Connect with us

EDITORIALE

Europa mignonă vrea să-și refacă talia mondială: Cum va juca România între armata europeană și NATO

Published

on

de Robert Lupițu

robert lupituEuropa se agață de un nou subiect așa cum cu un deceniu în urmă se lansa spre proiectul Tratatului Constituțional cu un entuziasm puternic. O Uniune a Apărării, o Uniune cu o integrare militară și cu un nou centru de comandă reprezintă, în condiționalitatea evoluțiilor din prezent, ceva mai mult decât ce trebuia să fie atunci constituția europeană. Un subiect capabil să nască pasiuni purtate pe o agendă decizională formată din susținători și contestatari, un proiect latent în redesenarea priorităților și aspirațiilor și o viziune care poate crește talia unei Europe dovedită mignonă în fața problemelor.

Comercializată de președintele Comisiei Europene încă de anul trecut, apărarea europeană – o inițiativă cu reminescențe în anii ’50, cu o Politică de Securitate și Apărare Comună aflată în subsidiarul PESC și sub umbrela practică a apărării euro-atlantice – a redevenit temă vedetă în spațiul european. Resuscitată și atent plasată în media europeană printr-un document citat de Financial Times potrivit căruia Jean-Claude Juncker va propune la discursul despre Starea Uniunii înființarea unui centru de comandă pentru dimensiunea militară UE, subiectul armatei europene și-a găsit imediat primii apologeți oficiali: Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, și ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen.

A venit timpul să punem bazele pentru o apărare comună. Cred că este unul din marile proiecte prin care putem restarta procesul de integrare”, (Federica Mogherini, interviu pentru cotidianul italian La Reppublica)

Este timpul să se avanseze spre o Uniune a Apărării care ar fi practic un Schengen în domeniul apărării. Americanii se așteaptă să facem acest lucru” (Ursula von der Leyen, la Vilnius)

Aș cuteza să formulez că sunt și cei mai importanți susținători de profil: Mogherini ar fi o figură instituțională cheie în acest proces prin mandatul său de ÎR pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, responsabilă atât pentru PESC, cât și pentru PSAC. von der Leyen reprezintă, în această schemă, principalul beneficiar statal al unei structuri de acest tip în UE, iar ambele sunt și exponenți ai marilor familii politice europene: PES și PPE. Pe de altă parte, dacă poziția Federicăi Mogherini nu naște pasiuni pentru dezbatere, cea a Ursulei von der Leyen face exact contrariul: șefa Apărării din Germania și-a ales să comunice acest lucru la Vilnius, capitala unei țări baltice aflată în avangarda flancului estic și care, ca întreaga regiune de altfel, privește spre Washington pentru securitate.

Europa post-Brexit dorește integrare militară: firul unui subiect cu risc de clivaj

Fac o remarcă necesară pentru a clarifica termenii articolului: nu sugerez o gândire strategică premeditată și, mai ales, dependentă de rezultatul referendumului din Marea Britanie, însă disting o bună comunicare strategică (pledoaria pentru integrare, nevoia de a ne ridica la nivelul partenerilor) și cu riscuri atașate.

Marea Britanie, așa cum mulți cunosc, este aliatul de nădejde și partenerul indispensabil al Statelor Unite (principalul garant al securității euro-atlantice) din Europa și din Uniunea Europeană. Londra și-a manifestat în dese situații rezerve cu privire la un asemenea proiect, pentru Marea Britanie fiind mai mult decât o legătură tangențială între suveranitate și politica europeană de securitate și de apărare comună. NATO este altă poveste, altă încadrare de securitate. Practic, un demers defensiv european în direcția unei integrări militare a fost privit ca pe o dublare a rolurilor, ca o erodare și perimare indirectă a NATO. Aceasta este filosofia de securitate britanică, la care s-au raliat și alte state precum Polonia și România. Inserez aici o întrebare a unui expert de securitate canadian către un altul, belgian, discuție la care am avut ocazia să particip: ”Nu credeți că NATO ar trebui să dispară dacă Uniunea European și-ar dezvolta propriile capabilități militare?”. Răspunsul a fost că NATO nu trebuie să dispară.

Dar în niciun caz Brexit-ul nu evidențiază un proiect strategic premeditat, ci poate o fereastră de oportunitate. Reamintesc, în acest sens, că Strategia Globală UE, lansată în zilele când Europa era amorțită de rezultatul din Marea Britanie, formulează clar și limpede: ”O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”. O abordare continuată într-o manieră care releva o abordare cvasi-duală: una în care Europa pare în sfârșit să se adapteze la faptul că rămâne o prioritate esențială pentru politica externă americană, dar că nu mai este unica; o a doua în care cooperarea cu NATO reprezintă un parteneriat pentru viitor și se poate transforma într-un binom de securitate pentru Europa.

Cel puțin programatic, o Uniune a Apărării pare să nu eludeze NATO din ecuația securității europene, dar riscurile sunt mari. În primul rând, soliditatea Vișegradului care a emanat de la Krynica, formatele exclusiviste ale țărilor fondatoare care par că vor mai exista și vor mai primi blamuri, pozițiile de neutralitate ale unor state (Austria, Irlanda) și aderența solidă a României față de furnizorul de securitate și apărare euro-atlantic sunt realități care trebuie consemnate mai întâi, confruntate și adresate.

Altfel, un asemenea subiect ar intra pe o turnantă fără control.

S-a pregătit terenul la summitul NATO?

Este o ipoteză care trebuie privită conex cu documentul care a concretizat adâncirea cooperării UE-NATO. Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică au decis să demareze din 2017 și 2018 exerciții coordonate și paralele pentru contracararea amenințărilor hibride, provocare în care cele două entități urmează să lucreze împreună în domeniul analizei, prevenției și detectării situațiilor de iminent pericol. Un aspect interesant este conferit de faptul că aliații NATO și țările membre UE vor dezvolta capabilități de apărare complementare și coerente care să asigure interoperabilitatea. Această decizie va atrage de la sine facilitarea unei cooperări în cercetarea militară și în industria de apărare, atât de-a lungul Europei, cât și peste Atlantic.

Substanțierea acestui parteneriat poate deschide portița pentru un nou cadru de acțiune, unul care să necesite reevaluarea acordului Berlin Plus din 2002 dintre UE și NATO privind interoperabilitate în cadrul misiunilor de menținere a păcii.

Cum va juca România între apărarea europeană și NATO?

Aceasta este întrebarea care trebuie să doară la București, în sensul că participarea noastră la negocieri și la decizii trebuie să cântărească la fel de mult ca a oricărui alt stat, indiferent că vorbim despre Franța, Germania, Polonia, Ungaria sau Grecia. 

NATO, ca orice alt organism multilateral de pe glob, a fost privită și ca o structură în care cei puternici își exercită forța politică și își ating interesele. Sub acest considerent, nici integrarea militară europeană nu trebuie să se separe de o astfel de judecată. E firească și e inerentă relațiilor internaționale. Or, din ideile testate cu privire la apărarea europeană – un Schengen al apărării/ partenerii americani se așteaptă să facem asta – observ o abordare diferențiată: prima nu clarifică dacă Schengen este modelul sau va fi un format exclusivist, iar cea de-a doua pare a fi un mesaj pentru capitalele prietene Washington-ului, printre care și Bucureștiul.

Mesajul că SUA așteaptă ca Europa comună să devină mai ponderală în angajamentele sale de securitate și apărare este direcționat și către țări unde parteneriatul cu Statele Unite reprezintă principalul fundament de apărare și de securitate. România este exact în această categorie și o certifică declarația de săptămâna trecută a președintelui României privind direcțiile de acțiune ale diplomației române pentru anii ce urmează. De altfel, Bucureștiul este în același feeling strategic cu Londra: nu susținem dublajul acțiunii – acolo unde NATO e un succes de ce să nu sporim coordonarea în loc să creăm structuri similare în UE. Pe de altă parte, consolidarea Uniunii Europene este un alt obiectiv strategic.

România trebuie să lucreze pentru propria sa vigurozitate: numai așa pozițiile noastre nu vor întări o parte și o vor șubrezi pe alta. Bucureștiul trebuie să fie parte a deciziei europene privind integrarea militară, un membru solid în NATO, un partener serios al SUA, iar orice variantă de constituire a unei Uniuni a Apărării care nu cuprinde unanimitatea și totalitatea membrilor UE va fi un eșec iremediabil care nu poate fi digerat asemenea proiectului constituțional: o președinție germană a Consiliului și un tratat modificat.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Intrarea Dragonului

Published

on

de Dan Cărbunaru

De când am intrat în Uniunea Europeană, am avut de înfruntat alături de partenerii noștri o gamă variată de provocări majore. Criza economico-financiară,  anexarea ilegală a Crimeei, valurile de atacuri teroriste, valurile de migranți și refugiați, negocierile eșuate cu SUA pe tema noului Acord Comercial, Brexit, tensionatele raporturi cu Turcia, criza din Siria, compromiterea acordului cu Iranul, noul coronavirus.

Uniunea Europeană, colosul economic cu ambiții geopolitice a fost și este luată la țintă la fiecare criză majoră cu mesaje integrate în peisajul războiului hibrid. Un război în care victimele sunt chiar cetățenii europeni. 

Elementul comun, firul roșu care reunește mesajele anti-europene și anti-occidentale propagate în astfel de perioade grele pentru Uniune este legat de decredibilizarea capacității instituțiilor europene, singure sau împreună cu statele membre, să gestioneze aceste crize. 

Mai vechile îngrijorări europene privind dezinformarea de origine rusă și anxietatea cu care au fost întâmpinate mesajele critice de peste atlantic în materie comercială sau privind contribuțiile la apărare sunt, zilele acestea, dublate de un nou tip de propagare de mesaje. China face eforturi teribile de a recupera terenul pierdut, după ce Covid19 a pus-o într-o serioasă dificultate comercială și de percepție pe scena globală. Acuzate că au încercat să țină sub preș sâmburii pandemiei globale cu centrul în Wuhan, autoritățile chineze au creat un reality show care a început cu impresionanta construcție a  mega-spitalului. De câteva zile, în paralel cu miraculoasa scădere a numărului de îmbolnăviri, China plasează pachete consistente de ajutoare către state europene – Italia, Spania, Franța, Polonia. Fiecare ajutor este însoțit de strategii de comunicare care sugerează puterea chinezilor în raport cu ”neputințele” Uniunii Europene. O Uniune care s-a grăbit, de îndată ce chinezii au decis să-și recunoască oficial epidemia, să livreze zeci de tone de ajutoare celor afectați. O Uniunea care a anunțat pachete de sprijin pentru statele membre afectate, după ce virusul chinezesc a ajuns și la noi. O Uniune care caută, prin mecanisme democratice, care să respecte și principiile economiei de piață, să ajute atât cetățenii,  cât și companiile care au nevoie de acest sprijin.

Dintre toate crizele de până acum, criza noului coronavirus, care prefigurează nu doar o mare problemă de sănătate, ci și deschide porțile noii crize economico-financiare, marchează intrarea Dragonului Chinezesc pe terenul propagandei care targetează europenii.

Pentru România, în mod special, o țară în care războiul hibrid a inclus mai degrabă mesaje de care ar fi beneficiat o țară a cărei asertivitate preocupă de o bună bucată de vreme NATO și UE, aparent benigna propagandă chinezească poate fi un nou instrument care să urmărească slăbirea încrederii și suportului public față de partenerii occidentali. 

Va fi, poate, un nou prilej să ne amintim împreună de ce ne-am dorit să ne integrăm în familia occidentală, de ce am fost primiți și care au fost și sunt beneficiile noastre ca țară și ca cetățeni.

Continue Reading

EDITORIALE

Criza coronavirusului va modela deceniul trei din acest secol. Unde este Occidentul?

Published

on

© White House/ Flickr

Westlessness este un concept proaspăt pe piața ideilor globale. În câmpul teoretic și empiric al relațiilor internaționale el acționează asemenea unui bisturiu care, până de curând, nu a fost aplicat cu o precizie înaltă pe pacient. Pe scurt, el se referă la dezoccidentalizare și a fost patentat astfel la Conferința de Securitate de la Munchen din acest an. Pe fond, semnifică un sentiment răspândit de neliniște și agitație în fața unei incertitudini tot mai mari cu privire la viitorul și destinul Occidentului.

Certitudinea tot mai mare a tranziției către o nouă eră a competiției între marile puteri este suprapusă cu cea mai mare criză geopolitică, potențial geoeconomică, sanitară și potențial umanitară de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Criza coronavirusului va modela, pe de-a întregul, deceniul trei din acest secol.

Spre deosebire de criza economică din 2008, pandemia de coronavirus ne regăsește într-o situație în care încrederea în stat, în Uniunea Europeană, dar și în parteneriatul transatlantic, sunt mult mai importante pentru că ne referim la cel de mai de preț drept într-o democrație: dreptul la viață.

Dacă prăbușirea financiară din 2008 este încă recentă, rețetele de gestiune a crizei posibil să se fi îmbunătățit și ele încă sunt actuale. Un exemplu în acest sens este atitudinea politică promptă dinspre Washington, Berlin sau Paris de a injecta și a arunca în joc sute de miliarde de euro pentru atenuarea impactului asupra companiilor și, implicit, pentru salvarea puterii economice occidentale. Împreună, SUA și Uniunea Europeană reprezintă peste 30% din economia lumii, însă separat ambele sunt devansate de China.

În debutul acestei crize, ministrul francez al economiei și finanțelor, Bruno Le Maire, argumenta că Occidentul trebuie să își regândească strategia industrială și de business, profund dependentă de China și de producția din această țară. 

La scară europeană, este și o oportunitate în această situație grea. Negocierile pentru bugetul UE 2021-2027 nu sunt încă finalizate, iar anvelopa financiară a acestuia încă poate fi echipată în așa fel încât șocul unui recesiuni să nu fie la fel de puternic pentru statele mai vulnerabile economic, inclusiv România.

În egală măsură, această criză pandemică a scos, din nou, la interval desincronizarea transatlantică. Președintele SUA Donald Trump a anunțat închiderea granițelor fără a-și notifica în prealabil partenerii europeni, gest criticat de liderii instituțiilor Uniunii Europene. Tot liderul de la Casa Albă, potrivit unei anchete jurnalistice, a încercat să își asigure exclusivitate națională pentru un potențial vaccin ce ar putea fi produs de compania germană CureVac. Dovada unui sâmbure de adevăr stă în faptul că Ministerul german al Sănătății și Comisia Europeană au intrat pe fir pentru a aloca fonduri acestei companii. Într-adevăr, comunicatul reieșit în urma unei summitului – videoconferință al țărilor G7, grupul celor mai industrializate democrații ale lumii, și angajamentul comun de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru soluționarea acestei crize a cuplat ca o dezamorsare a carențelor, însă nu este suficient.

Beijing-ul însă, care pare să fi ajuns la o metodă de control a răspândirii acestei pandemii, este acum în postura de a profita de pe urma tensiunilor transatlantice dintre SUA și Europa și a lipsei de solidaritate dintre cele două, promovând imaginea unui stat care desfășoară acțiuni umanitare în sprijinul altor state care se confruntă cu pandemia de coronavirus.

O analiză apărută în Atlantic Council sugerează oportunitatea activării articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă în contextul pandemiei de coronavirus. Se face paralela cu singurul moment în care această prevedere a fost declanșată – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Remarc că scopul invocat pentru această activare este acela al probării unității aliate. Cu toții am observat că măsurile luate în ultima săptămână pe ambele maluri ale Atlanticului au dus lipsă de sincronizare, însă un astfel de gest politic transatlantic trebuie tratat cu prudență. Articolul 5 a fost conceput pentru amenințări militare, clasice. Activarea clauzei împotriva unui agent patogen ce implicații va produce? Pe de altă parte, cine va fi tras la răspundere pentru efectele acestei pandemii care este asemuită celei mai dramatice crize de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial?

Războiul Rece, 11 septembrie 2001, Războiul din Irak sau criza economico-financiară din 2008. Toate acestea au fost depășite pentru că Occidentul, în pofida și a unor divergențe, a fost unit. Dacă liderii acestui construct valoric nu vor reveni sub aceeași umbrelă, coronavirusul va fi fost și el un agent al Westlessness-ului.

Continue Reading

EDITORIALE

Relatarea unei studente românce din Roma. Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Published

on

© Ana-Maria Balaj

Relatare din Roma de Alina-Maria Balaj: Italia în ”stand-by”

Italia trăiește momente de nedescris. De la medici în tranșee care se luptă cu mii de eșantioane, la decizii pe care tot aceștia sunt obligați să le ia privind o prioritizare a pacienților pe secțiile de terapie intensivă. De ieri seară, prin decretul președintelui Consiliului de Miniștri Giuseppe Conte, Italia devine zonă ,,protejată”, iar activitățile economice par să se reducă de la zi la zi.

Școlile și universitățile rămân închise până pe 3 aprilie. Pe de altă parte statul e în acord cu Biserica Catolică, care s-a angajat responsabil să participe activ la combaterea acestei probleme sociale. Pentru prima dată în istorie Suveranul Pontif a recitat rugăciunea Angelus din interiorul Palatului Apostolic și nu de le fereastra din Piața Sfântului Petru. Serviciile religioase au fost suspendate în întreaga Italie, iar azi au fost închise porțile Bazilicii Sfântului Petru.

Instituții de învățământ de pe lângă Sfântul Scaun, precum Universitatea Pontificală Santa Croce, au decis să își continue activitatea didactică în online, ținând cont de faptul că studenții acestora sunt internaționali și condiționați de timp și resurse materiale pentru a studia. Totul e in stand-by și pare a fi cea mai bună decizie pentru diminuarea numărului de contagiați. Cerul albastru roman și ziua tipic senină nu par a fi suficiente pentru a tăia nuanța de gri din atmosferă.

În tot acest timp România învață cum și ce să facă după reușitele sau greșelile modelului italian, iar comunitatea de români din peninsulă a înțeles că trebuie respectate regulile pe care guvernul le-a impus. Autoritățile românești sunt în plină activitate de monitorizare, după ce în urmă cu două săptămâni ambasadorul României în Republica Italiană E.S. George Gabriel Bologan a efectuat o vizită de lucru în plină zonă declarată atunci ,,roșie”, în Lombardia, un gest de solidaritate și susținere față de compatrioți.

Cam așa ar putea fi descrisă imaginea peninsulei care se găsește acum singură în Europa, mai singură ca niciodată. Virusul nu ține cont de frontiere și este nevoie de o solidaritate la nivel european, o gândire echilibrată a fiecărui cetățean în parte și respectarea normelor și restricțiilor, pentru că acum nu suntem responsabili doar de viețile proprii, cât și a celor din jurul nostru.”

Alina-Maria Balaj

MA Student in Institutional and Social Communication, Pontifical University of the Holy Cross Rome, Italy

MA and BA in Communication and International Relations and European Studies University of Oradea, Romania

Associate in the Communication Office of the Pontifical University of the Holy Cross and MCE Research Center in Rome

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending