Connect with us

U.E.

Eurostat: Peste jumătate dintre români nu își permit o săptămână de vacanţă pe an departe de casă. La polul opus, doar 10% dintre suedezi se află în această situație

Published

on

© Calea Europeană/ Diana Zaim

Aproape o treime, și anume 29% dintre cetățenii statelor membre cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permiteau anul trecut să plătească o vacanță de o săptămână o dată pe an departe de casă, cel mai ridicat procent de persoane aflate în această situație înregistrându-se în România (54%), arată datele publicate de Eurostat, citat de Agerpres.

Procentajul a scăzut din 2010, când 39% dintre europeni nu își permiteau să își cumpere o vacanță de o săptămână departe de casă. Cu toate acestea, ca urmare a măsurilor împlementate la nivel global de închidere a frontierelor în vederea limitării extinderii pandemiei de coronavirus, această tendință de scădere se va opri probabil în acest an.

Între statele membre, 54% dintre cetățenii României nu își puteau permite anul trecut să achite suma necesară pentru o săptămână de vacanță pe an departe de casă, aceștia fiind urmați de greci, cu 49%, croați (48%), ciprioţi (45%) şi italieni (44%).

La polul opus, doar 10% dintre suedezi se aflău în această situație, urmați de danezi și luxemburghezi (ambele țări cu 11%), finlandezi (12%), germani și austrieci (ambele state cu 13%).

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

Published

on

© European Union 2021/ Source: EC - Audiovisual

Miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat joi, în mod oficial, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, prin care țara noastră va putea accesa 29,2 miliarde de euro, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro.

Reuniți în Consiliul Afaceri Economice și Financiare, miniștrii au discutat despre punerea în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență și au aprobat prin procedură scrisă planurile de redresare și reziliență pentru Estonia, Finlanda și România,

Aprobarea planului de către Consiliu va permite plata a 3,6 de miliarde de euro către România sub formă de prefinanțare. Această sumă reprezintă 13% din suma nerambursabilă alocată României și ar putea fi primită până la finalul anului în curs, în perioada noiembrie – decembrie.

 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, la București, Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro, granturi și împrumuturi, pentru a-și redresa economia și a-și construi reziliența ca urmare a pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală

Formal, Comisia Europeană a adoptat la 27 septembrie o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR). România a fost al 20-lea stat membru care a primit undă verde din partea executivului european pentru PNRR.

Aprobarea finală a planului și a pre-finanțării este așteptată în termen de patru săptămâni din partea Consiliului Uniunii Europene.

Citiți și INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare

Ca imagine de ansamblu, PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi la nivel european, cuprinde 507 de jaloane și ținte, 171 de măsuri (dintre care 64 de reforme și 107 investiții).

Dintre cele 15 componente, finanțările cele mai mari sunt acordate, de departe, domeniilor transporturilor (7,6 miliarde de euro), educației (3,6 miliarde de euro), sănătății (2,45 miliarde de euro), renovării clădirilor (2,2 miliarde de euro), tranziției verzi și digitale la nivel local (2,12 miliarde de euro), sistemelor publice digitale (1,89 miliarde de euro) și energiei (1,614 miliarde de euro).

MRR – care se află în centrul NextGenerationEU de 750 de miliarde de euro – va oferi până la 672,5 miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. În cadrul acestui Mecanism, planurile naționale trebuie să repartizeze cel puțin 37% din cheltuieli pe proiecte care sunt în conformitate cu obiectivul UE pentru 2050 de reducere netă la zero a emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv 20% pe digitalizare.

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 41 % din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziției verzi.

Printre măsurile de sprijinire a asigurării tranziției verzi a României se numără investiții pentru modernizarea căilor ferate (3,9 miliarde de euro), o mai mare eficiență energetică în clădiri private și publice (2,7 miliarde de euro), construirea și renovarea infrastructurii spitalelor publice (2 miliarde de euro).

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 21 % din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziției digitale. 

Printre acestea se numără și investiții cheie în sectoarele public și privat, precum implementarea cărții electronice de identitate pentru cetățenii români (200 milioane de euro), digitalizarea învățământului (1,1 miliarde de euro) și a întreprinderilor (500 milioane de euro), securitatea cibernetică (172 de milioane de euro), proiecte europene de interes strategic (ICPEI) – micro-electronică (564 de milioane de euro), conectivitate (94 de milioane de euro).

Până în prezent, 26 din cele 27 de state ale Uniunii Europene au trimis la Bruxelles documentele aferente PNRR-urilor22 dintre acestea, inclusiv România, au primit aprobare pentru planurile lor din partea Comisiei Europene, iar majoritatea au primit prefinanțarea prevăzută pentru a demara reformele din cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență. Singurul stat care nu a depus planul său național de redresare este Olanda.

