Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) acuză Guvernului României că prin adoptarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare este dată o lovitură mediului de afaceri românesc, dar și credibilității externe a României.
,,Prin impunerea unor taxe în sectoarele Financiar, Telecom și Energie, OUG 114 reprezintă o lovitură teribilă dată mediului de afaceri românesc, dar și credibilității României la nivel european. În domeniul financiar – bancar, suprataxa, care a fost în mod arbitrar legată de nivelul ROBOR, va duce la restrângerea creditării, cu un puternic impact negativ asupra producției, investițiilor și consumului, a declarat eurodeputatul PNL Cristian Bușoi, în Plenul Parlamentului European”, se arată într-un comunicat, remis CaleaEuropeană.
În domeniul Energiei, măsuri precum plafonarea prețurilor la gazele naturale, stabilirea de prețuri la energia electrică de către ANRE și taxarea cu 2% a companiilor energetice sunt în contradicție clară cu legislația europeană, a mai spus Bușoi, care a interpelat și Comisia Europeană pe acest subiect.
Eurodeputatul PNL mai subliniază faptul că, deși discursul public al Guvernului PSD-Dragnea a fost îndreptat împotriva companiilor multinaționale, în mod ironic și dureros, cele mai afectate au fost bănci și companii românești, unele dintre ele având drept acționar majoritar chiar statul român.
Majorarea de până la 20 de ori a taxei pe cifra de afaceri în domeniul energetic se va reflecta, cu siguranță, atât în facturile de energie, cât și asupra securității energetice, mai spune Cristian Bușoi, la fel cum taxele impuse băncilor și companiilor telecom se vor regăsi în costuri mai mari, pe care le vor plăti mai ales cei mai săraci dintre cetățenii români.
Menționăm că în urma deciziei guvernului de adoptare a acestei ordonanțe de guvern la finele anului 2018, Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a transmis miercuri, decidenţilor din România, o scrisoare în care a explicat consecinţele OUG 114/2018 din perspectiva tuturor industriilor afectate, dar şi a economiei României în ansamblu.
În această scrisoare se pune accentul pe modul în care decizia chimbă, în mod brutal, reguli în sectoare care susţin modernizarea economiei şi calitatea vieţii populaţiei, precum sectorul energetic, sectorul telecomunicaţiilor, sectorul financiar-bancar şi piaţa de capital. Inducerea unui şoc nejustificat în aceste sectoare riscă să le împingă într-o criză profundă, potrivit autorilor scrisorii.
Aceștia mai subliniază că este posibil ca în urma OUG 114 accesul la finanţare să devină mai dificil în România; IMM-urile să fie afectate semnificativ; este posibilă o scădere a veniturilor şi a consumului; cetăţenii vor întâmpina dificultăţi în accesarea creditului bancar; vor creşte dezechilibrele macroeconomice; piaţa de capital va juca un rol şi mai mic în finanţarea economiei; leul se poate deprecia faţă de alte monede; statul riscă să plătească dobânzi mai mari pentru finanţarea deficitului etc.
Adoptarea OuG 114/2018 în ultimele zile ale anului, fără consultarea mediului de afaceri şi a industriilor afectate şi fără un studiu de impact a reprezentat continuarea unei practici frecvente, atenționează CDR, nefiind prima dată când mediul de afaceri nu este consultat şi nici măcar avertizat din timp de măsuri cu consecinţe semnificative. De altfel, CDR reiterează în scrisoare faptul că firmele care sunt sau doresc să fie active în România au nevoie de un cadru legislativ stabil şi predictibil pentru a putea lua decizii de afaceri (pe termen lung).