputați pe listele de la alegeri, ceea ce ar fi ajutat formațiunea să formeze un guvern minoritar și să evite negocierile cu Fine Gael și Fianna Fáil. Prim ministrul în funcție, Leo Varadkar, liderul Fine Gael, a exclus din start o coaliție cu Sinn Féin, însă Micheál Martin, liderul Fianna Fáil, a lăsat deschisă ușa unei posibile înțelegeri cu partidul lui McDonald.

„În ceea ce privește sistemul electoral din Irlanda, votanții nu aleg un singur nume de pe lista, ci plasează toți candidații din colegiu într-un clasament al preferințelor lor. Deputații sunt astfel aleși în ordine descrescătoare a preferințelor până când este atins numărul de locuri disponibile în acel colegiu. Este evident din datele recente că dacă Sinn Féin ar fi introdus mai mulți candidați în cursa electorală și ar fi acoperit un număr mai mare de circumscripții, ar fi primit un mandat mult mai consistent din partea electoratului. Aceasta s-ar fi concretizat în realizarea unui guvern minoritar fară a mai fi nevoie de negocieri cu cei doi mari rivali”, explică Vlad Nistor. 

Participarea Sinn Féin în guvernul de la Dublin ar avea un impact puternic atât în Irlanda de Nord cât și asupra procesului de negociere post-Brexit, mai spune Vlad Nistor, care explică că formațiunea politică ar putea avea „un rol stabilizator pentru insulă”, dar și un rol în „redeschiderea tensiunilor și chiar a conflictelor din deceniile trecute”.

„Multe voci din Sinn Féin – dar nu numai – vehiculează ideea reunificării Irlandei de Nord cu republica Irlandeză. Consimțământul legal pentru un referendum care să ducă la separarea Belfastului de Regatul Unit poate fi dat însă numai de Secretarul de Stat pentru Irlanda de Nord din cabinetul de la Londra. La Belfast, Sinn Féin face deja parte din coaliția de guvernare alături de Partidul Unionist Democratic, condusa de Alrene Foster. Prezența Sinn Féin în ambele cabinete ar reprezenta pentru unii un rol stabilizator pentru insulă, însă alții consideră acest lucru ca fiind periculos și putând să ducă la redeschiderea tensiunilor și chiar a conflictelor din deceniile trecute”, atenționează eurodeputatul român.

În plus, scorul pozitiv obținut de Sinn Féin la urne a fost influențat doar în mică măsură de Brexit, potrivit lui Vlad Nistor.

„Deși Leo Varadkar a dus o negociere fructoasă cu Boris Johnson pentru interesele Irlandei (principalul exemplu fiind frontiera care se va afla în Marea Irlandei și nu între Irlanda de Nord și Republică), numai 1% dintre votanți au declarat că Brexitul și negocierile sale prelungite au avut un rol în alegerea făcută la urne”, a precizat acesta.

În orice caz, eurodeputatul speră că negocierile între principalele forțe politice din Irlanda, din următoarele săptămâni, vor clarifica „situația deosebit de fluidă la acest moment” și vor fi benefice pentru păstrarea stabilității Insulei.

„Situația este deosebit de fluidă la acest moment deoarece rezultatele alegerilor nu au primit validarea finală. Vor mai urma și săptămâni de negocieri intense în care toate părțile interesate (atât partidele irlandeze, dar și alte forțe din societate cât și din țări învecinate) vor exacerba mesajele din campanie iar efectele acestui vot din Irlanda de pe 8 februarie 2020 se vor vedea în timp. Să speram totuși că va fi o așezare ce va duce la armonie și cooperare și nu la revenirea la atitudini și acțiuni de tristă amintire”,  este nota optimistă în care eurodeputatul Vlad Nistor își încheie scurta analiză.


Vlad Nistor a înlocuit-o, la începutul lunii decembrie, pe Adina Vălean în calitate de membru al Parlamentului European, după ce aceasta a devenit membru al Comisiei Europene, instalată în funcție la 1 decembrie 2019.

Acesta este membru supleant în Comisia pentru comerț internațional, Comisia pentru cultură și educație, Subcomisia pentru drepturile omului, Delegația la Comisia parlamentară de parteneriat UE-Armenia, Comisia parlamentară de cooperare UE-Azerbaidjan și în Comisia parlamentară de asociere UE-Georgia, precum și în Delegația pentru relațiile cu Statele Unite.

Vlad Nistor a candidat la alegerile europene din 26 mai 2019 pe listele PNL, regăsindu-se pe poziția a 11-a.

Vlad Nistor este profesor universitar, la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost Decan al Facultății de Istorie între 2004 și 2012 și președinte al Senatului Universității din București (2011-2015). A fost deputat între anii 2012 și 2016. Este Vicepreședinte al PNL pentru politică externă, apărare și securitate națională. 

Totodată, Vlad Nistor a fost director general al Institutului Diplomatic Român, din 2005. În perioada 1998-2000, în mandatul lui Emil Constantinescu, a fost consilier de stat la Președinția României. Este membru în Consiliul Științific al asociației New Strategy Center.

Delegația română din grupul PPE din Parlamentul European, formată din zece eurodeputați PNL, doi de la PMP și doi de la UDMR, este a treia cea mai mare delegație națională din cadrul grupului popularilor europeni.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Vlad Nistor

INTERVIU Eurodeputatul Vlad Nistor, despre tensiunea creată de refugiații sirieni la granița dintre Turcia și Grecia: ”Bruxelles-ul reacționează greu”

Published

on

©️ Vlad Nistor/ Facebook

În contextul tensiunilor create de valul de refugiați sirieni la granița dintre Turcia și Grecia, eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE) subliniază că reacția instituțiilor euoropene este una lentă: ”Bruxelles-ul reacționează greu, dar probabil nu este o decizie luată la nivelul liderilor europeni și a principalelor state membre”.

În interviul acordat în exlusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, deputatul european a explicat că sursa tensiunilor este clară: ”Erdogan era obligat să reacționeze într-un fel sau altul față de evoluția bizară a conflictului din zona siriană cu implicarea Federației Ruse și încearcă să se folosească în acest context de elementul lui de șantaj pe care l-a mai folosit împotriva Uniunii Europene, și anume refugiații.”

Reamintim că, astăzi, în zona de frontieră dintre Grecia și Turcia au apărut și tensiuni, după ce forțele de ordine elene au folosit gaze lacrimogene pentru a-i opri pe aceștia să treacă frontiera, iar migranții au aruncat cu pietre.

Această dispută între europeni și turci survine după ce administrația de la Ankara a anunțat ieri, 28 februarie, că nu îi va mai opri pe refugiații sirieni să ajungă în Europa și îi vor lăsa să treacă spre granițele cu Grecia și Bulgaria, încălcând astfel obligațiile din acordul semnat în 2016 cu Uniunea Europeană.

Administrația de la Ankara a luat această decizie după ce au fost uciși 33 de soldați turci într-un atac aerian al forțelor guvernamentale siriene în regiune Idlib din nord-vestul Siriei.

În acest context, Vlad Nistor consideră că administrația de la Ankara ”chiar îi stimulează pe refugiați să se îndrepte spre Europa.”

Chiar Ministerul Afacerilor Externe din Turcia critică autoritățile elene: ”Uitați-vă la cei care ne învață lecții de drept internațional! Aruncă bombe cu gaze lacrimogene asupra miilor de oameni nevinovați care sunt îngrămădiți pe ușile lor. Dar există obligația de a-i trata pe cei care trec prin granița Greciei ca pe niște oameni!”, subliniază Ministerul Afacerilor Externe din Trucia într-o postare pe Twitter.

Pe de altă parte, deputatul european a observat că Bulgaria a ”intrat repede și masiv în discuții și am văzut reacția maghiară, ca întotdeauna.”

Potrivit lui Vlad Nistor, premierul maghiar, Viktor Orban ”pretinde că reușește să negocieze cu Erdogan și să pregătească un Summit al țărilor Visegrád pe această temă. Este un joc interesant și ține de felul în care Guvernul maghiar a reacționat constant față de criza migrației în Europa, ține de faptul că Ungaria are o poziție bizară în ultima vreme față de multe dintre instituțiile europene, ține de poziția și atmosfera tensionată la adresa Ungariei și Poloniei din Parlamentul European și Comisia Europeană.”


Vlad Nistor, în calitate de europarlamentar în cel mai mare grup politic al Parlamentului European, grupul Popularilor Europeni, este membru în următoarele Comisii de specialitate: Comisia pentru afaceri externe, Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, Delegația pentru relațiile cu India, Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest și membru supleant în Comisia pentru comerț internațional, Comisia pentru cultură și educație, Subcomisia pentru drepturile omului, Delegația la Comisia parlamentară de parteneriat UE-Armenia, la Comisia parlamentară de cooperare UE-Azerbaidjan și la Comisia parlamentară de asociere UE-Georgia și Delegația pentru relațiile cu Statele Unite.

Continue Reading

Vlad Nistor

Eurodeputatul PNL, Vlad Nistor, vizită la Washington și la granița SUA cu Mexic

Published

on

© Europarlamentarul Vlad Nistor (arhivă personală)

Europarlamentarul Vlad Nistor (PNL, PPE) a efectuat prima sa misiune, în calitate de europarlamentar, în afara Uniunii Europene, fiind singurul eurodeputat român din delegația subcomisiei AFET pentru Drepturile Omului, care a reprezentat Parlamentul European în SUA.

Această vizită survine după ce în Parlamentul European fost dezbătută o rezoluție referitoare la situația dintre granițele SUA și Mexic.

Într-un interviu acordat exclusiv pentru CaleaEuropeană.ro, Vlad Nistor a relatat despre această vizită în SUA și despre situația migrației de acolo.

”În această misiune au făcut parte membrii din majoritatea grupurilor politice ale Parlamentului European, am vizitat la început mai mult autorități locale și Congressman-ul din zona El Paso (Texas), membrii ai consiului local din orientări politice diferite și evident totul a revenit de la Veronica Escobar, personaj celebru acolo și actor important în timpul impeachmentul-ui recent al lui Donald Trump”.

De asemenea, delegația Parlamentului European a efectuat o vizită și dincolo de granița cu El Paso: ”O zi am trecut dincolo de graniță în orașul ”frate” cu El Paso, unde ne-am întâlnit cu autorități locale și am vizitat și câteva facilități pentru refugiați, una a statului și unaprivată, ultima menționată fiind supraaglomerată și cu condiții dificile, dar oamenii se simțeau bine”.

© Europarlamentarul Vlad Nistor (arhivă personală)

Deputatul european a explicat că în prezent cetățenii mexicani nu mai reprezintă o îngrjijorare pentru autoritățile americane privind migrația, ci cetățenii din America Centrală reprezintă o îngrijorare.

”Problema migrației este următoarea, nu cea mexicană este problemă. Cetățenii mexicani au diferite posibilități în urma noilor acorduri de a ajunge în Statele Unite. Migrația provine în mod prioritar dinspre așa-zisul triunghi al Nordului. Este vorba despre cele trei țări din America Centrală: El Salvador, Guatemala și Honduras.”

© Europarlamentarul Vlad Nistor (arhivă personală)

De asemenea, Vlad Nistor a subliniat că migrația din Europa este un subiect actual și discutat de oficialii americani în domeniu: ”Interesant este că în SUA se știa foarte bine de situația migrației din Europa si referirele au fost foarte clare.”

De menționat faptul că toate aceste vizite pe tema migrației nu au urmărit discuții politice, informează Vlad Nistor.


Vlad Nistor, în calitate de europarlamentar în cel mai mare grup politic al Parlamentului European, grupul Popularilor Europeni, este membru în următoarele Comisii de specialitate: Comisia pentru afaceri externe, Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, Delegația pentru relațiile cu India, Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest și membru supleant în Comisia pentru comerț internațional, Comisia pentru cultură și educație, Subcomisia pentru drepturile omului, Delegația la Comisia parlamentară de parteneriat UE-Armenia, la Comisia parlamentară de cooperare UE-Azerbaidjan și la Comisia parlamentară de asociere UE-Georgia și Delegația pentru relațiile cu Statele Unite.

Continue Reading

Vlad Nistor

Eurodeputatul Vlad Nistor, în amintirea victimelor Holocaustului: Acceptarea moment după moment a intoleranței a generat în cele din urmă dezastrul pentru o minoritate

Published

on

© Vlad Nistor/Facebook

Acceptarea moment după moment a intoleranței a generat în cele din urmă dezastrul pentru o minoritate, este mesajul transmis de eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Ceremoniile desfășurate luni, 27 ianuarie, la Auschwitz-Birkenau au marcat împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului morții de către Armata Roșie, în 1945. Prin rezoluția adoptată la 1 noiembrie 2005, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a hotărât ca aceată dată să devină Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

 

„Am avut astăzi ocazia excepțională de a urmări cuvântările celor prezenți la Auschwitz, la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea acestui loc de sinistră tortură, unul dintre locurile cele mai sinistre pe care istoria omenirii le-a cunoscut. Printre vorbitori, toți impresionanți, s-a aflat și un domn a cărui mărturie nu a ținut direct de experiența sa personală, ca a celorlalți, ci a ținut de tentativa de a explica cum s-a ajuns acolo. Acceptarea moment după moment a intoleranței, acceptarea pe rând a celor mai înfiorătoare restricții impuse de o societate sau de părți ale unei societăți asupra unei minorități a generat în cele din urmă dezastrul. Numai în felul acesta se poate ajunge la catastrofă. Din toate aceste motive, un supraviețuitor al Auschwitz-ului, prezent la comemorare, a transmis cel mai important mesaj cu putință – Fiți atenți, uitați-vă în jurul vostru, vedeți ca nu cumva în societatea în care trăiți să apară semnele unor asemenea atitudini, pentru că aceste atitudini pot să vă ducă la ce poate fi mai rău pentru rasa umană”, a transmis Vlad Nistor pe Facebook. 

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending