Connect with us

NEWS

Formarea ca Expert în Proiecte şi Afaceri Dunărene – racordare la expertiza europeană pentru un nou viitor al Macro-regiunii Dunării

Published

on

suerdFiliera de formare în studii şi afaceri dunărene există demult în aproape toate ţările aflate pe cursul fluviului, de la Viena la Budapesta şi până la Belgrad. Recent, sub egida European Danube Academy, aflată în Ulm, oraşul care găzduieşte şi Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CODCR) a fost câştigat un proiect pregătitor pentru a se genera un program integrat de Master în Studii Dunărene la scara tuturor celor 14 State Membre SUERD (Strategia UE pentru Regiunea Dunării). Obiectivul central constă în abilitarea absolvenţilor cu un nivel înalt de expertiză pentru a putea să redacteaze cereri de finanţare, precum şi să conducă proiecte UE şi să scrie rapoarte de înalt nivel calitativ.

Prin contactele şi parteneriatele naţionale şi internaţionale deja create, Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), fondată în septembrie 2011, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi în parteneriat cu Academia Română, a demarat în toată ţară o suită de sesiuni de informare şi formare practică în numeroase centre universitare, precum şi un program on-line de tip post-universitar, în special în intenţia de a racorda expertiza internă în raport cu reţelele şi consorţiile parteneriale pan-europene şi a agrega proiecte majore cu participare multi-naţională.

În acest spirit, reluăm, odată cu începutul noului exerciţiu financiar 2014-2020, seria de sesiuni special adresate celor ce doresc să lucreze pe viitor în calitate de Experţi Dunăreni în multiple domenii inter-disciplinare aferente celor 11 arii prioritare SUERD şi în special în proiectele la care participă comunităţile locale şi universităţile româneşti, din domenii precum: turism şi cultură; protecţia mediului şi combaterea riscurilor; navigabilitate-infrastructură; consolidare instituţională şi cooperare dunăreană; IT&C şi societatea cunoaşterii etc.

În acest sens, reamintim că următoarea sesiune va avea loc în data de 7 februarie 2014 (orele 10.00-18.00), la sediul Academiei Române din Calea 13 Septembrie nr 13, et. VII. Modulul conţine informaţii de ultimă oră, aplicaţii practice şi studii de bune practici privind pregătirea şi depunerea proiectelor europene cu impact dunărean către ariile prioritare de interes major pentru România, inclusiv către noul program specific, ce va fi activat în curând de la Budapesta. Absolvenţii primesc Certificat de Absolvire semnat în co-tutelă, din partea CIO-SUERD şi Centrului de Biodiversitate al Academiei Române şi sunt cooptaţi în Registrul Naţional al Experţilor Dunăreni, pus la dispoziţia Coordonatorului Naţional SUERD şi Platformei Urbane a Regiunii Dunării de la Viena.

Parteneri şi speakeri invitaţi Prof. Univ. Dr., Ing., Dr. HC, Prof. HC Alexandru T. BOGDAN – Membru Corespondent al Academiei Române, Directorul Centrului „Acad. David Davidescu” – Academia Română; Conf. Univ. Dr. Cristiana SÎRBU, Preşedinte Executiv Fundaţia GIEDD; Jamil BENABDALLAH – Consultant Dezvoltarea Turismului Detente Consultants; KMC Octavian ŞERBAN, MBA – Preşedintele Knowledge Management Institute Romania; Prof. Asoc. Dr. Iolanda MIHALACHE – Preşedinte Asociaţia PartNET; Conf. Univ. Dr. Arh. Gheorghe IONAŞCU – Academia Oamenilor de Ştiinţă; Dr. Georgeta GHEŢE DĂNĂU – Preşedinte Asociaţia CINAQ; Sever AVRAM – Director Executiv Platforma CLDR; Sandu ZAMFIRESCU – Secretar General, Fundaţia EUROLINK-Casa Europei.

Pentru confirmarea participării la Sesiunea Practică de Informare şi Training, cei interesaţi sunt rugaţi să completeze, Formularul de Înscriere de pe pagina www.HouseofEurope.ro. Înscrierile se fac în baza principiului „Primul venit – primul servit”, în limita a 20 de locuri, până cel târziu în data de 31 ianuarie 2014.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Franța și Noua Zeelandă se unesc pentru a combate terorismul online. Emmanuel Macron și Jacinda Ardern vor prezida un summit în care vor face apel la companiile de tehnologie să își asume angajamentul de a elimina conținutul terorist și violent de pe internet

Published

on

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunțat miercuri că se va întâlni în luna mai cu președintele francez Emmanuel Macron, la Paris, pentru a discuta despre căile prin care actele de violență extremă și terorism pot fi cenzurate online, anunță Deutsche Welle.

Cei doi lideri vor prezida un summit, programat pentru data de 15 mai, la care vor participa lideri mondiali și directori executivi ai companiilor de tehnologie. Macron și Ardern au de gând să ceară acestora să își asume un angajament de a elimina conținutul terorist și violent de pe internet, ce va purta numele de ”Christchurch Call”, numele orașului unde, în urma unui atac terorist care a avut loc la mijlocul lunii martie și care a fost transmit live pe Facebook, au murit 50 de persoane.

”Atacurile teroriste din 15 martie au relevat că social media au fost utilizate ca instrument de promovare a unui act de terorism și ură. Cerem un leadership pentru a ne asigura că mass-media nu va mai fi folosită în modul în care a fost în atacul terorist din 15 martie”, a spus Ardern într-o declarație.

Cu toţii trebuie să acţionăm iar acest lucru include ca platformele online să îşi asume responsabilitatea pentru conţinutul de pe site-urile lor .. este crucial ca platforme de tehnologie precum Facebook să nu devină instrumente pentru terorism şi să devină în schimb o parte a soluţiei globale împotriva terorismului”, a adăugat ea.

Ardern a declarat că a vorbit deja cu CEO ai marilor companii de tehnologie, inclusiv cu cei de la Facebook, Twitter, Microsoft şi Google. Ea a descris conversaţiile ca fiind ”pozitive”, anunță The Guardian.

”Nicio companie de tehnologie, la fel ca niciun guvern, nu îşi doreşte să vadă extremism şi terorism online aşa că avem acest punct de început al unităţii”, a declarat ea.

”Ceea ce încercăm să gestionăm aici este o problemă globală şi cred că este nevoie de un răspuns global. Noua Zeelandă doreşte să joace un rol important pentru că ce s-a întâmplat aici este fără precedent aşa că avem o responsabilitate pentru a încerca să schimbăm lucrurile”, a precizat Ardern.

La 15 martie, orașul neo-zeelandez Christchurch era martorul unui atac terorist anti-musulmat care s-a soldat cu moartea a 50 de persoane.

Pe Internet a fost difuzat un film cu atentatul comis la una dintre cele două moschei. Se pare că suspectul a filmat cu o cameră montată la cască și a transmis totul live online. S-a putut vedea cum își ia armele din portbagaj, intră în moschee și deschide cu sânge rece focul asupra oamenilor din incintă.

Video-ul a fost copiat și distribuit la scară largă pe internet.

Compania Facebook a anunțat că, de când au avut loc atacurile, a interceptat și împiedicat peste un milion de încercări de a încărca și distribui din nou videoclipul.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele Recep Tayyip Erdogan îi critică pe ”cei care dau lecții” Turciei cu privire la genocidul armean: Vom vedea că toţi au un trecut sângeros

Published

on

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a critiat aspru, miercuri, pe ”cei care dau lecții Turciei” cu privire la genocidul armean, în special Franța, pe care el o acuză că a fost responsabilă de genocidul din Rwanda, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Dacă ne uităm la cei care încearcă să dea lecţii cu privire la drepturile omului sau la democraţia Turciei prin intermediul problemei armene şi a luptei împotriva terorismului, vom vedea că toţi au un trecut sângeros”, a afirmat Erdogan, în timpul unui discurs televizat, la Ankara.

”Este evident cine a ucis 800.000 de oameni în genocidul din Rwanda, responsabili sunt francezii”, a acuzat Erdogan, evocând şi Algeria. ”Avem arhive şi documente care o demonstrează foarte clar”, a adăugat el.

Franţa este acuzată de puterea rwandeză că a fost complice a regimului hutu responsabil de genocidul din 1994 şi, prin urmare, că a luat parte activă la masacre, ceea ce Parisul a continuat să nege.

Afirmațiile liderului de la Ankara vin în contextul în care, în luna februarie, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că va declara ziua de 24 aprilie ”zi națională de comemorare a genocidului armean”.

Franța are cea mai mare comunitate armeană din Europa, mulți dintre armeni sosind după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Comunități armene din Siria și Liban, dar și din fosta Uniune Sovietică au sosit, de asemenea, în Franța după 1991.

Istoricii estimează că aproximativ 1.5 milioane de armeni au fost uciți de către turcii otomani în timpul Primului Război Mondial, un eveniment perceput de mulți precum primul genocid al secolului XX.

Turcia neagă faptul că aceste omoruri începute în 1915 constituie un genocid și consideră că aceștia au fost victimele războiului civil și revolte. Ankara a insistat totodată asupra faptului că estimările sunt exagerate și că în realitate numărul morților este mult mai mic.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Premierul Benjamin Netanyahu anunță că o nouă colonie israeliană din Înălțimile Golan urmează să poarte numele lui Donald Trump

Published

on

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat marți că o nouă colonie israeliană din Înălțimile Gonal să poarte numele președintelui american Donald Trump, pentru a-i mulțumi că a recunoscut luna trecută suveranitatea Israelului în această zonă strategică, informează DPA și EFE, citate de Agerpres.

Israelienii au fost ”profund mişcaţi” de decizia lui Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, a subliniat Netanyahu într-o înregistrare video difuzată în timpul unei vizite cu familia în zonă.

”De aceea, după vacanţa de Paşte, intenţionez să propun în guvern o rezoluţie privind numirea unei noi comunităţi de pe Înălţimile Golan după preşedintele Donald J.Trump”, a declarat Netanyahu, care a lansat discuţii cu potenţiali parteneri de coaliţie pentru a forma un nou cabinet, după ce a câştigat alegerile legislative din 9 aprilie.

Înălţimile Golan – zonă bogată în apă – au fost cucerite şi ulterior anexate de statul evreu de la Siria în 1967.

Preşedintele SUA a semnat la sfârşitul lui martie, la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian, decretul prin care recunoaşte oficial suveranitatea Israelului asupra acestui teritoriu, decizie criticată de lumea arabă.

Nu trebuie omis faptul că premierul Benjamin Netanyahu anunța la începutul lunii aprilie, cu doar câteva zile înainte de aflarea rezultatelor alegerilor generale din Israel, că, dacă va câștiga competiția electorală, plănuiește să anexeze și coloniile evreieşti din Cisiordania, frângând astfel speranțele palenstinienilor, care aspiră să-și creeze propriul stat în Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.

Consilierul de la Casa Albă, Jared Kushner a anunțat că planual de pace israeliano-palestinian promis de președintele Donald Trump urmează să fie dezvăluit după Ramadan, care se încheie pe 4 iunie.

Fără experienţă diplomatică la început, ginerele preşedintelui a reuşit până acum să păstreze secretul asupra conţinutului planului său, pe care lideri palestinieni l-au respins înainte ca măcar să fie publicat, negându-i preşedintelui american orice statut de mediator, după ce a recunoscut în mod unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Amintim faptul că foști politicieni europeni de rang înalt, între care și fostul prim-ministru al României, Dacian Cioloș, au condamnat la 15 aprilie politica unilaterală a Administrației Trump și au cerut într-o scrisaore adresată Uniunii Europene respingerea oricărui plan de pace al SUA pentru Orientul Mijlociu în cazul în care acesta nu este unul echitabil și pentru palestinieni.

”Este timpul ca Europa să se alăture parametrilor noştri de principiu pentru procesul de pace israeliano-palestinian”, se arată în scrisoarea care cere o soluţie a două state vecine, israelian şi palestinian. Europa ar trebui să respingă orice plan care nu prevede crearea unui stat palestinian alături de Israel având capitală Ierusalimul pentru ambele state.

”Din păcate, actuala administraţie americană s-a abătut de la politica americană îndelungată”, se arată în scrisoarea care critică recunoaşterea în 2017 de către Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Washingtonul a ”demonstrat de asemenea o indiferenţă deranjantă faţă de extinderea colonizării israeliene” în Cisiordania şi a tăiat ajutorul de sute de milioane de dolari pentru palestinieni, o mişcare care, potrivit scrisorii, ”pune în pericol securitatea şi stabilitatea diferitelor ţări situate în vecinătatea Europei”.

Europa trebuie să fie ”vigilentă şi să acţioneze strategic” atunci când Trump prezintă noul plan, se arată în scrisoarea trimisă de foşti lideri europeni. Aceasta a fost trimisă duminică şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini şi miniştrilor de externe din UE.

Între semnatarii scrisorii se află Jean-Marc Ayrault, Carl Bildt, Wlodzimierz Cimoszewicz, Massimo D’Alema, Guy Verhofstadt şi Dacian Cioloş, foşti premieri din Franţa, Suedia, Polonia, Italia, Belgia şi România, notează publicaţia citată.

Foştii secretari generali ai NATO Willy Claes şi Javier Solana şi fostul preşedinte irlandez Mary Robinson au semnat de asemenea scrisoarea. Doi foşti miniştri de externe britanici David Miliband şi Jack Straw şi-au adăugat de asemenea numele pe documentul citat.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending