Connect with us

U.E.

Federica Mogherini a anunțat formarea unui grup de lucru internațional, UE-America Latină, pentru sprijinirea rezolvării pașnice și democratice a crizei politice din Venezuela

Published

on

În cadrul declarației de presă ulterioare primei reuniunii de lucru a miniștrilor afacerilor externe ai UE, în format informal (Gymnich), care are loc în aceste zile la București, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a exprimat poziția de unitate a statelor membre cu privire la susținerea Adunării Naționale a Venezuelei, în calitate de ,organism democratic, legitim și cel mai puternic sprijin posibil pentru președintelui său în exercitarea rolului său instituțional”.

Federica Mogherini a anunțat, în acest context, crearea unui grup de contact internațional convenit între statele membre și cu unele țări din America Latină care vor participa la acesta. Obiectivul grupului de contact internațional, care va fi coordonat de UE, este, în primul rând, de a funcționa pe o perioadă limitată de timp – 90 zile – și, în a doilea rând, de a promova o abordare unitară și concertată între principalii actori internaționali pentru soluționarea pașnică și democratică a crizei din Venezuela.

,,Grupul va contribui la construirea încrederii și la crearea condițiilor necesare pentru a apărea un proces credibil în conformitate cu dispozițiile relevante din Constituția Venezuelei, permițând Venezuelei să își determine propriul viitor prin organizarea de noi alegeri, cu toate garanțiile pentru un proces electoral liber și echitabil, care poate fi supravegheat de observatori independenți internaționali”, declara Înaltul Reprezentant cu privire la misiunea grupului.

Mogherini a dorit să clarifice dinainte orice confuzie ulterioară care ar putea apărea în legătură cu obiectivul grupului de contact:

,,Obiectivul – și vreau să-l subliniez foarte clar – nu este acela de a deschide un proces formal de mediere sau de a deschide un dialog formal, ci de a susține o dinamică politică pe care grupul o poate însoți și consolida în continuare.”

În cazul în care rezultatele grupului de contact nu vor fi satisfăcătoare după încheierea termenului de 90 de zile, atunci acesta va fi dizolvat. În caz contrar, se poate decide continuarea activității lui.

Prima reuniune a grupului va avea loc la nivel ministerial în America Latină, cel mai probabil săptămâna viitoare, însă vor fi organizate și reuniuni la nivel tehnic, cu participarea confirmată a Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei, Portugaliei, Suediei, a Țărilor de Jos și a Regatului Unit, din partea UE, și a câtorva altor state din America Latină, precum Ecuador, Costa Rica, Uruguay și Bolivia. Înaltul Reprezentant mai anunța aseară că așteaptă confirmarea pentru alăturare la grup și din partea altor state în următoarele zile.

În afară de crearea grupului internațional de contact, Federica Mogherini a făcut referire și la alte elemente de pe agenda de discuții a miniștrilor și anume, sancțiunile îndreptate doar împotriva unor persoane din Venezuela, responsabile pentru ,,obstrucționare proceselor democratice și utilizarea violenței împotriva protestatarilor” – pentru a nu afecta populația țării per ansamblu – și acordarea de ajutoare umanitare sporite pentru Venezuela și țările vecine, în valoare de 50 milioane de euro, în condițiile crizei actuale.

Înaltul Reprezentant a încheiat declarația afirmând că UE este pregătită să se deplaseze în Venezuela pentru a coordona ajutorul umanitar pentru cetățenii țării de la fața locului dacă nu ar mai întâmpina piedici ca până acum pentru a-și desfășura activitatea în acest sens.

Reamintim că România găzduiește în aceste zile primele întruniri politice la nivel înalt în cadrul exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, la București urmând să aibă loc conferința de presă a ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și a Înaltului Reprezentant al UE, Federica Mogherini, în încheierea reuniunii informale a miniștrilor afacerilor externe din UE (Gymnich), ultima reuniune de acest tip de pe agenda de lucru din ultimele zile.  reuniunea informală a miniștrilor Apărării din țările UE și reuniunea informală de tip Gymnich a miniștrilor Afacerilor Externe, întâlniri majore care sunt așteptate să creioneze acțiunea globală a Uniunii Europene pentru anul în curs în condițiile în care dimensiunea apărării europene tinde să devină punctul de referință al ambițiilor strategice europene.

Primul eveniment la nivel ministerial organizat în România de la preluarea Preşedinţiei Consiliului UE a fost reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene (30-31 ianuarie), care și-a propus o reflecţie comună şi un schimb de opinii pe tema consolidării proiectului european, cu accent pe dimensiunea de securitate şi apărare. Reuniunea miniștrilor afacerilor externe de ieri și de azi (31-1 februarie) vine în completarea discuțiilor pe apărare pentru creionarea unor linii strategice de acțiune cu privire la teme de interes fundamental pentru statele membre, precum Vecinătatea Estică, Venezuela și Siria. 

Alexandra Loy este redactor și specialist în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Published

on

Partidul Social Democrat, și-a desemnat luni lista candidaților pentru alegerile europene din 23-26 mai privind Parlamentul European. PSD a adoptat lista celor care vor concura pentru cât mai multe din cele 33 de mandate alocate României. 

Pe lista social-democraților pentru alegerile europarlamentare se află, după locurile ocupate la votul intern:

1. Rovana Plumb (ministru al Fondurilor Europene), care va deschide lista 

2. Carmen Avram (jurnalist)

3. Iulian Claudiu Manda deține funcția de vicepreședinte al Senatului României, din anul 2016, fiind deputat al Parlamentului României din 2004 până în 2016.

Din 2018, Manda ocupă funcția de președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Din 2017, acesta este președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitatea controlului parlamentar asupra activității S.R.I.

În perioada 2006-2016 acesta a fost membru al Comisiei de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților.

4. Chris Terhes ( preot greco-catolic)

5. Dan Nica este președintele delegației Partidului Social Democrat din Parlamentul European. Acesta deține calitatea de membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European, Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii ( D-US).
Acesta a fost numit în 2012 ministru al Comunicațiilor în Guvernele Ponta I și II.

6. Maria Grapini (europarlamentar)

7. Tudor Ciuhodaru (medic) 

8. Dragoş Benea (senator, președinte PSD Bacău)

9. Victor Negrescu este consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Acesta a ocupat în perioada iulie 2017- noiembrie 2018 funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Victor Negrescu a devenit europarlamentar din partea PSD pentru legislatura 2014-2019, în urma scrutinului din 25 mai 2014, după ce Ecaterina Andronescu (PSD) a renunţat la mandat.
Acesta fost ales, în anul 2015, vicepreședintele Partidului Social Democrat și a fost membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Europarlamentarul a făcut parte și din Comisia Juridică și cea de Afaceri Constituționale a PE, precum și din Comisia pentru industrie, cercetare și energie. Acesta a fost ales, în septembrie 2014, în board-ul EU40, rețeaua eurodeputaților sub 40 de ani din Parlamentul European. Totodată, Victor Negrescu a coordonat activitatea grupului S&D40, format din europarlamentarii social-democrați sub 40 de ani din actuala legislatură. Eurodeputatul este și președintele PES Activists Romania, organizație ce reunește peste 7000 de membri.

10. Andi Cristea este membru al Parlamentului European, președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova (D-MD), membru al Conferinţei preşedinţilor de delegaţie (CPDE), vicepreședinte Comisia pentru afaceri externe (AFET), membru în subcomisia pentru drepturile omului (DROI), Membru Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest (DEPA).

În perioada 2012-2014 acesta a ocupat funcția de director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în 2012 a fost director de cabinet al ministrului Justiției.

11. Natalia Intotero ( ministru pentru românii de Pretutindeni)

12. Gabriela Zoană, deputat în Parlamentul European, a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă în Parlamentul European, după ce șefa delegației PSD din legislativul european a fost numită prim-ministru al României. 

Aceasta este vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului Euroepan, membru al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) și al Delegației pentru relațiile cu Peninsula Arabică (DARP). 

Gabriela Zoană a fost avocat timp de 10 ani, este doctor în Drept şi vorbeşte fluent franceza şi engleza, iar 2014 a fost pe poziţia 20 pe lista PSD la alegerile europarlamentare.

13. Bianca Gavriliţă (deputat)

14. Emilian Pavel este deputat în Parlamentul European și activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.

15. Doina Pană (deputat)

Știre în curs de actualizare 

Continue Reading

ROMÂNIA

Comisarul european Corina Crețu: După 12 ani de când este membră a Uniunii Europene, România are suficientă experiență. Nu are scuze să piardă bani europeni

Published

on

România are deja 12 ani de când este membră a Uniunii Europene și a acumulat suficientă experință pentru a avea cele mai bune rezultate în atragerea fondurilor în viitor, dar și pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni, a declarat luni, la Cluj, în cadrul conferinței comisiei COTER, comisarul european pentru Politică Regională Corina Crețu, informează Agerpres.

”Depinde de toate ţările, inclusiv de România, să valorifice toate oportunităţile care i se oferă şi să se pregătească foarte bine pentru perioada 2021-2027. Sunt deja 12 ani de când România este stat membru al UE. După părerea mea, a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate din 2021 încolo, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni. (…) Potrivit propunerii CE, în perioada 2021-2027, România va beneficia de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune şi dezvoltare regională, ceea ce înseamnă cu 8% în plus faţă de perioada 2014-2020. Sperăm ca propunerea să rămână aşa cum a fost înaintată de CE”, a declarat comisarul european în conferinţa de presă organizată în cadrul evenimentului.

Comisarul Corina Crețu a amintit și de disputa din România privind construirea celor trei spitale regionale și a precizat că nu i se pare normal să se dea vina pe Bruxelles în această problemă, deoarece la nivelul Comisiei există disponibilitatea de a găsi soluții.

”De exemplu, avem această dispută legată de spitalele regionale. Rămâne la latitudinea Guvernului (…). Beneficiarul este Ministerul Sănătăţii. Dacă Guvernul decide să răspundă afirmativ solicitărilor dumneavoastră (de la Cluj – n.r.), ale celor de la Craiova şi de la Iaşi, de a avea în responsabilitate directă realizarea spitalelor regionale, noi suntem gata să schimbăm Programul Operaţional Regional. Nu este corect să dai vina pe Bruxelles pentru că, din punctul nostru de vedere, important este ca investiţiile să se facă, nu cine este beneficiarul final al acestor investiţii”, a spus comisarul.

Comisarul european Corina Crețu a participat la conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană”, în cadrul căreia a vorbit despre importanţa politicilor regionale şi de coeziune.

Conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană” are loc în 25-26 martie 2019 la Cluj-Napoca. La eveniment participă comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, vicepreşedinta Consiliului Regional Nouvelle-Aquitaine, Isabelle Boudineau, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, autorităţi locale şi europene.

Continue Reading

Emilian Pavel

Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D), bilanț la final de mandat: Peste 2.300 de amendamente, peste 50 de luări de cuvânt în plenul PE, raportor pentru peste 20 de dosare

Published

on

Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D), confirmat pe lista Partidului Social Democrat pentru alegerile europene din luna mai a acordat un interviu CaleaEuropeană.ro prin intermediul căruia a prezentant bilanțul activității sale de eurodeputat, la finalul primului său mandat, dar și obiectivele pe care și le-a fixat pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul European.

”Am decis ca, odată ajuns aici, orice ar fi, oricâtă energie ar fi necesară, să las ceva în urma mea pentru România”, a spus Emilian Pavel.

Astfel, în cei aproape cinci ani de mandat, eurodeputatul Emilian Pavel a depus peste 2.300 de amendamente, a avut peste 50 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului European pe diferite teme, a fost raportor pentru ”peste 20 de dosare, unele chiar grele”. ”Am contribuit la crearea de legislație europeană, și de oportunități până la urmă, în domenii precum: programul Erasmus+, promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor, sprijin pentru IMM-urile europene, noua Agendă pentru competențe în Europa, Schengen, drepturile muncitorilor detașați, situația transportatorilor rutieri”, a mai declarat Pavel.

Redăm mai jos interviul integral:

CaleaEuropeană: În 2014, după confirmarea propunerii României pentru funcția de comisar european, ați ajuns în Parlamentul European ca unul dintre cei mai tineri deputați români. Cum ați ajuns de fapt europarlamentar?

Europarlamentarul Emilian Pavel: Știți, îmi place mult zicala englezilor care spun că orice succes întâmplat peste noapte durează 20 de ani pentru a fi realizat. Cam la fel a fost și în cazul meu. În 2014 când am ajuns candidat pe lista PSD la Parlamentul European, avem deja peste un deceniu de activitate în partid, un mandat de consilier județean în Bihor, experiență administrativă la nivel central dat fiind că eram director în Ministerul tineretului și, desigur, eram deja de câțiva ani președintele TSD Bihor și membru în echipa de conducere națională a TSD.

Am ajuns la Bruxelles pentru că, în opinia mea, colegii și colegele din partid au văzut, de la 18 ani de când am activat oficial, deși eram implicat încă din liceu, că țin la organizația noastră, la oamenii ei, că sunt un om de echipă, că de la lipit de afișe cu tinerii la elaborat strategii sau politici pot și vreau să fac de toate , că sunt loial, că știu ce înseamnă social democrația și că vreau să las ceva bun în urma mea oriunde lucrez și oricâtă energie ar fi necesară. Este țelul meu de altfel și asta sper să pot transmite și copiilor mei.

CaleaEuropeană: Erați așadar la primul mandat la Bruxelles, dar nu la primul mandat de ales. Totuși, dată fiind amploarea activității Parlamentului European, cu ce planuri ați venit aici?

Europarlamentarul Emilian Pavel: Ideea principală, care a rămas și rămâne, e aceea de a face ceva bun pentru România, aceea de a ieși pe stradă la mine la Oradea, sau oriunde acasă – pentru că am umblat enorm prin țară și le mulțumesc colegilor care m-au inivitat, și de a putea vorbi cu oricine știind că îmi fac bine treaba. Desigur, am studiat mult procedurile din Parlamentul European, asta cu ani de zile înainte de a fi ales și am urmărit mereu ce se întâmplă la Bruxelles. Deci nu am aterizat acolo pur și simplu. Acest fapt mi-a permis să aduc cu mine câteva idei și priorități de care pot spune acum că m-am ținut.

Prima, fără discuție, a fost aceea de a promova rolul și locul cuvenite României în Uniunea Europeană și nu am avut rezerve în a mă manifesta și în ambele comisii am obținut rezultate clare, precum cele legate de integrarea în Schengen pe diverse paliere. Acolo am și fost felicitat din mai multe părți pentru că sunt lucruri care contează pentru români. De asemenea, ridicare MCV este o prioritate pentru mine și rămâne. Adică, ne este clar că nu dețin România și Bulgaria monopolul corupției în UE. Dacă acest mecanism este atât de bun și nu e folosit – deși eu cred și văd că este, ca armă politică, atunci haideți să îl extindem la toate Statele Membre!

Am fost foarte activ și în a apăra cu tot ce am putut, drepturile românilor din străinătate, fie că a fost vorba de românii din Marea Britanie sau Ucraina, din Germania, din Italia sau din Serbia.

Trebuie să înțelegem că UE ca și organizație, este bazată pe valori. Clar. Dar ca și funcționare ca și realitate concretă, imediată, UE nu este o organizație de caritate. Statele Membre au interese de multe ori divergente, pe care însă UE le armonizează, iar acesta este geniul Uniunii Europene. Dar e clar, nimeni nu îți umple straița, cu ghilimele, ție ca țară, dacă tu nu lupți, cu alții, pentru asta. Deci este o competiție permanentă pentru un consens care se creează în fiecare zi. E dificil, e complicat și e lung, dar e infinit mai bine decât războaiele europene din alte secole.

Pe lângă asta, dat fiind că sunt o parte a TSD, a fost clar că voi lupta mult pentru a promova priorități și oportunități pentru tinerii români. Am avut multe rapoarte și amendamente legate de programul Erasmus+, de promovarea antreprenoriatului la tineri, a abilităților digitale, și am lucrat foarte mult, și cu Comisia Europeană și cu CEDEFOP, pe promovarea educației și a trainingului vocațional în care, alături de programul Erasmus+, eu cred foarte mult.

Am făcut de asemenea tot ce am putut pentru a promova în țară și oportunitățile de finanțare europeană. Un exemplu recent este programul WiFi4EU la care mi-am făcut o misiunea personală de a vorbi și ajuta cât mai mulți colegi primari să depună cereri de finațare.

Egalitatea de gen și reducerea decalajelor dintre femei și bărbați, mai ales la nivel de salarizare și de acces la funcții de conducere a fost iarăși o prioritate și am activat destul de energic astfel încât în 2017 când am câștigat titlul de europarlamentar al anului la categoria muncă și afaceri sociale, am fost de asemenea nominalizat și la categoria pentru promovarea egalității. EU cred că m-am ținut bine de prioritățile cu care am venit.

CaleaEuropeană: Ce comisii parlamentare v-au fost alocate după ce ați fost ales? Cum v-ați adaptat la munca de acolo? Dat fiind că eram la primul mandat, am moștenit comisiile alocate Corinei Crețu, care a fost promovată atunci de PSD la Comisia Europeană, iar din 2014 activez, în principal, atât în comisia de muncă și afaceri sociale cât și în faimoasa, de acum, comisie pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE).

Pe lângă asta, am fost propus și activez și în alte comisii, precum Schengen Scrutiny, PANAMA – legat de infracțiunile financiare, sunt membru în delegația pentru relațiile cu Israel, delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana, Comisia parlamentară de stabilizare și asociere UE-Serbia, sunt președintele grupului de parlamentari Prietenii Serbiei, unde încerc mereu să obțin progrese pentru românii de acolo… Nu în ultimul rând, sunt ambasadorul României în cadrul Federației capitalelor și orașelor europene ale sportului, dar și ambasador al platformei Entrepreneurship Education, inițiată de Junior Achievement.

CaleaEuropeană: Ați fost și sunteți așadar destul de ocupat. Cum vă evaluați activitatea parlamentară după aproape jumătate de deceniu la Bruxelles?

Europarlamentarul Emilian Pavel: Da, au trecut deja aproape cinci ani, copiii mei s-au născut în acest timp, iar la nivel de activitate și mai ales de rezultate, eu cred că stau bine, dovadă fiind și premiul de europarlamentar al anului câștigat în 2017, precum și o a doua nominalizare.

În cifre, am peste 2.300 de amendamente depuse – iar asta este o componentă esențială a muncii de deputat, am peste 50 de luări de cuvânt în plen, pe teme legate de prioritățile de care vorbeam adineauri, am fost desemnat raportor pentru peste 20 de dosare, unele chiar grele, dar m-am achitat cu bine. Am contribuit la crearea de legislație europeană, și de oportunități până la urmă, în domenii precum: programul Erasmus+, promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor, sprijin pentru IMM-urile europene, noua Agendă pentru competențe în Europa, Schengen, drepturile muncitorilor detașați, situația transportatorilor rutieri și multe, multe altele.

Emilian Pavel (PSD, S&D) se apropie de finalul primului său mandat de eurodeputat în care activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul  a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending