Connect with us

INTERNAȚIONAL

FMI avertizează: Țările lumii pierd anual până la un trilion de dolari din cauza corupției

Published

on

Țările lumii pierd anual 1.000 de miliarde de dolari din cauza corupției, estimare făcută de Fondul Monetar Internațional care se referă la încasările provenite din taxe.

Suma înseamnă 1.25 la sută din PIB-ul mondial. Aşadar, din combaterea corupţiei ar putea rezulta venituri suplimentare din taxe – arată un raport al FMI.

În cadrul unui capitol publicat astăzi, ca parte din raportul Monitor Fiscal publicat pe luna aprilie 2019 de FMI, cercetătorii au descoperit că reducerea corupţiei în toată lumea ar genera venituri fiscale de peste 1.000 miliarde dolari în toată lumea, adică aproape 1,25% din PIB-ul global.

În cazul în care corupţia ar fi învinsă, acest parcurs ar avea rezultate extrem de benefice pentru guvernele din toată lumea, potrivit unei noi analize realizate de Fondul Monetar International (FMI).

”Câştigurile ar fi masive dacă luăm în considerare că o corupţie mai scăzută ar crea premisele pentru o creştere economică mai puternică, maximizând astfel veniturile viitoare”, se arată în raport.

Potrivit ultimului raport privind Indicele de Perceție a Corupției (IPC) la nivel global pentru anul 2018, realizat de organizația non-guvernamentală Trasparency International, publicat la 29 ianuarie 2019, țările din UE unde există cea mai bună percepție privind corupția sunt Danemarca (locul 1), Finlanda și Suedia (locurile 2-3 la egalitate), Olanda și Luxemburg, la polul opus situându-se, Bulgaria, unde corupția este simțită cel mai mult (locul 28 din 28), urmată de Grecia (locul 27), Ungaria (locul 26), România (locul 25) și Croația (locul 24).

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Donald Trump și Emmanuel Macron, discuție telefonică în cadrul căreia au convenit asupra organizării reuniunii G7 ”în persoană” într-un viitor apropiat

Published

on

Președintele american Donald Trump și omologul său francez Emmanuel Macron au convenit joi, în cadrul unui apel telefonic, că reuniunea G7 ar trebui organizată ”în persoană”, într-un viitor apropiat, potrivit informațiilor date publicității de Casa Albă, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Președintele american a anulat în luna martie întâlnirea liderilor G7, care urma să aibă loc la 10 iunie în Statele Unite, în contextul restricțiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Săptămâna trecută, preşedintele Trump a spus că încearcă să reia ideea unei reuniuni cu participare ”în persoană” deoarece aceasta ar transmite mesajul că lumea revine la normal. El a propus organizarea conferinţei la reşedinţa prezidenţială de la Camp David din Maryland.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe Robert O’Brien a declarat duminică că, în cazul organizării unei reuniuni G7 cu participare ”în persoană”, aceasta va avea loc la sfârşitul lunii iunie.

Emmanuel Macron, președintele Franței, țară care a deținut în 2019 președinția G7, predând ștafeta Statelor Unite la 1 ianuarie 2020, este deschis ideii de a călători în SUA pentru reuniunea G7 dacă situația epidemiologică o permite, potrivit declarațiilor de săptămâna trecută ale unui oficial al Administrației Prezidențiale de la Paris.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele SUA Donald Trump a semnat un ordin executiv care limitează protecția rețelelor sociale: Aceste companii au o “putere necontrolată” de a cenzura informațiile

Published

on

© White House/ Flickr

Preşedintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv ce vizează limitarea protecţiei reţelelor sociale şi limitarea libertăţii de care beneficiază acestea în gestionarea conţinutului publicat, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“Suntem aici pentru a apăra libertatea de exprimare în faţa unuia din cele mai grave pericole care există”, a declarat preşedintele Trump din Biroul Oval al Casei Albe în timp ce semna ordinul care ar urma să fie punctul de plecare al unei lungi bătălii în justiţie.

Liderul de la Casa Albă a acuzat în special Twitter că acţionează părtinitor şi că nu se comportă ca o “platformă neutră”. “Nu putem lăsa să continue acest lucru, este foarte, foarte nedrept”, a subliniat preşedintele american.

Ordinul executiv a venit la o zi după ce Donald Trump a criticat Twitter pentru că rețeaua i-a marcat una dintre postări, legată de alegeri, drept potenţial falsă. Donald Trump s-a ținut de cuvânt și a luat măsurile pe care le anunța împotriva rețelelor sociale.

Practic, prin acest ordin executiv, șeful Casei Albe cere reexaminarea unei legi din anul 1996 prin care companiile online au primit imunitate juridică faţă de eventuale acţiuni judiciare referitoare la conţinutul apărut pe platforme sau pentru eliminarea conţinutului controversat. Este vorba despre Secţiunea 230 a Legii privind decenţa în comunicaţii, supranumită și „26 de cuvinte care au creat Internetul”, relatează și Digi24.

“Fiecare cetățean – liberal, conservator sau cu alte opțiuni – are dreptul să fie auzit și tratat în mod corect în mediul online”, se arată și într-o postare a Casei Albe.

Companiile de social media au, în opinia preşedintelui Trump, o “putere necontrolată” de a cenzura şi a restricţiona informaţiile pe platformele lor şi acţionează ca un “editor cu un punct de vedere”.  

Ordinul executiv urmăreşte să schimbe actuala interpretare a legii, care protejează platformele de socializare, ce nu pot fi făcute răspunzătoare pentru conţinutul publicat pe site-urile lor, a declarat procurorul general Bill Barr.

Companiile de socializare au “devenit editori şi nu ar trebui să aibă dreptul la acelaşi tip de scut” de protejarea a răspunderii, a adăugat Barr. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina încearcă să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu energie. Guvernul de la Kiev a aprobat un memorandum privind importul de gaze naturale lichefiate din Statele Unite

Published

on

Guvernul ucrainean a aprobat miercuri un memorandum de cooperare privind posibilitatea importului unei cantități de cel puțin 5,5 miliarde de memtri cubi de gaze naturale lichefiate pe an din Statele Unite, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Olga Buslavets, ministrul ucrainean al Energiei, a menționat că în memorandum este precizat că firma care va vinde gazele lichefiate este compania Louisiana Natural Gas Exports iar preţul va fi stabilit în conformitate cu preţurile pe platforma americană Henry Hub.

Memorandumul de cooperare prevede şi construcţia unei noi conducte de gaze între hub-ul de gaze de la Hermanowice (Polonia) şi facilitatea de stocare a gazelor naturale de la Bilche-Volytsko-Uherske (Vestul Ucrainei). Finanţarea pentru acest proiect include sprijin de la anumite agenţii guvernamentale americane şi europene.

Ucraina încearcă să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu energie, după ce relaţiile cu furnizorul tradiţional, Rusia, au intrat în colaps după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în anul 2014.

În 2019, Ucraina şi-a majorat importurile de gaze naturale cu 34,4% până la 14,25 miliarde de metri cubi.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending