Connect with us

Cristian Bușoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi: Niciun sistem sanitar din niciun stat UE nu poate găsi de unul singur răspunsul la eliminarea COVID-19. Soluțiile comune vor duce la stoparea pandemiei

Published

on

© European Parliament

Președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, Cristian Bușoi, a participat marți la o dezbatere cu online cu comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, dedicată răspunsului UE pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Este din ce în ce mai clar că niciun sistem sanitar din niciun stat nu poate găsi de unul singur răspunsul la eliminarea COVID-19, iar în această perioadă solidaritatea, soluțiile comune și dialogul sunt singurele care vor duce la stoparea pandemiei“, a scris Bușoi (PNL, PPE), pe pagina sa de Facebook, referindu-se la măsurile adoptate recent.

300 de milioane de euro au fost alocate în plus pentru rezerva comună europeană de echipamente medicale de urgență, #rescEU, România fiind prima țară care găzduiește această rezervă. Recent a fost reactivat și instrumentul de asistență de urgență cu un buget de 2,7 miliarde de euro, prin care statele membre primesc de la UE sprijin direct și rapid pentru transportul echipamentelor medicale, transportul pacienților, ridicarea de spitale mobile sau susținerea centrelor de carantină.

“Comisarul pentru Sănătate ne-a asigurat de asemenea că ține permanent legătura cu industria farmaceutică și comisarul pentru Piața Internă Thierry Breton. Prioritățile UE sunt creșterea accesului la terapii împotriva noului coronavirus și relocarea producției de medicamente și substanțe active în Europa. Nu în ultimul rând, Stella Kyriakides ne-a anunțat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va organiza pe 4 mai o conferință extraordinară online cu reprezentanții guvernelor și ONG-urilor pentru a atrage cât mai multe fonduri destinate cercetării și descoperirii cât mai rapide a unui vaccin anti-COVID19″, a mai precizat Bușoi.

Europarlamentarul PNL a precizat că discuțiile au vizat și relaxarea măsurilor impuse de pandemie, în concordanță cu foaia de parcurs comună publicată de Comisia Europeană.

“Dialogul și schimbul rapid de date dintre miniștrii sănătății din statele membre și Comisia Europeană vor oferi o radiografie clară a situației din fiecare țară și va elimina riscul ca măsurile de relaxare premature să pună în pericol toate eforturile depuse până în prezent”, a conchis Cristian Bușoi.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Cristian Bușoi

De la Washington, Cristian Bușoi încurajează parteneriatul UE-SUA în domeniul medical: Agenția de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală poate fi un model pentru Europa

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Uniunea Europeană poate prelua din experiența de bune practici a Agenției de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală din SUA, care poate fi un model pentru Europa, consideră eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European.

Acesta a avut miercuri o întrevedere, la Washington, cu directorul Autorității de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), dr. Gary Disbrow și echipa sa.

BARDA este organismul care susține abordarea integrată a dezvoltării vaccinurilor, medicamentelor, terapiilor și instrumentelor de diagnosticare necesare pentru urgențele de sănătate publică: accidentele chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), pandemii și boli infecțioase emergente (EID).

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile s-au axat pe măsurile pe care SUA și UE le-au luat până acum pentru combaterea COVID-19 și care sunt pașii de urmat, în continuare.

”Pandemia a dus la luarea unor măsuri fără precedent în România, în UE și în întreaga lume și ne-a învățat că numai o abordare unitară și susținerea continuă a investițiilor în sănătate ne pot ajuta să facem față crizelor. La nivel UE ne-am asumat construirea unei Uniuni Europene a Sănătății, care implică de la sprijinirea inovării și cercetării în medicină, până la cooperare transfrontalieră în caz de criză medicală și consolidarea rolului Agenției Europene a Medicamentelor, care s-a aflat în prima linie în lupta cu SARS COV 2”, a subliniat Bușoi.

Acesta consideră că ”modul de organizare și funcționare al BARDA din SUA poate fi un model pentru Autoritatea Europeană de Pregătire și Răspuns pentru Situații de Urgență în Sănătate (HERA), care a fost lansată în UE, ca răspuns la pandemia COVID-19”.

”HERA va garanta dezvoltarea, producerea și distribuția de medicamente și vaccinuri, în caz de criză sanitară, dar și a altor dispozitive medicale și instrumente esențiale, precum mănuși sau măști, care au lipsit în prima fază a crizei de coronavirus. Activitățile HERA se vor baza pe un buget de 6 miliarde euro din cadrul financiar multianual actual 2022-2027, o mare parte din bani fiind asigurați din NextGenerationEU”, a explicat eurodeputatul, care a încurajat, de altfel, parteneriatul dintre ”UE și SUA în domeniul medical și al cercetării pentru sănătate”.

”Schimbul de experiență dintre cei mai buni specialiști americani și europeni va duce la o mai bună prevenirea a bolilor și la găsirea unor soluții optime pentru provocările de sănătate ale momentului”, a conchis Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, Cristian Bușoi, a purtat discuții în SUA despre securitatea energetică a UE și parteneriatul transatlantic pentru combaterea schimbărilor climatice

Published

on

© Cristian Bușoi/Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, s-a întâlnit marți, la Washington, cu senatorul democrat Sheldon Whitehouse, pentru discuții pe teme legate de climă și energie, se arată într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, teemele de discuție s-au concentrat pe securitatea energetică UE, parteneriatul între UE și SUA pentru combaterea schimbărilor climatice, în mod special inițiativa UE privind taxa pe carbon la graniță (CBAM – Carbon Border Adjustment Mechanism). Aceasta din urmă are potențialul de a genera măsuri concrete împotriva schimbărilor climatice – și importanța investițiilor în energii regenerabile și în energia nucleară.

În ceea ce privește securitatea energetică a UE, președintele american Joe Biden și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au semnat la finele lunii martie, la Bruxelles, un acord pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, o declarație comună publicată de Casa Albă și Comisia Europeană care prevede edificarea unui grup operativ privind securitatea energetică și prin care SUA se angajează să asigure o majorare a livrărilor de gaze naturale lichefiate.

Livrările de gaze naturale lichefiate din partea SUA reprezintă aproximativ 10% din totalul importurilor de gaze rusești ale UE de anul trecut, în timp ce dependența europeană de gazul din Rusia este la 40%, cu o pondere de 20% a gazelor naturale în mixul energetic european.

Declarația comună subliniază că Statele Unite se vor strădui să asigure, inclusiv prin colaborarea cu partenerii internaționali, volume suplimentare de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru piața UE de cel puțin 15 miliarde de metri cubi în 2022, cu creșteri preconizate în continuare. De asemenea, Comisia Europeană va colabora cu statele membre ale UE pentru a asigura o cerere stabilă de GNL suplimentar din SUA până cel puțin în 2030, de aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi: CE va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Voi susține această inițiativă ca președinte al Comisiei ITRE din PE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), din Parlamentul European, va susține inițiativa prin care Comisia Europeană va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile de energie, potrivit unui comunicat. 

„Vești bune de la Bruxelles pentru investițiile sectorul energetic. Comisia Europeană a anunțat că va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în sursele de energie regenerabilă. Decizia a fost comunicată în dezbaterea care a avut loc în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), pe care o conduc în Parlamentul European. Propunerea legislativă urmează să fie prezentată de Comisie în luna mai, anul acesta. Accelerarea investițiilor în capacitățile de producție din surse regenerabile, precum solar, eolian, geotermal, este esențială, mai ales în contextul actual”, transmite Cristian Bușoi.

Uniunea Europeană a luat decizia strategică, istorică, de a renunța la gazul rusesc și de a-și decarboniza industria. Cu atât mai mult, spune președintele ITRE, este esențial să fim bine pregătiți și să avem soluții de back-up, care să ne garanteze securitatea energetică și prețuri pe care să și le permită toți cetățenii și toate companiile.

În multe dintre țările europene, iar România nu face excepție, barierele administrative, în special cele legate de autorizare, au fost identificate ca probleme majore, ce descurajează investitorii în energii alternative.

„Tocmai de aceea, salut inițiativa Comisiei, care deschide ferestre de oportunitate pe mai multe planuri. Investiția în regenerabile va crea nu doar stabilitate pe piața de energie, ci va contribui și la crearea de locuri de muncă și va aduce valoare adăugată în economie. Inițiativa Comisiei Europene va facilita proiectele de producție de energie din surse regenerabile, cu focus pe reducerea duratei obținerii autorizațiilor, simplificarea procedurilor, rezolvarea mai rapida a conectării la grid, și promovarea Acordurilor de energie electrică (Power Purchase Agreements)”, a adăugat Cristian Bușoi.

În calitatea sa de președinte al Comisiei ITRE, Cristian Bușoi a transmis că susține această inițiativă a Comisiei Europene și că va cere adoptarea ei cât mai rapidă, „mai ales că în această perioadă aducem amendamente și adoptăm revizuirea Directivei privind energia regenerabila (RED 3)”.

În ceea ce privește România, președintele ITRE a mai susținut că țara trebuie să își revizuiască de urgență procedurile administrative și de autorizare a proiectelor de producție de energie din surse regenerabile. „Acestea sunt absolut necesare pentru a ne atinge țintele asumate prin Acordul Verde European, cu cele două praguri 2030 și 2050”, a mai subliniat Cristian Bușoi.

Continue Reading

Facebook

U.E.1 second ago

Șeful diplomației UE: Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va întări capacitatea Europei de a face față amenințărilor. Este “contrariul” a ceea a vrut Putin

ROMÂNIA7 mins ago

Președintele ADR: Cloudul guvernamental este un cloud privat, iar arhitectura acestuia este deschisă operatorilor economici

INTERNAȚIONAL18 mins ago

Canada face apel la Occident să ”elibereze grâul ucrainean” blocat de invazia rusă: Suntem pregătiți să trimitem nave în România pentru a-l exporta

ROMÂNIA45 mins ago

Asociația H.appyCities lansează DES Hub, o platformă colaborativă de urmărire a digitalizării României

U.E.1 hour ago

Josep Borrell estimează că ar putea dura încă două săptămâni până când statele UE vor conveni asupra unui embargo privind petrolul rusesc

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: Pe lângă dezinformare și spionaj digital, domeniul securității cibernetice face parte din noul tip de război

ROMÂNIA2 hours ago

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru implementarea sistemului național RO e-Factura și factura electronică în România

MAREA BRITANIE2 hours ago

Marea Britanie solicită ca Suedia şi Finlanda să adere la NATO “cât mai curând posibil”. Franța “va fi alături de Helsinki și Stockholm” în temeiul clauzei de apărare reciprocă din tratatul UE

U.E.2 hours ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Europarlamentarul Gheorghe Falcă solicită un buget european dedicat turismului și crearea unei agenții europene pentru turism

U.E.2 hours ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA20 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO2 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO2 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL2 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO2 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE7 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

Team2Share

Trending