Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) atrage atenția: Numărul turiștilor străini cazați în România a scăzut în primele 4 luni pentru prima dată din 2010

Published

on

Euroapralemntarul Siegfried Mureșan (PNL, PPE) atrage atenția că ”numărul turiștilor străini înregistrați în structurile de cazare din România în primele 4 luni ale anului a scăzut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut” înregistrându-se astfel o scădere ”de aproape 46.000 de turiști, de la circa 693.000 de turiști la aproximativ 647.000 de turiști”.

”Turismul românesc se va dezvolta și va contribui și la dezvoltarea economiei doar atunci când va atrage turiști străini care se cazează la noi în țară și își cheltuiesc banii de concediu în România. România pierde din ce în ce mai mult teren în fața Bulgariei și a celorlalte state vecine, în ceea ce privește atragerea turiștilor străini. Spre exemplu, Bulgaria a atras în primele 4 luni ale anului peste 2,3 milioane de turiști străini, adică de peste 3,5 ori mai mult decât România. Asta cu toate că avem o țară de două ori mai mare decât Bulgaria și cu un potențial turistic mai ridicat”, a mai spus eurodeputatul român, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Confrom lui Siegfried Mureșan, ”motivul principal al scăderii numărului de turiști străini cazați în România îl reprezintă lipsa măsurilor guvernamentale de dezvoltare a turismului. Este cu atât mai grav cu cât România beneficiază de fonduri europene pentru dezvoltarea turismului. Vedem, însă, că banii europeni rămân nefolosiți. Programul Operațional Regional 2014 – 2020, unul dintre programele cu fonduri UE care finanțează investiții în turism, are o rată absorbție de doar 11%, la 5 ani și jumătate de la începerea actualului exercițiu financiar european”.

”Ministrul Turismului, Bogdan Trif, se laudă în presă că a crescut numărul turiștilor din România datorită voucherelor de vacanță date de Guvern. A crescut, însă, doar numărul turiștilor români care, într-adevăr, au folosit aceste pomeni electorale date de guvern. Dar creșterea aceasta nu ajută cu nimic economia țării de vreme ce ea a fost finanțată de la bugetul de stat. Din momentul în care voucherele vor dispărea, va scădea și numărul turiștilor. Guvernul se laudă, totodată, că a crescut în primele 4 luni numărul turiștilor străini înregistrați la punctele de frontieră. Or pentru turismul românesc nu este un mare câștig dacă un turist străin a tranzitat țara sau a petrecut câteva ore pe aeroport în așteptarea unui alt zbor atât timp cât el nu s-a cazat”, a mai spus Mureșan.

”Lipsa unei strategii coerente în domeniul turismului, lipsa investițiilor de la bugetul de stat și din fondurile europene au condus la această situație critică în turism. În loc să dezvolte infrastructura turistică și de transport, Guvernul României și Ministerul Turismului au risipit banii pe vouchere de vacanță care nu aduc aproape nimic înapoi turismului și economiei, în ansamblu. De aceea, consider că ministrul Turismului, Bogdan Trif, trebuie să-și dea demisia de urgență”, a conchis europarlamentarul român, Siegfried Mureșan.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu (Pro România), la un an de la alegerile europene: Să nu uităm că politica înseamnă grijă față de cetățeni

Published

on

© Corina Crețu/ Facebook

Alegerile de anul trecut au reprezentat prima confirmare a eforturilor pe care le-am făcut cu toții în a demonstra că pe scena politică din România e posibil să apară un partid nou, pro-european, cu adevărat interesat de viața cetățenilor, a declarat eurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D) marți seară, cu ocazia împlinirii unui an de la alegerile europene în România.

“Un an de la momentul alegerilor pentru Parlamentul European. Un an de când PRO România – cel mai tânăr proiect politic din țară – e reprezentat și la Bruxelles  Alegerile de anul trecut au reprezentat prima confirmare a eforturilor pe care le-am făcut cu toții în a demonstra că pe scena politică din România e posibil să apară un partid nou, pro-european, cu adevărat interesat de viața cetățenilor. Era nevoie de așa ceva. 26 mai 2019 a fost ziua victoriei pentru PRO România și acesta a fost doar începutul”, a scris Crețu, pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul a mulțumit echipei PRO România pentru eforturile depuse.

“Am devenit, într-un timp scurt, o echipă frumoasă și puternică, dovedind că avem soluțiile cele mai potrivite pentru a schimba în bine societatea românească – chiar și în vremuri dificile, precum cele prin care trecem acum”, a spus ea.

În ce privește activitatea sa după revenirea în Parlamentul European în urma unui mandat de cinci ani de membru al Comisiei Europene, Corina Crețu a arătat că a devenit responsabilă pentru șapte rapoarte – atât din partea Comisiei pentru Control Bugetar, cât și din partea Comisiei pentru Dezvoltare Regională.

“Ultimele două luni s-au transformat în muncă de la distanță, dar cu toate acestea, am adoptat toate măsurile propuse de Comisia Europeană, măsuri care vin în sprijinul Statelor Membre. Sper ca România să utilizeze din plin aceste oportunități de ieșire din criză, pe care le-am menționat de fiecare dată. E important să nu uităm că, în definitiv, politica înseamnă grijă față de cetățeni. Aceasta a fost și a rămas principiul politic care m-a ghidat și mă ghidează în continuare în toată activitatea mea”, a conchis Crețu.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru cere instituțiilor UE să îi protejeze pe muncitorii români din străinătate: Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia europeană

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Lucrătorii transfrontalieri și sezonieri de pe piața muncii a Uniunii Europene au o situație vulnerabilă, iar Comisia Europeană și Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să fie ferme în acțiunile și mesajele lor către statele membre privind condițiile de muncă pe care autoritățile naționale le oferă muncitorilor, a declarat marți eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe).

Inițiator al dezbaterii care a avut loc marți în Comisia pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, Dragoș Pîslaru a cerut Comisiei Europene, reprezentată de comisarul Nicolas Schmit, și Consiliului UE, reprezentat de președinția croată, ca această situație să se schimbe rapid.

“Este o temă care mă preocupă destul de mult încă de la preluarea mandatului, soarta cetățenilor români plecați la muncă în alte țări din Uniunea Europeană. În calitate de coordonator al Renew al Comisiei EMPL, am inițiat această dezbatere încă din aprilie”, a scris Pîslaru, pe pagina sa de Facebook.

“Vorbim despre cetățenii cei mai afectați de dinamica UE, care suferă în timp ce vorbim din cauza crizei, dar și din pricina unei coordonări proaste între statele membre și a unei legislații imperfecte”, a atras atenția eurodeputatul român, în intervenția sa din Comisia EMPL.

Comisia pentru muncă și afaceri sociale din Parlamentul European a discutat marți situația generată de presupuse încălcări ale legislației UE privind timpul de muncă, sănătatea și siguranța lucrătorilor transfrontalieri, inclusiv a lucrătorilor din România care lucrează la fermele din Germania, într-o dezbatere cu președinția croată a Consiliului UE, cu comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit și cu directorul executiv interimar al Autorității Europene a Muncii.

În cadrul dezbaterii, Dragoș Pîslaru a subliniat că lucrătorii sezonieri și lucrătorii transfrontalieri au o situație vulnerabilă și a criticat faptul că acești lucrători primesc informații adesea parțiale și eronate, iar transportul oferit acestora către locul de muncă este realizat cu măsuri de protecție reduse.

“Ei au parte de o cazare necorespunzătoare, de ore de lucru prelungite ilegal și sunt uneori chiar victimele unor abuzuri din partea angajatorilor sau sunt concediați dacă au reclamații. Acest lucru se întâmpla și înainte de COVID-19, dar acum acest lucru se întâmplă mai mult și poate fi fatal”, a avertizat europarlamentarul român.

În privința acțiunilor pe care Comisia Europeană și Consiliul UE ar trebui să și le asume pentru a preveni astfel de situații, Dragoș Pîslaru a cerut deblocarea negocierilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul UE. 

Protecția muncii europene nu poate fi trecută cu vederea. În același timp, mobilitatea acestor persoane și a pieței interne a muncii trebuie protejate și restabilite. Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia UE. Ei mențin vii și competitive atât de multe afaceri din Europa. Ei ajută Europa de Vest (…) Cred că este de datoria noastră să ne ocupăm și de îngrijirea lor, iar Renew Europe va propune în curând o nouă inițiativă în acest aspect. Sper că putem conta pe sprijinul celorlalte grupuri politice din efortul nostru de a ajuta lucrătorii transfrontalieri și sezonieri ai Europei“, a conchis Pîslaru.

În urma informațiilor tulburătoare despre situația precară cu care se pot confrunta sute de mii de lucrători transfrontalieri și sezonieri în UE, europarlamentarii au dezbatut marți cu Consiliul UE, cu Comisia Europeană și cu Autoritatea Europeană a Muncii despre “protejarea drepturilor de muncă, a sănătății și a siguranței acestor lucrători critici în timpul pandemiei”.

Lucrătorii din România și alte state membre est-europene asigură o forță de muncă vitală la fermele din Germania, Franța și alte state membre și asigură securitatea alimentară în toată Europa“, au transmis eurodeputații înaintea dezbaterii.

Deputații au examinat situația acestor lucrători pentru a determina dacă există măsuri de prevenire a COVID-19 și dacă sunt încălcate drepturile lor cu privire la timpul de lucru, orele suplimentare și plata, încălcându-se astfel legislația UE.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu a fost desemnat raportor al grupului PPE în Comisia pentru piață internă privind noua strategie industrială a Uniunii Europene

Published

on

© Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a fost desemnat raportor din partea grupului Partidului Popular European pentru avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European cu privire la noua strategie industrială europeană.

“În calitate de responsabil PPE pe acest dosar am pus accentul pe importanța relansării companiilor europene în urma COVID-19, în special a întreprinderilor mici și mijlocii și a pieței unice europene prin instrumentul Recovery Fund, în valoare de 500 de miliarde de euro, acordat sub formă de subvenții, propus de Comisia Europeană. Prin intermediu acestui instrument vom putea relansa economiile Statelor Membre evitând creșterea datoriei publice, atât la nivel național cât și la nivel european”, a scris Motreanu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Industria reprezintă peste 20 % din economia Uniunii Europene și asigură locuri de muncă pentru aproximativ 35 de milioane de persoane, în timp ce 80 % din bunurile exportate de către UE provin din sectorul industrial.

Noua strategie industrială va avea la baza dublă tranziție către digitalizare și neutralitate climatică, în acord cu Pactul Ecologic European, și va prioritiza refacerea economiei în urma impactului provocat de criza COVID-19.

“Am subliniat importanța măsurilor și a canalelor de informare pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile nou-înființate să digitalizeze și să promoveze în mod eficient „industria 4.0” și am solicitat Comisiei Europene să ofere sprijin IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate prin intermediul unor angajamente financiare suplimentare față de Programul privind piața unică și Centrele de inovare digitală, pentru a dezvolta, implementa și proteja produsele si serviciile dezvoltate de acestea și a le permite să își realizeze pe deplin potențialul de creștere economică și de creare de locuri de muncă în Europa”, a mai spus Motreanu, care este, de asemenea, și vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din PE

“Creșterea competitivității industriale a UE trebuie să se bazeze pe o piață unică pe deplin funcțională, în cadrul căreia persoanele, produsele, serviciile și capitalul pot circula repede, fără bariere. Din acest motiv, am solicitat, prin unul dintre amendamente, eliminarea tuturor barierelor reprezentate de controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene pentru statele membre care nu fac parte din spațiul Schengen prin accelerarea procesului de aderare a acestora, ceea ce va permite atingerea potențialului economic deplin al pieței unice a UE și un spațiu de manevra nefragmentat pentru întreaga industrie europeană”, a conchis europarlamentarul.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending