Connect with us

CONSILIUL DE SECURITATE

Franța respinge propunerea ministrului german de Finanțe de a ceda Uniunii Europene locul său permanent în Consiliul de Securitate al ONU

Published

on

Franţa nu este interesată de cedarea către Uniunea Europeană a mandatului său permanent din Consiliul de Securitate al ONU, după ce ministrul german de finanţe Olaf Scholz sugerase cu o zi în urmă ca acest loc al Franţei în Consiliul de Securitate să devină unul al UE, relatează DPA.

Franţa poartă ”toate responsabilităţile” mandatului său permanent, care este însoţit de dreptul de veto, a afirmat Ministrul francez de Externe, potrivit Agerpres.

În exprimarea poziţiilor noastre naţionale, ţinem seama de toate poziţiile europene”, a adăugat MAE francez.

Potrivit ministerului, Franţa pledează pentru o reformă a Consiliului de Securitate al ONU, ce prevede obţinerea de mandate permanente de către Germania, India, Brazilia şi ”două ţări africane”.

Scholz a sugerat miercuri că mandatul permanent al Franţei din Consiliul de Securitate al ONU ar putea deveni un mandat al Uniunii Europene şi Franţa ar putea în schimb să asigure în mod permanent rolul de ambasador al UE pentru ONU.

Dar el a recunoscut că ”există cu siguranţă ceva loc pentru convingere” înainte ca Parisul să fie de acord cu ideea respectivă.

Propunerea lui Scholz survine după mai multe pledoarii la nivel european pentru o unificare a vocilor în Europa în materie de politică externă, dar și de apărare, pentru a face față provocărilor internaționale.

China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA au statutul de membru permanent şi deţin dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, format din 15 ţări membre, de la înfiinţarea acestei instituții în 1945. Celelalte 10 ţări membre sunt alese pentru mandate de doi ani, inclusiv Germania, pentru perioada 2019-2020, dar nu au drept de veto.

Alegerile pentru cele 10 locuri de membru nepermanent sunt intercalate, în fiecare an schimbându-se câte cinci membri. Alegerile pentru perioada 2020-2021 vor avea loc în luna iunie a anului viitor, iar pentru un loc destinat Europei de Est candidează și România.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL DE SECURITATE

ONU a adoptat o rezoluție pentru plecarea în siguranță a persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul, dar nu a reușit să creeze o zonă sigură pe aeroportul din Kabul

Published

on

© United Nations

Consiliul de Securitate al ONU nu a reușit să ia în considerare propunerea Franței de a crea o „zonă sigură” controlată de Organizația Națiunilor Unite pe aeroportul din Kabul pentru persoanele care încearcă să părăsească Afganistanul, informează EUobserver

Totuși, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluție prin care le cere talibanilor să faciliteze trecerea în siguranță a persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul, să permită accesul umanitarilor în țară și să respecte drepturile omului, inclusiv pentru femei și copii.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franţa, SUA, China, Rusia) pentru a discuta despre situaţia din Afganistan. 

Din cei 15 membri ai Consiliului, 13 au votat în favoarea acestui text redactat de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, în timp ce China şi Rusia s-au abţinut. 

Mai mult, țările au condamnat în termenii cei mai fermi exploziile mortale de joi de pe aeroportul din Kabul, care au ucis peste 150 de persoane și au rănit alte peste 200.

În rezoluţie, Consiliul afirmă că „se aşteaptă” ca talibanii să îşi respecte toate „angajamentele” asumate, în special în ceea ce priveşte plecarea „în siguranţă” şi „ordonată” din Afganistan a „afganilor şi cetăţenilor străini”, după retragerea Statele Unite care urma să se încheie marţi, scrie Agerpres. 

 Președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică că Franța și Marea Britanie vor prezenta o rezoluție în cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU de luni, dedicate situației din Afganistan, în care vor propune crearea unei zone de siguranță în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească țara.

Franța se numără printre țările care au încheiat evacuările de pe aeroportul din Kabul.

Anterior,liderul de la Casa Albă a promis cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor de lângă aeroportul din Kabul şi a spus că a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti.

Ultimii soldaţi americani au părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani, cel mai lung din istoria Statelor Unite, declanșat ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.

Prin această retragere, Statele Unite au lăsat astfel ţara în mâinile talibanilor, duşmanii lor de 20 de ani, cei care au preluat puterea în țară la jumătatea lunii august, însă armata americană a precizat că a făcut inutilizabile avioane, vehicule blindate şi un sistem de apărare antirachetă care au rămas în urmă.

 

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

ONU: Emmanuel Macron anunță că Franța și Regatul Unit vor propune crearea unei zone de siguranţă în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească Afganistanul

Published

on

© UK Prime Minister/ Twitter

Președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică că Franța și Marea Britanie vor prezenta o rezoluție în cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU de luni, dedicate situației din Afganistan, în care vor propune crearea unei zone de siguranță în Kabul pentru a proteja persoanele care încearcă să părăsească țara, anunță Reuters, citat de Agerpres.

”Propunerea noastră de rezoluţie vizează definirea unei zone de siguranţă în Kabul, sub controlul ONU, care să permită continuarea operaţiunilor umanitare”, a declarat Macron pentru ziarul francez Le Journal du Dimanche (JDD) într-un interviu care apare duminică.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franţa, SUA, China, Rusia) pentru a discuta despre situaţia din Afganistan.

Liderul francez a precizat sâmbătă că țara sa are discuții preliminare cu talibanii legate de situația umanitară și posibila evacuare a mai multor persoane din Afganistan.

Franța se numără printre țările care au încheiat evacuările de pe aeroportul din Kabul.

La rândul său, Regatul Unit, prin vocea ministrului de externe de la Londra, a anunțat că ultimii militari, diplomați și oficiali britanici au părăsit Kabulul.

Statele Unite au avertizat sâmbătă că există o ameninţare “specifică şi credibilă” în apropierea aeroportului din Kabul şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească zona, la două zile după un atac produs în acelaşi loc, soldat cu peste 100 de morţi și revendicat de ISIS-K o ramură a grupării Stat Islamic, activă în Asia Centrală, inclusiv Afganistan, aflată pe lista grupărilor teroriste stabilită de Departamentul de Stat al SUA, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Armata americană a anunțat vineri că a efectuat un atac cu dronă împotriva unui ”organizator” al organizaţiei Stat Islamic al Khorasan (ISIS-K), iar președintele Joe Biden a dat asigurări că ”acest raid nu a fost ultimul”.

Anterior,liderul de la Casa Albă a promis cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor de lângă aeroportul din Kabul şi a spus că a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti.

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

Consiliul de Securitate al ONU face apel la încetarea violențelor în Afganistan și solicită comunității internaționale ”să se unească pentru a se asigura” că acesta nu devine refugiu pentru organizaţiile teroriste

Published

on

© United Nations/ Facebook

Consiliul de Securitate al ONU a solicitat luni încetarea violenței în Afganistan și a atransmis un avertisment talibanilor reveniți la putere împotriva oricărei intenții de a transforma această țară într-o bază pentru viitoare atacuri teroriste, anunță AFP, citat de Agerpres.

Într-o declaraţie comună, convenită în urma reuniunii de urgenţă desfăşurate luni, Consiliul de Securitate solicită încetarea imediată a tuturor ostilităţilor şi formarea, prin negocieri extinse, a unui nou guvern unit şi reprezentativ, care să includă şi femei.

Deşi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional şi abuzuri ale drepturilor omului”, Consiliul de Securitate a insistat asupra ”importanţei luptei împotriva terorismului în Afganistan pentru a se asigura că teritoriul afgan nu va fi folosit pentru a ameninţa sau a ataca vreo altă ţară, şi ca nici talibanii şi nici vreun alt grup sau persoană să nu sprijine teroriştii care acţionează pe teritoriul altei ţări”.

În cadrul deschiderii reuniunii, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, și-a exprimat temerile cu privire la respectarea drepturilor omului și a făcut apel la comunitatea internațională să ”se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit niciodată ca platformă sau refugiu pentru organizații teroriste”.

Antonio Guterres a estimat că ”următoarele zile vor fi cruciale”.”Lumea ne urmăreşte. Nu trebuie şi nu putem abandona populaţia din Afganistan”, a susţinut secretarul general la ONU.

Președintele american, Joe Biden, și-a apărat ferm decizia de a retrage forțele militare americane din Afganistan, motivând că misiunea SUA nu a fost niciodată construirea unei națiuni, ci aceea a combaterii terorismului.

Talibanii au preluat duminică controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban.

Scene dramatice au avut loc pe aeroportul din Kabul, afganii agățându-se la propriu de avioanele care părăsesc țara.

Statele Unite au suplimentat astfel prezența de securitate la aproape 6000 de soldați, misiunea acestora fiind axată exclusiv pe transferarea în afara țării a mii de cetățeni americani care au avut reședința în Afganistan, precum și personalul angajat pe plan local al misiunii americane din Kabul și familiile acestora și alți cetățeni afgani deosebit de vulnerabili.

25 de țări membre UE, între care și România, cu excepția Bulgariei și Ungariei, și alte 40 de state au solicitat ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită acest lucru, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, în contextul revenirii accelerate la putere a talibanilor

Evacuarea colaboratorilor locali ai Statelor Unite va lăsa Washingtonul fără informații esențiale din teren, ceea ce ar putea însemna că americanii doresc să păstreze distanța față de această țară.

Început în 2001, războiul din Afganistan a costat SUA peste 2.000 de miliarde de dolari în cei 20 de ani ai celui mai lung conflict în care au fost implicați americanii.

Potrivit unor estimări ale AP, acesta s-a soldat cu peste 3.800 de militari străini morți, dintre care aproape 2.500 erau americani și 27 români. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO11 hours ago

Pentagonul, înainte de vizita secretarului apărării Lloyd Austin la București: România face cam tot ceea ce am putea cere de la un aliat NATO

NEWS13 hours ago

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

MAREA BRITANIE13 hours ago

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

REPUBLICA MOLDOVA14 hours ago

Republica Moldova trimite luni la Lețcani, Iași, o echipă formată din 22 de medici și asistenți medicali pentru a ajuta România în lupta cu pandemia

CONSILIUL UE16 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Parlamentul European se reunește în sesiune plenară (18-21 octombrie). Situația statului de drept în Polonia și accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, printre principalele teme

U.E.19 hours ago

”Operațiunea Santinela”: Europol, OLAF, Parchetul European, Eurojust și 19 state membre, printre care și România, își unesc forțele pentru a preveni fraudarea fondurilor NextGenerationEU

U.E.21 hours ago

În ultima vizită oficială în Turcia, Angela Merkel a salutat ”foarte buna colaborare” cu acest ”important partener”, fără a omite criticile privind drepturile omului și libertățile individuale

Dan Motreanu2 days ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ2 days ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

ROMÂNIA2 days ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA3 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA3 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA3 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA4 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending