Connect with us

U.E.

Eurostat: Românii și bulgarii sunt cetățenii europeni în cel mai mare pericol de sărăcie și excluziune socială

Published

on

© International Rescue Committee (IRC), 2018

Peste un sfert din populaţie era supusă anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială în patru state membre ale Uniunii Europene: România (35,8%), Bulgaria (33,6%), Grecia (27,5%) şi Spania (27%), arată datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În contrast, cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Cehia (11,5%), Slovacia (13,8%), Slovenia (14,3%), Olanda (15,8%) şi Finlanda (15,9%).

În 2020, erau în Uniunea Europeană 96,5 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,9% din populaţia blocului european, transmite Agerpres

© Eurostat

Anul trecut erau în UE 75,3 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, 27,6 milioane de persoane se confruntau cu lipsuri materiale grave şi erau defavorizate din punct de vedere social, iar 27,1 milioane de persoane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută.

În rândul celor 96,5 milioane de persoane din UE supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, aproximativ 5,9 milioane (1,3% din totalul populaţiei) locuiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială (riscul sărăciei, lipsuri materiale grave şi defavorizate din punct de vedere social şi locuiau în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

Published

on

© Hans Kluge - Twitter

Liderii politici de la nivel global au adoptat astăzi, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Mondiale a Sănătății, o rezoluție care lansează procesul de negociere pentru un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic, cu scopul de a se asigura că lumea poate răspunde mai bine în viitor la amenințările globale la adresa sănătății, informează, într-un comunicat, ambasadorul delegației UE la Geneva, Lotte Knudsen.

„Avem nevoie de o schimbare de joc în arhitectura noastră de sănătate globală, astfel încât comunitatea internațională să poată răspunde colectiv, eficient și imediat la viitoarele pandemii. Prin urmare, decizia de astăzi a Adunării Mondiale a Sănătății va face istorie. Situația și cetățenii noștri o cer: trebuie să consolidăm măsurile de prevenție, de pregătire și de reacție în caz de pandemie, dacă nu dorim să ne aflăm într-o situație similară în viitor. Numai cooperarea multilaterală poate realiza acest lucru”, a declarat ambasadorul Lotte Knudsen, șefa delegației UE la Geneva, unde au avut loc o mare parte din lucrările de pregătire pentru acordul de astăzi, în strânsă cooperare cu cele 27 de state membre ale UE, cu Grupul de prieteni pentru un tratat împotriva pandemiilor și cu membrii OMS în general. „Suntem doar la începutul procesului și ne așteaptă încă un drum plin de provocări înainte ca acest cadru juridic să fie în vigoare, dar împreună trebuie să valorificăm impulsul pe care l-am creat astăzi. Facem apel la un proces ambițios de elaborare a acestui tratat – haideți să ne demonstrăm cu toții angajamentul și implicarea noastră multilaterală în vederea obținerii unui instrument obligatoriu. Acest succes este, de asemenea, important pentru OMS, având în vedere rolul său esențial în domeniul sănătății la nivel mondial.”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a organizat în perioada 29-1 decembrie o reuniune specială pentru a începe discuțiile privind un posibil nou pact, care ar urma să stabilească reguli convenite privind schimbul, dezvoltarea și distribuirea de vaccinuri, tehnologie, cercetare, consumabile medicale și date, cu statele membre sau țările care negociază regulile.

Potrivit unui comunicat al OMS, Adunarea Sănătății adoptat o singură decizie intitulată „Lumea împreună”. Decizia Adunării instituie un organism interguvernamental de negociere (INB) pentru a redacta și negocia o convenție, un acord sau un alt instrument internațional al OMS privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie, în vederea adoptării în temeiul articolului 19 din Constituția OMS (conferă Adunării Mondiale a Sănătății autoritatea de a adopta convenții sau acorduri cu privire la orice chestiune care ține de competența OMS) sau a altor dispoziții ale Constituției.

În conformitate cu decizia adoptată astăzi, INB va organiza prima reuniune până la 1 martie 2022 (pentru a conveni asupra modalităților de lucru și a calendarului) și cea de-a doua până la 1 august 2022 (pentru a discuta progresele înregistrate cu privire la un proiect de lucru). De asemenea, va organiza audieri publice pentru a-și susține deliberările; va prezenta un raport de activitate celei de-a 76-a Adunări Mondiale a Sănătății în 2023 și își va supune rezultatul spre examinare celei de-a 77-a Adunări Mondiale a Sănătății în 2024.

Prin această decizie, Adunarea Mondială a Sănătății a solicitat, de asemenea, directorului general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, să convoace reuniunile INB și să sprijine activitatea acestuia, inclusiv prin facilitarea participării altor organisme din sistemul Națiunilor Unite, a actorilor nestatali și a altor părți interesate relevante la acest proces.

Directorul general al OMS a declarat că decizia Adunării Mondiale a Sănătății a fost de natură istorică, vitală în misiunea sa și a reprezentat o oportunitate unică în cadrul unei generații de a consolida arhitectura globală a sănătății pentru a proteja și promova bunăstarea tuturor oamenilor.

„Pandemia COVID-19 a scos în evidență numeroasele deficiențe ale sistemului global de protecție a oamenilor împotriva pandemiilor: persoanele cele mai vulnerabile rămân fără vaccinuri; lucrătorii din domeniul sănătății nu dispun de echipamentele necesare pentru a-și desfășura activitatea de salvare a vieților; și abordările de tip „mai întâi eu” care împiedică solidaritatea globală necesară pentru a face față unei amenințări globale”, a declarat Dr. Tedros. „Dar, în același timp, am asistat la demonstrații inspirate de colaborare științifică și politică, de la dezvoltarea rapidă a vaccinurilor, până la angajamentul de astăzi al țărilor de a negocia un acord global care va contribui la menținerea generațiilor viitoare în siguranță în raport cu impactul pandemiilor”, a adăugat acesta. 

În decembrie 2020, președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus, în mod oficial, un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul unui mesaj video adresat la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, reuniunea având ca temă răspunsul la pandemia COVID-19.

„Numărul epidemiilor s-a înmulțit în ultimele decenii”, a spus președintele Michel. „Am știut că lumea nu este imună la o pandemie majoră. Cu toate acestea, am fost luați prin surprindere. Aceasta este o formă de eșec și va trebui să învățăm lecțiile și să tragem concluziile“, a completat acesta.

Încă de la începutul pandemiei, Uniunea Europeană a fost în prima linie pentru a găsi soluții multilaterale de răspuns la Covid-19. Cooperarea și solidaritatea la nivel mondial sunt primordiale atunci când se răspunde la un virus care nu cunoaște frontiere. „În cazul în care o altă pandemie lovește, trebuie să ne asigurăm că dispunem rapid de vaccinuri și de alte contramăsuri”, subliniază ambasadorul Knudsen. „Și, bineînțeles, trebuie să asigurăm un acces echitabil la vaccinuri, lucru pe care l-am subliniat încă de la început.”

De-a lungul pandemiei, UE a rămas corectă și deschisă față de lume. Aceasta a exportat 50% din vaccinurile produse în UE. Peste 700 de milioane de doze de vaccinuri au fost exportate în peste 130 de țări diferite din lume – tot atâtea câte au fost livrate cetățenilor UE. În cadrul Echipei Europa, au fost donate 3,2 miliarde de euro pentru mecanismul global de partajare a vaccinurilor COVAX. UE și statele sale membre depun eforturi susținute pentru a atinge obiectivul global de vaccinare de 70% în 2022, așa cum s-a convenit la recentul summit G20, investind, de asemenea, masiv în producția de vaccinuri în Africa și implicându-se în America de Sud.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european ce va facilita schimbul de date într-un mediu sigur

Published

on

© European Union, 2015/Source: EC - Audiovisual Service

Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european pentru a stimula schimbul de date și dezvoltarea unor spații europene comune ale datelor, cum ar fi industria prelucrătoare, patrimoniul cultural și sănătatea, astfel cum s-a anunțat în Strategia europeană privind datele.

Legea privind guvernanța datelor (DGA) va institui mecanisme solide pentru a facilita reutilizarea anumitor categorii de date protejate din sectorul public, va spori încrederea în serviciile de intermediere a datelor și va încuraja altruismul în materie de date în întreaga UE.

”Legea privind guvernanța datelor reprezintă piatra de temelie care va stimula economia bazată pe date în Europa în anii următori. Prin faptul că va permite controlul și va crea încredere, va contribui la deblocarea potențialului reprezentat de cantitățile uriașe de date generate de întreprinderi și persoane fizice. Acest lucru este indispensabil pentru dezvoltarea aplicațiilor de inteligență artificială și esențial pentru competitivitatea globală a UE în acest domeniu. Inovațiile bazate pe date ne vor ajuta să abordăm o serie de provocări societale și să stimulăm creșterea economică, care este atât de importantă pentru redresarea post-COVID”, a transmis Boštjan Koritnik, ministrul sloven pentru administrație publică, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene. 

Conform unui comunicat al Comisiei Europene care salută acordul politic, propunerea de lege privind guvernanța datelor, prezentată la 25 noiembrie 2020, este prima inițiativă legislativă care a fost adoptată în cadrul Strategiei europene privind datele.

Regulamentul include:

  • măsuri de consolidare a încrederii în schimburile de date, întrucât lipsa încrederii constituie în prezent un obstacol major și generează costuri ridicate;
  • noi norme la nivelul UE în materie de neutralitate, care să le permită noilor intermediari de date să acționeze în calitate de organizatori fiabili ai schimburilor de date;
  • măsuri de facilitare a reutilizării anumitor date deținute de sectorul public; de exemplu, reutilizarea – în condiții clare – a datelor privind sănătatea ar putea sprijini cercetarea în vederea găsirii unor tratamente pentru bolile rare sau bolile cronice;
  • instrumentele necesare pentru a le oferi europenilor controlul asupra utilizării datelor pe care le generează, prin introducerea unor modalități mai ușoare și mai sigure prin care întreprinderile și persoanele fizice să își poată pune la dispoziție datele în mod voluntar, pentru binele public, în condiții clare.

Comisia va mai propune în curând o a doua inițiativă legislativă majoră, Legea privind datele, pentru a spori la maximum valoarea datelor pentru economie și societate. Legea privind datele vizează promovarea schimbului de date între întreprinderi, precum și între întreprinderi și guverne. O consultare publică deschisă s-a desfășurat în perioada 3 iunie – 3 septembrie 2021, iar rezultatele vor fi publicate în zilele următoare.

Pe lângă aceste două inițiative complementare, Comisia va continua să dezvolte și să finanțeze spațiile europene ale datelor vizând punerea în comun de date în sectoare strategice cheie și în domenii de interes public, cum ar fi sănătatea, agricultura și industria prelucrătoare.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

Published

on

© Dacian Ciolos/ Facebook

România a fost unită de oameni care, dincolo de obstacolele prezentului, au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent, a afirmat miercuri liderul USR Dacian Cioloș, europarlamentar Renew Europe.

“După încă un an greu, cel mai dificil este să ne regăsim speranța și încrederea în noi, pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să treacă peste această perioadă. Când totul pare gri și sentimentul de derivă pune stăpânire pe mulți dintre noi, trebuie să ne căutăm energia și credința că avem puterea să schimbăm în bine lucrurile. România a fost unită de oameni care, dincolo de obstacolele prezentului, au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent. Visul lor dăinuie de peste o sută de ani și doar de noi depinde să-l ducem mai departe”, a scris Cioloș, pe Facebook

El a urat: “La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, au participat la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL22 mins ago

Șefa delegației UE la Geneva anunță decizia istorică a liderilor mondiali de a lansa procesul de negociere pentru un tratat internațional privind pandemiile

CONSILIUL UE47 mins ago

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord cu privire la Legea privind guvernanța datelor la nivel european ce va facilita schimbul de date într-un mediu sigur

ROMÂNIA47 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de 1 decembrie: România a făcut pași însemnați privind eficientizarea și modernizarea acțiunii sale diplomatice

Dacian Cioloș48 mins ago

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

NATO1 hour ago

Parada de Ziua Națională: Militarii români au defilat în premieră cu sistemul de rachete HIMARS, sistemul anti-rachetă Patriot și transportoare Piranha V

ROMÂNIA1 hour ago

Președintele Senatului, Florin Cîțu, de Ziua Națională: Să ne amintim că există o singură Românie unită sub valori și principii democratice!

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Drapelul României, arborat la Petra, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iordania

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava, mesaj de Ziua Națională a României: Să avem parte de solidaritatea care să ne ajute să ne înțelegem, dând exemplu generațiilor viitoare

Cristian Bușoi2 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, mesaj de Ziua Națională a României: Să privim cu optimism în față și să avem încredere în forța noastră, a tuturor

Alin Mituța3 hours ago

Eurodeputatul Alin Mituța: L-am întrebat pe Josep Borrell ce măsuri intenționează să ia pentru a rezolva problema subreprezentării românilor în conducerea SEAE

MAREA BRITANIE3 hours ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ5 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța6 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

Team2Share

Trending