În următorii ani, României îi vor reveni aproape 80 de miliarde de euro din fondul de redresare și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, conform negocierilor conduse de președintele Klaus Iohannis la Consiliul European din 17-21 iulie 2020. Acestea vor fi distribuite astfel: 29,2 miliarde din Mecanismul de Redresare și Reziliență din cadrul NGEU (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Continue Reading

ROMÂNIA

Ungaria trimite României echipamente medicale și medicamente pentru 20 de spitale care tratează pacienți cu COVID-19

Published

on

@ Reprezentanța Comisiei Europene în România

Ungaria trimite României echipamente medicale și medicamente pentru 20 de spitale care tratează pacienți cu COVID-19, a anunţat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjártó, relatează MTI, preluat de Agerpres.

Spitalele de destinație, majoritatea situate în Transilvania, vor primi 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir.

„Având în vedere că această epidemie nu ţine cont de frontiere, succesul gestionării ei în ţările vecine contribuie mult la reuşita eforturilor de răspuns la epidemie în Ungaria”, a spus Szijjártó Totodată, acesta a menţionat că al patrulea val al pandemiei face ravagii în Europa şi ţările cu rate mici de vaccinare, precum România, pot da uşor de necaz.

Șeful diplomației ungare a mai spus că numeroşi pacienţi în România au nevoie de tratament invaziv şi multe spitale fac faţă cu greu situaţiei.

În acest context, Szijjártó a declarat că sunt desfășurate consultări între guvernele de la Budapesta și București pentru găsirea celor mai bune modalităţi de asistenţă.

Ungaria a mai preluat, săptămânile trecute 50 de pacienți cu COVID-19 din România pentru îngrijiri la terapie intensivă.

Continue Reading

ROMÂNIA

Franța vine în ajutorul României: Două camioane cu 13 tone de echipamente medicale sosesc astăzi în țara noastră pentru lupta împotriva COVID-19

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Două camioane, care transportă 13 tone de dispozitive medicale – inclusiv 18 aparate pentru respiraţie artificială, teste COVID și echipamente individuale de protecție – vor ajunge astăzi după-amiază din Franţa, la Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției, de la Ciolpani, informează Ambasada Franței la București într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Misiunea diplomatică franceză amintește că două camioane din Franța, transportând 90.000 de flacoane de medicamente pentru tratarea pacienţilor aflaţi la terapie intensivă, au ajuns la Ciolpani (Ilfov) duminică, 24 octombrie, la Centrul de Coordonare si Conducere a Intervenţiei.

Sprijinul este oferit în cadrul planului de asistență din partea Centrului de Criză și Sprijin al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe, coordonat prin Centrul de Coordonare a Răspunsurilor la situaţiile de urgență (ERCC) al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Valul al patrulea al pandemiei coincide în România cu o recrudescență a cazurilor și deceselor cauzate de COVID-19. Media noilor cazuri de infectări este de aproximativ 14.500 de persoane/ zi în ultimele șapte zile și de peste 400 de decese/ zi în ultima săptămână. Rata de vaccinare este de 40,3% (cu o singură doză) și 37,2% (cu schemă completă), potrivit datelor Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), a doua cea mai scăzută din UE, după Bulgaria. Noile restricții anunțate de autorități au crescut însă tendința de vaccinare, cu peste 368.000 de persoane noi vaccinate la finele săptămânii trecute.

Pe fondul creșterii semnificative a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, România a activat Mecanismul European de protecție civilă și a primit deja sprijin din partea statelor membre, asistență pentru care președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit, joi și vineri, omologilor săi din Consiliul European la summitul de toamnă al liderilor UE.

Mai întâi, România a început transferul pentru tratament a pacienţilor COVID-19 aflaţi în stare gravă în Ungaria, după ce autoritățile de la Budapesta s-au oferit să preia din România 50 de pacienți infectați cu COVID-19, care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă. În acel context, Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit pacienților români, interpretându-l drept “un gest de adevărată solidaritate europeană”. Tot Ungaria a trimis, separat, României echipamente medicale și medicamente pentru 20 de spitale care tratează pacienți cu COVID-19.

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a adus, din Milano, Italia, circa 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19.

În paralel, România a mai primit alte 250 de concentratoare de oxigen din partea Olandei și Poloniei prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, iar autoritățile de la București au solicitat și sprijinul țărilor NATO pentru astfel de dispozitive și medicamente. În plus, 15 ventilatoare și 8 concentratoare de oxigen au fost direcționate din Danemarca către România prin mecanismul UE. În ce o privește, Danemarca a trimis și o echipă medicală în România pentru a sprijini personalul medical din țara noastră.

De asemenea, ministrul interimar al sănătății a avut mai multe runde de discuții telefonice cu comisarul european pentru sănătate, solicitând Comisiei Europene să ajute România cu stocuri de medicamente anti-COVID și medici din UE.

Drept urmare, Polonia a preluat trei pacienți români care necesită internare într-o secție ATI, Austria a oferit României 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, în vreme ce Franța a răspuns solicitărilor României, punând la dispoziție 89.030 de flacoane de medicamente, 18 ventilatoare, echipamente și accesorii medicale.

Într-un alt gest de solidaritate fraternă, o echipă din Republica Moldova formată din 22 medici și asistenți și 9 reprezentanți ai IGSU Republica Moldova (8 paramedici și 1 medic coordonator) a ajuns luni la spitalul modular de la Lețcani, Iași pentru a ajuta corpul medical de acolo.

Totodată, premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că Polonia va trimite o misiune medicală în România pentru a sprijini lupta împotriva COVID-19, în timp ce Serbia a donat României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19, iar Olanda a trimis încă 350 de concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE.

De la începutul, dar și pe parcursul situației pandemice, România s-a remarcat printr-o politică de solidaritate la nivel european și aliat, trimițând echipe de medici și specialiști în țări precum ItaliaSlovaciaRepublica Moldova sau SUA, găzduind rezerva strategică de echipamente medicale a UE și oferindu-se să găzduiască o unitate similară la nivelul NATO. De asemenea, România a fost primul stat aliat care a utilizat capabilităţile de transport strategic aerian NATO în contextul COVID-19 pentru a transporta echipamente de protecție din Coreea de Sud. De la autorizarea vaccinurilor Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson, România a donat vaccinuri unui număr însemnat de state precum Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Tunisia, Egipt, Albania, Vietnam sau Coreea de Sud.

Cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți joi și vineri la Bruxelles, și-au manifestat îngrijorarea față de situația evoluției și luptei împotriva COVID-19 în unele state membre. Campaniile de vaccinare desfășurate în întreaga Europă au dus la progrese semnificative în lupta împotriva COVID-19. Cu toate acestea, situația din unele state membre rămâne foarte gravă“, au consemnat Angela Merkel, aflată la ultimul său summit european, Emmanuel Macron și ceilalți șefi de stat sau de guvern în concluziile Consiliului European adoptate joia trecută.

Potrivit liderilor europeni, pentru a îmbunătăți în continuare ratele de vaccinare în întreaga Uniune, ar trebui intensificate eforturile de depășire a reticenței față de vaccinare, inclusiv prin combaterea dezinformării, mai ales pe platformele de comunicare socială.

“Trebuie să rămânem vigilenți în privința apariției și răspândirii unor posibile noi variante”, au avertizat cei 27 de șefi de stat sau de guvern.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
CONSILIUL UE51 seconds ago

PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

ROMÂNIA5 mins ago

Ungaria trimite României echipamente medicale și medicamente pentru 20 de spitale care tratează pacienți cu COVID-19

ROMÂNIA9 mins ago

Franța vine în ajutorul României: Două camioane cu 13 tone de echipamente medicale sosesc astăzi în țara noastră pentru lupta împotriva COVID-19

Cristian Bușoi40 mins ago

Cristian Bușoi avertizează Comisia Europeană: Transferul de 50% din bugetul EU4Health către HERA ar putea pune în pericol obiectivele din Programul de Sănătate al UE

NATO43 mins ago

Șeful Statului Major al Apărării s-a întâlnit cu comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli pentru a discuta despre securitatea din regiunea Mării Negre

RENEW EUROPE1 hour ago

Europarlamentarii USR solicită intervenția comisarilor europeni pentru energie și Pactul Verde pentru ca Timișoarei să i se asigure securitatea energetică

U.E.1 hour ago

Emmanuel Macron s-a întâlnit la Paris cu Andrzej Duda pentru a „aprofunda dialogul” cu Polonia în vederea rezolvării conflictului dintre Bruxelles și Varșovia

Cristian Bușoi1 hour ago

Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru EU4Health, solicită ”creșterea nivelului de acces la terapii inovatoare”: Pacienții din România sunt ultimii care au acces la tratamente de ultimă generație

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Raport Comisia Europeană: Nivelul emisiilor de CO2 în 2020 a scăzut cu 10% față de 2019 și 31% față de 1990

Marian-Jean Marinescu2 hours ago

Marian-Jean Marinescu semnalează că ”numărul insuficient de locuri de parcare este cea mai mare amenințare la adresa siguranței șoferilor de camion din Europa”

Dragoș Pîslaru18 hours ago

Dragoș Pîslaru: Băncile, un aliat indispensabil al Guvernului. Ele trebuie să joace un rol activ în implementarea PNRR

Daniel Buda1 day ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene ”să vină cu abordări pragmatice, ancorate în realitate” pentru a diminua impactul PAC asupra schimbărilor climatice

GENERAL2 days ago

Dragoș Pîslaru, despre digitalizarea pieței muncii: PNRR poate așeza România în avangarda Europei prin reformele sistemice pe care le propune

ROMÂNIA3 days ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA3 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO6 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN6 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ7 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu7 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi1 week ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Team2Share

Trending