Connect with us

GUVERNANȚĂ GLOBALĂ

FBI în alertă: China, Rusia şi Iranul sunt cele mai mari ameninţări în spionajul informatic.

Published

on

Directorul FBI a spus că, în ultimii cinci ani, au existat “zeci de cazuri, de anchete, de procese ale unor persoane care au legături cu China şi care s-au ocupat cu spionajul economic sau transmiterea de informaţii”, ctează realitatea.net.

Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI) monitorizează cu atenţie capacităţile de spionaj informatic ale unor state precum China, Rusia sau Iran, anunţă directorul instituţiei, Robert Mueller.

Întrebat de preşedintele Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor care sunt principalele ameninţări în materie de spionaj, Mueller a răspuns: “Cred că am vorbit despre acest lucru şi în timpul altor audieri, dar există state precum Rusia, China şi altele, poate şi Iranul, care au capacităţi pe care le urmărim cu atenţie”.

Mueller a precizat că, în ultimii cinci ani, au existat “zeci de cazuri, de anchete, de procese ale unor persoane care au legături cu China şi care s-au ocupat cu spionajul economic sau transmiterea de informaţii”.

De altfel, directorul FBI a dat asigurări că riscul atacurilor cibernetice este una dintre “ameninţările cele mai semnificative şi mai complexe pentru Statele Unite”, figurând printre priorităţile FBI în anii care urmează.

Puteti mai mult pe realitatea.net.

Sursa foto: policesay.wordpress.com

BRAZILIA

Liderii lumii își intersectează drumurile la Forumul Economic Mondial de la Davos. Donald Trump și Emmanuel Macron participă în premieră. Cine sunt marii absenți

Published

on

Majoritatea țărilor G7 și Uniunea Europeană vor fi reprezentate la ediția din acest an a Forumului Economic Mondial de la Davos, un eveniment marcat de provocările unei ”lumi fracturate” care debutează marți și se încheie vineri (23-26 ianuarie) și la care vor lua parte un număr record peste 340 de lideri politici, între care vor participa în premieră Donald Trump și Emmanuel Macron. Printre marii absenți se numără președintele chinez, Xi Jinping sau președintele rus, Vladimir Putin.

La un an distanță după ce Forumul de la Davos a fost dominat de ambiția președintelui chinez Xi Jinping de a prelua inițiativa în cursa globalizării, Statele Unite – cea mai puternică economie a lumii – vor fi reprezentate la ediția din 2018 de către președintele Donald Trump, a cărui prezență este așteptată să clarifice poziția Washington-ului față de provocările și oportunitățile globalizării.

Tot la un an față de precedenta ediție, premierul britanic Theresa May se va adresa din nou audienței de la Davos într-un context diferit în care Brexit-ul a căpătat mai multă claritate, arătând că Marea Britanie are nevoie de soluții și parteneriate noi pentru a conta în luarea deciziilor la nivel global.

”Crearea unui viitor comun într-o lume fracturată”: Depășirea diviziunilor

Cei peste 340 de lideri invitați la Davos se vor concentra pe găsirea unor modalități de reafirmare a cooperării internaționale în ceea ce privește interesele comune cruciale, precum securitatea internațională, mediul și economia globală.

”Întâlnirea vine într-un moment în care concurența geostrategică dintre state este, în general, văzută a fi în creștere”, argumentează cei de la World Economic Forum, care au intitulat ediția din acest an ”Crearea unui viitor comun într-o lume fracturată”.

”Pe lângă cooperarea internațională, o prioritate suplimentară a întâlnirii va fi depășirea diviziunilor în interiorul țărilor. Acestea au fost adesea cauzate de defalcări ale contractului social ca urmare a eșecului de a proteja societățile de impactul transformării unei succesiuni de șocuri, de la globalizare la proliferarea social media și de la nașterea celei de-a patra revoluții industriale. În mod colectiv, aceste șocuri au cauzat o pierdere de încredere în instituții și au afectat relația dintre business și societate”, spun organizatorii.

Cine vine la Davos: Trump și Macron vor ”descăleca” în premieră la Forumul Economic Mondial

Discursul de deschidere al ediției din acest an va fi susținut de către Narendra Modi, premierul Indiei, o țară cu o explozie demografică consistentă și care este preconizată să devină cea de-a 5-a economie a lumii în acest an, devansând Franța și Marea Britanie.

Președintele SUA, Donald Trump, va ține un discurs la finalul Forumului Economic Mondial din acest an. De altfel, Donald Trump va deveni primul președinte american de la Bill Clinton încoace care va fi prezent la Forumul de la Davos. Liderul de la Casa Albă este așteptat să își promoveze agenda ”America mai întâi” față de liderii mondiali, alături de promovarea politicilor sale de consolidare a afacerilor americane, a industriilor americane și a muncitorilor americani.

Foto: ONU

Un alt lider important care vine la Davos în premieră este președintele francez Emmanuel Macron, cel care pare să fi dobândit în ultimele lumi poziția de cel mai influent lider european, insistând pentru numeroase reforme în materie de politică monetară și economică și de apărare. Locatarul de la Elysee este și cel mai activ lider din Europa în acest început de an după summitul bilateral cu Theresa May în care a urmărit să atragă Marea Britanie într-o cooperare în privința apărării europene și după întrevederea cu cancelarul german Angela Merkel.

FOTO: Donald Tusk/ Facebook

Alături de Trump și Macron, ale căror țări fac parte din G7, vor mai participa Angela Merkel (Germania), Theresa May (Marea Britanie), Paolo Gentiloni (Italia), Justin Trudeau (Canada) și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

FOTO: Donald Tusk/ Facebook

Printre aceștia, la nivelul țărilor G20 se adaugă Mauricio Macri, președintele Argentinei, Michel Temer, președintele Braziliei, dar și Cyril Ramaphosa, vicepreședinte al Africii de Sud. China va fi reprezentată de Liu He, un important membru al Partidului Comunist chinez care gestionează afacerile economice și monetare ale țării.

Printre liderii mondial care mai participă la Forumul de la Davos din 2018 sunt premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, premierul Norvegiei, Erna Soldberg, președintele Columbiei, Juan Manuel Santos, sau regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.

Marii absenți ai Forumului vor fi Vladimir Putin și Xi Jinping. Președintele rus nu a mai fost prezent la Davos din 2009, iar în acest an se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 18 martie 2018, care l-ar putea ține la putere până în 2024. La un an distanță după ce a anunțat că Beijing-ul se va deschide și mai mult și că va acționa ca un apărător al ordinii internaționale și al beneficiilor globalizării, președintele Xi Jinping, recent reales în funcție, nu va participa la Forumul de la Davos.

Fondat în 1971 de Klaus Schwab, Forumul Economic Mondial de la Davos se va afla în acest an la cea de-a 48-a ediție.

 

.

Continue Reading

DINAMICA GLOBALIZĂRII

World Economic Forum: Teama de un război între marile puteri, extrem de ridicat la nivel global printre liderii companiilor și reprezentanți ai mediului academic

Published

on

O mare majoritate a directorilor de companii şi a universitarilor cred că riscul unei confruntări între marile puteri este tot mai mare, conform unui sondaj global realizat de Forumul Economic Mondial (WEF) şi publicat miercuri, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Foto: Kremlin.ru

Dintre cei aproape 1.000 de participanţi la acest sondaj anual privind riscurile la nivel global, 93% au spus că fricţiunile politice sau economice între marile puteri se vor înrăutăţi.

Sondajul apare cu câteva zile înainte ca mai mulți lideri ai planetei să participe la Forumul Economic Mondial de la Davos, programat în perioada 23-26 ianuarie, și care vor lua parte, printre alții, președintele SUA, premierul Indiei, președintele Franței și prim-miniștrii Marii Britanii, Canadei și Italiei.

Aproape 80% dintre respondenți consideră că riscurile legate de războaie care să implice mari puteri sunt mai ridicate în acest an decât în 2017.

Aproximativ două treimi dintre participanţii la sondaj au fost bărbaţi europeni şi nord-americani ce activează în mediul de afaceri şi în mediul academic, mai notează sursa citată.

Teama exprimată în sondaj intervine în condițiile nivelului scăzut al relațiilor dintre Statele Unite și Rusia, nivel ce nu a fost îmbunătățit așa cum era preconizat la debutul administrațiai Trump în urmă cu un an. Acestor disensiuni le sunt adăugate retorica amenințătoare de tip nuclear între Coreea de Nord și SUA, manifestațiile din Iran, situația complicată din Orientul Mijlociu, dar și impactul fenomenului terorist.

 

.

Continue Reading

CHINA

Summitul APEC. ”America first” versus globalizare. Donald Trump și Xi Jinping au prezentat viziuni concurente pentru comerțul global

Published

on

Președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping au prezentat viziuni diferite pentru viitorul comerțului global în discursurile susținute în cadrul summitului APEC din Vietnam.

Într-o discurs ferm, Trump a amenințat că SUA nu va mai tolera „abuzurile comerciale cronice”. În schimb, omologul său chinez a transmis că globalizarea a devenit ireversibilă, notează BBC News.

Donald Trump a sosit în Vietnam după o vizită oficială în China, a patra etapă a turneului său de 12 zile în Asia, dosarele economice ale SUA cu statele din regiune obținerea sprijinul țărilor din regiune în privința dosarului nord-coreean fiind principalele subiecte abordate.

APEC aduce laolaltă 21 de state din regiunea Pacificului, ale căror economii echivalează cu aproximativ 60% din PIB-ul la nivel global.

Donald Trump: SUA nu va mai tolera „abuzurile comerciale cronice”

După preluarea mandatului de președinte al SUA Donald Trump și-a continuat agenda “America first” și a retras SUA din TPP – o înțelegere comercială importantă cu 12 națiuni APEC – argumentând că ar afecta interesele economice ale SUA.

Într-un discurs ținut vineri în Vietnam, președintele Trump a criticat Organizația Mondială a Comerțului, care stabilește legi comerciale globale și a spus că “nu poate funcționa corect” dacă toți membrii nu respectă regulile.

El a criticat și dezechilibrele comerciale, spunând că SUA a redus barierele de pe piață și a eliminat unele tarife, în timp ce alte țări nu au răspuns reciproc. „Astfel de practici rănesc mulți oameni din țara noastră”, a spus el, adăugând că comerțul liber a costat milioane de locuri de muncă americane.

Cu toate acestea, președintele SUA nu a criticat statele APEC și a acuzat administrațiile americane anterioare că nu au acționat mai devreme pentru a inversa acest trend.

Xi Jinping: Globalizarea, un trend istoric ireversibil

Globalizarea, în opinia liderului chinez este o “tendință istorică ireversibilă”, dar filozofia din spatele liberului schimb trebuia să fie reorientată ca fiind “mai deschisă, mai echilibrată, mai echitabilă și mai benefică pentru toți”.

Spre deosebire de președintele Trump, liderul chinez a apărat tranzacțiile comerciale multilaterale, despre care a spus că au ajutat națiunile mai sărace să beneficieze.

“Ar trebui să sprijinim regimul comercial multilateral și să practicăm regionalismul deschis pentru a permite membrilor în curs de dezvoltare să beneficieze mai mult de comerțul internațional și de investiții”, a transmis Xi Jinping, într-un discurs susținut câteva minute mai târziu după liderul de la Casa Albă.

 

 

.

Continue Reading

Facebook

MAREA BRITANIE27 mins ago

Londra acuză Moscova că urmărește să instaleze un lider pro-rus la Kiev și prezintă o listă cu politicieni din Ucraina suspectați că mențin legătura cu serviciile ruse de informații

RUSIA2 hours ago

Șeful Marinei germane demisionează după afirmațiile ”necugetate” potrivit cărora Vladimir Putin ”merită respect” iar Crimeea nu va mai aparține niciodată Ucrainei

NATO3 hours ago

NATO începe supravegherea aeriană în Bulgaria cu avioane Eurofighter și F-35

CONSILIUL UE18 hours ago

Ministrul Energiei: Criza prețurilor la energie, o preocupare în toate statele UE. Am informat Comisia Europeană asupra planurilor autorităților române de a intensifica sprijinul acordat consumatorilor finali

U.E.19 hours ago

Germania cere din nou Comisiei Europene să nu includă energia nucleară pe lista investițiilor verzi, propunere sprijinită de Franța și România

RUSIA20 hours ago

Antony Blinken l-a asigurat pe Dmitro Kuleba că nu vor exista ”decizii despre Ucraina fără Ucraina” în discuțiile cu Rusia. Primul transport militar din ajutorul de securitate oferit de SUA a ajuns deja la Kiev

ROMÂNIA21 hours ago

Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

NATO23 hours ago

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

ROMÂNIA1 day ago

Spiritul unității europene la 59 de ani de la Tratatul de la Élysée: Ambasadorii Franței și Germaniei la București vor face schimb de roluri pentru o zi

Cristian Bușoi1 day ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, la reuniunea miniștrilor energiei din UE: Avem nevoie de mai multă solidaritate în fața creșterii prețurilor la electricitate și căldură

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda3 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE4 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.4 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE4 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.4 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending