Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Frans Timmermans: Vizita lui John Kerry la Bruxelles, cea mai bună dovadă că SUA au revenit pe agenda climatică globală. Împreună putem muta munții din loc!

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Vicepreședintele Executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil de Pactul Verde European, a declarat marți, 9 martie, că vizita lui John Kerry la Bruxelles este „cea mai bună dovadă” că SUA au revenit pe agenda climatică globală și că pot lucra „mână în mână” cu UE pentru a pava drumul către Summitul ONU pentru Climă care se va ține în 2021 la Glasgow. 

 

„Știți ce am spus când administrația Biden a preluat funcția: <<S-au întors. S-au întors în (Acordul de la, n.r.) Paris. Sunt din nou în agenda climatică>>. Este cea mai bună dovadă că acesta este cazul. Vom lucra mână în mână pentru a reuși la Glasgow. Va fi un efort destul de mare pentru a ajunge acolo, va fi un efort destul de mare pentru a convinge alți jucători importanți din lume să facă ceea ce trebuie”, a declarat Vicepreședintele Executiv al Comisiei, Frans Timmermans.

Acesta a mai spus că este „absolut convins că Statele Unite și Europa, lucrând împreună, pot muta munții și ne putem asigura că lăsăm în urmă un mediu în care pot trăi copiii și nepoții noștri. O lume care este viabilă, o lume care învață să trăiască în limitele planetei”.

Trimisul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, efectuează de luni până miercuri o vizită în Europa, în prima deplasare externă a unui înalt oficial al administrației conduse de Joe Biden.

Fost șef al diplomației SUA în perioada 2013-2017 și unul dintre secretarii de stat cu cele mai multe călătorii externe, John Kerry se va afla în perioada 8-10 martie la Londra, Bruxelles și Paris pentru a colabora cu aliații europeni în direcția consolidării ambiției climatice globale.

Întrevederile lui Kerry cu oficialii britanici, europeni și francezi vor avea loc în perspectiva summitului privind clima pe care președintele Joe Biden a anunțat că vrea să-l găzduiască pe 22 aprilie, de Ziua Pământului.

Marea Britanie va găzdui cea de-a 26-a Conferință a Părților ONU privind schimbările climatice (COP26) la Glasgow pe 1 – 12 noiembrie 2021. Summitul COP26 va reuni părțile semnatare are Acordului de la Paris pentru a accelera acțiunile în direcția obiectivelor acestuia și ale Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice.

Glasgow a fost ales de Marea Britanie pentru a găzdui COP26 datorită experienței sale climatice, a angajamentului față de sustenabilitate și facilităților de clasă mondială.

Orașul și-a stabilit o țintă pentru neutralitatea carbonului până în 2030, prin care își propune să fie unul dintre cele mai verzi orașe din Europa prin campania sa „Un Glasgow sustenabil”, fiind deja al 4-lea în lume în clasamentul Global Destination Sustainability Index.

La 12 decembrie 2015 a fost adoptat Acordul de la Paris, în cadrul Conferinței Părților de la Paris (COP21). Acordul de la Paris a intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2016. Au ratificat acordul 195 de părți, inclusiv UE și Statele sale membre. În august 2017, SUA au notificat Secretariatul UNFCCC cu privire la intenția de a se retragere din Acord. Reîntoarcerea Statelor Unite în Acordul Climatic de la Paris a fost materializată luna trecută după ce, la 20 ianuarie, în prima zi a președinției sale, Joe Biden a semnat ordinul executiv de revenire a Statelor Unite în Acordul COP21.

Acordul de la Paris este primul document cu caracter universal în domeniul schimbărilor climatice, care impune obligații juridice tuturor Părților pentru realizarea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2˚C față de nivelul din perioada pre-industrială, avându-se în vedere eforturi suplimentare pentru ca această limită să fie de 1,5˚C.

Contribuția UE și a statelor sale membre pentru realizarea obiectivelor Acordului de la Paris este reprezentată de ținta de reducere, la nivelul anului 2030, a emisiilor interne UE de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990. 

Liderii UE doresc să crească ambiția climatică într-un mod care să stimuleze o creștere economică durabilă; să creeze locuri de muncă; să ofere beneficii pentru sănătate și mediu pentru cetățenii UE; să contribuie la competitivitatea globală pe termen lung a economiei UE prin promovarea inovării ecologice.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană își intensifică acțiunile pentru un învățământ primar și secundar incluziv și de înaltă calitate

Published

on

© European Union, 2020 / Source: EC - Audiovisual Service

Astăzi, 5 august, Comisia Europeană a publicat o propunere de Recomandare a Consiliului privind învățarea mixtă pentru a sprijini un învățământ primar și secundar incluziv și de înaltă calitate, potrivit comunicatului oficial.

„Învățarea mixtă” este termenul utilizat în domeniul educației și al formării formale pentru a descrie situația în care o școală, un educator sau un elev adoptă mai multe abordări ale procesului de învățare. Acesta poate fi un amestec de locații școlare și alte medii fizice (societăți comerciale, centre de formare, învățământ la distanță, în aer liber, situri culturale etc.) sau poate combina diferite instrumente de învățare care pot fi digitale și nedigitale. Comisia propune măsuri pe termen scurt pentru abordarea celor mai presante lacune, exacerbate de pandemia de COVID-19, precum și o cale de urmat pentru combinarea mediilor și instrumentelor de învățare în învățământul primar și secundar și în formarea profesională care poate contribui la construirea unor sisteme de educație și formare mai reziliente.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Eforturile dedicate realizării unei viziuni a unei educații și formări incluzive și de mai bună calitate nu se limitează în niciun caz la contextul COVID-19. Există în prezent o oportunitate de a învăța și progresa pornind de la experiențele cele mai recente. Propunerea de astăzi creionează o viziune a educației pe care dorim să o vedem în Europa. O viziune care sprijină obiectivele generale de promovare a calității și incluziunii, precum și a educației ecologice și digitale în întreaga Europă ale Spațiului european al educației și ale Planului de acțiune pentru educația digitală. Recomandarea urmărește să ghideze statele membre în eforturile de sporire pregătirii și de lărgire a sferei de cuprindere a sistemelor lor educaționale, în beneficiul elevilor și al studenților, al familiilor acestora și al personalului didactic.”

Învățarea mixtă poate contribui la sporirea caracterului incluziv al educației, în special datorită flexibilității sale. Ea se poate traduce printr-o ofertă educațională mai bună în zonele îndepărtate și rurale, precum și pentru cei care fac parte din comunitățile nomade sau care locuiesc în spitale și centre de îngrijire sau celor implicați în formarea de înaltă performanță. Toate mediile și instrumentele trebuie să fie accesibile în mod egal grupurilor minoritare, copiilor cu dizabilități sau celor din medii dezavantajate din punct de vedere socioeconomic și trebuie să nu conducă la discriminare sau la segregare.

Propunerea Comisiei privind prezenta recomandare a Consiliului invită, printre altele, statele membre:

  • să ofere oportunități de învățare suplimentare și un sprijin specific cursanților care se confruntă cu dificultăți de învățare, celor cu nevoi educaționale speciale, cursanților din grupurile defavorizate sau celor care au fost afectați în orice alt mod de întreruperea școlii. Acesta ar putea include, de exemplu, un sprijin personalizat consolidat, sisteme de mentorat, timp suplimentar de învățare în cursul anului școlar și/sau al vacanței, acces la mai multe medii de învățare, cum ar fi bibliotecile publice și spațiile comunitare, precum și la servicii oferite după programul școlar, cu sprijin pedagogic. În acest context, Comisia recomandă mobilizarea sau recrutarea de personal suplimentar pentru a se putea acorda mai mult timp sprijinului individual la școală și în activitățile de după programul școlar;
  • să acorde prioritate sănătății fizice și mintale a cursanților și a familiilor acestora, precum și a profesorilor și a formatorilor; Aceasta ar putea include elaborarea de orientări pentru sănătatea mintală și includerea în obiectivele școlare a unor politici de bunăstare a elevilor și profesorilor și de prevenire a comportamentului agresiv;
  • să stimuleze dezvoltarea competențelor digitale ale cursanților, ale familiilor acestora, ale profesorilor și ale formatorilor, și să încurajeze investițiile în dispozitivele și conectivitatea disponibile la nivel școlar și comunitar;
  • să sprijine parteneriate eficace pentru infrastructură și resurse între diferiți furnizori de educație, în domenii precum întreprinderile, artele, patrimoniul cultural, sportul, natura, învățământul superior, institutele de cercetare, industria resurselor educaționale (inclusiv tehnologia, publicațiile și alte echipamente școlare) și cercetarea pedagogică;
  • să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE în beneficiul reformelor și al investițiilor în infrastructură, instrumente și pedagogie, pentru a spori reziliența și pregătirea școlilor și a le permite să facă față provocărilor viitorului, în special cu ajutorul Erasmus+, al Mecanismului de redresare și reziliență, al Fondului social european Plus, al Fondului european de dezvoltare regională, al Programului Europa digitală, al Orizont Europa și al Instrumentului de sprijin tehnic.

Comisia este pregătită să sprijine punerea în aplicare a recomandării prin facilitarea învățării reciproce și a schimburilor între statele membre și toate părțile interesate relevante în cadrul forumurilor de dialog instituite în contextul Spațiului european al educației și al Planului de acțiune pentru educația digitală, precum și pe platformele și comunitățile sale online dedicate educației și formării: School Education Gateway și eTwinning.

Accentul pe dezvoltarea unei abordări bazate pe învățarea mixtă în învățământul primar și secundar va fi inclus în rapoartele periodice privind progresele înregistrate cu privire la Spațiul european al educației și la Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027.

Comisia invită statele membre să adopte rapid propunerea de recomandare a Consiliului formulată astăzi.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Italia se confruntă cu un nou val de migranți și solicită UE redistribuirea lor între statele membre

Published

on

© UNHCR

Italia a solicitat din nou o redistribuire a migranţilor ajunşi pe ţărmurile sale între statele membre ale Uniunii Europene, transmite dpa și Agerpres.

Conform unui comunicat al ministerului italian de interne, ministrul Luciana Lamorgese a abordat miercuri la telefon acest subiect cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Lamorgese i-a descris situaţia actuală din Italia şi s-a pronunţat în favoarea unei reuniuni speciale pe această temă a miniştrilor de interne din UE.

De săptămâni întregi, sute de migranţi ajung zilnic pe insula italiană Lampedusa. Migranţii pleacă adesea de pe coastele Tunisiei sau ale Libiei şi încearcă să ajungă în ţările UE pe ruta central mediteraneană, iar destinaţiile lor includ adesea Italia.

Italia s-a confruntat cu aceeași problemă și anul trecut, când un val de zeci de mii de migranți tunisieni încercau să pătrundă ilegal în Italia.

Ministrul de externe italian din acea vreme solicita iar implicarea Uniunii Europene în gestionarea acestei crize: „UE trebuie să se sesizeze imediat în legătură cu această problemă” şi să repartizeze noile sosiri, „în special în această fază cu risc sanitar crescut”, menţiona anul trecut ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană aprobă un nou contract cu Novavax pentru un potențial vaccin împotriva COVID-19

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Ieri, 4 august, Comisia Europeană a aprobat cel de al șaptelea acord preliminar de achiziție (APA) încheiat cu o companie farmaceutică pentru a asigura accesul la un potențial vaccin împotriva COVID-19 în T4 din 2021 și în 2022, potrivit comunicatului oficial. 

În temeiul acestui contract, statele membre vor putea achiziționa până la 100 de milioane de doze de vaccin Novavax, cu o opțiune pentru 100 de milioane de doze suplimentare în cursul anilor 2021, 2022 și 2023, după ce EMA va fi revizuit și aprobat vaccinul respectiv ca fiind sigur și eficace. Statele membre pot decide să doneze vaccinuri unor țări cu venituri medii și mici sau să le redirecționeze către alte țări europene.

Contractul de astăzi extinde portofoliul deja larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, incluzând contractele semnate cu AstraZenecaSanofi-GSKJanssen Pharmaceutica NVBioNtech-PfizerCureVacModerna discuțiile exploratorii încheiate cu Valneva. Aceasta reprezintă un alt pas esențial către asigurarea faptului că Europa este bine pregătită să facă față pandemiei de COVID-19.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Pe măsură ce noi variante de coronavirus se răspândesc în Europa și în întreaga lume, acest nou contract cu o companie care își testează deja vaccinul cu succes împotriva acestor variante reprezintă o garanție suplimentară pentru protecția populației noastre. Acesta consolidează și mai mult portofoliul nostru amplu de vaccinuri, în beneficiul europenilor și al partenerilor noștri din întreaga lume.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Vaccinările din UE avansează și ne apropiem de obiectivul nostru de 70 % dintre cetățeni vaccinați complet până la sfârșitul verii. Noul acord cu Novavax ne extinde portofoliul de vaccinuri pentru a include încă un vaccin pe bază de proteine, o platformă care se arată promițătoare în studiile clinice. Vom continua să depunem eforturi neobosite pentru a ne asigura că vaccinurile noastre continuă să ajungă la cetățeni din Europa și din întreaga lume, pentru a pune capăt pandemiei cât mai curând posibil.”

Novavax este o companie de biotehnologie care dezvoltă vaccinuri de ultimă generație împotriva unor boli infecțioase grave. Vaccinul Novavax împotriva COVID-19 este deja în curs de revizuire de către EMA în vederea unei eventuale autorizații de introducere pe piață.

Comisia a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona întreaga UE.


La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană vizând accelerarea dezvoltării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr specificat de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri în baza unor acorduri preliminare de achiziție.

Având în vedere variantele actuale și viitoare ale SARS-CoV-2, Comisia și statele membre negociază noi acorduri cu întreprinderi care contribuie deja la portofoliul de vaccinuri al UE, care ar permite achiziționarea de vaccinuri adaptate rapid, în cantități suficiente, pentru a consolida și a prelungi imunitatea.

Pentru a achiziționa noile vaccinuri, statele membre pot utiliza pachetul REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe din cadrul noului instrument Next Generation EU, care continuă și extinde măsurile de răspuns la criză și de redresare în urma daunelor cauzate de criză.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA24 mins ago

MIPE lansează platforma Oportunități de Finanțare UE, interfață între mediul instituțional și beneficiari și instrument principal la nivelul României privind identificarea de parteneri

U.E.1 hour ago

Uniunea Europeană cere Belarusului încetarea imediată a ”instrumentalizării inacceptabile” a migranților

Dragoș Pîslaru1 hour ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru va continua în septembrie discuțiile cu ministrul educației privind Agenda Europeană de Competențe și Garanția pentru Copii

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ajutor umanitar: România donează peste 1 milion de doze de vaccin anti-COVID-19 cetățenilor din Tunisia, Egipt, Albania și Vietnam

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Regatul Unit a primit statutul de ”partener de dialog” din partea ASEAN, avansând pe calea consolidării relațiilor cu economiile din regiunea indo-pacifică

U.E.3 hours ago

Ministrul german al Sănătății: Vaccinarea este un act patriotic cu implicații pentru toți

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Florin Cîțu anunță că România trimite pompieri în Grecia pentru stingerea incendiilor: Este o premieră acest lucru

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Afganistan: UE face apel la încetarea urgentă și permanentă a focului

Marian-Jean Marinescu4 hours ago

Trei proiecte-pilot depuse de Marian-Jean Marinescu au primit calificativul maxim din partea Comisiei Europene: În toamnă, după ce vor fi adoptate de Parlamentul European, vor intra în lucru

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană își intensifică acțiunile pentru un învățământ primar și secundar incluziv și de înaltă calitate

ROMÂNIA3 days ago

Primele 5000 de cărți electronice de identitate vor fi emise de MAI în cadrul unui proiect-pilot din Cluj-Napoca

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

Team2Share

Trending