Connect with us

Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE): Piețele virtuale reprezintă o șansă și pentru fermierii români

Published

on

Piețele virtuale reprezintă o șansă sigură și  pentru fermierii români, susține europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) într-un articol postat pe pagina sa oficială de Facebook. În calitate de membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a lansat încă de la începutul mandatului campania “Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!” prin intermediul căreia promovează asocierea în agricultură în rândul agricultorilor români.

România oferă încă un paradox: deși este țara cu cel mai mare număr de exploatații agricole din Uniunea Europeană, majoritatea au suprafețe mici. Cele peste 3 milioane de ferme din țară produc doar 3,4% din valoarea totală înregistrată la nivelul Uniunii, arată ultimele date Eurostat. ,,Îi felicit pe micii fermieri pentru faptul că, în lipsa unor pieţe de desfacere puse la dispoziție de actuala Guvernare, aceștia reușesc cu succes să își vândă produsele pe site-urile de anunțuri, adică pe piețele virtuale.”, menționează Europarlamentarul Daniel Buda.

Demersul porneşte de la o realitate nu tocmai încurajatoare pentru ţara noastră. Astfel, în România, avem 3.756.000 de ferme mici (cu valoare standard sub 8000 euro), care reprezintă 96,7% din totalul exploatațiilor agricole. Participarea la formele asociative în ţara noastră este însă foarte scăzută, sub 1% din fermierii români făcând parte din forme asociative. Spre comparație, în UE media de organizare este de 34%, iar în Olanda gradul de organizare este de 100%.

Asocierea fermierilor are mai multe avantaje, în primul rând economice. Accesarea mai uşoară a fondurilor europene, posibilitatea de negociere a unui preţ mai bun al produselor, posibilitatea de negociere a unui preţ mai mic al costurilor de producţie, cooperativa degrevează producătorul de responsabilitatea vânzării, cooperativa face un branding şi un marketing mai bun al produselor sunt doar câteva dintre atuurile pe care le prezintă asocierea. În plus, există posibilitatea de negociere a unui preț mai mic al inputurilor (costuri mai reduse), membrii își extind producția și se capitalizează, crește standardul de viață al acestora. Membrii sunt expuși astfel la informație, inovație, au acces la proiecte de colaborare, clustere în agricultură.

Asocierea în agricultură determină trecerea de la vânzarea produselor agricole neprocesate către produsele cu valoarea adăugată, fiind puse în valoare resursele locale. Asociația poate să fie mai aproape de consumator, prin lanțuri scurte de distribuție sau poate intermedia vânzarea prin intermediul marilor retaileri, târguri, magazine, crescând puterea de negociere a membrilor.

La o întrebare adresată Comisiei Europene cu puţin timp în urmă cu privire la instrumentele pe care instituţia le are la îndemână în vederea identificării unor soluții privind susținerea micilor fermieri români, Comisarul European, Phil Hogan, un prieten al României şi al fermierilor români i-a transmis europarlamentarului, Daniel Buda, faptul că: “Potrivit dispozițiilor din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) prevede finanțarea unor măsuri de sprijinire a fermelor mici. Programul Național de Dezvoltare Rurală al României (PNDR) 2014-2020 oferă câteva dintre aceste mecanisme de sprijin destinate fermelor mici. O sumă de 879 de milioane de  EURO este programată să ajute micii fermieri să își dezvolte întreprinderea sau să își transfere permanent exploatațiile către un alt fermier. De asemenea, se oferă sprijin pentru furnizarea de consiliere și cursuri de formare, pentru investiții destinate îmbunătățirilor structurale ale exploatațiilor agricole sau pentru o mai bună integrare a fermelor în lanțul de aprovizionare și pe piețele locale. PNDR prevede sprijinirea dezvoltării structurale a peste 30 000 de ferme mici și transferul permanent al aproximativ 1 600 de exploatații agricole mici. În plus, PNDR pune un accent deosebit pe promovarea asocierii micilor fermieri, pentru a-și îmbunătăți competitivitatea.
În plus, fermele mici pot beneficia de sprijin prin Fondul european de garantare agricolă (FEGA), în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013. România implementează schema pentru micii fermieri, cu condiții simplificate de acces la sprijinul pentru venit, în beneficiul a aproximativ 580 000 de ferme mici și o plată redistributivă, asigurând o redistribuire a sprijinului către fermele de dimensiuni mai mici (acordând o plată suplimentară pentru primele 30 de hectare în cazul fermelor eligibile pentru schema de plată unică pe suprafață).”

Aşadar, UE sprijină agricultorii încurajând înființarea de organizații de producători prin alocarea de fonduri generoase. Trebuie doar ca fermierii să aibă curaj şi să se asocieze astfel încât să îşi maximizeze şansele de a fi competitivi pe piaţă.

Citiți și:

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) solicită Comisiei Europene să vină în sprijinul fermierilor prin debirocratizarea procesului de obținere a certificatelor de autenticitate a produselor

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Daniel Buda

Daniel Buda îl avertizează pe Manfred Weber că PNL ar putea cere excluderea din PPE a partidului cancelarului Austriei: Dacă România nu va fi primită în Schengen, responsabilitatea eșecului revine PPE-ului

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul liberal Daniel Buda a avertizat marți seară, la Bruxelles, în cursul unei reuniuni a grupului PPE din Parlamentul European, că întreaga responsabilitate a blocării României în spațiul Schengen va reveni Partidului Popular European, cea mai mare familie politică europeană din care fac parte atât PNL, cât și partidul OVP al cancelarului austriac Karl Nehammer, care se opune aderării României la spațiul de liberă circulație. În acest context, Buda a avertizat că dacă Austria se va opune intrării României în Schengen, atunci PNL va cere excluderea partidului OVP din familia politică a popularilor europeni.

Buda a luat cuvântul în cadrul unei reuniuni organizate în ajunul unei reuniuni politice de trei zile care va avea loc de miercuri până vineri la Viena, cu cancelarul Nehammer drept gazdă, iar eurodeputatul român i s-a adresat direct lui Manfred Weber, care este deopotrivă și președintele grupului PPE și președintele Partidului Popular European. 

“Dragă Manfred, ești președintele Partidului Popular European. Întreaga responsabilitate a acestui eșec revine Partidului Popular European. Știm foarte bine că socialiștii au avut o problemă cu suedezii, au rezolvat-o. Renew a avut o problemă cu Mark Rutte, au rezolvat-o. Deja Dacian Cioloș jubilează în România după cum și socialiștii jubilează în România și aruncă întreaga responsabilitate în spatele PPE”, a spus eurodeputatul PNL

El a arătat că România este o țară “are respectă toate condițiile posibile și imposibile pentru a accede în spațiul Schengen”, referindu-se la misiunile de evaluare care s-au aflat în ultima perioadă în țara noastră și care au cuprins și experți din țări precum Austria, Olanda și Suedia.

Mai mult, Buda a respins categoric teza Vienei, potrivit căreia România se află pe ruta migrației ilegale către UE.

“Astăzi, însă, ne confruntăm cu o problemă din partea Austriei care spune că are o problemă cu migrația clandestină. România nu se află pe ruta balcanică și pe ceea ce înseamnă această rută de migrație clandestină. Să fie foarte clar! Nu putem să fim noi responsabil de ceva ce nu funcționează la nivelul altor state membre. Se și știe care este situația. Serbia – Ungaria – Austria”, a spus el.

Daniel Buda a avertizat, totodată, că blocarea aderării României la Schengen va afecta și Partidul Popular European în perspectiva alegerilor europene din 2024.

“Dragă Manfred, spuneai mai devreme că vrem ca în 2024 să fim un partid puternic, care să aibă mai mulți membri. Manfred, vreau să te informez că, din păcate, dacă se refuză intrarea României în spațiul Schengen, Partidul Național Liberal va avea enorm de mult de suferit.  Este imposibil să explicăm acasă de ce un partid din PPE, cu un guvern condus de un membru al PPE refuză intrarea României în spațiul Schengen când toate datele tehnice vin și spun că suntem în regulă“, a insistat el, în timp ce liderii PPE s-au reunit vineri și sâmbătă la Atena pentru a discuta viitorul formațiunii în contextul alegerilor din 2024, întrunire la care au participat și Manfred Weber, dar și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Iohannis și cancelarul Nehammer.

Mai mult, europarlamentarul PNL a avertizat că dacă Austria se va opune intrării României în Schengen, atunci PNL va cere excluderea partidului OVP din familia politică a popularilor europeni.

“Astăzi, îți spun foarte clar că dacă se păstrează poziția lui Nehammer de a respinge intrarea României în spațiul Schengen, este un partid și un președinte care se pune de-a curmezișul principiilor și valorilor în care crede PPE. Este dreptul lui, dar în același timp este și dreptul nostru ca și partid să fie dat afară. Nu cred că putem să stăm mai departe la masă cu un președinte de partid care nu respectă principiile și valorile democratice pe care noi le verbalizăm că trebuie să fie respectate“, a conchis Buda.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se va pronunţa joi asupra aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, conform agendei provizorii a reuniunii care a fost difuzată presei luni după amiază de către serviciul de presă al Consiliului UE, deşi Austria continuă să aibă obiecții faţă de aderarea României şi Bulgariei, iar Olanda față de cea a Bulgariei, la spațiul de liberă circulaţie.

Pe agenda provizorie a Consiliului JAI figurează joi punctul “Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România” (posibil) Adoptare, precum şi un punct similar referitor la Croaţia, păstrându-se aceeași agendă care a fost comunicată și săptămâna trecută.

Agenda ar putea suferi modificări în urma reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi, care reunește ambasadorii statelor membre ale UE. Reuniunea respectivă va avea loc miercuri dimineaţă și atunci va fi stabilită agenda finală a reuniunii JAI.

Dacă situația Croației pare a fi una clară, iar cel mai nou stat membru al UE va fi primit în spațiul Schengen, aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen rămân incerte.

După ce România a reușit să clarifice îngrijorările Olandei și Suediei, ultimul stat care mai trebuie convins să nu se opună aderării României la Schengen este Austria. Cancelarul austriac Karl Nehammer a precizat că va susține aderarea Croației, în vreme ce va fi foarte critic în ceea ce privește România și Bulgaria, îngrijorările Vienei fiind legate de rutele pentru migranți.

Un nou episod al discuțiilor privind aderarea României la Schengen s-a derulat marți, la summitul UE – Balcanii de Vest de la Tirana, unde cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că Austria se opune integrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, întărind afirmațiile sale anterioare și ale ministrului său de interne, în timp ce din același loc președintele Klaus Iohannis a afirmat că discuțiile și negocierile vor continua până în ultimul moment și că subiectul se va afla pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene din 8 decembrie.

Observând atitudinea negativă a Vienei, ministrul de interne Lucian Bode a reamintit Austriei că și-a asumat susținerea aderării României la Schengen și a atenționat că problemele de migraţie cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României.

Pentru a aborda aceste îngrijorări, Comisia Europeană a propus luni un plan de acțiune pentru cooperarea cu Balcanii de Vest în vederea abordării provocărilor comune, cu accent pe rutele pentru migrație, cunoscută fiind preocuparea mai multor state membre, îndeosebi Austria, pentru această problemă. Într-o reacție la acest plan, Guvernul de la București și-a exprimat speranța că documentul răspunde preocupărilor Austriei în acest sens, iar la summitul de la Tirana președintele Iohannis s-a angajat ca România să susțină eforturile UE de limitare a migrației ilegale, chiar dacă nu se află pe ruta Balcanilor de Vest și nu este o sursă relevantă de migranți. Ca parte a eforturilor de a convinge partenerii europene, ministrul român de interne s-a întâlnit la Viena cu omologul austriac prezentându-i date oficiale care atestă că doar 2,7% dintre migranții care au ajuns în UE au tranzitat țara noastră.

Mai mult, Comisia Europeană a precizat luni că așteaptă un vot pozitiv din partea Consiliului UE privind aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen, în conformitate cu rapoartele sale privind îndeplinirea integrală a criteriilor de aderare, fapt reconfirmat, totodată, de cele două vizite recente ale experților din mai multe state membre în România și Bulgaria.

Continue Reading

Daniel Buda

Comisia pentru dezvoltare regională din PE a aprobat în unanimitate opinia privind normele financiare aplicabile bugetului general al UE, pentru care Daniel Buda a fost raportor

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Comisia pentru dezvoltare regională din Parlamentul European a aprobat în unanimitate opinia privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii Europene, pentru care eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) a fost raportor din partea comisiei anterior amintite.

”Comisia de Dezvoltare Regională a aprobat în unanimitate opinia privind  normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (reformare). În calitate de raportor, acest vot covârșitor reprezintă un adevărat succes”, a precizat europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.

Deși a fost un raport eminamente tehnic, acesta a încercat prin amendamentele depuse și prin compromisurile care au fost propuse ”să venim cu sublinierea necesității unei simplificări a procedurilor”.

”Prin această opinie am cerut o protecție mai mare bugetului Uniunii împotriva fraudei, corupției, conflictelor de interese, dublei finanțări și a altor nereguli”, a detaliat Buda.

De asemenea, acesta a surprins ”importanța stocării electronice a datelor și accesul la un sistem informatic integrat, care ar crește gradul de transparență la nivelul Uniunii Europene, dar și gradul de încredere a cetățenilor în cheltuielile publice realizate din bani europeni”.

Continue Reading

Daniel Buda

PE a adoptat rezoluția privind protecția animalelor de fermă pentru care Daniel Buda a fost responsabil din partea Grupului PPE: Reprezintă un sprijin oferit fermierilor

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Parlamentul European a adoptat joi, cu 306 voturi pentru, 225 împotrivă și 25 de abțineri, o rezoluție privind protecția animalelor de fermă și a carnivorelor mari în Europa, pentru care eurodeputatul PNL Daniel Buda a fost responsabil din partea Grupului PPE din Parlamentul European, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală.

”Vot istoric dat azi în Parlamentul European! Rezoluția Parlamentului European privind protecția animalelor de fermă și a carnivorelor mari în Europa, reprezintă un sprijin oferit fermierilor și un semnal puternic adresat Comisiei Europene! România este una dintre cele mai afectate țări europene privind atacul ursului. Prin urmare, mă bucur că am reușit să fiu responsabilul grupului PPE privind aceasta rezoluție și să prezint pericolul la care fermierii și cetățenii sunt supuși în fiecare zi”, a precizat Buda într-un mesaj publicat pe Facebook.

De altfel, acesta a solicitat Comisiei Europene într-o intervenție în legislativul european să flexibilizeze Directivei privind conservarea habitatelor, întrucât aceasta și-a atins obiectivele.

”Impactul negativ al atacurilor tot mai numeroasei populații de lupi și ursi asupra animalelor domestice crește. Fermierii  trebuie să facă față atacurilor cu carnivore mari singuri, aceștia au ajuns să fie disperați, se simt neînțeleși și lipsiți de putere. Întrucât urșii și lupii ajung tot mai frecvent în imediata proximitate a oamenilor, în special în zonele dens populate,  atacurile carnivorelor mari au făcut deja victime umane. Iar turismul, în special în zonele montane este grav afectat”, a explicat acesta.

Daniel Buda a anunțat așadar că agricultorii au ”instrumente  și finanțări suficiente pentru a face față atacurilor asupra animalelor și a le preveni”.

El a mai anunțat că aceștia pot ”obține despăgubiri 100% pentru orice animal ucis”.

Continue Reading

Facebook

Eugen Tomac10 hours ago

Eugen Tomac, după întâlnirea tensionată cu cancelarul Austriei: Vrea să umilească România. Mai devreme sau mai târziu, România va intra în Schengen, dar această palmă nemeritată nu va fi uitată

SCHENGEN11 hours ago

Surse oficiale: Premierul Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu cancelarul Austriei privind aderarea României la Schengen

REPUBLICA MOLDOVA16 hours ago

Sondaj INSCOP: 78% dintre români sunt de acord să ajutăm cu gaze Republica Moldova

S&D16 hours ago

Aderarea la Schengen: Zeci de reprezentanți PES activists România, în frunte cu eurodeputatul Victor Negrescu, s-au mobilizat în semn de susținere în fața Consiliului UE

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Noua Politică Agricolă Comună: Comisia Europeană a aprobat planurile strategice ale României și Bulgariei, în valoare de 14,9 miliarde de euro, respectiv 5,6 miliarde de euro

ROMÂNIA16 hours ago

Parlamentul Țărilor de Jos a aprobat poziția guvernului lui Mark Rutte: Olanda susține aderarea României la spațiul Schengen

NATO17 hours ago

NATO și partenerii săi oferă Ucrainei un sprijin militar fără precedent în timp ce Rusia se pregătește de înghețarea războiului pentru a lansa o ofensivă mai mare în primăvară

SCHENGEN17 hours ago

Urmează “Ziua Schengen pentru România”: Votul privind aderarea la spațiul de liberă circulație a rămas pe agenda Consiliului JAI din 8 decembrie

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Papa Francisc compară războiul Rusiei împotriva Ucrainei cu planul de exterminare nazist contra evreilor: Istoria se repetă

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Comisia Europeană prezintă noi propuneri privind compensarea, insolvența și cotarea întreprinderilor, menite să dezvolte uniunea piețelor de capital a UE

ROMÂNIA20 hours ago

Nicolae Ciucă anunță că România va cere joi un vot pentru aderarea la Schengen: Toate statele ne susțin, cu excepția Austriei. Mergem până la capăt, starea de incertitudine nu mai poate continua

ROMÂNIA3 days ago

Virgil Popescu dă asigurări: România a devenit independentă de țițeiul rusesc, astfel că embargoul nu va afecta țara noastră

NATO6 days ago

Ucraina nu va primi încă sisteme de apărare aeriană Patriot din partea NATO. Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că sistemele furnizate deja pot funcționa

NATO1 week ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO1 week ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO1 week ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO1 week ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO1 week ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL1 week ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

Team2Share

Trending