Europarlamentarul Gabriela Zoană (PSD, S&D): Este absolut necesară egalizarea subvențiilor între toți agricultorii europeni

Gabriela Zoană, eurodeputat PSD, S&D și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European a susținut ferm poziția României în ceea ce privește bugetul alocat Politicii Agricole Comune după 2020, portivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.

”Consider că este absolut necesară egalizarea subvențiilor între toți agricultorii europeni, indiferent de țara de proveniență, astfel încât un fermier român să primească aceeași subvenție ca un fermier francez sau german, de exemplu. Rațiunea pentru care cuantumul subvențiilor a fost stabilit diferit nu mai subzistă – în acest moment combustibilul, pesticidele și forța de muncă generează aproximativ aceleași costuri în Estul Europei ca și în restul Uniunii Europene”, a declarat Gabriela Zoană în plenul dezbaterilor ce au avut loc ieri în Comisia AGRI pentru stabilirea poziției Parlamentului European în vederea încheierii acordului privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Eurodeputatul a precizat că s-a confruntat și cu opinii contradictorii din partea altor membri ai Parlamentului European: 

“Am avut totodată de înfruntat opinii ce nu ne avantajează, venite din partea unor colegi din alte state, care susțineau că se dă plăților directe o prea mare importanță pe motiv că încurajăm dependența fermierilor de plățile directe în loc să-i încurajăm să-și dezvolte afacerile astfel încât să obțină venituri din piața liberă. Cu siguranță ne dorim cu toții să ajungem la acel moment, dar deocamdată să nu uităm faptul că agricultorii europeni se confruntă cu un pericol comercial imens, vorbim chiar despre concurență neloială din partea agricultorilor din țările terțe care beneficiază masiv de subvenții pentru produsele agricole. Nu de puține ori găsim în magazinele din țara noastră produse agricole provenite din China, Ucraina, Turcia, Brazilia și alte state terțe, la prețuri mult mai mici decât produsele similare produse de agricultorii noștri. Nesubvenționarea producției agricole europene în acest moment nu trebuie luată în calcul sub nici o formă pentru exercițiul financiar 2021-2027”.

“Mi-am exprimat îngrijorarea și totodată dezacordul scăderii bugetului alocat pentru pilonul II, susținerea locurilor de muncă în agricultură și am solicitat să avem grijă la modul cum reglementăm rezerva europeană de criză, astfel încât să poată fi accesibilă mai ușor, făcând aici referire la problema cu care se confruntă România privind pesta porcină africană”, a concluzionat eurodeputatul Gabriela Zoană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.