FOTO&VIDEO Moment istoric: Donald Trump, primul președinte american care pășește în Coreea de Nord și se întâlnește cu liderul acestei țări în Zona Demilitarizată Coreeană

Donald Trump a devenit duminică cel de-al cincilea președinte al Statelor Unite care vizitează Zona Demilitarizată Coreeană (DMZ), însă este primul lider american în funcție care se întâlnește cu liderul suprem nord coreean Kim Jong-un la frontiera dintre cele două Corei și pășește simbolic pe teritoriul acestei țări.

Potrivit The Guardian, Donald Trump a vorbit primul după strângerea de mână cu Kim Jong-un și scurta plimbare simbolică de la linia de demarcație dintre Nord și Sud.

“Vreau doar să spun că aceasta este onoarea mea”, a declarat Donald Trump, precizând că îl va invita pe liderul nord-coreean în Statele Unite.

“Trecerea peste această linie este o mare onoare, au fost făcute mari progrese, au fost făcute mari prietenii și aceasta a fost, în special, o mare prietenie”, a mai spus Trump, mulțumindu-i lui Kim pentru că a fost disponibil să se întâlnească atât de repede.

Președintele Trump tocmai a trecut, a devenit primul președinte american care a vizitat țara noastră. Aceasta este o expresie a dorinței sale de a elimina agresiunea trecutului și de a deschide un nou viitor“, a completat și Kim.

LIVE Blog aici.

Aflat într-o vizită în Coreea de Sud după participarea la summitul G20 de la Osaka, Trump a confirmat că se va deplasa la DMZ, granița dintre cele două Corei și ultima frontieră din perioada Războiului Rece, după ce în Japonia transmisese într-un mesaj pe Twitter că dacă ”Kim vede acest mesaj, aş putea să îl întâlnesc la frontieră/Zona demilitarizată coreeană, doar pentru o strângere de mână şi pentru a-l saluta(?)!”.

Într-o conferință de presă cu președintele sud-coreean Moon Jae-in, liderul american a precizat că va fi însoțit de acesta în vizita la Zona Demilitarizată Coreeană, locul unde în urmă cu un an se întâlneau Kim Jong-un și Moon Jae-in și treceau împreună linia de demarcație militară care separă cele două țări din 1953 încoace, și de-o parte și de alta

Ulterior, Donald Trump a sosit duminică în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei, chiar înainte de o întâlnire istorică aşteptată cu numărul unu nord-coreean Kim Jong Un, scrie Agerpres.

Kim a acceptat în ultimul moment o invitaţie a preşedintelui SUA de a se întâlni în DMZ, în momentul în care apropierea dintre cele două ţări dă semne de blocaj din cauza disputei asupra programului nuclear al Phenianului.

Însoţit de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi de militarii americani, Donald Trump a ajuns pe o platformă de unde este posibil să vadă teritoriul nord-coreean.

Coreea de Sud a anunţat cu puţin timp înainte că Kim Jong Un a acceptat invitaţia lansată în ultimul moment, sâmbătă, de Donald Trump de a veni să-i spună ”bună ziua” la graniţă.

Niciun alt preşedinte american nu s-a mai întâlnit cu cel mai important lider nord-coreean la această ultimă frontieră din perioada Războiului Rece, însă alți patru lideri de la Casa Albă au mai vizitat Zona Demilitarizată Coreeană: Ronald Reagan (1983), Bill Clinton (1993), George W. Bush (2002) și Barack Obama (2012).

Cea de-a treia întâlnire dintre cei doi, deși una scurtă, apare după ce presa a relatat că cei doi lideri au făcut recent un schimb de scrisori ”excelente” și ”minunate” și în care Kim Jong-un a salutat ”curajul extraordinar” al lui Donald Trump.

Tensiunile dintre Coreea de Nord şi restul lumii s-a diminuat considerabil anul trecut. Ea a atins puncte culminante în timpul anilor precedenţi, în urma testelor nucleare şi tirurilor de rachete practicate de regimul de la Phenian.

Simbolul destinderii l-a constituit summitul istoric din 2018, de la Singapore, dintre Kim şi Trump. Însă un al doilea summit Trump-Kim, în februarie la Hanoi, a eşuat, ceea ce a făcut să apară preocupări în legătură cu blocarea negocierilor dintre părţi privind armamentul nuclear nord-coreean şi sancţiunile asupra regimului de la Phenian, precum şi cu riscul unei noi escaladări a tensiunilor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare