Connect with us

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi anunță că se retrage de la conducerea PNL București

Published

on

©️Cristian Bușoi/ Facebook

Europarlamentarul PPE Cristian Bușoi și-a anunțat demisia de la conducerea PNL Bucureși după înfrângerea suferită de Partidul Național Liberal din Capitală.

”Cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și în dezbaterile privind temele pe București. PNL București a avut o organizare bună și a făcut tot ce trebuie pentru a susține și a ajuta campania PNL la nivel național”, scris acesta la nivel național.

”PNL Bucureşti a avut o organizare bună şi a făcut tot ce trebuie pentru a susţine şi a ajuta campania PNL la nivel naţional. Le mulţumesc colegilor preşedinţi de sectoare care s-au mobilizat şi le mulţumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre Bucureşteni. Îi mulţumesc, de asemenea, lui Rareş Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut. Am preluat organizaţia la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL Bucureşti a obţinut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, eu şi întreaga echipă de conducerea a PNL Bucureşti ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la Bucureşti. Îmi asum răspunderea şi pentru că sunt de 23 de ani în PNL şi am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL”, a transmis Cristian Buşoi”, a mai spus europarlamentarul român.

Acesta a adăugat că şi conducerea naţională a PNL este responsabilă pentru scorul slab al PNL Bucureşti, precizând că partidul are nevoie de unitate, nu de discuţii în contradictoriu între liderii liberali.

”Trebuie însă să nu ne amăgim. Şi conducerea naţională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti. Organizarea şi politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la Bucureşti şi în marile oraşe cel mai mult influenţează votul politic, imaginea naţională a partidului şi a liderilor săi. PNL are nevoie de unitate, a câştigat alegerile europarlamentare şi nu dorim discuţii în contradictoriu în Biroul Politic şi nu dorim să punem preşedinţii din ţară să aleagă între conducerea partidului şi solidaritatea cu organizaţia Bucureşti. De aceea, am decis ca cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe Bucureşti”, a completat Buşoi.

Liberalul a precizat că lasă moştenire la PNL Bucureşti două proiecte la cheie „Deblocăm Bucureştiul” şi construirea Spitalului Municipal.

”Las PNL Bucureşti două proiecte la cheie: <<Deblocăm Bucureştiul>>, adică soluţii pentru deblocarea traficului din Bucureşti şi construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publica în 2015 şi pe care apoi PNL l-a susţinut şi pentru care administraţia PSD-Firea nu a mişcat niciun pas în 3 ani. Administraţia PSD-Firea este o nenorocire pentru Bucureşti şi încă 4 ani pierduţi. Ceea ce este însă important este faptul ca administraţia PSD-Firea poate fi bătută şi trebuie bătută de un candidat al PNL. Este nevoie de o acţiune comună a opoziţiei în Bucureşti şi în ţară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situaţiile în care, ca preşedinte al PNL Bucureşti, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la Bucureşti, pentru a salva aparenţa opoziţiei unite”, a mai spus Cristian Buşoi.

Nu în ultimul rând libralul a mai afirmat că este de 23 de ani în PNL şi că nu este „genul de vedetă politică de Facebook”, iar lupta anti-PSD a arătat-o ţinând unită filiala PNL Bucureşti şi dublând voturil în trei ani de zile.

Amintim faptul că liberalii se vor întâlni luni, de la ora 11.00, în ședința BEX urmată de BPN, de la ora 13.00.

Partidul Național Liberal va face o analiză a scorurilor obţinute de filialele partidului.

Potrivit estimărilor publicate de Biroul Electoral Central, cele mai multe dintre voturile românilor din Capitală au mers către Alianța 2020 USR-PLUS, un procent de peste 40%, cele mai multe venind din sectorul 6.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), discuții la Bruxelles cu aleșii locali PNL din Brăila și Ialomița privind accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Cristian Bușoi (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European, a fost gazda aleșilor locali din județele Ialomița, care s-au aflat miercuri la Bruxelles la invitația eurodeputatului PNL pentru discuții privind accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților pe care la administrează, potrivit unui mesaj pe Facebook.

 

Primarii care au vizitat Parlamentul European fac parte din familia liberală și reprezintă comunitățile din județele Brăila și Ialomița.

,,Întotdeauna primesc cu plăcere în vizită la Parlamentul European primari liberali preocupați de dezvoltarea comunităților pe care le conduc, prin accesarea fondurilor europene.
Respect și mult succes, domnilor primari din județele Brăila și Ialomița. A fost o bucurie să vă reîntâlnesc!”, este mesajul transmis de Cristian Bușoi.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) salută câștigarea ”bătăliei importante pentru România” de către opoziție: A demis cel mai incompetent guvern. Țara are nevoie de un guvern competent, capabil să administreze România

Published

on

Opoziția a câștigat astăzi o bătălie importantă pentru România. A demis cel mai incompetent guvern, a scris pe pagina sa de Facebook europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) pe pagina sa de Facebook, după ce moțiunea de cenzură depusă de opoziție în Parlament a fost adoptată cu 238 de voturi pentru și 4 voturi împotrivă.

Opoziția a câștigat astăzi o bătălie importantă pentru România. A demis cel mai incompetent guvern. Este o victorie politică mare, dar trebuie să rămânem raționali și conștienți că greul de acum începe. Țara are nevoie de un guvern competent, capabil să administreze România și să ofere un buget realist pentru anul ce va urma”, a scris eurodeputatul român.

