Fostul director al serviciului francez de informații, Bernard Squarcini, a declarat în luna noiembrie 2015 în cadrul unui interviu faptul că instituția pe care o conducea a primit informații de la serviciile secrete siriene privind cetățeni francezi antrenați de ISIS încă din 2013, dar din „motive ideologice”, acestea au fost refuzate, relatează Hotnews.
„În urmă cu doi ani, serviciile siriene mi-au propus să-mi dea lista francezilor combatanți în Siria. Am transmis propunerea foștilor mei colegi, care au trasmis-o lui Manuel Valls. Condiția pusă de sirieni era ca Franța să accepte să coopereze din nou cu serviciile lor de informații. I s-a oferit un refuz pe motive ideologice. ”
Squarcini consideră, de asemenea, că propunerea era una benefică Franței deoarece era evitată o mare pierdere de timp „cerând informații agențiilor germane, dar și serviciilor iordaniene, ruse, americane și turce”.
Bernard Squarcini și-a exprimat opinia cu privire la slăbiciunea Belgiei în chestiunea teroristă: „Acest stat este baza terorismului în Europa. Teroriștii discută pe internet pentru a crea legături jihaidiste și se întâlnesc în Belgia pentru a trece la fapte. Trebuie să înțelegem că statul belgian nu are stabilitatea statului francez, chiar dacă serviciille lor secrete colaborează foarte bine cu cele franceze.”
Jurnaliștii de la New York Times au criticat de asemenea colaborarea europenilor în materie de informații privind securitatea și combaterea terorismului. Potrivit articolului recent postat de aceștia, actualele baze de date din UE, inclusiv Sistemul de Informații Schengen, au mari lacune și așa se explică eșecul serviciilor de informații europene în a preveni atacuri teroriste de tipul celor de la Bruxelles și Paris.
„Devine tot mai evident faptul că trebuie să reflectăm asupra unei cooperări sporite între serviciile secrete ale statelor”, a declarat și Jean-Claude Juncker.
Se știe că circa 5.000 de cetățeni ai Uniunii Europene au călătorit în Irak și Siria pentru a se alătura Statului Islamic sau altor grupări. Cu toate acestea, baza de date a Europol conține numai 2.786 de nume ale unor jihadiști străini verificați.
Mai mult, potrivit unor oficiali din domeniul securității, ISIS a antrenat 400 de persoane special pentru a comite atentate în Europa, această informație venind în contextul în care experții încă încearcă să dezvăluie detaliile și modul în care a fost plănuit și desfășurat ultimul atac terorist din Bruxelles din 22 martie.
.




