EDUCAȚIE
Eurostat: România, printre țările UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de studii superioare. Doar Bucureștiul depășește media europeană de 45%, restul țării rămâne sub 24%
Published
1 month agoon
By
Diana Zaim
România se află printre țările cu cele mai mici procente de tineri absolvenți de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană. Potrivit Eurostat, șapte din cele opt regiuni ale țării nu depășesc ponderea 23,9% a tinerilor cu vârste între 25 și 34 de ani care au terminat o facultate. Singura excepție este regiunea București-Ilfov, care atinge o pondere dublă, de 49,7%.
În timp ce 84 de regiuni europene au atins deja sau chiar au depășit obiectivul UE de 45% de tineri cu studii superioare, România rămâne una dintre țările care riscă să nu-l atingă nici până în 2030.
Țări precum Irlanda, Belgia, Țările de Jos sau Franța sunt în topul clasamentului, având regiuni unde peste 57% dintre tineri au absolvit studii universitare. Aceste zone sunt recunoscute pentru universitățile lor de prestigiu, industriile inovatoare și investițiile în cercetare și dezvoltare.
În schimb, în România, discrepanțele regionale mari, exodul academic continuă să mențină România la coada clasamentului european în materie de performanțe în educație.
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

You may like

Eurostat: România, printre statele UE care înregistrează cele mai mari scăderi ale vânzărilor cu amănuntul în septembrie 2025

Eurostat: Ponderea lucrătorilor part-time din afara UE a scăzut, dar femeile migrante rămân cele mai afectate de munca cu fracțiune de normă

Eurostat: România, pe locul patru în UE la riscul de sărăcie în rândul persoanelor care muncesc

Eurostat: Fiecare locuitor al UE a generat în 2023 peste 35 kg de deșeuri din ambalaje de plastic. România, sub media europeană la reciclare

Eurostat: În 2024, România s-a situat pe locul 4 în rândul țărilor UE cu cea mai mare rată a sărăciei subiective. Totuși, nivelul este cel mai scăzut din ultimii șase ani

Eurostat: 54 % din energia electrică produsă în UE provenea din surse regenerabile în al doilea trimestru al lui 2025. În iunie, s-a înregistrat o premieră: energia solară a fost principala sursă de energie electrică
COMUNICATE DE PRESĂ
30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene
Published
1 week agoon
November 6, 2025By
Diana Zaim
Un grup de 30 de elevi olimpici români de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică — tineri excepționali, campioni la robotică, matematică, informatică și geografie — au avut ocazia să trăiască o experiență unică în inima democrației europene, la Parlamentul European din Bruxelles, în perioada 3–5 noiembrie 2025. Vizita s-a desfășurat în cadrul programului de vizite oficiale organizate la Parlamentul European la invitația europarlamentarului Rareș Bogdan, lider al delegației române din Grupul Partidului Popular European (PPE), informează un comunicat oficial al Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, remis CaleaEuropeana.ro.
În culisele democrației europene
Pe parcursul celor trei zile, tinerii olimpici au descoperit din interior modul de funcționare al Parlamentului European, de la procesul legislativ complex, până la rolul esențial pe care instituția îl joacă în definirea politicilor europene. Reprezentanții eurodeputaților le-au explicat structura actuală politică a Uniunii Europene, distribuția grupurilor politice și principiile care guvernează valorile democratice europene: libertatea, solidaritatea, statul de drept și respectul pentru diversitate, dar și provocările actuale europene: pacea, securitatea globală și europeană, clima, inteligența artificială și dinamica digitală a omenirii.
Elevii au fost impresionați de dimensiunea instituției, de hemiciclul care găzduiește dezbaterile parlamentare, de Parlamentarium – muzeul imersiv al construcției europene – și de atmosfera de cooperare interculturală care domină forul co-legislativ european. Au adresat întrebări curajoase despre viitorul democrației și impactul dezinformării, demonstrând o maturitate intelectuală remarcabilă.
Întâlnire cu ambasadoarea Andreea Păstârnac
Programul vizitei la Bruxelles a inclus și o întâlnire la reședința Ambasadoarei României în Regatul Belgiei, unde elevii au fost primiți de doamna ambasadoare Andreea Păstârnac. Discuțiile s-au concentrat pe rolul diplomației românești în consolidarea relațiilor europene, pe importanța reprezentării intereselor naționale în contextul global și pe responsabilitatea generației tinere în promovarea imaginii României în lume. A fost o discuție interesantă despre ce înseamnă performanța până la nivel de genialitate a unor tineri absolut seducători.
Clădirea Ambasadei, cumpărată de Nicolae Titulescu în 1932 și construită de un arhitect belgian celebru: Alban Chambon, a impresionat tinerii olimpici. Au trecut pe aici, în prima vizită de stat în Belgia, Regele Ferdinand și Regina Maria, în martie 1924.
Ambasadoarea le-a vorbit despre cariera diplomatică ca un drum al dialogului și al înțelegerii între culturi, subliniind că „diplomația nu este doar o profesie, ci o vocație care îmbină respectul, curajul, inteligența, empatia și echilibrul”.
„Nava-amiral a speranței noastre”
Momentul întâlnirii cu Rareș Bogdan a prilejuit discuțiile directe cu tinerii cărora le-a transmis un mesaj plin de recunoștință și speranță, de încredere a generațiilor adulte actuale în potențialul lor de a construi o Românie europeană, inovatoare și demnă:
“Dacă adulții s-ar întreba mai des ce își doresc copiii, lumea ar fi mai respirabilă. Ar avea pe cine să întrebe, dar probabil îi sperie răspunsul. Eu am avut șansa să cunosc un grup de elevi care strălucesc în lumea olimpiadelor internaționale. Campioni la multă carte. Robotică, matematică, informatică, geografie. Spun cu mâna pe inimă: ei sunt nava-amiral a speranței noastre ca neam. Sunt artileria grea a sufletului românesc care construiește. Care speră! Care știe! Am fost atât de emoționat întâlnindu-i încât am avut momente când nu mi-am găsit cuvintele. Ceea ce mie nu mi se întâmplă. Mă înclin în fața copiilor care vor modela viitorul României și al Europei! Îmi doresc să fie pace, pentru ca ei să poată să ne redea rădăcinile și zâmbetul”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan.
Europa prin ochii excelenței
“Călătoria la Bruxelles a fost o experiență deosebită, iar vizitele la Parlamentul European și reședința Ambasadei României au fost inedite pentru mine. Am fost impresionat de tot ceea ce înseamnă funcționarea instituției europene, de la clădirea modernă până la modalitatea în care sunt reprezentați europenii. Mi-a plăcut modul în care ambasadoarea României ne-a primit cu căldură și am avut o mare satisfacție să știu că efortul tinerilor performanți este recunoscut și prețuit”, a declarat Apostol Mihnea Petru, elev în clasa a IX-a la ICHB Pallady, medaliat la recenta Olimpiadă Balcanică de Informatică pentru Juniori 2025.
“Cateodată mă uit la televizor la oamenii care ne conduc, dar acum a fost cu adevarat special să văd cu ochii mei ce se întâmplă în Parlamentul European, cum sunt tranșate problemele și cum se iau deciziile. Am învățat multe lucruri pe care le consider importante pentru mine ca tânără și în viitor ca adult în UE”, spune Morariu Iulia Ela, medaliată la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete în 2025.
“Alături de colegii mei, am avut ocazia să descopăr un oraș plin de istorie și cultură europeană. În mod special, vizita la Parlamentul European a constituit un bun prilej de a înțelege cum funcționează instituțiile ce garantează democrația europeană, precum și responsabilitățile pe care le am în calitate de cetățean al Uniunii Europene”, a completat Ana Veronica Draghici, olimpică națională la matematică și informatică, elevă în clasa a IX-a la ICHB Pallady.
În cadrul vizitei la Parlamentul European, Theodor Minea, elev în clasa a XI-a, pasionat de geopolitică, s-a arătat deosebit de interesat de declarațiile europarlamentarului Rareș Bogdan și de rolul acestuia în Comisia pentru politică externă a Uniunii Europene. Dialogul lor a oferit o perspectivă valoroasă asupra responsabilităților pe care le presupune reprezentarea României în forurile europene și asupra modului în care diplomația și implicarea activă pot contribui la consolidarea imaginii țării noastre. Pentru Theodor, întâlnirea a fost o experiență inspirațională, confirmând importanța curajului, a profesionalismului și a implicării tinerilor în viața civică și europeană.
Discursul europarlamentarului Rareș Bogdan, axat pe idealul de a reda României prestigiul intelectual și moral al perioadei interbelice, a avut un impact personal profund asupra grupului, motivându-i să privească spre viitor cu încredere și determinare.
Vizita celor 30 de olimpici la Bruxelles nu a fost doar o lecție despre instituții și politică europeană, ci o lecție despre viitor. Despre curajul de a visa, despre forța cunoașterii, a implicării și despre identitatea românească purtată cu mândrie într-un context european.
“Acești tineri excepționali în științe s-au conectat pentru prima dată cu diplomația românească și cu eforturile construcției europene, cu atuurile și deficitele funcționării UE și au arătat că România are ce oferi Europei: minți strălucite, valori solide și o credință sinceră în puterea educației și a dialogului, a cunoașterii, a inovației și a dialogului între generații. politicienii decidenți au enorm de învățat din felul în care acești tineri performează, gândesc și se formează. Acești tineri nu au doar medalii. Au un model de guvernanță în miniatură, bazat pe meritocrație și muncă susținută, nu improvizație, pe cultura inovației, nu a copierii, pe conectarea la rețele globale, nu pe izolare, pe educație ca investiție strategică, cu modestie, colaborare și respect pentru competență”, a declarat Andreea Paul, organizatoarea și coordonatoarea grupului de vizitatori, președintele Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate.
Grupul a fost însoțit și de Mihai Popescu, mentorul echipei de robotică QuantumBits, care a obținut locul 1 la etapa internațională FLL 2025, și de Alina Blaga, profesoară de științe sociale, dirigintă a clasei elevilor olimpici de informatică de la ICHB Pallady.
EDUCAȚIE
Germania sprijină cu peste jumătate de milion de euro cursurile școlare în limba germană din România
Published
1 week agoon
November 5, 2025By
Andreea Radu
Educația în limba germană din România primește un sprijin consistent, printr-un nou acord de finanțare în valoare de 505.000 de euro. Documentul a fost semnat de Markus Teglas, ministru consilier și adjunct al șefului misiunii diplomatice a Germaniei în România, și de Klaus-Harald Sifft, director executiv al Fundației Saxonia.
„Sprijin de peste jumătate de milion de euro pentru cursurile școlare în limba germană din România”, se arată într-o postare a Ambasadei Germaniei la București.
Potrivit Ambasadei Germaniei la București, cu această sumă, 747 de profesori și 256 de educatori pot fi sprijiniți prin granturi. Scopul este de a asigura în continuare un învățământ în limba germană la nivel nativ de înaltă calitate în România, motivând tinerii vorbitori de germană să urmeze o carieră didactică.
„Mă bucur foarte mult că și în acest an putem sprijini promovarea învățământului în limba germană în România. Prin acest semn de apreciere, sprijinim în mod direct profesorii de limba germană din România, care își exercită profesia cu mare dedicare și își extind continuu competențele în cadrul cursurilor de formare. Acești profesori și educatori, care lucrează în școli și grădinițe cu predare în limba germană din întreaga țară, constituie coloana vertebrală a acestor instituții de învățământ. Prin munca lor, ei aduc o contribuție importantă la coeziunea societăților noastre și la relațiile noastre bilaterale”, a transmis ambasadoarea Angela Ganninger.
Această finanțare este destinată promovării limbii germane la nivel de limbă maternă în școlile și în instituțiile de învățământ de stat din România și reducerii deficitului de cadre didactice calificate. Prin perfecționarea periodică a profesorilor vorbitori de limba germană și prin elaborarea de manuale moderne în limba germană, proiectul își propune să le faciliteze elevilor din România învățarea în continuare a limbii germane la nivel nativ. Mai mult, tinerii vorbitori de limbă germană vor fi motivați să urmeze o carieră didactică, scrie Agerpres.
EDUCAȚIE
România are nevoie de un pact pentru educație și cercetare asumat de factorul politic, afirmă ministrul Daniel David: Măsurile trebuie să corespundă practicilor UE și OCDE
Published
1 month agoon
October 5, 2025By
Andreea Radu
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis duminică, cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului, că societatea românească are nevoie de un „pact pentru Deceniul Educației și Cercetării în România (2026–2036)”.
„În România trăim acum un an dificil pentru educație și pentru societatea românească în ansamblu, anul 2025 fiind probabil cel mai periculos an pentru țară după Revoluția din 1989. Au mai fost ani dificili pentru țară – atât economic, cât și politic -, dar în 2025, crizele interne politice și economice sunt puternic combinate, pe fondul unui război la graniță, al unor atacuri hibride asupra țării și al unor crize internaționale legate de reașezarea arhitecturii ordinii mondiale”, a declarat ministrul.
Daniel David a precizat că, în multe locuri, presiunea bugetară, schimbările din sistem și nevoia de adaptare continuă par să umbrească sensul profund al muncii în educație. „Dar tot în astfel de momente se vede adevărata forță a educației: puterea de a transforma criza în progres și incertitudinea în sens”, a spus el.
Ministrul a afirmat că, pentru a reuși, este nevoie de un pact pentru Deceniul Educației și Cercetării în România (2026–2036), bazat pe trei puncte simple, pe care intenționează să-l obțină asumat de factorul politic din țară:
- În fiecare an, începând cu 2026, bugetul destinat educației și cercetării va fi mai mare decât cel din anul precedent (în termeni nominali și prin raportare la PIB).
- Cele două domenii dedicate cunoașterii – educația și cercetarea (știința) – rămân în aceeași autoritate națională, pentru a contribui coordonat la dezvoltarea țării ca o societate bazată pe cunoaștere.
- Măsurile majore în aceste domenii trebuie să corespundă unor practici UE/OCDE, țintind mereu spre cele mai bune practici UE/OCDE. Devierile de la aceste practici vor fi prezentate și argumentate public.
„Vă mulțumesc pentru răbdarea, implicarea și demnitatea cu care vă faceți datoria zi de zi, chiar și atunci când trăim astfel de vremuri. România are nevoie de dumneavoastră – de mințile și inimile care formează generațiile viitoare. La mulți ani tuturor profesorilor și oamenilor educației care cred în puterea educației! O mulțumire în plus celor care în acest vremuri complicate ați înțeles pericolul momentului, v-ați exprimat eventualele nemulțumiri cu demnitatea cuvenită rolului de profesor, ați răspuns cu onoare chemării de a sta împreună pentru a confrunta problemele și ați ales să fiți parte din soluție”, a conchis Daniel David.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

“Dacian Fall 2025”: Oana Țoiu subliniază nevoia de a crește numărul forțelor aliate în România pe flancul estic pentru a întări capacitatea NATO de apărare

“Așa arată descurajarea pe Flancul Estic”, afirmă ministrul apărării după ce grupul de luptă NATO a fost ridicat la nivel de brigadă: 3.000 de militari francezi sunt integrați cu forțele armate române

Miniștrii Educației din România și Ucraina au agreat constituirea unui grup de lucru la nivel tehnic privind învățământul în limba maternă

UE impune de anul viitor taxe vamale coletelor mici, într-o lovitură pentru platformele online din China. România susține inițiativa, considerând-o „esențială”

Țările UE au aprobat PNRR-ul revizuit al României, anunță ministrul finanțelor: România urmează să primească încă 10,7 mld. euro până la sfârșitul anului 2026

Ministrul Economiei continuă demersurile pentru dezvoltarea de noi capacități de producție, esențiale pentru creșterea autonomiei industriale a României în domeniul apărării

Nicușor Dan, la finalul exercițiului Dacian Fall care a marcat ridicarea grupului de luptă NATO la nivel de brigadă: A fost confirmată capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient oriunde este necesar pe teritoriul aliat

Parlamentul European a aprobat reducerea obligațiilor de raportare și a cerințelor privind diligența necesară pentru întreprinderi

Friedrich Merz îl îndeamnă pe Volodimir Zelenski să lupte „cu energie” împotriva corupției din Ucraina

Comisia Europeană se alătură Franței și dorește să accelereze adoptarea taxelor vamale pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor
Trending
SĂNĂTATE7 days agoRețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate, lansată oficial la Paris.”Certificarea europeană a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca ne poate duce la un nivel superior în lupta împotriva cancerului”, afirmă Patriciu Achimaș-Cadariu
POLITICĂ1 week agoLuminița Odobescu, fost ministru de externe și ex-consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Ilie Bolojan
COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene
ENGLISH1 week agoEXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO
NATO1 week agoRomânia, reconfirmată ca partener de încredere în NATO. Ministrul Economiei: Să fim nu doar beneficiar de securitate, ci și producător de securitate