Moțiunea de cenzură depusă în Parlament de opoziție a fost adoptată cu 238 de voturi pentru și 4 voturi împotrivă, iar cabinetul condus de premierul Viorica Dăncilă a căzut.

Citiți și:
Moțiunea de cenzură a trecut cu 238 voturi pentru: Guvernul PSD al premierului Viorica Dăncilă a căzut

”Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului a constatat următoarele: numărul total de voturi exprimate – 245, numărul de voturi anulate – 3, 242 de voturi valabil exprimate. Voturi pentru adoptarea moțiunii de cenzură: 238. Voturi contra: 4. Abțineri: zero. Moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor”, a transmis, de la tribuna Parlamentului, un reprezentant al Birourilor reunite.

Moţiunea, intitulată “Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, a avut 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD, conform liderului liberalilor, Ludovic Orban.

Iniţiatorii moţiunii de cenzură au solicitat votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului, considerat “cel mai nociv” din ultimii 30 de ani şi au arătat că, imediat după acest moment, opoziţia va propune “cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români”, anticipându-se că soluţia benefică este un “guvern suplu”, cu 15 ministere.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE): Incompetența, populismul și demagogia trebuie să iasă din clădirea Guvernului

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Incompetența, populismul și demagogia trebuie să iasă din clădirea Guvernului, parlamentarii având obligația morală de a demite cel mai incompetent guvern din istoria României, a scris europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat nevoia României de a avea un guvern capabil și responsabil, criticând în același timp lipsa de reforme a Guvernului Dăncilă în sistemul medical.

”Nicio reformă nu a fost făcută în sistemul medical. Da, medicii au salarii mari și binemeritate, dar ei continuă să plece și să opereze afară pentru că în spitale condițiile sunt încă dezastruoase. Fondurile sunt insuficiente. Medicii trebuie să îi roage pe pacienți să vină cu medicamente de acasă, să își aducă rude ca să aibă grijă de ei cât stau în spital, pentru că nu există suficiente asistente. În continuare medicii tineri nu pot fi integrați, termină rezidențiatul și nu îșigăsesc posturi, nu se pot angaja și rămân pe baza unor contracte de gărzi”, a explicat Bușoi, vicepreședinte al Comsiei de mediu, sănătate și sigurață alimentară (ENVI) din Parlamentul European.

Europarlamentarul român a atras atenția, în acest context, modul lent de derulare a construirii spitalelor regionale.

”Deși au promis în campania electorală că vor construi opt spitale regionale, suntem încă la stadiul de studiul de fezabilitate pentru cele trei care puteau fi construite cu fonduri europene. Pentru celelalte cinci, nici măcar în acest stadiu incipient. Doamna ministru al Sănătății a recunoscut singură că abia în anul 2027 vom putea avea spitalele finalizate. În toți acești ani în care PSD a avut toată puterea, nu au reușit să dea în folosință niciun spital.”, a scris Cristian Bușoi.

”Acest guvern trebuie să plece pentru că este incapabil să ofere românilor servicii de calitate. În continuare, românii stau la cozi în spitale. Sunt zile întregi în care sistemul care operează cardurile de sănătate se blochează. Medicii nu pot lucra, pacienții sunt obligați să aștepte. Suntem în epoca tehnologiei și noi nu suntem în stare să digitalizăm serviciile medicale. Sunt fonduri europene puse la dispoziție pentru acest lucru, dar Guvernul României nu e în stare să le absoarbă”, a explicat eurodeputatul român, vicepreședintele Comsiei de mediu, sănătate și sigurață alimentară (ENVI) din Parlamentul European.

”Guvernul PSD a tratat accesul la medicamente într-un mod iresponsabil. Din cauza populismului tipic stângii, <<prețul cel mai mic>> am ajuns în situația în care 3.000 de medicamente au dispărut de pe piață. Un populism ieftin a dus și duce la o criză pe care o resimt pacienții”, a semnalat Cristian Bușoi.

Făcând trimitere la ”drama națională Colectiv”, care ”a scos la iveală și gravele probleme din sistemul sanitar”, eurodeputatul român a atras atenția că ”în patru ani s-au mai dat în folosință doar trei paturi pentru arși”, dând drept exemplu pozitiv Spitalul Județean Timișoara, care ”a reușit să își facă o secție specială pentru marii arși”.

Desemnat printre cei mai influenți 19 români din Parlamentul European, Cristian Bușoi reprezintă România, la Bruxelles, din anul 2007.  În prezent, este vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European. La finalul lui 2018 a fost numit raportor din partea Comisiei de Mediu și Sănătate pentru Programul de Sănătate al Uniunii Europene și Programul de Cercetare și Inovare, Orizont Europa. A reușit să obțină astfel majorarea bugetului pentru Programul de Sănătate din cadrul Fondul Social European Plus de la 413 milioane de Euro, la 473 milioane de Euro, precum și creșterea finanțării pentru Cercetare în Sănătate de la 7,7 miliarde de Euro, la 9,1 miliarde de Euro.  În Parlamentul European a muncit în mod constant în numele pacienților pentru accesul egal la tratamente și pentru cauza medicinei  personalizate. Pentru activitatea sa, Cristian Bușoi a primit de la Alteța Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei premiul EURORDIS pentru susținerea pacienților cu boli rare.

Mai mult despre activitatea europarlamentarului AICI.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending