Fostul cancelar austriac, Sebastian Kurz: Chestiunile economice vor domina agenda negocierilor pentru formarea unei coaliții de guvernare

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz, al cărui partid OVP (Partidul Popular) se profilează în câştigătorul alegerilor de duminică, a declarat luni că pe agenda negocierilor de coaliţie ar trebui să se afle în primul rândul chestiunile economice internaţionale, relatează Agerpres.

Conform unei prognoze SORA pentru televiziunea ORF, preluată de Reuters, OVP (Partidul Poporului, dreapta) a obținut 37,2% din voturi, Partidul Social Democrat – 22%, Partidul Libertăţii (FPO, extremă draptă) – 16%, Verzii – 14,3%, iar Neos (liberal) 7,4%, informează Agerpres.

Alegerile anticipate au fost declanșate la propunerea lui Sebastian Kurz, după ce Heinz-Christian Strache, liderul extremei drepte, partenerul de guvernare al OVP, a demisionat din funcția de vicecancelar în urma unui scandal ce implica atribuirea unor contracte publice în schimbul sprijinului electoral pe care i l-ar fi acordat o pretinsă nepoată a unui oligarh rus, scandal intitulat ,,Ibizagate”.

Într-un interviu acordat agenției ORF luni, Kurz a spus că prioritățile sale includ încurajarea creșterii economice într-un context comercial tensionat: ,,Observăm evoluții economice foarte negative în Germania, nu am rezolvat Brexit-ul, avem tensiuni în relațiile comerciale cu Statele Unite”, a subliniat acesta, care a adăugat: „Provocarea pentru noi va fi să asigurăm o creștere economică bună și în viitor și să facem tot posibilul pentru a împiedica șomajul din Austria să crească din nou. Aceasta va fi o etapă provocatoare.”

Deși mai demult fostul cancelar şi-a promovat politicile conservatoare în ceea ce priveşte migraţia, în interviul acordat luni postului public de radio, Kurz nu a menţionat aceste politici ca una din problemele-cheie sau condiţiile pentru lansarea de negocieri de coaliţie.

Pentru a putea îndeplini aceste priorități, Sebastian Kurz trebuie mai întâi să revină în fruntea Guvernului federal sprijinit de o coaliție politică care să asigure majoritatea pentru guvernare. În acest sens,  cele mai probabile opțiuni pentru formarea unei coaliții ar fi o aliere cu Verzii și, eventual, cu formațiunea liberală Neos, sau cu foștii parteneri, FPO. 

Însă liderul FPO, Norbert Hofer, a spus că șansele unei alianțe reînnoite „foarte puțin probabile”, având în vedere scăderea cu 10% în sondaje a partidului său după alegerile de duminică.

De asemenea, o coaliție cu social-democrații este posibilă din punct de vedere matematic, dar puțin probabilă sub conducerea lor actuală.

În orice caz, Kurz și-a reiterat hotărârea de a vorbi cu toate celelalte partide din parlament pentru a reuși formarea unei o coaliții stabile.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare