FOTO Traian Băsescu s-a întâlnit cu Barack Obama în Polonia

obama basescu 2

Preşedintele Traian Băsescu, participă, marţi şi miercuri la ceremoniile dedicate sărbătorii a 25 de ani de libertate în Republica Polonă. Şeful statului urmează să participe la dejunul de lucru oferit de preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Republicii Polone, Bronislaw Komorowski.

Barack Obama a sosit marţi dimineaţa la Varşovia, prima etapă a turneului său în Europa, în cadrul căruia va participa la un summit G7 la Bruxelles şi la ceremonii de marcare a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia. Preşedintele american a reafirmat că angajamentul american în Europa de Est, îngrijorată de criza ucraineană, este “sacrosanct”, conform Mediafax.

“Securitatea Poloniei şi a întregii regiuni este strâns legată de cooperarea cu Statele Unite, de prezenţa trupelor americane pe teritoriul polonez, într-un moment în care ne confruntăm cu o criză foarte aproape de frontierele noastre şi cele ale NATO”, a declarat la rândul său preşedintele polonez Bronislaw Komorowski.

obama basescu

obama basescu 3

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare