Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Fostul europarlamentar Claudia Țapardel salută revenirea lui Victor Negrescu în Parlamentul European: Mă bucur că am reușit să obțin 33 de mandate pentru România în PE

Published

on

©️ Claudia Țapardel/ Facebook

Fostul europarlamentar social-democrat Claudia Țapardel a salutat luni revenirea în Parlamentul European a lui Victor Negrescu, în contextul în care în urma retragerii Marii Britanii din UE numărul mandatelor ce revin României în legislativul european a crescut la 33, conform unei decizii a Parlamentului European din 2018.

”Salut revenirea în Parlamentul European a eurodeputatului Victor Negrescu, ca urmare a negocierilor purtate în urmă cu aproape doi ani în Comisia pentru afaceri constituționale din Parlamentul European și votate în plenul de la Strasbourg. Mă bucur că atât delegația social-democrată română din Parlamentul European a mai câștigat un loc”, a declarat Țapardel pentru CaleaEuropeană.ro.

Eurodeputații aprobat la 13 iunie 2018, în plenul reunit la Strasbourg, decizia finală privind componența Parlamentului European după ieșirea Marii Britanii din UE. Acest vot a vlaidat și creșterea numărului de mandate alocate României de la 32 la 33, începând cu legislatura 2019-2024. În contextul în care dezbaterile pe marginea Brexitului au forțat Parlamentul European să regândească distribuirea mandatelor parlamentare odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, eurodeputatul Claudia Țapardel, a solicitat ca România să obțină un loc în plus.

La finalul mandatului său de europarlamentar, Claudia Țapardel amintea că ”în calitatea de reprezentant al României în PE dar şi de membru în Comisia AFCO, am reușit să obțin 33 de mandate pentru România începând cu următoarea legislatură 2019-2024, lucru care reprezintă nu doar un vot adițional, ci și o voce în plus care să reprezinte interesele cetățenilor români în cadrul Parlamentului European”.

Claudia Țapardel a fost membru al Parlamentului European în legislatura 2014-2019, unde a activat în calitate de membru în Comisia pentru transport și turism, în Comisia pentru afaceri constituționale și la Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud. Tot în PE, Țapardel a fost co-președinte al Intergrupului pentru Turism.

 

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron: Europa trebuie să fie mai suverană și autonomă. Schimbarea administrației americane reprezintă o oportunitate pentru Europa

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

Europa a reacţionat rapid la criza coronavirusului, ceea ce a arătat că ea trebuie să fie mai suverană şi mai autonomă în domenii precum sănătatea, energia sau tehnologia, a declarat luni preşedintele francez Emmanuel Macron în cadrul unui summit internaţional de afaceri virtual ‘Choose France’, menţionând că schimbarea administraţiei americane reprezintă o oportunitate pentru Europa, potrivit Reuters.

Discursul lui Macron a fost rostit la o zi distanță după ce șeful statului francez a avut o conversație telefonică cu noul său omolog american, Joe Biden, în care noul lider de la Casa Albă i-a transmis liderului de la Palatul Elysee “angajamentul său de a consolida relația transatlantică prin intermediul NATO și al parteneriatului dintre Statele Unite și Uniunea Europeană“. 

Pe ansamblu, Europa se îndreaptă spre punerea în aplicare a unor măsuri mai eficiente pentru stăvilirea epidemiei de COVID-19, a apreciat şeful statului francez, conform Reuters, informează Agerpres.

“Peste tot în Europa, acţionăm pentru adaptarea strategiei de a ţine mai bine sub control pandemia”, a declarat Macron, lider marcant al liberalilor de la Renew Europe, în cadrul summitului de investiţii “Choose France”.

Emmanuel Macron s-a reunit luni într-un summit virtual cu 100 de şefi de companii multinaţionale într-o tentativă de a-i convinge să investească în continuare în Franţa, în pofida pandemiei de COVID-19.

Recunoscut pentru pledoaria sa față de suveranitatea Europei și autonomia strategică europeană, Emmanuel Macron a declarat și la finele anului trecut că națiunile Uniunii Europene trebuie să continue eforturile pentru a deveni independente de SUA în domeniile apărării și finanțelor chiar și după preluarea mandatului de președintele ales Joe Biden.

Statele Unite ne vor respecta ca aliați doar dacă suntem serioși și dacă suntem suverani în ceea ce privește apărarea noastră“, a declarat Macron într-un amplu interviu pentru Le Grand Continent și intitulat sugestiv “Doctrina Macron” pentru a exprima mai impunător ambițiile liderului de la Elysee expuse în celebrul său discurs de la Sorbona din septembrie 2017.

De cealaltă parte, Joe Biden s-a arătat deschis să reînnoiască relațiile Statelor Unite cu aliații săi transatlantici, atât în perioada în care a fost președinte ales, cât și după depunerea jurământului de președinte, când a utilizat prilejul discursului său inaugural pentru a respinge politica “America first” a predecesorului său Donald Trump și pentru a promite că “ne vom repara alianțele” și “ne vom angaja din nou cu lumea” internațională.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, maraton de întâlniri în Parlamentul European pe chestiuni economice, climatice și sociale, în ultima săptămână din ianuarie

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) va avea, în ultima săptămână din ianuarie, un maraton de întâlniri în comisiile de specialitate ale Parlamentului European pe chestiuni economice, climatice și sociale, potrivit agendei publicate pe Facebook. 

De asemenea, eurodeputatul va participa, în calitate de speaker, la două evenimente privind schimbările climatice și digitalizarea în context industrial.

Mai jos se regăsește agenda de lucru de săptămâna aceasta a politicianului român:
  • luni,  participar la reuniunea comisiei de Afaceri Economice și Monetare (ECON) în cadrul căreia va avea loc un dialog economic și schimb de opinii cu João Leão, președintele ECOFIN și Ministrul Finanțelor din Portugalia, ca urmare a preluării recente a Președinției Consiliului UE de către Portugalia.
  • marți, în cadrul reuniunii FISC, va participa la un schimb de opinii cu reprezentanți ai grupului operativ al Comisiei Europene pentru relațiile cu Regatul Unit, în urma Acordului încheiat în 24 decembrie 2020 privind un nou parteneriat cu Regatul Unit. Va avea loc și o audiere publică despre „Impactul Brexitului asupra condițiilor de concurență echitabilă în domeniul impozitării”
  • miercuri, va participa la două evenimente, unde va vorbi despre Schimbări Climatice, în cadrul “Climate Change EU Green Deal” și despre Digitalizarea ca facilitator pentru transformarea industriei, în cadrul “European Forum for Manufacturing.”
  • joi, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Ocuparea forței de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) va avea loc audierea publică cu privire la consecințele crizei COVID-19 pentru persoanele care trăiesc în instituții rezidențiale: o perspectivă socială și a drepturilor omului.
  • vineri, va participa la o reuniune a Intergrupului pe Dizabilități.

„Încheiem astfel activitatea pentru prima lună a anului 2021. O lună încărcată, cu dezbateri interesante și subiecte importante pentru viitorul nostru”, a mai spus eurodeputatul Renew Europe. 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Israelul reprezintă un exemplu de succes pentru campania de imunizare împotriva COVID-19, de la care avem multe de învățat și în Europa

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Israelul reprezintă un exemplu de succes pentru campania de imunizare împotriva noului coronavirus, de la care avem multe de învățat și în Europa, a transmis eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European în cadrul unei dezbateri cu autoritățile din Israel pe tema vaccinării împotriva COVID-19.

Europarlamentarul român a fost invitat de președintele Delegației UE-Israel, secretarul general al PPE, Tono Lopez, să participe la acest eveniment organizat prin videoconferință.

”Am amintit că deși Uniunea Europeană a investit în cercetarea pentru descoperirea tratamentelor și vaccinurilor anti-SARS-COV-2 sume fără precedent și a decis achiziționarea centralizată a vaccinurilor, pentru ca nicio țară a UE să nu rămână în urmă, campania europeană de vaccinare este încă departe de așteptări”, a precizat Cristian Bușoi.

Acesta a completat că ”Israelul reprezintă, fără îndoială, un exemplu de succes pentru campania de imunizare împotriva noului coronavirus, de la care avem multe de învățat și în Europa: de la deciziile privind restricțiile pentru limitarea răspândirii virusului și modul de achiziție a vaccinurilor, organizarea softurilor de programare și centrelor de vaccinare, până la strategia de informare și câștigarea încrederii populației în această campanie pentru oprirea pandemiei”, a conchis eurodeputatul român.

Israelul este țara care a vaccinat până în prezent el mai mare procent din populație, și anume aproape 42%, potrivit Pro TV.

Potrivit unui raport al organizației Maccabi Healthcare, s-a constatat o scădere semnificativă a spitalizărilor la 18 zile după ce oamenii au primit prima doză de vaccin.

Până în ziua 23, adică la 2 zile după administrarea rapelului, s-a înregistrat o scădere cu 60% a spitalizărilor în rândul persoanelor vaccinate, cu vârsta de peste 60 de ani, arată datele studiului realizat de Maccabi, după monitorizarea a 50.777 de persoane.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE9 mins ago

Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de externe din UE: România condamnă arestarea lui Aleksei Navalnîi, care este inacceptabilă

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

COVID-19: Comisia Europeană actualizează recomandările privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE, în contextul depistării unor noi tulpini de coronavirus

CONSILIUL UE2 hours ago

Consiliul Uniunii Europene adoptă norme privind îmbunătățirea drepturilor călătorilor din transportul feroviar

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Emmanuel Macron: Europa trebuie să fie mai suverană și autonomă. Schimbarea administrației americane reprezintă o oportunitate pentru Europa

ROMÂNIA2 hours ago

Liderii AUR, întâlniri politice la Bruxelles în contextul afilierii la familia conservatorilor europeni

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, maraton de întâlniri în Parlamentul European pe chestiuni economice, climatice și sociale, în ultima săptămână din ianuarie

Cristian Bușoi3 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Israelul reprezintă un exemplu de succes pentru campania de imunizare împotriva COVID-19, de la care avem multe de învățat și în Europa

U.E.4 hours ago

Marcelo Rebelo de Sousa, reales președinte al Portugaliei. Ursula von der Leyen și Charles Michel salută rezultatul votului: Portugalia va contribui la redresarea digitală și ecologică a UE

INTERNAȚIONAL4 hours ago

China deschide Forumul Economic de la Davos în 2021, a cărui agendă se învârte în jurul tematicii de reconstrucție a încrederii societale în urma pandemiei de COVID-19

CHINA4 hours ago

Raport UNCTAD: China a devansat SUA devenind principalul beneficiar de investiţii străine directe în 2020

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac5 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE5 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac6 days ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă4 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA4 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

Advertisement
Advertisement

Trending