EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Europarlamentarul Mircea Diaconu (ALDE), raport de activitate în Parlamentul European. Festivalul EuRoCultura, organizat în inima Europei la inițiativa eurodeputatului
Published
6 years agoon
By
Teodora IonEuroparlamentarul independent Mircea Diaconu (ALDE), vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, și-a prezentant raportul de activitate pentru anul 2017-2018 în care acesta a listat o serie de evenimente organizate fie la inițiativa sa, precum Festivalul de Cultură Românească EuRoCultura, desfășurat la Palatului Culturii din Bozar, din Bruxelles, fie evenimente la care acesta a luat parte, precum conferința la nivel înalt ”Patrimoniul Cultural în Europa: Legătura dintre trecut și viitor”.
29 septembrie, Timișoara – Conferința internațională ”Cultura unește comunitatea”
Conferinta a fost organizată de Comisia pentru politică socială, educație, ocuparea forței de munca, cercetare și cultură a Comitetului European al Regiunilor, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Judetean Timis si Primăria Comunei Dudeștii Noi. În cadrul evenimentului au avut loc dezbateri despre cum poate fi cultura actuală un motor de creștere economică sustenabilă, dar și un mijloc de asigurare a coeziunii sociale, în contextul în care Timișoara va fi, în anul 2021, Capitala Culturală Europeană.
Mircea Diaconu a vorbit despre importanța consolidarii identității naționale și a celei europene prin grija pentru valorile culturale, anul 2018, ca An European al Patrimoniului Cultural, oferind posibilitatea de a aborda într-o manieră inedită și creatoare rezolvarea, fie ea și parțial, a unor probleme ale Europei cum sunt imigrația, pierderea de identitate,ultra-națonalismul.
În cadrul evenimentului, europarlamentarul i-a îndemnat pe reprezentanții autorităților naționale și locale să pera elemente legislative și practici economice de succes din alte state europene, adaptându-le la specificul situațiilor concrete zonelor respective.
12-15 octombrie 2017 – Festivalul de Cultură Românească EuRoCultura, organizat la Palatul Bozar din Bruxelles
Cea de-a treia ediție a Festivalului de Cultură Românească EuRoCultura a avut loc la Palatul Culturii Bozar, din Bruxelles, fiind organizată de eurodeputatul Mircea Diaconu, sub direcția artistică a European Artists Magement, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Bruxelles.
Programul a inclus vernisajul unei expoziții cu lucrări aparținând pictorului Emil Ciocoiu, respectiv sculptorului Vladimir Kazan, prezentarea a șapte scurtmetraje românești care au participat, în 2016 și 2017, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și vizionarea filmului ”Canalul morții”, al regizorului, scenaristului și producătorului de film, Nicolae Mărgineanu.
EuRoCultura a luat naștere în anul 2015, la inițiativa europarlamentaurlui Mircea Diaconu, care a dorit să creeze în capitala Europei o manifestare românească de prestigiu, mai ales în contextul în care, în anul 2019, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene.
8 decembrie 2017 – Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, lansat oficial în cadrul Forumului Cultural European de la Milano
Organizat de Comisia Europeană, Forumul a reuniut factori de decizie ai sectoarelor culturale din Europa cu scopul de a dezbate politica și inițiativele culturale ale Uniunii Europene, în speță de a contribui la dezvoltarea cooperării în domeniu. Dezbaterile din cadrul evenimentului din Italia au avut loc în cadrul a trei sesiuni plenare ale căror teme au fost ”Patrimoniul cultural: inima care bate a Europei”, ”Provocările culturale ale Europei la nivelul anilor 2007, 2017, 2027” și ”Cultura în orașe și regiuni: mai aproape, mai bună, mai dinamică, mai puternică”.
În cadrul Forumului de la Milano, la care au luat parte și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Tibor Navracsics, miniștrii culturii din Italia și Estonia, a fost lansat ”Anul European al Patrimoniului Cultural 2018”.
