Connect with us

POLITICĂ

Fostul premier, Victor Ponta, își lansează în mod oficial Fundaţia Black Sea Regional Projects. Când va avea loc evenimentul

Published

on

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni că Fundaţia Black Sea Regional Projects va fi lansată miercuri, precizând că în fundaţie vor fi invitaţi lideri politici şi diplomaţi, fără a oferi însă niciun nume.

Lansarea Fundaţiei Black Sea Regional Projects va avea loc, miercuri, la ora 19.00, într-o locaţie care va fi anunţată ulterior, informează Gândul.info.

victor pontaFostul premier a precizat că va invita şi lideri ai PSD să facă parte din organizaţia sa, mai scrie sursa citată. 

Judecătoria Sectorului 5 a decis să acorde personalitate juridică Asociației Black Sea Regional Projects 2020 în luna ianuarie.

Voi încerca și eu și ceilalți membri ai BSRP să folosim în interes general cunoștințele pe care le avem, ca semn de mulțumire pentru pozițiile și funcțiile de mare onoare și responsabilitate pe care poporul român ni le-a încredințat!” a spus cu acea ocazie fostul premier.

Ce își propune ” Black Sea Regional Projects”

1. Să își asume activ rolul de catalizator regional și să transfere modelul de bună practică, recunoscut la nivel european si transatlantic, al unei economii caracterizate de o creștere sustenabilă.

2. Să contrazică vechea tradiție românească a lansării unor mari și ambițioase proiecte regionale care sunt invariabil abandonate odată cu schimbarea unor guverne sau a oamenilor în a căror responsabilitate s-au aflat. În ultimii 4 ani au fost puse bazele unor colaborări economice strategice de uriașă importanță pentru România și pentru întreaga regiune, iar acestea trebuie continuate și implementate. BSRP va sprijini direct, prin efortul și cunoștințele membrilor și partenerilor săi, aceste obiective.

3. Să promoveze întărirea (sau relansarea) parteneriatului între România și toate țările cu potențial de colaborare regională, în special în domeniile: economic, infrastructură, energie, agricultură, mediu, dar și educație, justiție, cultură.

4. Să folosească experiența profesională și portofoliul relațional al membrilor și partenerilor săi pentru interesul dezvoltării României și a celorlalte țări din regiune. Foști membri ai unui Guvern cu rezultate concrete în domeniul economic și social (apreciate unanim), aceștia reprezintă o resursă umană care nu trebuie ignorată sau irosită. De altfel, în documentele constitutive ale BSRP se regăsește intenția membrilor fondatori de a coopta și alte personalități ca membri de onoare, membri activi sau parteneri colaboratori.

5. Să elaboreze și să pună la dispoziția instituțiilor publice și private, opiniei publice naționale și internaționale puncte de vedere, analize și strategii competente și eficiente privind dezvoltarea proiectelor și parteneriatelor între țările din Regiunea Mării Negre, a Orientului Apropiat și a Balcanilor.

Membrii fondatori ai fundației sunt Victor Ponta, Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu, Mirel Palada, Geanina Pușcașu, Robert Cazanciuc, Sorin Câmpeanu, Florin Jianu, Cristian Socol, Marius Nica, Dan Sultănescu.

Fundația are deja și un membru de onoare, în persoana fostului premier georgian, Irakli Garibashvili.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Alegeri locale 2020 | Constanța: Senatorul PNL Vergil Chițac câștigă funcția de primar după o competiție strânsă cu candidatul USR PLUS Stelian Ion

Published

on

© Vergil Chitac/ Facebook

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, este câştigător în cursa electorală, conform datelor parţiale transmise de BEC, după numărarea a 94,48% din voturile exprimate la alegerile locale de duminică, informează Agerpres.

După numărarea a 93.984 voturi, reprezentând 94,48% dintre cele 99.476 valabil exprimate, la o prezenţă de 38,08%, pe primul loc în cursa pentru funcţia de primar al Constanţei este liberalul Vergil Chiţac cu 28,43% din voturi, în vreme ce candidatul USR-PLUS Stelian Ion şi cel al PSD Decebal Făgădău se află la egalitate, cu 24,25%. 

Competiția electorală din Constanța a fost însă una strânsă. Rezultatele Exit-poll-ului CURS-Avangarde prezentat după închiderea urnelor îi dădeau la egalitate pe Vergil Chiţac şi pe Stelian Ion.

La anunțarea exit-poll-urilor, candidatul USR-PLUS Stelian Ion a declarat că, prin acest rezultat, oraşul “este smuls din mâinile unor mafioţi care l-au ţinut în subdezvoltare timp de 20 de ani”.

Continue Reading

POLITICĂ

Alegeri locale 2020 | Iași: Mihai Chirica câștigă un nou mandat de primar. Ministrul Costel Alexe, ales președinte al Consiliului Județean

Published

on

© Costel Alexe/ Facebook

Primarul Mihai Chirica a mai câştigat încă un mandat, de data aceasta pe listele PNL, cu 41,87%, iar ministrul Mediului, deputatul Costel Alexe, a câştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, cu 36,96%, informează Agerpres.

Chirica a declarat că, în urma numărătorii paralele, a obţinut 41,87% din voturile celor care s-au prezentat duminică la vot, Cosette Chichirău, candidatul USR-PLUS, 30,13%, Camelia Gavrilă, candidatul PSD, 12,92%.

La Consiliul Local Iaşi, PNL a obţinut 31,84%, USR-PLUS – 28,62%, PSD – 16,16%, PMP – 4,96%.

Ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a primit 36,96% din voturi, Maricel Popa, candidatul PSD, 26,48%, Marius Bodea, candidatul USR-PLUS, 14,96%.

La Consiliul Judeţean, PNL a obţinut 37,93% din sufragii, PSD – 21,98%, USR PLUS – 14,25%, PMP – 5,82%. 

“Mă bucur foarte mult că PNL a câştigat la Iaşi pentru prima dată în aceşti 30 de ani de democraţie atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean. Aceasta este o victorie nu doar a PNL, ci este mai degrabă o încredere pe care ieşenii şi-o pun în listele consilierilor locali şi judeţeni, primari. Îi felicit pe toţi primarii din judeţ care şi-au câştigat mandatele astăzi, cred că sutele de consilieri locali şi judeţeni care zi de zi în această precampanie şi campanie electorală au promovat principiile şi programul nostru de guvernare locală şi judeţeană. Vreau să îi asigur pe ieşeni că anii ce vor urma vor fi ani în care împreună cu ei va fi o victorie a judeţului nostru”, a declarat Costel Alexe, duminică seară.

Continue Reading

POLITICĂ

Alegeri locale 2020 | Emil Boc, reales primar al Clujului pentru a cincea oară consecutiv, promite să mențină orașul “în liga campionilor în materie de inovare”

Published

on

© Emil Boc / Facebook

Candidatul PNL Emil Boc a fost reconfirmat în funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, fiind pentru a cincea oară consecutiv când acesta este ales primar al unuia dintre cele mai dezvoltate orașe din România.

Conform Agerpres, după numărarea voturilor din 72 de secţii din totalul de 183, pentru Primăria Cluj-Napoca Emil Boc a obţinut 74,5%, urmat de candidatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, cu 7,67%, de cel al UDMR; Csoma Botond, cu 7,22%, şi de cel al PSD, Valentin Cuibus, cu 5%.

Emil Boc a declarat, duminică, la ieșirea de la urne că a votat cu echipa care poate să menţină oraşul pe primul loc.

“Am votat cu acea echipă care are viziunea şi proiectele necesare să menţină Clujul pe primul loc, să aducă în continuare investiţii şi locuri de muncă bine plătite la Cluj. Am votat cu acea echipă capabilă să unească, nu să dezbine, am votat cu acea echipă care menţine Clujul în liga campionilor în materie de inovare, cu acea echipă care asigură că în oraş nimeni nu este uitat şi nimeni nu este abandonat, cu acea echipă care modernizează Clujul în toate domeniile prin creşterea calităţii vieţii în educaţie, sănătate, locuri de muncă, mediu, infrastructură, parcuri. Adică, cu acea echipă care fructifică avantajele competitive ale Clujului”, a declarat Emil Boc, conform Agerpres.

Anul acesta, municipiul Cluj-Napoca s-a aflat între ultimele șase orașe finaliste pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării, alături de orașe precum Leuven, Valencia sau Viena, primarul Emil Boc afirmând că orașul pe care îl administrează face parte din “hexagonul inovării europene”.

Emil Boc a devenit pentru prima oară primar în 2004, când s-a impus în turul al doilea al alegerilor locale în fața lui Ioan Rus (PSD), primul clasat în primul tur de scrutin, cu 56,26% din voturi.

La alegerile locale din 2008, Emil Boc a fost reales în funcția de primar încă din primul tur de scrutin, cu 76,21% din totalul voturilor valabil exprimate.

La alegerile locale din 2012, desfășurate într-un singur tur de scrutin, s-a clasat pe locul întâi, cu 40,61% din voturi, față de cele 52.251 de voturi (39,53%) obținute de Marius Nicoară (PNL).

La alegerile locale din 2016, desfășurate într-un singur tur de scrutin, a câștigat funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca cu 64,76%

La nivel european, Emil Boc este membru al delegației României la Comitetul European al Regiunilor.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA6 hours ago

La o zi după realegerea sa ca primar al Clujului, Emil Boc a plantat copaci la lansarea proiectului european ”Pădurea Clujenilor”

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis: Votul de ieri, un semnal clar că doar prin colaborarea formațiunilor de dreapta, România are șansa să se modernizeze

SUA8 hours ago

Alegeri prezidențiale SUA: Ambasadorul Adrian Zuckerman explică procedura de vot prin corespondență pentru cetățenii americani din România

U.E.8 hours ago

Președinția germană a Consiliului UE propune un mecanism care condiționează accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept (Reuters)

U.E.9 hours ago

Grecia va muta în următoarele zile 3000 de refugiați din insula Lesbos pe continent

ROMÂNIA9 hours ago

Primarul Varșoviei îl felicită pe Nicușor Dan pentru noul mandat la PMB: Să lucrăm împreună pentru un mai bun viitor al orașelor noastre

ROMÂNIA10 hours ago

Sondaj: Încrederea românilor în timpul pandemiei, mai mare în Uniunea Europeană decât în propriul Guvern

U.E.10 hours ago

Inaugurarea Parchetului European: Laura Codruța Kövesi și cei 22 de procurori europeni și-au luat angajamentul solemn în fața Curții de Justiție a UE, marcând astfel debutul oficial al activităților EPPO

ROMÂNIA10 hours ago

România: Comisia Europeană aprobă redirecționarea a 550 milioane de euro din fondurile de coeziune pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de COVID-19

EDITORIALE11 hours ago

Editorial Dan Cărbunaru: Omul Nou

SUA8 hours ago

Alegeri prezidențiale SUA: Ambasadorul Adrian Zuckerman explică procedura de vot prin corespondență pentru cetățenii americani din România

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Uniunea Vamală: Comisia Europeană, nou plan de acțiune care să creeze condiții mai bune de funcționare, inovare și eficiență pentru vămile din UE

Marian-Jean Marinescu14 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține reducerea emisiilor de carbon în toate domeniile, dar cu condiția protejării locurilor de muncă în zonele afectate

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA2 weeks ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș2 weeks ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

Advertisement
Advertisement

Trending