Connect with us

Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE): Politica de coeziune reprezintă cel mai puternic instrument de solidaritate europeană pentru a combate pandemia de coronavirus

Published

on

Politica de coeziune reprezintă cel mai puternic instrument de solidaritate europeană pentru combaterea pandemiei de coronavirus, a transmis europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, într-o intervenție în cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, al cărui membru este, reunită prin videoconferință.

Acesta a subliniat că, în aceste momente, solidaritatea trebuie ”să fie cuvânt de ordine și trebuie să se manifeste” mai mult ca oricând.

”Ar trebui atât comisia noastră, cât și Parlamentul European să lucreze în acest sistem deoarece cetățenii Uniunii Europene au nevoie să vadă că Parlamentul European și instituțiile europene sunt alături de ei în această bătălie cu un inamic aproape invizibil, dar atât de puternic. Solidaritatea trebuie să fie cuvântul de ordine și trebuie să se manifeste în practică, nu doar să o verbalizăm”, a punctat Daniel Buda.

Acesta a dat asigurări tuturor cetățenilor europeni că ”vom depăși această criză a coronavirusului”, apreciind că ”este nevoie de cât mai multă flexibilitatea în ceea ce înseamnă cheltuirea” fondurilor europene ”astfel încât ele să ajungă acolo unde este nevoie”.

Din perspectiva europarlamentarului român, sunt necesare în acest caz două abordări. ”Prima, legat de ceea ce înseamnă prevenirea și combaterea răspândirii acestui virus, dar în același timp, este foarte important să nu uităm să ne ocupăm și de perioada post-coronavirus, de aspectele economice. (…) Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a preveni o criză economică.”, dar și una alimentară, a transmis Daniel Buda.

”Politica de coeziune este în linie întâi în această bătălie, dar trebuie să nu uităm ceea ce înseamnă Politica Agricolă Comună pentru că ea este strâns legată de politica de coeziune. De asemenea, trebuie să vedem cum putem aloca resurse financiare inclusiv în această zonă a politicii agricole comune pentru a putea salva IMM-urile. Doamne ferește să avem mai târziu o criză alimentară deoarece din nefericire, în această perioadă, atât în România, cât și la nivel european, ne confruntăm în sectorul agricol cu o secetă pedologică foarte gravă, de o dimensiune pe care România cel puțin, nu a mai văzut-o de 20 de ani. Avem dificultăți în ceea ce înseamnă asigurarea vânzării bunurilor. Spre exemplu, în sectorul laptelui suntem într-o oarecare criză. Sigur că atunci trebuie să vedem cum fondurile de care dispunem vor fi direcționate în acele zone astfel încât să prevenim apariția altor crize”, a semnalat eurodeputatul.

În același timp, Daniel Buda a subliniat că este nevoie ”să ne canalizăm toate eforturile pentru salvarea locurilor de muncă și pentru a reporni motoarele economiei Uniunii Europene.”

”Pactul Ecologic European și alte politici verzi ale Comisiei sunt bune în alt context, dar ele vor trebui puse undeva în așteptare deoarece acum trebuie să ne canalizăm toate eforturile pentru salvarea locurilor de muncă. Sunt foarte multe locuri de muncă care s-au pierdut.Trebuie să facem ceea ce este necesar să repornim motoarele economiei Uniunii Europene.”, a conchis europarlamentarul român, Daniel Buda.

Mesajul eurodeputatului vine în contextul în care ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene au convenit să ofere mai multă flexibilitate privind utilizarea fondurilor europene, pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.

Principalul element nou al propunerii, Inițiativa de investiții privind răspunsul la coronavirus (Coronavirus Response Investment Initiative Plus) este acela că asigură o mai mare flexibilitate în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene de către statele membre pentru a avea un răspuns rapid și eficient la consecințele socio-economice ale pandemiei de coronavirus.

În cadrul acestei noi inițiative, Comisia a propus direcționarea sumei de 37 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune pentru a lupta împotriva crizei. În acest scop, Comisia  a propus să renunțe în acest an la obligația de a le solicita statelor membre rambursarea prefinanțărilor neutilizate din fondurile structurale. Această sumă se ridică la aproximativ 8 miliarde de euro de la bugetul UE, care va fi adăugată la cele 29 de miliarde de euro, fonduri structurale disponibile în întreaga UE. Acest lucru va crește în mod efectiv volumul de investiții din 2020 și va contribui la prioritizarea finanțării, prin folosirea celor 28 de miliarde de euro, fonduri aferente politicii de coeziune (din cadrul programelor disponibile în perioada 2014-2020). 

În plus, Comisia a propus extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate al UE, incluzând și crizele de sănătate publică în cadrul domeniul său de aplicare.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au aprobat deja cele două documente legislative, acestea intrând in vigoare la 1 aprilie. 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda, ales coordonatorul Grupului PPE în noua Comisie de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului

Published

on

©️ Daniel Buda/ Facebook

Eurodeputatul PNL Daniel Buda a fost ales coordonatorul Grupului PPE în noua Comisie de anchetă din Parlamentul European privind protecția animalelor în timpul transportului, se arată într-un comunicat oficial al PPE, remis Calea Europeană.

Daniel Buda este și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură (AGRI) din Parlamentul European. În această nouă comisie el va prezida și va coordina activitatea Grupului Popularilor Europeni.

În urmă cu două luni a fost numit membru, din partea Grupului Popularilor Europeni, în noua Comisie de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului.

Comisia de anchetă privind presupusele contravenții și administrarea defectuoasă a transportului animalelor va cerceta în primul rând presupusul eșec al Comisiei și al statelor membre de a pune în aplicare în mod ineficient numeroase norme ale UE referitoare la transportul animalelor în UE și dincolo de frontierele sale, potrivit comunicatului oficial.

Înființarea acestei comisii a fost votată în Parlamentul European cu 605 de voturi pentru, 53 împotrivă și 31 abțineri.

Din această comisie specială va face parte încă un europarlamentar român din partea Grupului Popularilor Europeni, și anume Dan Motreanu, care este vicepreședintele Comisiei pentru Mediu (ENVI), dar și eurodeputatul româ Carmen Avram, din partea Grupului social-democraților.

Această comisie își va desfășura activitatea pe o perioadă de 12 luni, începând cu luna septembrie.

Președintele și vicepreședintele acestei comisii vor fi hotărâți la ședințele constitutive din septembrie. Aceasta va fi compusă din 33 de europarlamentari.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: Statelor membre le este interzis să adauge sarcini în plus pentru fermieri, dincolo de prevederile regulamentelor europene

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Statelor membre le este interzis să adauge sarcini în plus pentru fermieri, dincolo de prevederile regulamentelor europene, transmite eurodeputatul Daniel Buda (PNL; PPE) vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

În cadrul reuniunii Grupului PPE, în care a avut loc o dezbatere pe marginea documentului de poziție pregătit de PPE cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună-planurile strategice, Daniel Buda a subliniat faptul că obiectivele principale ale PPE vor fi să asigure o finanțare corespunzătoare pentru PAC care să permită susținerea fermierilor, dar și atingerea obiectivelor de mediu și climă. Nu în ultimul rând, vicepreședintele AGRI a subliniat că în noul exercițiu financiar nu trebuie să fie permise condiționalități suplimentare impuse de statele membre.

Intervenția integrală a lui Daniel Buda, mai jos:

„Doresc să încep prin a transmite aprecierile că, după lungi negocieri, grupul PPE a ajuns la un numitor comun în privința unui dosar important. Principalele noastre obiective sunt: să ne asigurăm că nicio sarcină administrativă suplimentară nu va fi adăugată de către statele membre peste regulamentele europene pentru fermieri, finanțarea UE pentru agricultură să fie accesibilă și să se asigure predictibilitatea, iar următoarele reglementări PAC trebuie să fie ușor de implementat pentru statele membre, vorbind aici de flexibilitatea de care toată lumea are nevoie.

Trebuie să ne asigurăm că avem o finanțare corespunzătoare pentru fermierii mici și mijlocii, dar trebuie să ne ocupăm de toți cei care asigură hrană, indiferent de dimensiunea acestora. În acest context, apreciez că cele două soluții propuse pentru plafonare sunt foarte bune, iar oricare dintre aceste două soluții puse pe masă satisface interesele statelor membre. Este foarte clar că PAC trebuie finanțată pe măsură dacă dorim să atingem obiectivele UE privind clima și mediul. Aș dori să mai fac un comentariu aici legat de banii care nu sunt utilizați pentru ecologizare și care ar putea să fie redistribuiți către alte state membre. Eu cred că ne aflăm într-o zonă sensibilă din punct de vedere legal și acest lucru nu ar putea să fie posibil”, a afirmat eurodeputatul PPE.

În acest sens, Daniel Buda și-a exprimat convingerea că „trebuie să transmitem un mesaj puternic și clar că ne asumăm rolul de a sprijini fermierii și acest document de poziție ar trebui să ne consolideze poziția de grup politic care reprezintă cu adevărat interesele fermierilor”.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul PNL Daniel Buda: Bugetul global de mediu, un interes pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) subliniază în urma unei reuniuni de lucru a membrilor Grupului PPE din Comisia de Agricultură din Parlamentul European că dezbaterea arhitecturii verzi prezintă un mare interes pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei.

„Bugetul global de mediu reprezintă o abordare inovatoare și este dedicat obiectivelor de mediu și climatice. Prin intermediul acestui intrument, s-ar putea contribui la atingerea țintelor de mediu, într-un mod flexibil și adaptat condițiilor și nevoilor din fiecare stat membru”, a transmis europarlamentarul liberal într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

În cadrul reuniunii de lucru, Daniel Buda a făcut mai multe propuneri pentru bugetul global de mediu, printre care: scheme ecologice (pilonul 1), culturi proteice (pilonul 1), sectorul apicol, sustenabilitate agro-ecologică: măsuri de atenuare a schimbărilor climatice (pilonul 2), constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice zonei, intervenții FEADR de toate tipurile care vizează obiectivele specifice legate de mediu și climă, cheltuieli pentru instrumentele de gestionare a riscurilor (pilonul 2), cheltuieli pentru servicii de consiliere agricolă (pilonul 1 și pilonul 2).

”Schemele ecologice trebuie să fie atractive tocmai pentru a încuraja implementarea acestora de către fermieri. Banii care nu sunt utilizați în acest scop ar trebui redistribuiți către alte state membre”, a mai adăugat acesta.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA1 week ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru1 week ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș1 week ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

U.E.1 week ago

Grecia: Președintele Consiliului European îndeamnă statele membre să se mobilizeze pentru primirea de migranți după incendiul din tabăra Moria

U.E.2 weeks ago

Statele membre din sudul UE susțin îndemnul Franței la sancțiuni economice suplimentare împotriva Turciei

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, amendament care prevede alocarea a 10% din planurile de redresare economică ale statelor din UE pentru măsuri care vizează tinerii

Advertisement
Advertisement

Trending