În cadrul alocuțiunii sale, eurodeputatul Mircea Diaconu a arătat că Anul Patrimoniului Cultural reprezintă un moment prielnic pentru cetățenii europeni de a se cunoaște mai bine unii pe alții, de a etala ceea ce au mai bun în propria istori, în patrimoniul fiecăreia dintre națiuni și de a-și prezenta fiecare identitatea.
18 aprilie 2018 – Apel pentru revizuirea regulamentului privind actuala, dar și viitoarea politică de coeziune
Eurodeputatul Mircea Diaconu și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că o serie de măsuri pe care le-a propus în calitate de raportor pentru avizul Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) nu au fost incluse în rezoluția adoptată de plenul Parlamentului European cu privire la cel de-al 7-lea raport al Comisiei Europene, document elaborat de Comisia pentru Dezvoltare Regională și în care se subminează potențialul unor mai mari investiții în cultură, educație și patrimoniu.
Mircea Diaconu a solicitat astfel includerea culturii, educației și patrimoniului între eboectivele prioritare pentru următoarea perioadă de finanțare, luându-se în considerare recomandările emise în timpul Anului European al Patrimoniului Culturual 2018.
26 iunie – Conferința la nivel înalt ”Patrimoniul Cultural în Europa: Legătura dintre trecut și viitor”
Principalele teme de discuții pe parcursul conferinței au fost patrimoniul cultural și apartenența la Europa, conservarea, promovarea și potențialul economic al culturii. În calitatea de raportor al forului legislativ pentru Anul European al Patrimoniului Cultural, Mircea Diaconu a condus dezbaterile atelierului de lucru privind conservarea și promovarea patrimoniului.
La eveniment au luat parte lideri europeni, reprezentanți ai unor organizații cu activitate în domeniul culturii și patrimoniului, cetățeni ai Uniunii Europene.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a arătat că integritatea europeană reprezintă mai mult decât piața unică, relațiile comerciale și moneda unică.
În cadrul Parlamentului European, Mircea Diaconu îndeplinește îndeplinește funcțiile de membru și vicepreședinte al Comisiei de cultură și educație (CULT), dar și de membru supleant al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL). De asemenea, Mircea Diaconu face parte din Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabă și este membru supleant al Delegației parlamentare mixte Uniunea Europeană – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Este, de asemenea, membru al Grupului Liberalilor și Democraților din Parlamentul European (ALDE), grup în care a fost ales ca Președinte al Delegației României, dar și ca membru al biroului de conducere.
Raportul complet de activitate poate fi consultat AICI.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Eurostat: România, în top 5 țări ale UE cu cel mai ridicat număr de pompieri în ocuparea forței de muncă la nivel național
Eurostat: Companiile din România utilizează cel mai puțin tehnologiile inteligente în activitatea lor comparativ cu alte state din UE
Dragoș Pîslaru, cel mai influent europarlamentar pe politici economice, propus ministru de finanțe în guvernul Cioloș
Laura Codruța Kövesi le-a prezentat miniștrilor justiției din UE progresele înregistrate de Parchetul European în primele luni de activitate
Eurodeputatul Nicu Ștefănuță și-a lansat raportul de activitate pentru cel de-al doilea an de mandat în Parlamentul European
Victor Negrescu, bilanțul activității după un an de mandat în PE: M-am concentrat pe influențarea agendei politice europene pentru ca vocea României și a celor mai afectați de criza COVID-19 să fie auzită
PPE
Pachetul Pharma: Grupul PPE susține stimularea producției de medicamente în UE și obligativitatea sprijinului pentru accesul la acestea
Published
18 hours agoon
March 18, 2024Grupul PPE dorește ca Europa să fie o piață atractivă pentru medicamente, să se asigure că europenii au acces la medicamente și să găsească soluții mai bune la problema tot mai mare a rezistenței antimicrobiene, unde antibioticele își pierd eficacitatea, potrivit unui comuniat remis caleaeuropeana.ro.
Acestea sunt mesajele cheie pe care Grupul PPE dorește să le promoveze înaintea votului de marți din Comisia pentru Mediu privind mult-așteptatul pachet farmaceutic. Noile norme constau în două noi reglementări care vor înlocui legislația farmaceutică existentă.
„Am îmbunătățit semnificativ propunerile legislative inițiale ale Comisiei. Vrem să ne asigurăm că Europa rămâne atractivă ca piață pentru medicamente, să impunem obligativitatea de a sprijini accesul la medicamente în întreaga Uniune și să permitem sistemelor noastre de sănătate să facă față provocărilor și nevoilor din următorul deceniu”, a declarat eurodeputatul Pernille Weiss, membră a Grupului PPE, negociator-șef al Parlamentului pentruDirectiva privind produsele farmaceutice.
„Cercetătorii europeni trebuie să aibă cele mai bune condiții posibile pentru a-și desfășura activitatea, care, în cele din urmă, este în beneficiul nostru, al tuturor. De exemplu, noua lege va garanta că, dacă o companie dezvoltă un nou antibiotic, va fi recompensată cu 6, 9 sau 12 luni de exclusivitate pe piață, în funcție de amenințarea reprezentată de bacteria pe care antimicrobianul o va combate. Acest lucru va stimula cercetarea în Uniune și este în întregime un succes al Grupului PPE”, a subliniat eurodeputatul Tomislav Sokol, negociator al Grupului PPE pentru Regulamentul privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și de stabilire a normelor privind Agenția Europeană a Medicamentului.
Corina Crețu
PE a aprobat raportul politicii de coeziune 2014-2020, negociat în numele S&D de Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională: Nicio regiune nu trebuie lăsată în urmă
Published
2 days agoon
March 17, 2024Eurodeputatul Corina Creţu, fost comisar european pentru politică regională, a anunţat că, la finalul sesiunii plenare de la Strasbourg, a fost votat Raportul referitor la politica de coeziune pentru perioada 2014-2020.
“În calitate de negociator-şef din partea S&D, am subliniat faptul că politica de coeziune este principala politică de investiţii a Uniunii Europene, contribuind la realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale în întreaga Uniune. Investiţiile din cadrul politicii de coeziune la nivelul global al UE au avut un impact pozitiv fără precedent asupra regiunilor, oraşelor şi zonelor insulare, rurale, de frontieră şi îndepărtate în perioada exerciţiului financiar 2014-2020”, a transmis Crețu, într-un comunicat.
Investiţiile din cadrul politicii de coeziune la nivelul global al UE au avut un impact pozitiv fără precedent asupra regiunilor, oraşelor şi zonelor insulare, rurale, de frontieră şi îndepărtate în perioada exerciţiului financiar 2014-2020.
“În mod direct sau indirect, toate statele membre ale UE au resimţit efectele pozitive ale finanţării prin intermediul acestui instrument iar rezultatele multitudinii de proiecte locale confirmă rolul indispensabil al investiţiilor regionale şi locale realizate prin politica de coeziune”, a scris Corina Creţu, vineri pe Facebook.
Ea a mai spus că abordarea politicii de coeziune prin investiţii cu priorităţi multiple, combinată cu gestiunea partajată, au contribuit la sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), susţinerea cercetării şi a inovării, digitalizare, dezvoltarea rurală, îmbunătăţirea infrastructurii urbane, dezvoltarea turismului sustenabil, a infrastructurii de transport, investiţii în cultură şi educaţie, asistenţa medicală, politicile sociale, implementarea proiectelor transfrontaliere, tranziţia energetică, eficienţa energetică, realizarea obiectivelor de climă şi mediu.
“Menţionez doar câteva realizări ale politicii de coeziune în perioada 2014-2020. Au fost susţinute, la nivel european, circa 2,2 milioane de întreprinderi până la sfârşitul anului 2022, ceea ce a dus la crearea a 370 000 de locuri de muncă. Mai mult, 550 000 de gospodării au fost eficientizate energetic din banii politicii de coeziune. 29 de milioane de europeni sunt acum mai puţin expuşi inundaţiilor datorită investiţiilor din instrumentul de coeziune. Remarcă faptul că sprijinul acordat din cadrul politicii de coeziune a permis, de asemenea, creşterea numărului de persoane care beneficiază de o aprovizionare mai bună cu apă (8,3 milioane de locuitori europeni până la sfârşitul anului 2022) şi de o gestionare mai bună a deşeurilor municipale”, a mai punctat eurodeputatul român.
Aceasta a adăugat că, în calitate de comisar european pentru Politica Regională (2014-2019), de la începutul mandatului, a aprobat 53 proiecte majore.
Ea s-a referi în primul rând la 40 de proiecte fazate – adică proiecte începute în perioada 2007 – 2013, dar a căror finalizare a fost realizată în perioada 2014-2020 – faza a II-a având o valoare eligibilă de 3,1 miliarde de euro”.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
Published
5 days agoon
March 14, 2024Într-o rezoluție adoptată joi în plenul de la Strasbourg, Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze integral României tezaurul național, subliniind că această situație reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.
Eurodeputaţii au dezbătut joi dimineață în plenul Parlamentului European o rezoluție inițiată de europarlamentarul Eugen Tomac și a cărei negociere a fost coordonată de fostul președinte Traian Băsescu prin care se solicită Rusiei să returneze integral tezaurul României şi se solicită sprijinul Comisiei Europene şi al altor instituţii europene abilitate pentru a face tot posibilul pentru a sprijini acest demers.
“Tezaurul a fost stocat în Rusia cu garanția explicită în acordurile bilaterale oficiale că va fi restituit integral Restituirea este esențială pentru protejarea valorii universale a patrimoniului cultural Situația necesită un dialog diplomatic substanțial, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul forurilor internaționale”, se arată în rezoluția adoptată.
Potrivit textului, Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.
Eurodeputatul Eugen Tomac le-a mulţumit eurodeputaţilor pentru sprijinul acordat pentru organizarea dezbaterii şi adoptarea unei rezoluţii şi în special lui Traian Băsescu pentru că a coordonat miercuri negocierile “pentru a avea un document cu valoare istorică în PE”.
“Sunt onorat că avem în PE o dezbatere dedicată exclusiv acestui subiect, întrucât este unic în istoria relaţiilor internaţionale”, a spus Tomac, care a vorbit în numele grupului Partidului Popular European.
La rândul său, europarlamentarul Traian Băsescu, care își va încheia cariera politică după acest mandat, a subliniat că Rusia este responsabilă de trei momente nefaste din istoria României: instaurarea regimului comunist, sechestrarea tezaurului și raptul teritorial al Basarabiei prin pactul criminal Ribbentrop – Molotov.
Eurodeputații subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul național al României, trimis în Rusia între 1916 și 1917 pentru a fi păstrat în siguranță, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia. Acesta este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur și a obiectelor de patrimoniu și reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputații.
Parlamentul salută eforturile substanțiale ale UE de a proteja patrimoniul național, cultural și istoric prin punerea în aplicare a legislației și a mecanismelor de cooperare care reglementează restituirea bunurilor culturale și de patrimoniu însuşite ilegal de pe teritoriile țărilor Uniunii, precum și eforturile sale de combatere a traficului cu bunuri culturale.
Deputații solicită Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți.
În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1917, România a trimis în Rusia țaristă tezaurul național pentru a fi protejat în cazul ocupației teritoriului național. Tezaurul cuprindea în total 91,5 tone de aur fin, care făceau parte din rezerva Băncii Naționale a României, colecții regale de bijuterii și monede rare, precum și bunuri de importanță culturală și istorică neprețuite, cum ar fi arhive de stat, documente, manuscrise istorice prețioase, picturi de patrimoniu, cărți rare și colecții ale multor instituții publice și private. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi.
Concrete & Design Solutions
La o zi după realegerea lui Putin, miniștrii de externe din UE au ajuns la un acord politic pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a morții lui Navalnîi
Liderii din Germania, Franța, România, Polonia și alte 10 țări UE cer Băncii Europene de Investiții să majoreze finanțarea pentru apărarea europeană
Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea teritoriului României a unor echipamente donate de Finlanda Ucrainei și instruirea a 50 de militari ucraineni
Fondul de asistență pentru Ucraina: Consiliul UE alocă 5 miliarde de euro în cadrul Instrumentului european pentru pace pentru a sprijini militar Kievul
Reactoarele modulare mici sunt promisiunea pentru rezolvarea trilemei energetice, subliniază Sebastian Burduja: Înseamnă energie sigură, curată, la un preț corect
Nicolae Ciucă: Președinta Senatului polonez m-a asigurat că Varșovia ne sprijină necondiționat în procesul de aderare deplină la Spațiul Schengen și la OCDE
“Uniți pentru Moldova europeană”: Maia Sandu a lansat pagina oficială a campaniei “pentru.md” privind referendumul de aderare la UE
UE are un nou regulament care va consolida supravegherea piețelor angro de energie, asigurând astfel o concurență deschisă și echitabilă
Pachetul Pharma: Grupul PPE susține stimularea producției de medicamente în UE și obligativitatea sprijinului pentru accesul la acestea
UE, un nou pas către autonomie strategică: Consiliul a adoptat regulamentul privind materiile prime critice
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere
Invocând Declarația Universală a Dreptului Omului, Antony Blinken anunță ”o foaie de parcurs democratic cu recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai rezilienți” în fața dezinformării
Raport NATO: 78% dintre români susțin creșterea sau menținerea bugetului apărării. România nu a cheltuit, în 2023, cei 2,5% din PIB alocați apărării
Raport NATO: La 20 de ani de la aderare, 82% dintre români ar vota ca România să rămână membru NATO. Peste 80% susțin ca America și Europa să lucreze împreună pentru securitatea euro-atlantică
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
Borboly Csaba, Hargita Megye Tanácsának elnöke, támogatja egy jogsértési eljárás bevezetését azon uniós országok ellen, amelyek nem veszik komolyan a nagyragadozók által az állatállományban vagy a termesztett növényekben okozott károk megtérítését
Premierul Franței consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi ”un cataclism” pentru francezi. Adunarea Națională a votat în favoarea acordului de securitate dintre Paris și Kiev
Marcel Ciolacu: Vreau ca 2026 să fie anul aderării noastre la OCDE. Este unul dintre principalele proiecte de țară pentru România
Klaus Iohannis asigură că nu intenționează să își scurteze mandatul prezidențial în contextul speculațiilor candidaturii sale la vârful NATO sau UE
Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia și Herțegovina, după ce a constatat că țara ”poate îndeplini criteriile de aderare”, anunță Ursula von der Leyen
Trending
- Cristian Bușoi7 days ago
Eurodeputatul Cristian Bușoi avertizează Comisia Europeană: Reducerea cu 1 miliard de euro a programului EU4Health este îngrijorătoare
- NATO7 days ago
Klaus Iohannis, la 20 ani de la aderarea României la NATO: Am decis, în numele României, să intru în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței
- EDITORIALE6 days ago
“Game changer”: La 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, un est-european, Klaus Iohannis, intră în cursa pentru secretar general NATO. Ce înseamnă asta pentru Europa, SUA și România
- EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
- NATO1 week ago
“NATO”-izarea Europei: Drapelul Suediei a fost înălțat la sediul Alianței. De acum, NATO protejează 96% din cetățenii Uniunii Europene