Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Mircea Hava face apel la ”unitate statală pentru găsirea unui antidot” contra COVID-19, care ar trebui să aparțină ”întregii umanități”: Competiția pentru găsirea antidotului este una în urma căreia câștigăm sau pierdem împreună

Published

on

Europarlamentarul Mircea Hava (PNL, PPE) a făcut apel la apropiere statală, unitate instituțională pentru ”găsirea unui antidot” împotriva COVID-19, semnalând că această competiție este ”una în urma căreia câștigăm sau pierdem împreună”.

”Trăim vremuri în care strălucirea stelelor europene a fost acoperită, la propriu, de norii grei ai pandemiei Covid-19. Fiecare stat a ales propria strategie în lupta cu pandemia, chiar dacă virusul a curtat toate țările, fără a ține seama de granițe, de cultură, de religie, de rasă ori de poziția de pe glob. Impresia generală a fost că lupta cu acest coronavirus a fost una dusă de fiecare stat, cu armele, strategiile și capacitățile proprii. Pentru o clipă, Europa a arătat că este unită doar în dorința de a face față problemei, nu și în modul în care a abordat problema. Uniunea Europeană, golită pentru o vreme de sens, s-a comportat ca o rudă îndepărtată, gata să trimită „cinstea”, din obligație, dar care nu catadicsește să facă act de prezență. Pe alocuri, așa a părut această luptă comună cu virusul, chiar dacă sunt și multe exemple de unitate și conlucrare”, punctat Mircea Hava într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a atras atenția că, în pragul zilelor ”de după, când greul furtunii pare să fi trecut iar toată lumea e în picioare, se chinuie să repare, să întărească acoperișuri, să caute resurse și să refacă punți”, s-a dat ”startul unei noi competiții: cine găsește primul antitodului?”

”Acum, în plină refacere, după prima confruntare cu acest virus, pare că s-a dat startul unei alte competiții: cine găsește primul antidotul? Or, nimic nu poate fi mai greșit decât o astfel de percepție, anume că ne aflăm într-o competiție din care unii câștigă și alții pierd.”, a subliniat eurodeputatul român.

În acest context, Mircea Hava a atras atenția că această abordare este una eronată, punctând că ”distanțarea socială trebuie dublată, mult mai bine, de o apropiere statală, de o unitate instituțională.”

”Nici vorbă! E greșit să ne uităm fiecare în oglinda lui, să ne bazăm fiecare pe recuzita proprie de studii, cercetări și știință. După distanțarea socială trebuie să urmeze unitatea statală. Lumea trebuie să facă front comun pentru găsirea unui antidot. Competiția pentru găsirea antidotului este una în urma căreia câștigăm sau pierdem împreună. E acel model de competiție în care ne motivăm unii pe alții, ne împingem unii pe alții de la spate, ne testăm limitele doar pentru ca, la final, să trecem împreună linia de sosire. Indiferent cine găsește primul antidotul, acesta aparține întregii umanități”, a explicat europarlamentarul român.

”Atât timp cât o haină luată din Germania are un <<made in Romania>>, cât doctori din estul Europei salvează vieți în occident sau pământul unei țări e lucrat cu trudă de un vecin de peste graniță, sau <<chiar de aici, de peste deal>> e foarte clar ca rădăcina umană a acestui continent și a lumii arată că suntem într-o interdependență totală. Da, cercetătorii și tehnologia medicală sunt cei mai mari actori ai prezentului. Le vor urma companiile farma, capabile de producția la scară largă a antidotului! Da, liderii tuturor țărilor pot aduce <<modelul noii lumi>>, în care reușita personală nu te exonerează de solidaritate, în care nu rezolvi nimic dacă în jurul tău se scriu necrologuri și e plin de morminte, în timp ce tu porți de grijă vieții tale”, a argumentat Mircea Hava.

Evocând apelul Papei Francic, care a cerut comunității internaționale pentru un vaccin împotriva COVID-19, eurodeputatul român evidențiat responsabilitatea pe care o au liderii lumii, care se află acum ”într-o intersecție, din care pot salva sau pot decepționa”.

”În luna aprilie s-au angajat într-o <<proclamație a vaccinului>>, cu dorința de a accelera cooperarea științifică ce vizează tratamente împotriva Covid-19. Singurul care a tulburat acest angajament, cu un moment de <<show>> specific, a fost președintele Trump. A hotărât să pedepsească OMS, renunțând la contribuție, pe același model în care un părinte își pedepsește copilul lăsându-l fără internet. E păcat că <<unchiul Sam>> nu înțelege că lupta asta e a tuturor, iar el va fi și mai plăpând, pentru că oxigenul din masca lui nu vine doar din America”, a spus Hava, criticând decizia Washingtonului de a sista finanțarea americană a OMS.

