Europa de Est se aliază pentru a reduce dependența UE de gazele rusești. Un gazoduct între granițele Greciei și Bulgariei ar urma să fie finalizat până în iunie

Ţările din Europa de Est se aliază pentru a dezvolta proiecte şi a împărţi resursele, în vederea contracarării dominaţiei Rusiei pe piaţa gazelor şi a reduce dependenţa UE livrările ruseşti, informează presa internațională și Agerpres.

Un gazoduct între graniţele Greciei şi Bulgariei ar urma să fie finalizat până în iunie, obiectivul fiind de a asigura celor două ţări şi vecinelor lor acces la noile conectări la reţea. Noul gazoduct vine în contextul în care Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Vladimir Putin a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Gazoductul de 240 milioane de euro va lega oraşul Komotini din Grecia de oraşul Stara Zagora din centrul Bulgariei. Proiectul este finanţat de ţările implicate şi de Uniunea Europeană.

Între timp, liderii Bulgariei şi României au anunţat planuri de a colabora pentru a reducerea presiunea Rusiei asupra pieţei gazelor.

Premierul bulgar Kiril Petkov a anunţat că ţara ar putea primi gaze din România, pe care ar urma să le trimită în Turcia, urmând să ajungă înapoi pe cealaltă direcţie, prin interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria. Premierul bulgar s-a declarat convins că interconectorul dintre Bulgaria şi Grecia va fi finalizat în iunie.

Președintele Klaus Iohannis i-a evidențiat premierului Kiril Petkov importanța operaționalizării rapide a interconectorului Bulgaria-Grecia, în contextul în care Federația Rusă a oprit exportul de gaze naturale către Bulgaria și Polonia, pe fondul sancțiunilor UE pentru invazia Ucrainei.

În domeniul energiei, președintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru eforturile comune la nivel european în vederea eliminării cât mai curând posibil a dependenței energetice a Uniunii Europene de Federația Rusă, conform abordării agreate la nivelul Consiliului European. 

Miercuri, compania Gazprom a anunțat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria și Polonia, ca urmare a faptului că cele două au refuzat să plătească în ruble livrarea combustibilului, pretenție enunțată de Vladimir Putin încă din luna martie.

Premierul bulgar și-a exprimat revolta față de aceast gest al companiei ruse, pe care l-a calificat drept un șantaj și o încălcare a actualului contract, care expiră la finalul acestui an și a cărui valabilitate nu va mai fi reînnoită.

De asemenea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,  a anunțat că Executivul european este pregătit și are în vedere un răspuns coordonat. Ea a dat asigurări că era combustibililor fosili din Rusia se va încheia.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare