NATO
Exercițiu NATO la Baza Aeriană Borcea: Avioane de luptă ale României, Franței și Turciei au interceptat un avion C-27J Spartan ca parte a misiunilor de poliție aeriană
Published
1 year agoon

Un detașament al Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze, compus din aproximativ 40 de militari și trei aeronave multirol Rafale, a sosit săptămâna aceasta în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, iar împreună cu avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române și Forțelor Aeriene ale Turciei au desfășurat exerciții de interceptare ca parte a Misiunii de poliție aeriană Sud-Est a NATO, potrivit roaf.ro și Comandamentului Aerian Aliat.
Astfel, potrivit scenariului, avioanele F-16 ale României și Turciei, împreună cu avioanele Rafale ale Forțelor Aeriene și Spațiale Franceze au interceptat un avion C-27J Spartan ce aparținea pe ruta București – Borcea, lângă Fetești, unde se află Baza Aeriană 86 și de unde NATO monitorizează spațiul aerian de pe partea sud-estică a flancului estic.
Turcia participă, începând cu 1 decembrie 2023, la misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO pe teritoriul României cu patru avioane de luptă F-16 și aproximativ 80 de soldați, în vreme ce detașamentul francez, format din 3 aeronave Rafale și 40 de militari, se află în România pentru o săptămână ca parte a misiunii Aigle.
Aceste misiuni contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze.
Din 2014, de când au fost lansate aceste misiuni de poliție aeriană întărită aliată la Marea Neagră, în misiunile de România au participat avioane CF-18 Hornet ale Canadei, aeronave Typhoon Eurofighter ale Marii Britanii, Italiei, Spaniei și Germaniei și avioane F-16 ale Turciei.
În viitor sunt așteptate și avioane de luptă ale Finlandei, țara care a devenit anul trecut membru al NATO.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Guvernul României, ”pregătit” să intensifice cooperarea cu SUA în domeniul apărării și securității
Premierul Cătălin Predoiu, la aniversarea a 40 de ani de la Acordul Schengen: România se bucură acum de apartenența la acest cadru esențial al integrării europene
145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
Ministrul Emil Hurezeanu: România și SUA, un parteneriat de 145 de ani, în care ”voința noastră comună rămâne neschimbată”
Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu
Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare
NATO
„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina”, afirmă aliații Kievului, care pledează pentru „o abordare 360° a securității euro-atlantice”
Published
1 day agoon
June 13, 2025By
Teodora Ion
Miniștrii de externe europeni și-au reiterat ”sprijinul neclintit pentru Ucraina”, în cadrul unei conferințe ce a avut joi la Roma, amfitrionul fiind ministrul italian de externe, Antonio Tanjani, anunță DPA, citat de Agerpres.
La întâlnirea centrată pe securitatea Uniunii Europene și pe războiul de agresiune rus din Ucraina au luat parte miniștrii de externe din Germania, Franța, Polonia, Spania, Regatul Unit, Ucraina, precum și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și secetarul general al NATO, Mark Rutte.
Reuniunea se desfășoară cu mai puțin de o lună înainte de ce-a de patra Conferință privind redresarea Ucrainei, ce ar urma să aibă loc la 10-11 iulie, unde sunt așteptați aproximativ 2000 de reprezentanți din sfera politică, mediul de afaceri și organizații internaționale, care vor aborda perspectivele pe termen lung ale Ucrainei.
„Am subliniat încă o dată sprijinul nostru neclintit pentru Ucraina, poporul său, democrația sa, securitatea, suveranitatea, independența și integritatea teritorială în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. O Ucraină puternică, independentă și democratică este vitală pentru stabilitatea și securitatea zonei euro-atlantice”, menționează aliații Kievului într-o declarație comună publicată la finalul întrevederii.
Aceștia au salutat eforturile de pace conduse de SUA, reiterând că Europa „va continua să contribuie la aceste eforturi și este pregătită să sprijine punerea în aplicare a unui acord de pace care să respecte principiile Cartei ONU”.
Ei au ținut să amintească și de rolul pe care Turcia îl joacă în acest proces, țară NATO care și-a arătat deschiderea de a sprijini „orice alte inițiative relevante de facilitare care pot contribui la avansarea către o soluție echitabilă și durabilă”.
„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina, începând cu o armată și o industrie de apărare ucrainene puternice. În acest scop și bazându-ne pe unitatea transatlantică, vom colabora cu Ucraina în ceea ce privește inițiativele de consolidare a forțelor armate ucrainene; suntem pregătiți să ne consolidăm sprijinul, inclusiv prin îmbunătățirea cooperării industriale în domeniul apărării cu Ucraina și prin explorarea unor forme suplimentare de cooperare în domeniul securității și apărării, în conformitate cu sprijinul nostru pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei”, se arată în declarație.
Aliații Kievului au îndemnat Rusia să renunțe la „solicitările și condițiile maximaliste” pentru a arăta că își dorește cu adevărat pacea în Ucraina.
În contextul în care atacurile Moscovei nu contenesc, aceștia reafirmă că sunt pregătiți să sporească presiunea asupra Kremlinului, inclusiv prin impunerea de noi sancțiuni, în paralel cu acțiunile de contracarare a încercărilor de eludare a acestora, obiectivul fiind acela de a „submina abilitatea Rusiei de a continua războiul de agresiune și de a asigura Ucrainei cea mai bună poziție posibilă pentru a asigura o pace justă și durabilă.”
Întâlnirea de la Roma se desfășoară înainte de summitul NATO de la Haga, care va „demonstra unitatea noastră, bazată pe legătura transatlantică durabilă, pe un angajament ferm de a ne apăra reciproc și pe o împărțire echitabilă a sarcinilor”.
„Țările europene trebuie să joace un rol și mai important în asigurarea propriei noastre securități. Pentru ca aliații europeni să își asume mai multe responsabilități în cadrul NATO, am solicitat o consolidare ambițioasă a capacităților europene de apărare, sporind într-o manieră flexibilă și durabilă cheltuielile naționale pentru securitate și apărare, permițându-ne să descurajăm și să apărăm în mod eficient în toate domeniile din zona euro-atlantică”, este menționat în declarație.
Pentru a depăși consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a contracara amenințările și provocările în toate domeniile în vecinătatea estică și sudică, precum și în regiunea baltică, miniștrii de externe recunosc că este nevoie de „o abordare 360° a securității euro-atlantice”.
„Ne vom consolida parteneriatele în regiunile care au un impact asupra securității noastre pentru a combate instabilitatea și pentru a promova pacea și prosperitatea, în special în Mediterana, în Africa, în Balcanii de Vest, în regiunea Mării Negre și în regiunea MENA, într-un context profund marcat de atacul din 7 octombrie și de consecințele acestuia, cu necesitatea de a obține eliberarea tuturor ostaticilor luați de Hamas, o încetare imediată a focului în Gaza și o reluare urgentă a ajutoarelor”, mai este precizat în declarație.
NATO
Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat
Published
1 day agoon
June 13, 2025
Președintele ceh Petr Pavel s-a pronunțat joi pentru o ”autonomie operațională” mai mare a structurii de comandă europene în cadrul NATO, cerând Alianței Nord-Atlantice să se pregătească pentru misiuni fără a se baza pe implicarea activă a Statelor Unite, informează DPA, potrivit Agerpres.
În intervenția sa din cadrul conferinței de securitate GLOBSEC de la Praga, fostul general în vârstă de 63 de ani a afirmat că țările europene ar trebui să ia în considerare ”oglindirea” cu personal european a posturilor de comandă deținute în prezent de militari americani.
În opinia sa, o astfel de măsură ar garanta că operațiunile specifice Europei rămân viabile indiferent de deciziile Washingtonului.
Petr Pavel, care a condus Comitetul Militar al NATO în perioada 2015 – 2018, a spus că Europa trebuie să răspundă la schimbarea atitudinii SUA față de securitatea europeană, în special sub mandatul președintelui Donald Trump.
”Este timpul să tragem concluziile necesare din faptul că rolul Statelor Unite în securitatea europeană s-a modificat. Noua administrație de la Washington a perturbat relațiile transatlantice și a forțat Europa să se confrunte cu întrebări strategice pe care nu le poate amâna”, a spus el.
”Obiectivul nu este de a crea o alternativă la NATO, ci de a consolida pilonul european al NATO. Pentru a reuși, acest pilon european nu poate rămâne o ambiție abstractă; el trebuie să fie instituționalizat, integrat în planificarea standard a NATO, în buget și să forțeze procese de dezvoltare”, a continuat el.
Discuțiile de la conferința GLOBSEC se concentrează pe provocările pentru securitatea globală și pe strategiile pentru viitoarele crize.
Membră a NATO din 1999, Republica Cehă a avut un rol important în sprijinirea Ucrainei în fața invaziei ruse. Guvernul conservator de la Praga a susținut o inițiativă de furnizare de muniții pentru artilerie și continuă să pledeze pentru un sprijin robust pentru Kiev din partea Alianței Nord-Atlantice.
NATO
Ministrul italian de externe avertizează că țara sa are nevoie „de cel puțin 10 ani” pentru a-și crește cheltuielile de apărare
Published
2 days agoon
June 12, 2025By
Andreea Radu
Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat joi că țara sa are nevoie de „cel puțin 10 ani” pentru a-și crește chletuielile militare astfel încât să atingă noile ținte care ar urma să fie convenite luna aceasta la summitul NATO, relatează presa internațională și Agerpres.
„Cred că putem face o înțelegere bună cu NATO și să sosim la summitul NATO de la Haga cu un acord deja pregătit, astfel încât NATO să-și poată demonstra unitatea”, a spus Tajani, vorbind alături de secretarul general al Alianței, Mark Rutte, venit la Roma pentru a participa la o reuniune a miniștrilor de externe din țările grupului Weimar+.
„Suntem convinși că avem nevoie de o apărare europeană puternică, cu un pilon european puternic împreună cu un pilon american puternic. Așadar, suntem favorabili creșterii cheltuielilor pentru securitate, dar problema pentru noi este orizontul de timp. Am spus că avem nevoie de cel puțin zece ani pentru a atinge noile obiective. Avem nevoie de mai multă flexibilitate și cred că mergem în direcția cea bună”, a explicat șeful diplomației italiene.
El a precizat că, spre deosebire de acordul din 2014, când s-a stabilit o creștere treptată a cheltuielilor de apărare până la pragul de 2% din PIB în decurs de zece ani, de această dată obiectivul este ca statele membre să adopte „planuri anuale care să indice creșterea pentru fiecare an, astfel încât să asigure în final atingerea noului obiectiv de 5%, adică 3,5% plus 1,5%”
Secretarul general al NATO, care în ianuarie le-a sugerat statelor membre ale Alianței să crească cheltuielile militare prin diminuarea celor pentru pensii, sănătate sau asistență socială, a susținut că nu se poate spune că ‘nu sunt bani’ pentru înarmare și le-a cerut liderilor să le explice acest lucru propriilor cetățeni.
La rândul său, președintele american Donald Trump a cerut în mod repetat statelor europene din NATO să își majoreze bugetele de apărare la 5% din PIB, cu mult peste actualul obiectiv de 2% – un prag pe care, în prezent, nouă dintre cele 32 de state membre ale Alianței nu îl ating.
Summitul NATO, programat pentru 24–25 iunie la Haga, va avea ca temă principală cheltuielile militare, consolidarea industriei de apărare și sprijinirea Ucrainei. Rutte a menționat că aliații continuă negocierile privind conținutul documentului final, care nu a fost încă finalizat.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Guvernul României, ”pregătit” să intensifice cooperarea cu SUA în domeniul apărării și securității

Premierul Cătălin Predoiu, la aniversarea a 40 de ani de la Acordul Schengen: România se bucură acum de apartenența la acest cadru esențial al integrării europene

145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru

Ministrul Emil Hurezeanu: România și SUA, un parteneriat de 145 de ani, în care ”voința noastră comună rămâne neschimbată”

Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu

Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare

Într-un apel cu președintele Israelului, Ursula von der Leyen a îndemnat toate părțile să acționeze cu ”maximă reținere”

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat
Trending
- EDITORIALE1 week ago
“Noi suntem Oceanul” – Ambasadorul Nicolas Warnery: Franța găzduiește Conferința ONU care ar putea lansa un pact global pentru salvarea Oceanelor
- BUSINESS1 week ago
eMAG anunță afaceri în creștere cu 12% și investiții record de peste 1,2 miliarde de lei pentru anul următor în tehnologie, logistică și antreprenoriat
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Miniștrii OCDE ai finanțelor, economiei, afacerilor externe și comerțului au stabilit direcțiile către o prosperitate durabilă și încluzivă în 2025
- ROMÂNIA1 week ago
Șase organizații îi solicită lui Nicușor Dan numirea unui consilier prezidențial dedicat transformării digitale și crearea unui Consiliu Prezidențial pentru Transformare Digitală
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Comisia Europeană: România nu a luat măsuri suficiente pentru reducerea deficitului bugetar excesiv și riscă măsuri disciplinare dure, inclusiv suspendarea fondurilor europene