Federica Mogherini s-a oferit să medieze negocierile dintre guvernul irakian și oficialii kurzi în încercarea de a detensiona situația

Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, dorește să medieze negocierile dintre forțele guvernamentale irakiene și kurzii, notează Agerpres citând France Presse.

Foto: EC – Audiovisual Service

După o convorbire telefonică cu premierul irakian Haider al-Abadi, Federica Mogherini a indicat într-un comunicat că ‘așteaptă ca toate părțile să se așeze la masa negocierilor și să angajeze în dialog’. Ea și-a ‘exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la operațiunile militare ale forțelor federale (irakiene) și la confruntările care au fost semnalate’.

Mogherini a subliniat importanța dialogului și a evitării utilizării forței pentru a păstra unitatea Irakului și stabilitatea durabilă, respectând în același timp prevederile Constituției irakiene.

Forțele irakiene au preluat luni controlul asupra sediului central al guvernului provinciei Kirkuk (circa 250 de kilometri nord de Bagdad) fără a întâmpina vreo rezistență din partea combatanților kurzi. De asemenea, ele au preluat controlul, aproape fără luptă, asupra unui câmp petrolifer și au ocupat o bază militară și un aeroport.

La rândul său, președintele american Donald Trump a declarat luni seara că SUA nu se implică în criza care îi opune pe kurzi guvernului de la Bagdad pentru controlul provinciei Kirkuk, conform agenției de presă franceze.

“Nu luăm parte, dar nu ne place faptul că se luptă unul cu altul. Avem relații foarte bune cu kurzii de mulți ani, după cum știți, și suntem, de asemenea, de partea Irakului, chiar dacă nu ar fi trebuit să fim acolo”, a spus președintele SUA într-o conferință de presă.

 

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare