Connect with us

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014

EUROPARLAMENTARE 2014. Elena Băsescu: Noi nu avem pe listă nici neveste disperate, nici pe cărătorii dânselor de genţi

Published

on

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că pe lista Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru alegerile europarlamentare nu sunt “nici neveste disperate, nici cărătorii dânselor de genţi, nici măcar nevasta lui Eugen Tomac”, ci doar “oameni de o certă şi vastă cultură”. Elena Băsescu a declarat, la Sibiu, la lansarea candidaţilor Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile europarlamentare, că lista PMP “este valoroasă”, cu “oameni de o certă şi vastă cultură, care au obţinut doctorate neplagiate la universităţi de renume din ţară şi străinătate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

elena basescu

“Noi nu avem pe listă nici neveste disperate, nici pe cărătorii dânselor de genţi, nici măcar pe nevasta domnului Eugen Tomac”, a spus Elena Băsescu.

Ea l-a salutat pe Dorin Cioabă, autointitulatul rege internaţional al romilor, care se afla în sală, spunând că acesta este “un vechi prieten”.

Elena Băsescu, Elena Udrea, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi alţi lideri ai PMP participă, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare. Întâlnirea are loc într-un hotel de patru stele din centrul oraşului, care îi aparţine omului de afaceri Ilie Carabulea, aflat în arest.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014

STUDIU Parlameter 2014: Doua treimi dintre europeni NU se simt bine informati in legatura cu Parlamentul European

Published

on

O majoritate a cetățenilor europeni apreciază rolul pe care Parlamentul European l-a jucat în alegerea noului președinte al Comisiei, spune sondajul Parlameter, 2014 publicat vineri. Mai mulți europeni simt acum că vocea lor contează în luarea deciziilor la nivelul UE. Peste jumătate dintre respondenți au declarat că aderarea la UE este un lucru bun.

rp_European-parliament-strasbourg-inside-e1397734605729.jpg

Sondajul realizat în urma alegerilor europene din mai la UE și a inaugurării ulterioare a Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker, a reflectat o conștientizare sporită în rândul cetățenilor, atât față de afacerile europene cât și față de Parlamentul European. Nivelul de cunoștiințe cu privire la Parlamentului European rămâne totuși slab.

Principalele constatări (modificări față de iunie 2013)

58% dintre respondenți au auzit recent despre Parlamentul European (+11 de puncte), în timp ce 40% (-10 puncte) nu.
– Imaginea Parlamentului a fost pozitivă în procent de 30% stabil, 43% neutru (+ 1 punct) și 23% negativ (-2 puncte).
67% nu se simt bine informați cu privire la activitatea Parlamentului (+ 1 punct față de noiembrie 2011).
63% au fost de acord ca, luând în considerare rezultatele alegerilor și alegerea președintelui Comisiei reprezintă un progres democratic, în timp ce 18% nu sunt de acord și 19% nu s-au pronunțat.
41% au considerat că vocea lor contează în Uniunea Europeană (+2 puncte).
– Principalele priorități politice ale UE au fost combaterea sărăciei și a excluziunii sociale 54% (+3 puncte), economia, coordonarea bugetară și politica de impozitare 31% (+1 punct), protecția consumatorilor și a sănătății 30% (-3 puncte), și combaterea terorismului și respectarea libertății individuale 29% (+4 puncte).
54% (+4 puncte) consideră că aderarea la UE este un lucru bun, 14% (-3%) sunt de părere că este un lucru rău, în timp ce 29% (-2 puncte) nu au apreciat acest aspect.

Context

Eurobarometrul Parlamentului European – Parlameter 2014 a fost comandat de către PE. La sondaj au participat 27801 de cetățeni, între 29 noiembrie și 9 decembrie 2014 care au răspuns unor întrebări privind percepțiile și cunoașterea instituției și a Uniunii Europene în ansamblu, precum și a domeniilor de politică. Acest studiu anual oferă rezultate atât la nivel european cât și la nivelul statelor membre.

.

Continue Reading

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014

Europarlamentarul Monica Macovei a câştigat un proces intentat fostului ministru Dan Şova

Published

on

Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat, marţi, că a câştigat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, procesul intentat lui Dan Şova, care a susţinut că tatăl acesteia ar fi fost “general de Securitate” şi “şeful Securităţii Giurgiu”.macovei_monica

”Am câştigat procesul cu Şova şi la Curtea de Apel. Minciunile lui Şova despre tatăl meu au fost demontate. Curtea de Apel Bucureşti a decis că Dan Şova a minţit atunci când a spus că tatăl meu ar fi fost «general de securitate» şi «şeful Securităţii Giurgiu»”, se arată într-un comunicat remis presei.

Monica Macovei aminteşte că, anterior, şi Tribunalul Bucureşti a decis că Şova ”a minţit” când a făcut aceste acuzaţii mincinoase în legătură cu tatăl său şi a admis, în octombrie 2013, acţiunea depusă de ea şi de mama sa, prin care îi solicita dovezi lui Şova.

“Dan Şova nu a avut şi nu are nicio dovadă, a minţit cu bună ştiinţă”, arată Macovei.

Monica Macovei mai precizează că hotărârea din decembrie 2014 a Curţii de Apel din Bucureşti este definitivă şi executorie şi că o va executa.

Potrivit unei postări anterioare făcută pe blogul personal, Monica Macovei arăta că a solicitat în acţiunea depusă la Tribunalul Municipiului Bucureşti ca Dan Şova să îşi ceară public scuze şi să plătească daune morale în valoare de 700.000 lei.

 

.

 

 

.

Continue Reading

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014

Curiozitățile Parlamentului European. Cine este cel mai tânăr eurodeputat și ce delegație națională și-a schimbat întreaga componență

Published

on

Anul ce tocmai s-a încheiat a constituit unul în care Parlamentul European a început legislatura cu o componență politică și a încheiat-o cu alta. Acest lucru se întâmplă o dată la cinci când au loc alegerile europene.

Deși au o importanță diferită în fiecare stat, alegerile europarlamentare sunt adesea European-parliament-brusselsconsiderate alegeri de rang secund, iar componența Parlamentului generează de multe ori un interes doar din perspectiva propriului stat (cine sunt europarlamentarii care mă reprezintă). În campania electorală europeană (prima în care am avut și confruntări directe între pretendenții la șefia Comisiei Europene) s-a pus accent problemele economice, criza locurilor de muncă, pericolul extremismului, dar și egalitatea de gen în politica europeană. Printre temele de campanie s-a numărat și angajabilitatea tinerilor, o problemă serioasă pentru statele membre dar și pentru Bruxelles.

Între 22-25 mai 2014 s-a schimbat componența Parlamentului European. V-ați întrebat ce aduce diferit noul legislativ european?

În primul rând, avem o diferență de 65 de ani între cel mai tânăr euro-deputat, danezul Anders Primdahl Vistisen (12.11.1987, 27 de ani) și cel mai vârstnic, grecul Emmanouil Glezos (9.09.1922, 92 de ani).

Problematica egalității de gen la cel mai înalt nivel european este un subiect sensibil pe agenda de la Bruxelles, fie că vorbim despre Comisie sau Parlament. În urma alegerilor noului Parlament din totalul membrilor săi 36.88% sunt femei. Cele mai multe provin din Malta (66,67%). Cu un procent semnificativ în această direcție contribuie și România (28.12%; procentul s-a modificat o dată cu numirea doamnei Corina Crețu în calitate de comisar european).

Dacă ne gândim că o dată la cinci ani au loc alegeri iar tranziția dinspre un Parlament spre altul este dificilă, rezultatele din 2014 ne contrazic. Avem un total de 50.6% deputați realeși, în timp ce 49.4% sunt deputați noi. Cu alte cuvinte, în 2014 am legitimat un Parlament European care este pe jumătate identic cu cel din perioada 2009-2014.

La nivelul delegațiilor regăsim cifre interesante. Germania este țara cu cei mai mulți deputați realeși (69.79%) în timp ce Grecia este statul cu cei mai mulți deputați noi, un procent impresionant de 100%. La fel de impresionant este și numărul partidelor politice naționale, care prin intermediul euro-deputaților sunt prezente în PE: 186.

Totodată, să nu uităm că alegerile europene din 2014 sunt primele ce se desfășoară sub aplicabilitatea Tratatului de la Lisabona, iar în urma acestora Parlamentul European a revenit la componența prevăzută de Tratat – 751 de membri. În acest context, România a trecut de la 33 de membri în PE, la 32.

.

.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL1 hour ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA3 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.3 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA4 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

CHINA4 hours ago

Mark Rutte a discutat cu Xi Jinping despre ”preocupările” UE potrivit cărora Beijingul ”pune obstacole nedrepte companiilor europene care doresc să facă afaceri” pe piața chineză

NATO4 hours ago

Șeful diplomației SUA vine în Europa: Întâlnire cu Macron la Paris, urmată de reuniunea miniștrilor de externe NATO cu ocazia a 75 de ani de la înființarea Alianței

U.E.5 hours ago

Cehia a demascat o rețea finanțată de Rusia care descuraja țările din UE să continue sprijinul pentru Ucraina și a cărei activitate ajungea până în Parlamentul European

ROMÂNIA22 hours ago

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

U.E.23 hours ago

Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, cere României să accelereze ritmul reformelor: Mesajul meu este unul al urgenţei. 2024 ”va stabili succesul sau eșecul țării”

Trending