Europarlamentarul Claudia Țapardel (PSD, S&D): Noua lege a pensiilor, încă un act normativ în beneficiul românilor și care va face dreptate

Europarlamentarul Claudia Țapardel (PSD, S&D) a salutat adoptarea noii legi a pensiilor, pe care aceasta a calificat-o drept ”încă o dovadă clară că actuala coaliție PSD-ALDE, împreună cu Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, pun în aplicare ceea ce au promis în Programul de Guvernare”, este precizat în cadrul unui comuncat remis

”A fost o perioadă lungă în care s-au depus eforturi uriașe, în care mii de oamenii – angajați ai Ministerului Muncii, de la Casele de Pensii, de la Ministerul Finanțelor Publice, au muncit zi și noapte pentru a finaliza una dintre cele mai importante legi din ultimii ani”, susține europarlamentarul Claudia Țapardel, care precizează că noua lege va rezolva nedreptățile din actualul sistem de pensii, care trenează de ani de zile.

Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. Mai mult, vor fi eliminate inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite”, a declarat Claudia Țapardel.

În cadrul documentului amintit mai sus, este menționat că, după întrarea în vigoare, ”legea va face ca din 2021 pensiile să crească şi mai mult decât cresc în aceşti ani, practic dublarea pensiilor în 2020 şi dublarea punctului de pensie la 1775 faţă de 2016. Din 2021, pensiile vor creşte în fiecare an, pentru că acel parametru, care este valoarea punctului de referinţă, va fi indexat în fiecare an cu rata inflaţiei”.

”Noua legea a pensiilor se bazează pe patru principii fundamentale:

– contributivitate – plată în funcție de contribuție;

– egalitate – pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;

– solidaritate socială – generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;

– imprescriptibilitate – dreptul la pensie nu se poate prescrie”, este explicat în comunicat.

”Conform proiectului de lege, nici o pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare. De asemenea, pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Sunt doar câteva din prevederile noii legi, care va schimba în bine viața românilor”, conchide europarlamentarul Claudia Țapardel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.