Fostul ministru grec de Finanţe Yanis Varoufakis, care s-a opus în trecut politicilor de austeritate impuse se Bruxelles şi Berlin, va candida la alegerile europarlamentare din luna mai a anului viitor reprezentând Germania. Când şi-a anunţat candidatura, Varoufakis a declarat că a venit vremea pentru o „primăvară europeană“, potrivit Deutsche Welle.
Varoufakis a acceptat nominalizarea din partea Mișcării Democrație în Europa 2025 (DiEM25) pe care a lansat-o în 2016 în scopul de a „democratiza” continentul.
Varoufakis a insistat că îndeplineşte cerinţele pentru a reprezenta Germania, chiar dacă este originar dintr-o altă ţară a Uniunii Europene, întrucât are reşedinţa pe teritoriul german.
Anunţul fostului ministru grec a fost considerat surprinzător în condiţiile în care, în trecut, el s-a opus vehement măsurilor de austeritate şi reformelor drastice impuse Greciei de creditorii săi, în perioada în care ţara se îndrepta spre faliment.
Citiți și Fostul ministru grec, Yanis Varoufakis, lansează o mișcare politică pan-europeană la Berlin
Tot în acea perioadă a intrat adesea în conflict cu omologul său german de la acea vreme Wolfgang Schäuble, care a susţinut acest tratament dureros de austeritate pentru Grecia, în încercarea de a salva ţara de la un dezastru financiar. Recent, Yanis Varoufakis a adus austeritatea din nou în discuţie, afirmând că tocmai din cauza acesteia centrul politic din Germania este ameninţat.
–