”Sper, îmi doresc, ca maratonul de strângere a miliardelor necesare cercetării și producției de vaccin, anunțat recent de Ursula von der Leyen și de grupul PPE, în care s-a angajat și România alături de statele Europene, să fie dovada că spiritul discreționar și izolarea vor fi tot mai departe, că „seamăn” înseamnă mai mult decât am arătat până azi, că orizontul speranței este al tuturor, indiferent că trăim într-un loc unde încă citim la lumina lumânării ori într-un altul, unde avem acces la cel mai rapid internet. Lupta aceasta este una de echipă. Echipa umanității contra unui virus. Iar cine nu face parte din echipă a pierdut încă dinaintea competiției. Dacă nu în fața acestei amenințări, atunci în fața cui sau a ce să fim solidari?! Aceasta este lecția pe care Europa și umanitatea trebuie să o aplice zi de zi în fața oricărei suferințe”, a conchis Mircea Hava.

Comisia Europeană a promis un miliard de euro, de teste şi tratamente pentru noul coronavirus, în cadrul unei conferinţe internaţionale a donatorilor găzduită de executivul european la 4 mai, un maraton în urma căruia Uniunea Europeană a strâns 7,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19, obictivul fiind de 7,5 miliarde de euro.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Eugen Tomac

Eugen Tomac: România trebuie să facă pași raționali pentru a-și asigura independența energetică pentru iarna următoare

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP, PPE) reiterează importanța măririlor stocurilor de gaze pentru iarna viitoare, în contextul în care Federația Rusă „va tăia gazul către Europa”.

„Trebuie să fim bine ancorați în realitate. Vorbim de facturi care au crescut enorm, de infalție fără precedent, de oameni la limita sărăciei, de război lângă noi. Vine o iarnă grea pentru care terbuie să fim pregătiți. Putin va tăia gazul către Europa. Nu avem multe soluții. Nu este cazul astăzi să mimăm optimismul. Trebuie să fim realiști și să acționăm. Suntem în al doisprezecelea ceas. România trebuie să facă pași raționali pentru a-și asigura independența energetică pentru iarna următoare. Avem nevoie de mărirea stocurilor de gaze, de continuarea exploatării cărbunelui și de repornirea centralelor termice pe bază de cărbune”, a transmis președintele PMP într-un mesaj video.

De asemenea, deputatul european Eugen Tomac a precizat că cetățenii vulnerabili sunt de o importanța majoră în viitoarele măsuri economice: „E nevoie de alocarea de subvenții pentru a-i sprijini pe cetățenii vulnerabili care se încălzesc cu lemne de foc. Vorbim de o situație temporară de forță. Înainte să renunțăm la sursele de energie care funcționează, trebuie să avem alternative cu adevărat viabile.”

Citiți și: Statele membre au adoptat definitiv regulamentul potrivit căruia capacitățile de stocare a gazelor în UE vor fi pline înainte de sezonul de iarnă

La trei luni de la publicarea propunerii legislative de către Comisia Europeană, Consiliul UE a adoptat definitiv regulamentul care urmărește să asigure faptul că, în pofida perturbărilor de pe piața gazelor, capacitățile de stocare a gazelor în UE sunt pline înainte de sezonul de iarnă și că pot fi partajate între statele membre într-un spirit de solidaritate, informează comunicatul oficial. 

Continue Reading

S&D

Liderii socialiști europeni: Consiliul European trebuie să mențină viu visul european pentru toate țările aspirante

Published

on

© PES / Facebook

Șefii de guvern socialiști au îndemnat Consiliul European să trimită un semnal clar tuturor țărilor care aspiră să adere la Uniunea Europeană. „Un viitor european este posibil, iar noi vă vom sprijini pentru a-l realiza”, au transmis aceștia.

Reuniunea pre-summit a Partidului Socialiștilor Europeni (PES) a cerut Consiliului European să sprijine statutul de candidat la UE pentru Ucraina și Moldova. Liderii PES au fost încrezători că acest lucru va oferi o ancoră credibilă pentru aspirațiile europene ale acestor țări și ale popoarelor lor într-un context geopolitic profund schimbat, servind, în același timp, pentru a încuraja guvernele să avanseze în continuare reformele necesare pentru procesul de aderare la UE.

Citiți și: DOCUMENT Textul care consfințește perspectiva europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei: Viitorul acestor țări și al cetățenilor lor este în cadrul UE

Membrii socialiști ai Consiliului European și-au reiterat, de asemenea, apelul de a găsi soluții la problemele nerezolvate în ceea ce privește Macedonia de Nord și Albania, astfel încât negocierile de aderare la UE cu ambele țări să poată începe fără întârziere.

„Liderii UE trebuie să transmită un mesaj de speranță. Aceste țări care depun eforturi pentru aderarea la UE merită un semnal clar că Uniunea este, de asemenea, angajată față de ele și că le va sprijini în direcția unui viitor european. PES susține statutul de candidat pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Drumul spre aderare este unul lung și complicat. Diferite țări se află în etape diferite și este important ca fiecare dintre ele să aibă astăzi motive de speranță, inclusiv Macedonia de Nord și Albania. Trebuie să ne asigurăm că acest proces rămâne credibil, continuând cu atenție pe baza progreselor înregistrate, lucrând pentru a depăși împreună provocările”, a declarat președintele PES, Sergei Stanishev.

 

De asemenea, socialiștii europeni și-au exprimat din nou solidaritatea deplină cu Ucraina și au condamnat invazia brutală a Rusiei în această țară.

Partidul Socialiștilor Europeni cere Rusiei să își retragă imediat trupele și să respecte frontierele recunoscute la nivel internațional.

„Atacurile nediscriminatorii asupra civililor trebuie să înceteze, iar cei responsabili de astfel de atrocități și de alte crime de război trebuie să fie trași la răspundere. Europa trebuie să continue să ofere sprijin Ucrainei, inclusiv ajutor umanitar, și să depună eforturi pentru a pune capăt războiului”, se arată în comunicatul citat.

Prim-miniștrii, comisarii și liderii europeni au îndemnat, de asemenea, Europa să acționeze în domeniul energiei.

„Cu unitate și determinare, UE trebuie să continue să elimine treptat combustibilii fosili ruși în favoarea altor furnizori, să stimuleze producția de energie din surse regenerabile și să depună eforturi pentru a asigura prețuri accesibile pentru cetățeni. UE trebuie să implementeze rapid Acordul verde european – creat de vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans – în beneficiul cetățenilor și al planetei deopotrivă”, au transmis aceștia.

Partidele membre PES conduc șapte guverne ale UE – Germania, Spania, Suedia, Portugalia, Danemarca, Finlanda și Malta – reprezentând peste 36% din populația UE, și fac parte din coaliția de guvernare în alte șase state membre – Italia, România, Belgia, Bulgaria, Slovenia și Luxemburg. Nouă comisari europeni fac parte din familia PES.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Ucraina și R. Moldova au demonstrat că doresc să îmbrățișeze principiile europene, iar comunitatea europeană își arată unitatea

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) salută decizia Consiliului European prin care a acordat oficial Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.

„Trăim momente istorice în aceste zile în care Consiliul European a acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat la UE.  La 120 de zile de la începutul agresiunii nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, împotriva Europei, comunitatea europeană își demonstrează unitatea. Felicitări celor două popoare victorioase, care au demonstrat de-a lungul ultimilor ani ca își doresc schimbarea, își doresc să se apropie de UE și sa îmbrățișeze principiile europene”, a transmis deputatul european pe pagina oficială de Facebook. 

De asemenea, europarlamentarul liberal i-a felicitat pe președinții Ucrainei și Republicii Moldova pentru progresele europene efectuate în ultimele luni: „Felicitări, Maia Sandu, Volodimir Zelenski, pentru că prin puterea și determinarea voastră, le oferiți cetățenilor șansa pe care o meritau de foarte mult timp, pentru ca ați rămas drepți în fața agresiunii Rusiei și luptați până la capăt pentru popoarele voastre, pentru Europa! Vom rămâne alături de voi”, a conchis deputatul european. 

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut ieri, 23 iunie,  perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA1 hour ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă l-au asigurat pe șeful diplomației sârbe de susținerea politică și tehnică a României pentru integrarea europeană a Serbiei

ROMÂNIA2 hours ago

SUA: Prin implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, România este un partener exemplar în scopul comun pentru securitate transatlantică

ROMÂNIA3 hours ago

Klaus Iohannis a discutat cu Věra Jourová despre finalizarea „cât mai curând” a MCV și despre continuarea monitorizării „exclusiv” prin mecanismul UE privind statul de drept

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Maia Sandu, primul lider primit la Kiev de Zelenski după ce Ucraina și R. Moldova au devenit state candidate: Vom colabora pe calea de aderare la UE

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu, conferință de presă cu omologul sârb: România acordă importanță creării interconectorului de gaz Arad-Mokrin, mai ales în contextul regional actual

NATO5 hours ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

G76 hours ago

Liderii G7 au adoptat o declarație comună prin care asigură Ucraina că va fi în continuare sprijinită financiar și militar, amenințând Rusia cu sancțiuni

NATO6 hours ago

Jens Stoltenberg: Noul Concept Strategic va defini Rusia drept cea mai directă amenințare la adresa securității și va aborda în premieră provocările generate de China

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Comisia Europeană pune bazele unui parteneriat strategic între UE și Norvegia în domeniul bateriilor și al materiilor prime critice

G76 hours ago

Boris Johnson, apel către liderii G7: Trebuie să punem capăt monopolului lui Putin asupra cerealelor, care duce la creșterea prețurilor la nivel mondial

NATO5 hours ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

NATO7 hours ago

Decizii cruciale pentru România: NATO va ridica grupurile de luptă la nivel de brigadă, va adopta noi planuri de apărare cu forțe pre-alocate pentru anumiți aliați, iar Forța de Reacție Rapidă va avea peste 300.000 de militari

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi4 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

Team2Share

Trending