Coreea de Sud a efectuat luni exerciții pe scară largă, în contextul în care statul vecin a recurs săptămâna trecută la testarea unor rachete sub supravegherea conducătorului acestuia, Kim Jong-Un, potrivit AFP, relatează Agerpres.
Scopul acestor tipuri de manevre desfășurate în orașul de coastă Goseong, la frontiera cu Coreea de Nord, este acela de „a repeta scenariul unei provocări maritime nord-coreene”, a precizat ministrul sud-coreean al Apărării, Moon Sang-Gyun.
Exercițiile apar pe fondul tensionării relațiilor în zonă, după un al patrulea test nuclear întreprins de statul nord-coreean în 6 ianuarie, urmat de un tir cu rachetă de pe data de 7 ianuarie.
La finele lunii trecute, Kim Jong-Un a luat parte la exerciții de artilerie, prezentate de presa de la Seul ca fiind de o importanță majoră.
Demonstrația de forță constituie o reacție a Phenianului la aplicațiile anuale comune între SUA și Coreea de Sud.
Exercițiile desfășurate luni au drept scop „perfecționarea procedurilor de tragere în mare împotriva forțelor inamice”, a adăugat ministrul sud-coreean al Apărării.
La începutul lunii martie, Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sancțiuni împotriva statului nord-coreean, ca formă de răspuns la testele nucleare și balistice întreprinse de acesta.
Ca replică, conducerea de la Phenian a acuzat luni „forțele ostile” la conducerea cărora se află Washington, invocând faptul că SUA ar supune Coreea de Nord la o formă de asediu similar cu cel din perioada crizei rachetelor din Cuba.
Tipul de sancțiuni impuse reprezintă rezultatul acțiunii americanilor și a altor forțe ostile, care au drept scop atacarea Coreei de Nord, susține putătorul de cuvând al Comisiei de Apărare Națională, adăugând că acestea nu vor face decât să întărească și mai mult decizia Phenianului.
Washington-ul se face răspunzător de o potențială criză care ar determina Nordul să aibă „o poziție fermă și să recurgă la o lovitură nucleară împotriva continentului american”, a completat același purtător de cuvânt.




