Anunțul disponibilității Franței de a contribui cu forțe militare la prezența NATO din România nu este numai o declarație de intenții, ci are potențialul de a transforma prezența NATO în sudul flancului estic și la Marea Neagră. De a ridica practic această prezență la nivelul dimensiunii de nord a flancului estic, un obiectiv de coerență și abordare unitară pe întreg flancul pentru care România luptă de la debutul crizei de securitate din Ucraina, din 2014.
Actualmente, prezența NATO pe flancul estic cuprinde o prezență înaintată avansată (eFP) pe dimensiunea sa de nord și una înaintată adaptată (tFP) pe dimensiunea de sud.
Prezența din nordul flancului estic este desfășurată astfel: patru batalioane aliate de circa 1000 de soldați fiecare instalate în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Cel din Polonia este condus de SUA, cel din Estonia de Marea Britanie, cel din Letonia de Canada și cel din Lituania de Germania. Decizia privind înființarea acestor structuri a fost luată la summitul NATO de la Varșovia din 2016 și implementată începând cu anul 2017. În cazul batalionului NATO din Polonia condus de SUA națiunile participante din punct de vedere militar sunt, pe lângă Statele Unite și Polonia, Marea Britanie și România
Prezența NATO din partea de sud a flancului estic se învârte în jurul Brigăzii Multinațională de Sud-Est de la Craiova, aprobată tot cu prilejul summitului NATO de la Varșovia din 2016.
Mai există, este adevărat, unitățile NATO de integrare a forțelor din România și Bulgaria sau prin Comandamentul Multinațional de Sud-Est de la București, aprobate la summitul NATO din 2014, și Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu, cel din urmă aflat în faza de capacitate operațională inițială după ce a fost aprobat la summitul NATO din 2018. Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu va asigura un lanț de comandă militară între unitățile aliate pe care România deja le găzduiește și Comandamentul Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli.
Pe de altă parte, prezența solidă aliată în România este reprezentată de prezența militară americană la bazele Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii, precum și cea a misiunilor de poliție aeriană de la Marea Neagră, asigurate prin rotație de forțe aeriane al aliaților din Marea Britanie, Canada, Italia, Spania și Germania.
“Forțele armate franceze contribuie la securitatea aliaților noștri europeni, în special prin intermediul sistemului prezenței înaintate avansate al NATO. Așa cum a indicat Emmanuel Macron, suntem pregătiți să mergem mai departe cu noi misiuni în România, în funcție de deciziile luate în mod colectiv”, a spus ministrul francez al armelor, Florence Parly, într-o declarație în care a explicat anunțul lui Emmanuel Macron, făcut într-un discurs către lideri militari ai forțelor terestre franceze și după ce a prezentat prioritățile președinției franceze a Consiliului UE.
Această afirmație se traduce astfel: Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice.
Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie, o reuniune în sine crucială pentru că va consfinți adoptarea Conceptului Strategic al NATO. Pentru acest document programatic o miză aparte pentru România va fi ca Alianța Nord-Atlantică să eleveze nivelul de prioritate acordat regiunii Mării Negre. Acel nivel de prioritate prin care NATO nu va mai aplica optici diferite pentru cele două zone ale flancului estic, ci le va trata unitar. Și ce decizie cu rezonanță ar putea fi consemnată în declarația summitului de la Madrid din 2002, la 25 de ani de la precedentul summit aliat din capitala iberică, când aderarea României la Alianță a fost amânată pentru 2002-2004.
Ideea amplasării unui batalion NATO sub coordonarea Franței în România, o țară aliată care înțelege că securitatea sa decurge din apartenența la NATO și din Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, poate fi și rezultatul unui proces de reflecție pe care mediul decizional și strategic francez îl derulează de câțiva ani privind implicarea Parisului în securitatea la Marea Neagră.
Mergând dincolo de apetența președintelui francez pentru un dialog cu Rusia, poziție pe care aliații NATO de pe flancul estic au privit-o cu scepticism, o astfel de implicare militară franceză în România ar semnifica că Parisul și Bucureștiul ar fi capetele unei punți de reașezare a rolului militar al Franței în cadrul Alianței, care s-a retras din structurile militare ale NATO în 1966 și a revenit abia în 2009, dar fără a se afirma decisiv în teatrele de operații ale NATO, precum Afganistan, sau pe flancul estic. Însă, în 2022, Franța asigură pentru prima dată conducerea Forței de Reacție Rapidă a NATO, un alt element important în analiza unei astfel de decizii.
O astfel de decizie ar oferi și un plus de credibilitate și claritate pentru politica președintelui francez, care înainte de a face anunțul disponibilității pentru o prezență în România, a prezentat în plenul Parlamentului Europeande la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și care să fie apoi prezentată Rusiei și negociată cu aceasta.
În pofida acestor chestiuni semantice ale președintelui francez, care pot genera îngrijorări în partea de est a Uniunii Europene și a NATO privind politica față de o Rusie agresivă, o astfel de prezență militară suplimentară pe flancul estic în România constituie o respingere directă și fără echivoc a pretențiilor nefondate de securitate ale Moscovei, care solicită, între altele, încetarea oricăror activități și prezențe aliate pe teritoriul statelor care au aderat la NATO după 1997, anume toate țările din Europa de Est.
Tot în sens strategic, dacă prezența franceză sub umbrelă NATO se va concretiza înseamnă și că gestul României, de a participa militar la misiunea Takuba condusă de Franța în Mali, a fost un deschizător de drumuri, mesajul fiind că Bucureștiul susține ambițiile Franței pentru apărarea europeană, dar în complementaritate cu NATO, iar Parisul ar putea răspunde printr-un gest în care arată că NATO rămâne principalul pilon de securitate și apărare colectivă în Europa. Și ce răspuns și desprindere ar fi acestea din partea Parisului și al lui Emmanuel Macron, cel care în ajunul summitului aniversării septuagenare a NATO, în 2019, afirma pe nedrept că Alianța Nord-Atlantică este în “moarte cerebrală”.
