Connect with us

ROMÂNIA

Fondul Monetar Internațional, mesaj de averitzare: Dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat în România. Țara se poate confrunta cu o scădere a veniturilor care va afecta în special săracii

Published

on

Fondul Monetar Internațional avertizează că ”dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat în România, deficitul de cont curent şi cel fiscal s-au adâncit, presiunile inflaţioniste sunt din nou în creştere iar dacă politicile nu-şi vor putea schimba direcţia ţara se poate confrunta inclusiv cu o scădere a veniturilor care va afecta în special săracii”, relatează Agerpres.

Potrivit FMI, în primul rând, consolidarea fiscală trebuie însoţită de înăsprirea politicii monetare şi o flexibilitate mai mare a cursului de schimb.

“Creşterea condusă de consum a rămas solidă, majorând veniturile populaţiei spre cele din Europa Occidentală. Totuşi, s-au accentuat de asemenea dezechilibrele macroeconomice: deficitul fiscal şi cel de cont curent s-au adâncit iar presiunile inflaţioniste sunt din nou în creştere. Dacă politicile nu-şi vor schimba direcţia, progresele în realizarea convergenţei se vor diminua, ceea ce va duce la deteriorarea veniturilor reale ale pensionarilor şi vor fi afectaţi semnificativ în special săracii. Un mix de politici mult mai echilibrat este necesar pentru a reduce probabilitatea unei astfel de evoluţii: în primul rând şi cel mai important, consolidarea fiscală însoţită de înăsprirea politicii monetare şi o flexibilitate mai mare a cursului de schimb valutar. În plus, politicile trebuie să devină mai predictibile şi guvernanţa trebuie să se îmbunătăţească, pentru a creşte perspectivele pe termen mediu privind convergenţa veniturilor”, se arată în declaraţia echipei în România, potrivit Agerpres.

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având din data de 2 februarie 2016 o cotă de participare de 1 811,4milioane DST (0,38% din cota totală). România deţine 19 591 voturi, echivalentul a 0,39% din total. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări (constituenţă) care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 şi Belgia şi Luxemburg.

Poziţia de guvernator al României la FMI este deţinută de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice coordonator al activităţii privind elaborarea legislaţiei, politicilor şi reglementărilor contabile şi fiscale.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ROMÂNIA

Cum arată România văzută din spațiu de satelitul european Sentinel2, din cadrul programului european Copernicus

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

România a fost surpinsă în imagini de sateliții misiunii europene Sentinel2, din cadrul programului european, Copernicus, coordonat de Comisia Europeană, în parteneriat cu Agenția Spațială Europeană (ESA), informează Agerpres.

Primul satelit din cadrul programului Copernicus Earth, Sentinel-1A, a fost lansat la 3 aprilie 2014, urmat de alte astfel de instrumente spaţiale incluse în programul Copernicus, o constelaţie de sateliţi din gama ”Sentinel” cu rol de observare şi monitorizare a Terrei, lansaţi progresiv de Uniunea Europeană şi ESA.

Continue Reading

ROMÂNIA

Șeful diplomației slovace, la București: Slovacia continuă să fie un susţinător puternic al aderării României la Spaţiul Schengen şi al candidaturii la OECD

Published

on

© Administrația Prezidențială

Slovacia continuă să fie un susţinător puternic al aderării României la Spaţiul Schengen şi al candidaturii la OECD, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe şi Europene, Miroslav Lajcak, aflat în vizită la Bucureşti.

Șeful diplomației slovace, aflat marți în vizită la București, s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu prim-ministrul Ludovic Orban și cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Discuţiile dintre Klaus Iohannis și ministrul slovac au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două țări, precum și agenda europeană și regională, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Șeful statului a evocat excelența relației dintre cele două țări, clădită pe afinități de ordin istoric și cultural și pe interese convergente în plan politic, economic și securitar. În context, cei doi înalți demnitari și-au exprimat angajamentul pentru continuarea consolidării relației bilaterale, inclusiv a dialogului politic.

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Miroslav Lajčák au apreciat modul în care cele două minorități naționale sunt integrate în societatea română, respectiv cea slovacă, acestea contribuind substanțial la dezvoltarea legăturilor dintre cele două țări.

De asemenea, au mai fost abordate subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană și regională, cu accent pe situația din Balcanii de Vest. În context, cei doi interlocutori și-au exprimat speranța că propunerea Comisiei Europene de revizuire a metodologiei privind politica de extindere va contribui la eficientizarea procesului de aderare. Totodată, șeful statului și ministrul slovac au reiterat sprijinul pentru deschiderea cât mai rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Macedonia de Nord și Albania.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul Bogdan Aurescu, el a evidenţiat politica română privind minorităţile, relatează Agerpres.

“Politica română privind minorităţile ar putea fi luată drept model”, a punctat Lajcak.

La rândul său, ministrul Aurescu a remarcat viziunea comună a celor două ţări privind extinderea UE.

“Amândouă statele sunt puternici susţinători ai extinderii Uniunii Europene şi avem o convergenţă remarcabilă între poziţiile şi abordările noastre pe acest subiect. Am subliniat importanţa pe care procesul de extindere o are pentru statele din regiune, proces care trebuie să continue fără obstacole suplimentare. Sprijinim adoptarea unei decizii cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi cu Macedonia de Nord cât mai curând posibil”, a afirmat el.

Bogdan Aurescu a menţionat şi Iniţiativa celor Trei Mări, în care sunt implicate România şi Slovacia. “Am salutat anunţul recent al SUA la Conferinţa de securitate de la Munchen – alocarea unei sume de până la un miliard de dolari pentru proiecte de interconectare în cadrul acestei iniţiative”, a precizat şeful diplomaţiei române.

În ceea ce priveşte Cadrul Financiar Multianual al UE, Aurescu a evidenţiat “interesul României pentru un buget ambiţios care să menţină finanţările necesare pentru Politica de coeziune, pentru Politica agricolă comună”.

Continue Reading

NEWS

Premierul Ludovic Orban: Ne gândim la un instrument care să asigure finanţarea proiectelor localităţilor româneşti înfrăţite cu cele din Republica Moldova

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul interimar Ludovic Orban a precizat că Guvernul ia în calcul elaborarea unui mecanism care să susțină asigurarea finanțării pentru proiectele stabilite între localități românești înfrățite cu localități din Republica Moldova, informează Agerepres.

”Ştim foarte bine care este situaţia în Republica Moldova. Ne interesează într-o măsură foarte mare să putem să susţinem proiectele comunităţilor locale şi administraţiilor locale din Republica Moldova şi aici chiar ne gândim la un instrument care să ajute localităţile din România, care sunt înfrăţite cu localităţi din Basarabia, să poată să aibă finanţările necesare pentru a finanţa acele proiecte care sunt convenite cu primarii din Basarabia”, a precizat premierul Orban.

Declarațiile prim-ministrului Orban au venit după ce un reprezentant al autorităţilor locale din Republica Moldova a cerut ca diversele forme de sprijin financiar să fie alocate prioritar către proiectele autorităţilor locale. ”Am vrea foarte mult să ne ajutaţi. Dar cum? Să nu mai daţi banii guvernelor centrale. Să ne ajutaţi ca tot suportul care vine în Republica Moldova să fie condiţionat prin reforme reale, prin luptă cu adevărat cu corupţia şi prin focusare cât mai mare către autorităţile publice locale”, a precizat acesta.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending