Connect with us

DINAMICA GLOBALIZĂRII

Forumul Economic Mondial de la Davos, avertismente privind MARILE inegalități economice globale: Consecința lor este POPULISMUL

Published

on

world economic forumÎn marja reunirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos există avertismente privind creșterea decalajului între bogați și săraci, potrivit Euronews.

Este una dintre problemele pe care participanții, printre care se numără și șefi ai statelor și oameni de afaceri, se vor concentra. Deja campania împotriva sărăciei a conturat ideea conform căreia cei 1% din populația globală dețin mai multe bogății decât restul  de 99%, lucru observat și de directorii executivi ai diferitelor companii

Consecința acestei inegalități la nivel global este populismul. Observăm ascensiunea unor politicieni precum Donald Trump ( Statele Unite ale Americii), Le Pen ( Franța). Observi acest lucru și în Ungaria, care îl are pe prim-ministrul Viktor Orban. Cred că vom constata acest lucru și la cei care sunt poziționați în aripa stângă a eșicherului politic. Îl vedem pe Bernie Sanders în SUA sau pe Corbyn în Marea Britanie”, a precizat Richard Edelmen, unul dintre directori.

Cu siguranță că discuțiile care vor avea loc în Elveția se vor concentra pe mai multe sectoare, precum criza migranților din Europa, atacurile teroriste, la care se adaugă și prăbușirea prețului petrolului sau încetinirea economiei chineze, dar pentru ca orice încercare de a soluționa problemele să aibă sorți de izbândă, este nevoie de dialog, colaborare și cooperare, a susținut Klaus Schwab.

Citiți și Tema centrală a World Economic Forum va viza “a patra revoluţie industrială“

“Cea de a patra revoluţie industrială se referă la fuziunea tehnologiilor, care are efecte importante asupra sistemelor politice, economice şi sociale’, a declarat preşedintele fondator al Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab. ‘Obiectivul reuniunii din acest an este să pună la punct un sistem comun de comprehensiune al acestei revoluţii industriale”, a mai adăugat Klaus Schwab, privind tematica evenimentului global.

Printre şefii de stat şi de guvern care vor lua parte la această întâlnire se numără  Mauricio Marcri (Argentina), Justin Trudeau (Canada), Alexis Tsipras (Grecia), Joe Biden (SUA), David Cameron (Marea Britanie), Manuel Valls (Franţa), Joachim Gauck (Germania) şi Benjamin Netanyahu (Israel). Aproximativ 2.500 de reprezentanţi ai mediului de afaceri şi lideri de opinie vor participa la cea de a 46-a ediţie a Forumului Economic Mondial, care se va desfăşura în perioada 20-23 ianuarie în staţiunea elveţiană de schi Davos.

Printre cei a căror poziție față de acest subiect va avea relevanță se numără preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, preşedintele Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, precum şi guvernatorii Băncilor centrale din Canada, Anglia, Franţa, India, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud şi Elveţia.

Peste 40 de șefi de stat și de guvern, precum și alți 2500 de lideri din business și societatea civilă se vor reuni la cea de-a 46-a ediție Forumului Economic Mondial (World Economic Forum), între 20 și 23 ianuarie 2016 la Davos-Kloster, în Elveția, pentru a discuta contextul global aflat într-o dinamică fără precedent.

.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

SUA

În fața ”provocărilor secolului XXI”, SUA și Coreea de Sud se angajează să ”aprofundeze cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și în cel al securității cibernetice”

Published

on

© President Joe Biden/ Facebook

Președintele american Joe Biden și noul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol au recunoscut ”amenințarea” reprezentată de programul nuclear al Coreei de Nord și au făcut apel la denuclearizare în timpul unei întâlniri la Seul, informează Deutsche Welle.

”Președintele Yoon și președintele Biden își reafirmă obiectivul comun de denuclearizare completă a Peninsulei Coreene și convin să consolideze coordonarea în acest scop. Cei doi președinți împărtășesc punctul de vedere conform căruia programul nuclear al Coreei de Nord reprezintă o gravă amenințare nu numai la adresa păcii și stabilității din Peninsula Coreeană, ci și la adresa Asiei și lumii. Ambii lideri condamnă testele balistice escaladate ale Coreei de Nord din acest an, inclusiv lansările multiple de rachete balistice intercontinentale, ca fiind încălcări clare ale rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și își reafirmă angajamentul comun de a colabora cu comunitatea internațională pentru a îndemna Coreea de Nord să renunțe la armele de distrugere în masă și la programele de rachete balistice”, este menționat în declarația comună a celor doi președinți.

Președinții Biden și Yoon Suk Yeol subliniază că opțiunea dialogului ”rămâne deschisă pentru o rezolvare pașnică și diplomatică cu Coreea de Nord și o invită pe aceasta să revină la negocieri. Președintele Yoon și-a expus viziunea de a normaliza relația inter-coreeană printr-un plan îndrăzneț care vizează o peninsulă coreeană denuclearizată și prosperă, iar președintele Biden își exprimă sprijinul pentru cooperarea inter-coreeană. Ambii lideri subliniază importanța cooperării trilaterale Coreea de Sud-SUA-Japonia pentru a răspunde provocărilor Coreei de Nord, pentru a proteja securitatea și prosperitatea comună, pentru a susține valorile comune și pentru a consolida ordinea internațională bazată pe reguli”.

Un parteneriat strategic economic și tehnologic

Statele Unite și Coreea de Sud recunosc că viitorul va fi definit de ”eforturile comune menite să abordeze provocările secolului XXI”, astfel că cele două țări s-au angajat să ”aprofundeze și să extindă cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și al securității cibernetice”.

De asemenea, ambii lideri s-au angajat  ”să dezvolte, să utilizeze și să avanseze tehnologiile în conformitate cu principiile democratice și valorile universale comune”.

”Președintele Yoon și președintele Biden recunosc importanța aprofundării cooperării în domeniul securității economice și energetice, care sunt esențiale pentru a ne proteja prosperitatea, securitatea comună și interesele colective. Pentru a sprijini aceste inițiative, cei doi președinți vor recomanda Consiliilor de Securitate Națională să lanseze un dialog privind securitatea economică, menit să alinieze abordările birocratice și politice dintre cele două guverne. Recunoscând pe deplin faptul că oamenii de știință, cercetătorii și inginerii din Coreea de Nord și din SUA se numără printre cei mai inovatori din lume, cei doi președinți convin să valorifice acest avantaj comparativ pentru a consolida cooperarea publică și privată în vederea protejării și promovării tehnologiilor critice și emergente, inclusiv a semiconductorilor de vârf, a bateriilor ecologice pentru vehicule electrice, a inteligenței artificiale, a tehnologiei cuantice, a biotehnologiei, a bioproducției și a roboticii autonome”, mai este menționat în documentul mai sus amintit.

Cei doi lideri au convenit, de asemenea, ”să consolideze parteneriatele în domenii precum lanțul de aprovizionare în sectorul apărării, dezvoltarea și fabricarea în comun, inclusiv începerea discuțiilor privind un acord de achiziție reciprocă în domeniul apărării”.

Mai mult, SUA și Coreea de Sud ”vor depune eforturi pentru a consolida colaborarea comună în ceea ce privește securizarea lanțurilor de aprovizionare cu energie care includ combustibili fosili, precum și uraniu îmbogățit, recunoscând că o adevărată securitate energetică înseamnă implementarea rapidă a tehnologiei energetice curate și eforturi pentru a ne reduce dependența de combustibilii fosili”.

”Cei doi lideri se angajează să intensifice colaborarea în domeniul energiei nucleare și să accelereze dezvoltarea și desfășurarea la nivel mondial a reactoarelor avansate și a reactoarelor modulare de mici dimensiuni prin utilizarea în comun a instrumentelor de promovare a exporturilor și de consolidare a capacităților și prin crearea unui lanț de aprovizionare nucleară mai rezistent. Cei doi președinți reafirmă faptul că ambele țări se vor angaja în cooperarea nucleară civilă globală în conformitate cu cele mai înalte standarde de neproliferare nucleară, inclusiv cu Protocolul adițional al AIEA ca standard atât pentru garanțiile internaționale, cât și pentru acordurile de aprovizionare nucleară. Recunoscând obiectivele comune de aprofundare a legăturilor strategice, respectând în același timp investițiile intelectuale ale fiecărei țări, ambii lideri se angajează să utilizeze instrumente precum Memorandumul de înțelegere dintre Coreea de Sud și SUA privind transferul de tehnologie nucleară și cooperarea în materie de exporturi pentru a oferi o bază solidă pentru o cooperare consolidată pe piețele nucleare din SUA, Coreea de Sud și de peste mări și Comisia bilaterală la nivel înalt, pentru a continua cooperarea pentru gestionarea combustibilului uzat, promovarea exporturilor nucleare, asigurarea aprovizionării cu combustibil și securitatea nucleară”, este precizat în declarația comună.

Coreea de Sud este prima etapă a turneului lui Biden în Asia, care ar trebui să includă și o oprire în Japonia, unde i se va alătura și secretarul de stat american, Antony Blinken. 

Liderul de la Casa Albă va prezenta luni noul Cadru economic indo-pacific pentru prosperitate, o inițiativă americană pentru comerțul regional. Acesta este menit să stabilească standarde privind forța de muncă, lanțurile de aprovizionare și mediul înconjurător.

Cu toate acestea, turneul său este văzut ca un mesaj subliminal de contracarare a Chinei, în ciuda încercărilor oficialilor de la Washington de a minimiza acest lucru.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Canada interzice comerțul cu bunuri de lux cu Rusia și adaugă alte 14 persoane pe lista sancțiunilor

Published

on

© Prime Minister of Canada

Canada a anunțat vineri că va interzice comerțul cu bunuri de lux rusești și a adăugat alte 14 persoane, printre care oligarhi, pe lista persoanelor vizate de măsuri punitive ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, anunță AFP, citat de Agerpres.

Interdicția urmează linia măsurilor adoptate de aliații Canadei, precum Statele Unite și Uniunea Europeană și ”va contribui la atenuarea posibilității ca oligarhii ruși să  eludeze restricţiile de pe alte pieţe cu bunuri de lux”, arată guvernul canadian într-un comunicat.

Interdicţia vizează atât exportul de bunuri de lux în Rusia, cât şi importul din această ţară.

Pachetul de sancțiuni, care acoperă bunuri a căror valoare se ridica în 2021 la 75,7 milioane de dolari, include o interdicție pentru anumite bunuri de lux din Rusia, inclusiv caviar, diamante și vodcă. Canada interzice, de asemenea, produsele care ar putea fi utilizate în producția și fabricarea de arme de către Rusia, potrivit The Guardian.

Citiți și:
Canada sancționează ”58 de persoane și entități ruse”, între care miniștrii apărării și justiției, ca răspuns la ”atacul militar iresponsabil şi periculos al Rusiei” împotriva Ucrainei
Canada va interzice toate importurile de țiței din Rusia. Justin Trudeau: Vladimir Putin a făcut „o mare greșeală”

Vineri, ministrul canadian de externe, Melanie Joly, s-a declarat îngrijorată de începerea unei noi ”etape a războiului” care pune în pericol securitatea alimentară în lume.

Anterior, aceasta a exprimat deschiderea țării sale de a trimite nave, dar și experți,  pentru a facilita exportul de cereale ucrainene către destinațiile din întreaga lume.

”Suntem dispuși să trimitem nave container pentru a ne asigura că cerealele pot fi trimise în Egipt, Liban și în multe alte țări. Și aceasta este dintre discuțiile pe care le-am purtat intensiv în UE… în special cu România”, a mai anunțat Joly.

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a subliniat deja necesitatea unui efort internațional mai larg pentru a mobiliza sprijinul cât mai multor state pentru crearea unui coridor, inclusiv maritim, de transport al produselor ucrainene, mai ales cereale, spre terțe destinații, implicând și rutele prin România și portul Constanța, aspect abordat de oficialul român și în cadrul întrevederii cu secretarul de stat american, Antony Blinken, facilitată de reuniunea șefilor diplomației din cadrul NATO, găzduită de Berlin

Comisia Europeană a prezentat deja un set de acțiuni menite să ajute Ucraina să își exporte produsele agricole. În urma invadării Ucrainei de către Rusia și a blocadei porturilor ucrainene, cerealele și alte produse agricole ucrainene nu mai pot ajunge la destinație. 

Situația amenință securitatea alimentară mondială și se prefigurează o nevoie urgentă de a stabili rute logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport relevante.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Alături de Ucraina: Cinci țări, între care SUA și Regatul Unit, sprijină acțiunea Kievului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru ”crimele de război comise în timpul invaziei ruse”

Published

on

© UNICEF, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Oficiali din domeniul justiției din cinci țări occidentale care formează așa-numita alianță ”Five Eyes” au anunțat că vor sprijini Ucraina pentru judecarea crimelor de război comise de forțele ruse, anunță AFP, citat de Agerpres.

Miniştri de justiţie sau procurori generali din SUA, Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă au făcut cunoscut, într-un comunicat, faptul că susţin acţiunea procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova, de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru ”crimele de război comise în timpul invaziei ruse”.

”Sprijinim urmărirea justiției de către Ucraina și prin intermediul altor anchete internaționale, inclusiv la Curtea Penală Internațională, la Organizația Națiunilor Unite și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și în propriile noastre jurisdicții, pentru a asigura investigarea și urmărirea penală promptă, echitabilă și eficientă a unor astfel de infracțiuni în conformitate cu legislația ucraineană, internă sau internațională”, este precizat într-un comunicat dat publicității de cele cinci țări.

Acestea condamnă ”guvernul rus pentru acțiunile sale” și îi solicită ”să pună capăt tuturor încălcărilor dreptului internațional, să oprească invazia ilegală și să coopereze în eforturile de a-i trage la răspundere” pe cei responsabili.

Ucraina a deschis mii de dosare pentru presupuse crime de război săvârşite de soldaţii ruşi începând din 24 februarie, iar un prim proces a fost demarat în această săptămână.

Ucraina a deschis mii de dosare pentru presupuse crime de război săvârşite de soldaţii ruşi începând din 24 februarie, iar un prim proces a fost demarat în această săptămână.

Recent, Parlamentul European a solicitat statelor membre UE printr-o rezoluție să ia toate măsurile necesare în cadrul procedurilor și instanțelor internaționale pentru a sprijini urmărirea penală a regimurilor ruse și belaruse pentru crime de război, crime împotriva umanității, genocid și agresiune.

Continue Reading

Facebook

NATO6 hours ago

Jens Stoltenberg a discutat cu Recep Tayyip Erdogan despre importanța politicii NATO a ”ușilor deschise”, în încercarea de a-l convinge să renunțe la opoziția față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO

ROMÂNIA8 hours ago

România trimite Ucrainei măști chirurgicale, viziere și combinezoane

SUA8 hours ago

În fața ”provocărilor secolului XXI”, SUA și Coreea de Sud se angajează să ”aprofundeze cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și în cel al securității cibernetice”

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Canada interzice comerțul cu bunuri de lux cu Rusia și adaugă alte 14 persoane pe lista sancțiunilor

MAREA BRITANIE12 hours ago

Ministrul britanic de externe: Moldova ”ar trebui echipată conform standardelor NATO”

ROMÂNIA13 hours ago

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după ce președinta Katalin Novak a declarat că își ”asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc”

U.E.14 hours ago

Germania respinge ideea constituirii unei noi datorii comune europene pentru a finanța reconstrucția Ucrainei

ONU15 hours ago

Uniți pentru Ucraina: UE, România și alte 40 de țări, printre care SUA și Regatul Unit, sprijină Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

U.E.2 days ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO2 days ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac3 days ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU3 days ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA3 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

Team2Share

Trending