Connect with us

ROMÂNIA

Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari

Published

on

© Secretariatul General al Guvernului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, face apel la pragmatism în eforturile privind tranziția energetică, despre care a spus că ”ar trebui să fie în beneficiul cetățenilor noștri și cu adevărat sigură” și pledează pentru o ”piață energetică unică”.

Acesta a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia, unde a luat cuvântul în cadrul panelului intitulat ”Sharing Common Energy Security Vision? Energy Cooperation Within CEE & Allied Countries?”

”Nimeni nu este mai urât decât cel care spune adevărul. Așa că sper să nu jignesc pe nimeni, dar nu cred că suntem în cea mai bună situație în care am putea fi. Evident, securitatea înseamnă să ai becul aprins, dar și să ai energie la prețuri accesibile și, ideal, energie verde, dar în această ordine de priorități, care este, cred eu, pragmatică și înțeleaptă. Ei bine, cel puțin în cazul României ne-am angajat într-o decarbonizare foarte ambițioasă. Cu toate acestea, este foarte greu să înlocuim cărbunele cu gazul și apoi să nu putem finanța gazul pe baza reglementărilor actuale ale UE. Apoi, încă avem scepticism cu privire la energia nucleară. Așadar, ce ne mai rămâne?” s-a întrebat Burduja într-o scurtă expunere a dificultăților privind implementarea tranziției energetice.

El a mărturisit că ”este greu să ai energie sigură fără o producție de bază, iar dacă renunți la cărbune, gaz și energie nucleară, nu există prea multe modalități de a produce energie de bază”.

”Să fim pragmatici și să încercăm să sprijinim o tranziție care este în beneficiul cetățenilor noștri și cu adevărat sigură. Și al doilea punct, și voi fi scurt, este faptul că ceea ce vedem în ultimele două luni în Europa nu este în regulă. Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Acesta a fost visul părinților fondatori ai Uniunii Europene. Ei bine, nu este o piață unică. Astăzi, plătim prețuri în România și Bulgaria și Grecia și uneori Polonia care sunt de trei ori, de cinci ori, de opt ori mai mari decât în alte părți ale Europei. Nu cred că aceasta este o piață unică și cred că trebuie să spunem adevărul. Și nu trebuie să fii un geniu ca să te uiți pe hartă și să vezi unde sunt interconexiuni și unde nu sunt, unde se termină prețurile mici și unde încep prețurile mari”, a fost franc ministrul Energiei.

Citiți și: Eurobarometru: 68% dintre români consideră că UE ar trebui să aibă un rol mai puternic de coordonare în domeniul energiei, în funcție de diferite circumstanțe

În încheiere, Sebastian Burduja a evidențiat nevoia unei solidarități reale în sprijinirea Ucrainei și Republicii Moldova.

”Nu o putem face singuri, această cerere suplimentară pune presiune suplimentară pe sistemele noastre, dar cred că avem nevoie de solidaritate adevărată”, a conchis ministrul Energiei.

Țara noastră se confruntă cu obstacole semnificative legate de diversificarea mix-ului energetic și îmbunătățirea eficienței energetice, conform celui mai recent raport al Comisiei Europene privind Uniunea energetică

Citiți și: România se confruntă cu obstacole semnificative legate de diversificarea mix-ului energetic și îmbunătățirea eficienței energetice (raport)

Situația este valabilă și la nivel european, chiar dacă raportul scoate la iveală că s-au înregistrat progrese semnificative privind energia din surse regenerabile.

Așadar, îndemnul Comisiei Europene este acela de a intensifica eforturile în materie de eficiență energetică pentru ca UE să atingă obiectivul de reducere cu 11,7 % a consumului final de energie până în 2030.

În egală măsură, ”sunt necesare îmbunătățiri suplimentare, nu în ultimul rând în ceea ce privește electrificarea echipamentelor de încălzire la toate nivelurile și rata de renovare a clădirilor”, consideră instituția europeană.

De asemenea, ”sunt necesare eforturi consolidate pentru a aborda problema prețurilor ridicate la energie”, mai arată Comisia Europeană în document, argumentând că ”acest lucru este esențial pentru îmbunătățirea competitivității industriei UE și pentru accelerarea investițiilor în rețelele integrate de infrastructură ale Europei, care sunt esențiale pentru electrificarea economiei europene”, dar și pentru o piață unică nefragmentată, fapt evidențiat de fostul premier italian, și anume Enrico Letta, care a sugerat în raportul privind viitorul pieței unice dat publicității la mijlociul lunii aprilie o a cincea libertate, consacrată inovării.

Această piață unică nefragmentată reprezintă o condiție sine qua non pentru competitivitatea Uniunii Europene, potrivit raportului elaborat de un alt fost premier italian, Mario Draghi, care evidențiază nevoia unor investiții substanțiale, de două ori mai mari decât cele de  după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a opri declinul continentului, în politici sectoriale și orizontale

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Procedură de infringement: Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru limitarea libertății participanților la piață de a-și stabili prețurile angro ale energiei electrice și gazelor, precum și a exporturilor de gaze.

Mai precis, România a introdus măsuri naționale care impun anumitor producători de energie electrică să contribuie cu toate veniturile care depășesc un anumit prag de preț la un fond pentru tranziția energetică și obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producția lor la prețuri fixe anumitor clienți.

Potrivit executivului european, aceste măsuri naționale sunt incompatibile cu Directiva (UE) 2019/944 și cu Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică, precum și cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale.

”Măsurile în cauză limitează libertatea producătorilor de energie electrică și de gaze de a-și stabili prețurile angro în România”, semnalează Comisia Europeană într-un comunicat.

Prin urmare, executivul european este de părere că aceste măsuri restricționează principiile fundamentale ale formării libere a prețurilor și comerțului transfrontalier liber pe piețele angro de energie electrică și gaze.

România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Citiți și: Eurobarometru: 68% dintre români consideră că UE ar trebui să aibă un rol mai puternic de coordonare în domeniul energiei, în funcție de diferite circumstanțe

Țara noastră se confruntă cu prețuri ridicate la energie ca urmare a lipsei interconexiunilor, fapt ce fragmentează piața unică în domeniul energiei, de unde și prețurile mai mari pe care le achită țările din Europa de Est față de cele achitate de țările din Europa de Vest. 

Problema ar urma să fie discutată de miniștrii Energiei în cadrul reuniunii care va avea loc la 15-16 octombrie, la Luxemburg, ca urmare a unui demers comun al României, Bulgariei și Greciei. 

Continue Reading

ENERGIE

România ar putea juca rolul de furnizor de energie pentru industria germană. Ambasadorul Peer Gebauer: Energia va fi un pilon major al relațiilor bilaterale

Published

on

© CaleaEuropeană.ro

Energia și apărarea sunt domenii cu “mult potențial” de creștere și intensificare a relațiilor dintre Germania și România, susține ambasadorul german la București, Peer Gebauer, diplomatul subliniind că energia va fi “un pilon major al relațiilor noastre bilaterale”.

Diplomatul german a acordat un interviu pentru CaleaEuropeană.ro cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la Reunificarea Germaniei și a 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului în care a vorbit despre sprijinul pentru Ucraina, viitorul competitivității europene prin prisma raportului întocmit de Mario Draghi, finalizarea aderării României la spațiul Schengen, dar și oportunitățile relației strategice dintre București și Berlin.

În ceea ce privește baza noastră industrială din Europa, ne dăm seama că nu avem nicio garanție pentru viitor că vom continua să fim lideri în diverse domenii“, a spus ambasadorul Germaniei, referindu-se la nevoie de securitate economică și la faptul că raportul privind îmbunătățirea competitivității europene este punct bun de plecare.

În continuare, el a identificat apărarea și energia ca piloni importanți ai cooperării bilaterale.

“Relațiile bilaterale dintre Germania și România sunt (…) mai importante ca niciodată. Eu văd mult potențial în domeniul energiei și al apărării”, a afirmat Gebauer, explicând atuurile pe care România le aduce în această privință.

“România are atât de multe surse de energie diferite, convenționale și regenerabile și, în același timp, este situată la intersecția culoarelor energetice, a conductelor și a conexiunilor dintre continentul asiatic și restul Europei. Sunt convins că România va juca un rol crucial ca furnizor de energie și hub energetic pentru Europa. Și având în vedere nevoile energetice pe care le avem în Germania, în industrie, este o oportunitate evidentă pe care o putem exploata pentru a extinde această cooperare energetică. Sunt sigur că va fi un pilon major al relațiilor noastre bilaterale“, a continuat Peer Gebauer.

Germania va rămâne un pilon de stabilitate în Europa, în pofida avansului extremei-drepte pe scena politică a celei mai puternice economii din Uniunea Europeană, într-o perioadă în care Uniunea Europeană caută soluții pentru a-și relansa competitivitatea, iar sprijinul Berlinului pentru Ucraina nu va urma o schimbare de curs, ci va rămâne constant pentru că singura soluție pentru pace nu este cea dictată de Rusia, ci aceea care aduce securitate Ucrainei și Europei. Asigurările vin din partea ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, și au fost exprimate într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la Reunificarea Germaniei și a 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În interviu, diplomatul german a explicat și rațiunile de securitate din spatele deciziei Germaniei de a introduce controale temporare la frontiere, care reprezintă o “formă mult mai puțin invazivă de control” decât cea de la frontiera externă a spațiului Schengen. Ambasadorul a subliniat totodată că Berlinul “a muncit din greu” pentru aderarea României la Schengen deoarece este în interesul Europei ca acest lucru să se întâmple. Peer Gebauer a analizat și sfera relațiilor bilaterale evocând “mult potențial” de cooperare “în domeniul energiei și apărării”. În privința sezonului electoral din România, ambasadorul german s-a referit la moștenirea unei Românii de încredere în UE și NATO a președintelui Klaus Iohannis, aflat la final de mandat, și a subliniat că este în interesul Germaniei, al Europei și al României ca viitoarea conducere de la București să susțină un “curs pro-european și pro-transatlantic”.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României

Published

on

© Administrația Prezidențială

O Românie care rămâne pe un “curs pro-european și pro-NATO” este în interesul Germaniei, al Europei, al Occidentului și al României, consideră ambasadorul Republicii Federale Germania, Peer Gebauer, subliniind în același timp că o “Românie de încredere și pro-occidentală, pro-atlantică” reprezintă “moștenirea lăsată de președintele Iohannis”.

Diplomatul german a acordat un interviu pentru CaleaEuropeană.ro cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la Reunificarea Germaniei și a 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului în care a vorbit despre sprijinul pentru Ucraina, viitorul competitivității europene prin prisma raportului întocmit de Mario Draghi, finalizarea aderării României la spațiul Schengen, dar și oportunitățile relației strategice dintre București și Berlin.

Întrebat despre schimbarea de epocă politică din România în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an, Peer Gebauer a indicat că Germania se așteaptă ca România să mențină cursul pro-european și pro-transatlantic.

“Este un an interesant pentru România, într-adevăr, cu multe alegeri care au avut loc, care vor avea loc spre sfârșitul anului și, desigur, le urmărim îndeaproape”, a spus el.

Gebauer a făcut referire atât la cei zece ani de mandat ai președintelui Klaus Iohannis, cât și la așteptările Germaniei cu privire angajamentele României în cadrul alianțelor și parteneriatelor sale occidentale.

România, în ultimii ani, a fost în contextul internațional un partener foarte stabil și de încredere în UE, în Alianța Transatlantică. Și cu siguranță face parte din moștenirea lăsată de președintele Klaus Iohannis faptul că a modelat acest curs stabil și că a susținut o Românie de încredere și pro-occidentală, pro-atlantică”, a spus ambasadorul german.

El a apreciat că rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare nu vor genera o schimbare în ceea ce privește cursul de acțiune al României în cadrul UE și al alianței transatlantice.

“Desigur, nu am nicio idee cine va câștiga cursa prezidențială, deoarece există mulți candidați. Și nu pot prevedea rezultatele alegerilor parlamentare. Dar avem un sentiment foarte bun cu privire la aproape toți candidații care susțin un curs pro-european, pro-transatlantic, care este necesar, care este în interesul nostru și care este în interesul României. Suntem destul de relaxați cu privire la rezultatul alegerilor, pentru că noi credem că este alegerea poporului român, indiferent pentru cine votează, indiferent pentru ce partid votează, că este opțiunea alegătorilor români de a rămâne pe acest curs pro-european, pro-NATO și în viitor”, a conchis Peer Gebauer.

Germania va rămâne un pilon de stabilitate în Europa, în pofida avansului extremei-drepte pe scena politică a celei mai puternice economii din Uniunea Europeană, într-o perioadă în care Uniunea Europeană caută soluții pentru a-și relansa competitivitatea, iar sprijinul Berlinului pentru Ucraina nu va urma o schimbare de curs, ci va rămâne constant pentru că singura soluție pentru pace nu este cea dictată de Rusia, ci aceea care aduce securitate Ucrainei și Europei. Asigurările vin din partea ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, și au fost exprimate într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la Reunificarea Germaniei și a 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În interviu, diplomatul german a explicat și rațiunile de securitate din spatele deciziei Germaniei de a introduce controale temporare la frontiere, care reprezintă o “formă mult mai puțin invazivă de control” decât cea de la frontiera externă a spațiului Schengen. Ambasadorul a subliniat totodată că Berlinul “a muncit din greu” pentru aderarea României la Schengen deoarece este în interesul Europei ca acest lucru să se întâmple. Peer Gebauer a analizat și sfera relațiilor bilaterale evocând “mult potențial” de cooperare “în domeniul energiei și apărării”. În privința sezonului electoral din România, ambasadorul german s-a referit la moștenirea unei Românii de încredere în UE și NATO a președintelui Klaus Iohannis, aflat la final de mandat, și a subliniat că este în interesul Germaniei, al Europei și al României ca viitoarea conducere de la București să susțină un “curs pro-european și pro-transatlantic”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.14 mins ago

“UE ar putea muri”, avertizează Macron, după raportul Draghi: Dacă ne urmăm agenda clasică, în 2-3 ani vom ieși de pe piață. SUA și China lasă Europa în urmă

NATO28 mins ago

Mark Rutte, vizită la Kiev, la 48 de ore de la preluarea șefiei NATO: Dreptul Ucrainei la auto-apărare “nu se termină la graniță”

SCHENGEN1 hour ago

Germania “a muncit din greu” pentru aderarea României la Schengen și va continua să o facă, asigură ambasadorul Gebauer: România merită să fie în Schengen, “nu este un act de milă”

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

 Ungaria, trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza legii sale privind apărarea suveranității

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ambasadorul Germaniei respinge o pace dictată de Rusia: Soluția pentru care lucrăm trebuie să aducă pace și securitate Europei și Ucrainei în special

ROMÂNIA2 hours ago

Procedură de infringement: Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze

ENERGIE3 hours ago

România ar putea juca rolul de furnizor de energie pentru industria germană. Ambasadorul Peer Gebauer: Energia va fi un pilon major al relațiilor bilaterale

ROMÂNIA3 hours ago

Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României

ENGLISH3 hours ago

INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation

INTERVIURI3 hours ago

INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane

CHINA2 days ago

Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”

NATO2 days ago

Noul secretar general NATO îl avertizează pe Putin că Alianța “nu va ceda” în susținerea Ucrainei și diminuează temerile legate de Trump

ROMÂNIA2 days ago

Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari

U.E.2 days ago

UE ia în considerare o nouă tranșă de asistență pentru Liban, denunțând încălcarea suveranității acestuia de către Israel

ROMÂNIA2 days ago

Oficial: România îndeplinește începând de astăzi toate criteriile tehnice pentru aderarea la Visa Waiver, anunță ambasadorul României în SUA

ROMÂNIA3 days ago

Ministrul Apărării subliniază necesitatea de „tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate”

CONSILIUL DE SECURITATE1 week ago

Klaus Iohannis, în ultimul său discurs la ONU: România pledează pentru un Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite extins, în care responsabilitatea este norma, nu excepția

Trending