Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D): Am început munca la viitorul program Erasmus+. Mă voi asigura ca nevoile României să fie corect adresate

Published

on

Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D), a dat asigurări că interesele României vor fi bine promovate în cadrul negocierilor privind programul Erasmus+ din perioada 2021-2027.

Foto: European Parliament

„Am început munca importantă la dosarul privind viitorul mult iubitului program Erasmus+, pentru perioada 2021-2027!! În următoarele luni, voi conduce grupul de lucru al comisiei de Muncă a Parlamentului European pe acest dosar”, a scris eurodeputatul român pe o rețea de socializare.

Acesta a fost gazda unei mese rotunde pe această temă: “Ieri am găzduit o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene dar și ai organizațiilor europene care au dezvoltat și care lucrează cu acest program. Mă voi asigura, bineînțeles, ca nevoile României să fie corect adresate!”

În următorul cadru Financiar Multianual, Comisia Europeană a propus dublarea bugetului pentru programul Erasmus, având în vedere succesul de ccare acesta s-a bucurat.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, declara în mai 2018: „Sunt foarte mândru că această Comisie a propus dublarea bugetului pentru Erasmus – aceasta este de departe cea mai mare creștere pentru orice program din bugetul UE pe care l-am depus. Și trebuie să fim îndrăzneți: acest program va sprijini ambițiile mari pe care le avem pentru a le da putere tinerilor, pentru a construi un spațiu european al educației și pentru a consolida identitatea europeană. Solicit statelor membre și Parlamentului European să ne sprijine și să ne asigurăm că investim în cea mai prețioasă resursă: oamenii.”

 

 

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu a organizat în Parlamentul European un eveniment dedicat rezultatelor proiectului PULSAR privind identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportor al Parlamentului European pentru Cerul Unic European, a organizat miercuri, în legislativul european, un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele proiectului PULSAR, în contextul importanței cercetării și inovării pentru decarbonizarea aviației și atingerea obiectivelor de mediu.

”Echipa proiectului și-a propus să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile aviației, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și asupra calității aerului local”, a precizat Marinescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

În descrierea proiectului se amintește că sectorul aviației se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi realizarea de progrese tehnologice, reducerea impactului său asupra mediului și creșterea competențelor forței de muncă din acest sector, respectând în același timp noile politici și priorități ale UE, cum ar fi Pactul verde european, noua politică industrială europeană, precum și strategia digitală europeană. Sectorul aviației europene are nevoie de un cadru de cercetare și inovare orientat spre politici pentru a facilita progresele tehnologice, pentru a minimiza amprenta sa asupra mediului și pentru a adera la noile politici și priorități ale UE.

Pentru a îndeplini aceste obiective, proiectul PULSAR, finanțat de UE, asistă factorii de decizie europeni în identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050. Aceste eforturi abordează obiectivele de mediu, reglementările asociate și așteptările cetățenilor europeni.

În plus, PULSAR urmărește să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile de aviație, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și a calității aerului la nivel local.

Mai mult, proiectul de cercetare finanțat prin programul Horizon Europe stabilește o foaie de parcurs educațională care vizează să ghideze formarea viitorilor experți în domeniul aviației durabile, comunicând în același timp în mod eficient inițiativele de mediu ale industriei către cetățeni.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu, negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE 2025, a început negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE: Trebuie să trecem de la programe pe hârtie la acțiune în teren

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2025, a început discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind acest dosar.

Acesta a dat asigurări că va susține cu tărie ”necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheie”:

  • finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă;
  • asigurarea că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizarea și simplificarea regulilor, combaterea corupției și prioritizarea finanțărilor şi către obiective noi de finanțare;
  • protejarea modului de viață european, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate, pornind de la apărarea comună a UE până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate

”Liderii europeni trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite”, a semnalat Negrescu.

În consecință, el i-a explicat comisarului european pentru bugete că ”trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la UE”.

La mijlocul lunii martie, Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru anul viitorul propuse și susținute de negociatorul-șef al acestei instituții pentru bugetul UE, eurodeputatul Victor Negrescu.

Citiți și: Victor Negrescu, negociator-șef al PE, prezintă prioritățile pentru bugetul UE 2025: Trebuie să alocăm resurse financiare pentru o Europă echitabilă care nu lasă pe nimeni în urmă

Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru 2025 prezentate de Victor Negrescu, negociatorul-șef pentru bugetul UE

Prioritățile negociate de europarlamentarul social-democrat au fost adoptate cu 380 de voturi pentru din 582 de eurodeputați prezenți.

Comisia Europeană este așteptată acum să facă următorul pas, în contextul în care Consiliul Uniunii Europene și-a stabilit deja orientările pentru bugetul pentru 2025, considerând că acesta ar trebui să fie unul realist și să asigure o finanțare prudentă și să lase suficiente marje în cadrul plafoanelor cadrului financiar multianual (CFM) pentru a face față unor circumstanțe neprevăzute și pentru a aborda provocările Uniunii.

Cel mai probabil, executivul european va prezenta propunerea de buget pentru următorul an în vara lui 2024.

Bugetul pentru 2025 trebuie să fie convenit între Consiliu și Parlament până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Rectificarea bugetului UE pentru 2024 propusă de Siegfried Mureșan a fost adoptată de comisia de specialitate din PE: Voi reuși să obțin un vot final înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2024, document care aduce 4,8 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucraina și fonduri suplimentare pentru întărirea siguranței în UE, a fost votat de Comisia pentru bugete din Parlamentul European.

”Ca negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, am solicitat astăzi votul colegilor din Comisia pentru bugete pe prima propunere de rectificare a bugetului anual al UE. Prin revizuirea Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 – 2027, aprobată în luna februarie, am decis să alocăm mai multe fonduri pentru noile priorități ale Uniunii Europene: protecția securității externe, siguranța și apărarea în interiorul UE, precum și pentru crearea Facilității pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro”, a amintit acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

El a continuat prin a spune că ”aceste alocări nu au putut fi incluse de la început în Bugetul UE 2024 pe care l-am votat anul trecut fiindcă nu existau suficiente resurse de finanțare în forma inițială a Cadrului Financiar Multianual (CFM) al UE pe baza căruia se adoptă bugetele anuale”.

”Forma inițială a CFM a fost votată în 2020, înainte de apariția noilor priorități europene cauzate în mare parte de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. De aceea a fost nevoie de revizuirea CFM, care a fost adoptată în februarie, la trei luni după adoptarea bugetului anual”, a mai amintit Siegfried Mureșan.

După votul de luni, raportul va fi adoptat pe 25 aprilie, în ultima sesiune plenară a Parlamentului European din actuala legislatură.

”Mă bucur că voi reuși să obțin un vot final pe această rectificare înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene. Ne asigurăm, în felul acesta, că banii ajung cât mai repede acolo unde este nevoie de ei”, și-a exprimat europarlamentarul satisfacția.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ALEGERI EUROPENE 202440 mins ago

La ultimul summit UE înaintea alegerilor europene, liderii Belgiei și Cehiei cer noi sancțiuni pentru a contracara influența Rusiei în procesele electorale europene

CONSILIUL EUROPEAN57 mins ago

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

U.E.1 hour ago

Consiliul European: Scholz, Macron, Iohannis, Rutte și ceilalți lideri au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”

SCHENGEN13 hours ago

Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

ROMÂNIA14 hours ago

Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă

ROMÂNIA DIGITALĂ14 hours ago

ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil

ROMÂNIA15 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA16 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA18 hours ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO1 week ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Trending