Connect with us

Dacian Cioloș

EXCLUSIV Dacian Cioloș le cere liderilor UE sancțiuni economice împotriva Belarusului: Lukașenko atacă opoziția într-un avion civil al unei companii europene, pe teritoriu european

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, a pledat luni, în ajunul Consiliului European extraordinar de la Bruxelles, pentru instituirea unor sancțiuni economice la adresa regimului din Belarus condus de Aleksandr Lukașenko și a avertizat că state precum Rusia și Belarus a depășit mai multe linii roșii în raport cu valorile europene.

Regimul Lukașenko, printr-un act de terorism de stat, a deturnat practic un avion civil cu pasageri, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, pretextând un așa zis atac cu bombă, dar obiectivul a fost foarte clar, acela de a aresta un cetățean belarus, dar care are azil politic într-un stat membru al Uniunii Europene și care se afla în acest avion. E o atitudine foarte agresivă a regimului Lukașenko, care pare să nu mai țină cont de niciun acord internațional la care și Belarusul este parte”, a spus Cioloș, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro după reuniunea șefilor de stat sau de guvern din Renew Europe, un pre-summit tradițional înaintea Consiliului European.

Convocat pentru a discuta despre relațiile UE cu Rusia și Regatul Unit, dar și teme precum combaterea COVID-19 și schimbările climatice, summitul Consiliului European va discuta cu prioritate acțiunea regimului Lukașenko, care a deturnat duminică un avion de linie al companiei Ryanair, forţat să aterizeze la Minsk pentru arestarea unui jurnalist opozant aflat la bordul aeronavei. Gestul, denumit de presa internațională drept “terorism de stat” din partea Belarusului, a căpătat amploare după ce avionul a fost deturnat, invocându-se o alertă cu bombă care s-a dovedit a fi falsă.

Dacian Cioloș a arătat că liderii Renew Europe au discutat despre necesitatea unor reacții ferme, avansând propuneri precum interzicerea accesului în spațiul aerian a avioanelor care provin din Belarus și soluții de a evita spațiul aerian al Belarusului pentru avioanele europene.

“Dincolo de asta, am discutat inclusiv de sancțiuni economice. Pare că Belarusul nu răspunde la astfel de sancțiuni politice, cu efect mai mult simbolic până acum. Credem că e nevoie să luăm în discuție sancțiuni economice. Sunt companii de stat în Belarus, deci banii se duc la bugetul de stat, care au diferite relații contractuale cu companii din Uniunea Europeană și am considerat că trebuie pus și acest subiect în discuție. Degeaba îi tot spunem lui Lukașenko că trebuie să respecte principiile democratice și acordurile internaționale la care Belarus este parte. Pare că nu are urechi de auzit, așa că probabil că dacă e atins economic, o să înțeleagă mai bine”, a spus liderul Renew Europe.

El a indicat că state precum Rusia și Belarus au depășit multe linii roșii în ultimul deceniu, avansând inclusiv ideea că acțiunea agresivă a regimului de la Minsk s-a petrecut la adresa unui avion civil al unei companii din UE.

“A fost agresiunea Rusiei în Ucraina, acum avem agresiunea lui Lukașenko. (…) Iată că nu are nicio problemă să agreseze un avion cu pasageri civili europeni pentru a-și atinge obiectivele politice și să reducă la tăcere opoziția. (…) Lukașenko nu are nicio problemă să atace opoziția în văzul lumii chiar pe teritoriul Uniunii Europene. Un avion civil aparținând unui companii europene este un teritoriu european. Agresiunea asta s-a produs cumva și pe teritoriul european. S-au trecut mai multe roșii“, a afirmat Dacian Cioloș.

Cu toate acestea, liderul Renew Europe a chemat la pragmatism, afirmând și că o implicare a Rusiei în deturnarea avionului trebuie investigată.

“Problemele acestea nu vor putea fi clarificate atâta timp cât nu vom clarifica relația cu Rusia”, a mai spus el.

Uniunea Europeană a reacționat în termeni duri după ce guvernul din Belarus al președintelui Aleksandr Lukașenko a deturnat un avion de linie al companiei Ryanair, forţat să aterizeze la Minsk pentru arestarea unui jurnalist opozant aflat la bordul aeronavei. 

Președintele Consiliului European, Charles Michel, membru al familiei politice Renew Europe, a asigurat că acest incident fără precedent nu va rămâne fără consecințe, iar el va fi discutat la summitul extraordinar al liderilor europeni de la Bruxelles din 24-25 mai.

“Condamn în termenii cei mai fermi posibil aterizarea forțată a unui zbor Ryanair la Minsk, Belarus, la 23 mai 2021, și reținerea jurnalistului Raman Pratasevich de către autoritățile belaruse. Solicit autorităților din Belarus să elibereze imediat pasagerul reținut și să garanteze pe deplin drepturile acestuia. Liderii UE vor discuta mâine, în cadrul Consiliului European, despre acest incident fără precedent. Incidentul nu va rămâne fără consecințe”, a spus el.

Reacțiilor europene s-au alăturat și cele ale NATO și Statelor Unite. Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a transmis că deturnarea acestui avion și reținerea opozantului Roman Protasevici  reprezintă “un incident grav şi periculos” şi a cerut “o anchetă internaţională”, în timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a condamnat cu fermitate deturnarea unui avion Ryanair de către Belarus și reținerea unui jurnalist de opoziție aflat la bord și a solicitat o reuniune de urgență a unui grup internațional al aviației civile.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș cere Comisiei Europene să aplice “acum” mecanismul statului de drept: Nu aștepți iliberalismul, ci acționezi împotriva lui

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Comisia Europeană trebuie să aplice de îndată regulamentul privind condiționalitatea statului de drept, a afirmat joi eurodeputatul Dacian Cioloș, președintele USR și ex-liderul grupului europarlamentar Renew Europe, într-o reacție la opinia emisă de Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Acesta a statuat că “se impune respingerea acțiunilor formulate de Ungaria și de Polonia împotriva regimului de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii în cazul unei încălcări a principiilor statului de drept”.

“Opinia avocatului general cu privire la pretențiile ridicole ale Poloniei și Ungariei privind condiționalitatea statului de drept ar trebui să fie un semnal clar pentru Comisia Europeană . Nu aștepți iliberalismul, ci acționezi împotriva lui! Aplicați regulamentul privind condiționalitatea statului de drept ACUM!”, a scris Cioloș, pe Twitter.

Ungaria și Polonia au formulat două acțiuni în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând anularea regulamentului. În susținerea acțiunilor lor, acestea invocă, printre alte motive, absența sau caracterul inadecvat al temeiului juridic ales pentru regulament, incompatibilitatea acestuia cu articolul 7 TUE 2 și încălcarea principiului securității juridice.

În concluziile sale prezentate joi, avocatul general Manuel Campos Sánchez-Bordona, semnalează în primul rând că finalitatea regulamentului este de a institui un mecanism specific pentru a asigura execuția corectă a bugetului Uniunii atunci când un stat membru săvârșește încălcări ale principiilor statului de drept care pun în pericol buna gestionare a fondurilor Uniunii sau interesele sale financiare.

În acest context, avocatul general subliniază că regulamentul nu urmărește să protejeze statul de drept prin intermediul unui mecanism sancționator similar celui prevăzut la articolul 7 TUE, ci instituie un instrument de condiționalitate financiară pentru a proteja această valoare a Uniunii.

În aprecierea sa, puterea de apreciere a instituțiilor Uniunii acoperă această opțiune legislativă, care nu poate fi calificată ca fiind vădit eronată, deoarece respectarea principiilor statului de drept poate avea o importanță fundamentală pentru buna funcționare a finanțelor publice și pentru buna execuție a bugetului Uniunii.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, mesaj de Ziua Națională: România a fost unită de oameni care au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent

Published

on

© Dacian Ciolos/ Facebook

România a fost unită de oameni care, dincolo de obstacolele prezentului, au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent, a afirmat miercuri liderul USR Dacian Cioloș, europarlamentar Renew Europe.

“După încă un an greu, cel mai dificil este să ne regăsim speranța și încrederea în noi, pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să treacă peste această perioadă. Când totul pare gri și sentimentul de derivă pune stăpânire pe mulți dintre noi, trebuie să ne căutăm energia și credința că avem puterea să schimbăm în bine lucrurile. România a fost unită de oameni care, dincolo de obstacolele prezentului, au văzut mai departe de ei înșiși și de momentul prezent. Visul lor dăinuie de peste o sută de ani și doar de noi depinde să-l ducem mai departe”, a scris Cioloș, pe Facebook

El a urat: “La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, au participat la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș: Noua politică agricolă este un moment de relansare a agriculturii și o veste mult așteptată de fermierii din România

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Adoptarea pachetului de reformă a politicii agricole comune pentru perioada 2023-2027 reprezintă un moment îndelung așteptat de fermieri și un moment de relansare a agriculturii, al spațiului rural și al alimentației în Europa, a declarat marți, în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Dacian Cioloș.

Președintele USR și ex-liderul grupului Renew Europe a susținut o intervenție în plenul de la Strasbourg pe marginea viitoarei politici agricole pentru perioada 2023-2027. Eurodeputații dezbat și votează marți vota acordul încheiat între Parlament și Consiliu cu privire la noul cadru legislativ care vizează alinierea Politicii Agricole Comune (PAC) la angajamentele UE în materie de mediu și climă. 

“Am dotat noua politică agricolă comună cu un buget ambițios dar, cel puțin la fel de important, am dotat Politica agricolă comună cu câteva elemente care o aduc mai aproape de societate”, a afirmat fostul comisar european pentru agricultură din perioada 2010-2014, când a pregătit noua politică agricolă comună.

 

Potrivit lui Cioloș, viitoarea PAC va fi mai echitabilă, mai ecologică și mai bine orientată spre viitor.

Europarlamentarul român a pledat astfel pentru un element pe care l-a susținut și  în precedenta reforma a politicii agricole comune, și anume continuarea procesului de convergență externă de echilibrare a sprijinului acordat fermierilor care acum primesc subvenții mai mici, comparativ cu fermieri din alte state membre.

“Știu că este o veste mult așteptată de fermierii de acasă, din România, dar și din alte țări și regiuni europene”, a adăugat Cioloș.

Votul privind PAC este unul foarte important pentru România pentru că, în perioada 2021-2027, țara noastră are alocată o sumă totală de aproximativ 22 de miliarde de euro (prețuri curente) pentru agricultură și dezvoltare rurală distribuite astfel: 14 miliarde euro prin Fondul European de Garantare Agricolă (pilonul I, plăți directe); 7 miliarde pentru dezvoltare rurală prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (pilonul II, dezvoltare rurală); 692 de milioane de euro din pachetul de redresare post-Covid NextGenerationEU, pentru perioada 2021-2022

În baza modificărilor agreate pentru PAC post-2022, fermierii și agricultorii români vor avea  de aplicat o condiționalitate în materie de climă și mediu pentru a obține sprijin direct. De asemenea, guvernul poate să dedice cel puțin 35% din bugetul de dezvoltare rurală pentru măsuri legate de mediu și climă și, ca regulă generală, cel puțin 25% din bugetul de plăți directe pentru scheme ecologice, care sunt voluntare, dar care pot spori veniturile fermierilor.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA14 seconds ago

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA25 mins ago

Comisia Europeană anunță câștigătorii premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din UE întocmite în cadrul politicii de coeziune

ROMÂNIA47 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

CHINA2 hours ago

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis: Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Gheorghe Falcă3 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România a primit prima tranșă din PNNR. Țara noastră are șansa dezvoltării prin proiecte durabile și sustenabile

Daniel Buda3 hours ago

Comisia ANIT din Parlamentul European a adoptat compromisul propus de eurodeputatul Daniel Buda care permite continuarea transportului de animale vii către țările terțe

U.E.6 hours ago

Germania și-a luat rămas bun de la Angela Merkel, primul cancelar femeie și est-german al țării, prin cea mai solemnă ceremonie militară: “Simt mai presus de orice recunoștință și smerenie”

ROMÂNIA47 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending