Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Frans Timmermans: UE va investi 1 miliard de euro în proiecte care contribuie la o redresare ”verde” a economiei

Published

on

© Frans Timmermans - Facebook

Comisia Europeană a lansat astăzi, 3 iulie, prima cerere de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare, unul dintre cele mai mari programe din lume pentru demonstrarea tehnologiilor inovatoare cu emisii scăzute de dioxid de carbon, finanțate din veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, se arată în comunicatul oficial al Executivului. 

Vicepreședintele executiv Frans Timmermans a declarat: ”Această cerere de propuneri vine exact la momentul potrivit. UE va investi 1 miliard de euro în proiecte promițătoare, care au ajuns la maturitate pentru a fi lansate pe piață, cum ar fi hidrogenul curat sau alte soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi siderurgia, industria cimentului și industria chimică. Vom sprijini, de asemenea, stocarea energiei, soluțiile pentru rețeaua energetică și captarea și stocarea dioxidului de carbon. Aceste investiții pe scară largă vor contribui la relansarea economiei UE și la o redresare verde care să ne conducă la neutralitatea climatică în 2050.”

Fondul pentru inovare va finanța tehnologii revoluționare pentru energia din surse regenerabile, industriile mari consumatoare de energie, stocarea energiei și captarea, utilizarea și stocarea dioxidului de carbon.

Acesta va impulsiona redresarea verde prin crearea de locuri de muncă la nivel local adaptate exigențelor viitorului, deschizând calea către neutralitatea climatică și consolidând poziția Europei de lider tehnologic la scară mondială.

Pentru perioada 2020-2030, Fondul pentru inovare va aloca aproximativ 10 miliarde de euro obținute din licitarea certificatelor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, în plus față de veniturile nedistribuite ale predecesorului Fondului pentru inovare, programul NER 300.

Prima cerere de propuneri va oferi finanțare în valoare de 1 miliard EUR sub formă de granturi pentru proiecte de mare anvergură în domeniul tehnologiilor curate, pentru a le ajuta să depășească riscurile legate de comercializare și de demonstrația la scară largă. Acest sprijin va ajuta noile tehnologii să pătrundă pe piață. În cazul proiectelor promițătoare care nu sunt încă gata pentru comercializare, se rezervă un buget separat de 8 milioane EUR pentru asistența destinată dezvoltării proiectelor.

Cererea de propuneri este deschisă pentru proiecte în sectoarele eligibile din toate statele membre ale UE, Islanda și Norvegia. Fondurile pot fi utilizate în cooperare cu alte inițiative de finanțare publică, cum ar fi ajutoarele de stat sau alte programe de finanțare ale UE. Proiectele vor fi evaluate în funcție de potențialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, potențialul lor de inovare, maturitatea financiară și tehnică, precum și potențialul de aplicare la scară largă și de rentabilitate. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 29 octombrie 2020. Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanțare și de licitație al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind întreaga procedură.


Fondul pentru inovare urmărește să creeze stimulentele financiare adecvate pentru ca întreprinderile și autoritățile publice să investească acum în următoarea generație de tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și să ofere întreprinderilor din UE avantajul primului venit pentru a deveni lideri la nivel mondial în domeniul tehnologiei.

Fondul pentru inovare va fi pus în aplicare de Agenția Executivă pentru Rețele și Inovare (INEA), în timp ce Banca Europeană de Investiții va acorda asistență pentru dezvoltarea de proiecte unor proiecte promițătoare care nu sunt gata de a fi puse pe deplin în aplicare.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Uniunea Europeană mulțumește României pentru sprijinul oferit Libanului prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE

Published

on

© Comisia Europeana în România/ Facebook

Uniunea Europeană mulțumește României și celorlalte state membre UE care au oferit sprijin Libanului prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, ca răspuns la exploziile devastatoare, informează Reprezentanța Comisiei Europene în România într-o postare pe Facebook.

 

Uniunea Europeană a oferit un ajutor de urgență de 63 de milioane de euro pentru Liban, iar liderii instituțiilor UE au făcut apel la statele membre să sprijine poporul libanez în urma celor două explozii de la Beirut care au curmat peste 130 de vieți și au lăsat în urmă mii de răniți și sute de mii de oameni fără adăpost.

Ca răspuns la apelul UE, România a pus la dispoziție două aeronave (C-130 Hercules și C-27J Spartan) pentru transportul a opt tone de materiale medicale destinate tratamentului victimelor din Republica Liban.

Acest ajutor a fost posibil datorită eforturilor agregate ale Guvernului României, ale societății civile din România și ale comunității libaneze din România. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană investighează ajutorul de 95 de milioane de euro acordat de Polonia companiei LG Chem Group

Published

on

© European Union, 2019/ Source: EC - Audiovisual Service

În urma ajutorului de 95 de milioane de euro acordat de Polonia grupului sud-coreean LG Chem Ltd pentru extinderea fabricii sale de baterii destinate automobilelor electrice, Comisia Europeană a demarat o investigație amănunțită cu scopul de a vedea dacă planul de subvenționare economică a Poloniei se înscrie în parametrii Orientărilor privind Ajutorul Regional, informează un comunicat al Comisiei Europene remis CaleaEuropeană.ro

“În 2017, LG Chem a decis să investească mai mult de 1 miliard de euro în expansiunea capacitații sale de producție a celulelor cu litiu-ion și module de baterii și pachete pentru vehicule electrice în uzina sa existentă în regiunea Dolnoślaskie din Polonia”. În urma deciziei LG Chem din 2017, la doi ani diferență, Polonia anunță Comisia Europeană asupra planurilor sale de a acorda 95 de milioane de euro din ajutor public pentru expansiunea fabricii sud-coreeană.

Comisarul Margrethe Vestager, responsabilă pentru politica de competiție afirmă următoarele: “Regulile de ajutor ale UE permit statelor membre să găzduiască crestere economică în regiuni dezavantajate din Europa. În același timp, trebuie să ne asigurăm că ajutorul este cu adevărat necesar pentru a atrage investiții private regiunii în cauză, și să se evite ca beneficiarul ajutorului să obțină un avantaj neloial față de concurenții săi în detrimentul contribuabililor. Vom cerceta cu atenție dacă sprijinul Poloniei a fost necesar pentru a declanșa decizia LG Chem de a-și extinde instalația de producție a celulelor existente în Polonia, este păstrat la minimul necesar și nu denaturează concurența sau dăunează coeziunii în UE.”

Acțiunile Poloniei transmit un semnal de alarmă în rândul statelor membre, informează, la rândul său, Agerpres.

“Executivul comunitar şi-a exprimat temerile privind sprijinul polonez, în special dacă sunt furnizate subvenţii pentru extinderea fabricii, şi posibilitatea depăşirii nivelului de ajutor permis”, arată sursa citată

“Comisia se îndoiește de contribuția ajutorului public asupra dezvoltării regionale cât și adecvarea și proporționalitatea acesteia”, mai transmite comunicatul de presă al Comisiei Europene, prin care se sugerează o posibilă încălcare a parametriilor Orientărilor privind Ajutorul Regional. 

Mai mult, Comisia are îndoieli dacă măsura are un “efect stimulativ”, adică dacă decizia LG Chem de a-și extinde capacitatea de producție a bateriilor în Polonia a fost declanșată direct de sprijinul public polonez sau dacă investiția ar fi fost realizată în satul Biskupice Podgórne, chiar absentează sprijinul public”.

Material realizat de Radu Stinghe, stagiar

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

COVID-19: Comisia Europeană finanțează cu 128 milioane de euro 23 de proiecte noi de cercetare ca răspuns la pandemie

Published

on

© European Commission - Twitter

 

Comisia Europeană va sprijini alte 23 de proiecte noi de cercetare cu 128 de milioane de euro ca răspuns la pandemia de coronavirus.

Finanțarea pusă la dispoziție în cadrul programului de cercetare și inovare al UE Orizont 2020 face parte din angajamentul asumat de Comisie de a consacra 1,4 miliarde de euro inițiativei privind răspunsul mondial la coronavirus, lansată de președinta Ursula von der Leyen în mai 2020, se arată în comunicatul oficial.

Cele 23 de proiecte selectate pentru finanțare implică 347 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 34 de participanți din 16 țări din afara UE. Finanțarea va permite cercetătorilor să combată pandemia și consecințele acesteia prin consolidarea capacității industriale de producție și implementare a unor soluții ușor accesibile, să dezvolte tehnologii medicale și instrumente digitale, să îmbunătățească înțelegerea efectelor comportamentale și socioeconomice ale pandemiei și să învețe din experiența tratării unor grupuri mari de pacienți (cohorte) din întreaga Europă. Aceste acțiuni de cercetare completează eforturile anterioare de elaborare a diagnosticelor, tratamentelor și vaccinurilor.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Finanțarea de urgență din cadrul programului 2020 va permite cercetătorilor să elaboreze rapid soluții cu și pentru pacienți, lucrători din domeniul sănătății, spitale, comunități locale și întreprinderi. Rezultatele obținute le vor permite acestora să fie mai bine pregătiți și să supraviețuiască infecțiilor cu coronavirus. Este încurajator să asistăm la mobilizarea atât de rapidă și de puternică a comunității cercetătorilor.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „ Răspunsul excelent la această cerere arată bogăția de idei noi de combatere a coronavirusului, inclusiv a noilor soluții digitale în materie de sănătate. Soluțiile și tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem conectați și să interacționăm unii cu alții în perioada de izolare. Ele vor constitui, de asemenea, o parte esențială a răspunsului pe termen lung la acest virus și vor contribui la sporirea rezilienței noastre.”

Comisia negociază în prezent acorduri de grant cu beneficiarii selectați. Noile proiecte vor acoperi:

  • Reorientarea proceselor de fabricație în vederea producerii rapide de materiale și de echipamente medicale vitale necesare pentru testare, tratament și prevenire – de exemplu, utilizarea matrițelor de injecție și a fabricației aditive (imprimare 3D), a metodelor de adaptare a producției și a lanțurilor de aprovizionare și reorientarea proceselor de fabricație ca rețea de servicii pentru o reacție rapidă.
  • Dezvoltarea de tehnologii medicale și instrumente digitale pentru a îmbunătăți detectarea, supravegherea și îngrijirea pacienților – de exemplu, prin elaborarea de noi dispozitive pentru diagnosticarea mai rapidă, mai ieftină și mai ușoară (inclusiv la distanță) și de noi tehnologii pentru protecția lucrătorilor din domeniul asistenței medicale.
  • Analizarea efectelor comportamentale și socioeconomice ale reacțiilor guvernelor și sistemelor de sănătate publică, de exemplu asupra sănătății mentale, inclusiv a aspectelor legate de gen în factorii de risc și a sarcinii socioeconomice, pentru a elabora orientări incluzive pentru factorii de decizie și autoritățile sanitare și a spori gradul de pregătire pentru viitoare evenimente similare.
  • Valorificarea experienței obținute la nivelul unor grupuri mari de pacienți (cohorte) prin conectarea cohortelor existente din UE și din afara ei pentru a evalua expunerea lor la anumiți factori de risc pentru a înțelege mai bine cauzele posibile ale bolii cu scopul de îmbunătăți capacitatea de reacție la virus și la viitoarele amenințări la adresa sănătății publice.
  • Intensificarea colaborării dintre cohortele existente la nivelul UE și la nivel internațional prin conectarea în rețea a institutelor de cercetare care colectează date privind îngrijirea pacienților pentru a permite studiul caracteristicilor pacienților, al factorilor de risc, al siguranței și al eficienței tratamentelor precum și al strategiilor potențiale împotriva coronavirusului.

Context

Această a doua cerere urgentă de exprimare a interesului, lansată de Comisie la 19 mai 2020, a acordat cercetătorilor mai puțin de 4 săptămâni pentru pregătirea unor proiecte de cercetare în colaborare. Comunitatea cercetătorilor s-a mobilizat rapid. Propunerile de cercetare au făcut obiectul unei evaluări accelerate de către experți independenți, permițând Comisiei să realizeze o selecție finală de proiecte de calitate științifică excelentă și cu un impact potențial ridicat. Deși finanțarea este condiționată de o decizie finală a Comisiei și de semnarea acordului de grant în cadrul programului Orizont 2020, echipele de cercetare pot deja să își înceapă activitatea.

Multe dintre cele 23 de proiecte selecționate au o dimensiune internațională depășind granițele UE și ale țărilor asociate, implicând 34 de organizații din 16 țări din afara UE, inclusiv țările asociate la programul Orizont 2020 (Bosnia-Herțegovina, Elveția, Israel, Norvegia, Serbia și Turcia) și țările terțe (Africa de Sud, Argentina Australia, Brazilia, Columbia, Congo, Coreea, Gabon, India și Statele Unite).

Această nouă cerere specială de exprimare a interesului din cadrul programului Orizont 2020 vine în completarea unor acțiuni anterioare de sprijinire a 18 proiecte cu 48,2 milioane EUR pentru elaborarea de metode de diagnosticare, de tratamente, de vaccinuri și de măsuri de pregătire pentru epidemii, precum și cu cele 117 milioane EUR investite în 8 proiecte în domeniul diagnosticelor și al tratamentelor prin Inițiativa privind medicamentele inovatoare și măsurile de sprijinire a ideilor inovatoare prin intermediul Consiliului european pentru inovare. Ea pune în aplicare acțiunea 3 a Planului de acțiune ERAvsCorona, un document de lucru rezultat în urma dialogurilor dintre Comisie și instituțiile naționale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending