Connect with us

ROMÂNIA

Franța salută decizia României și promite că Naval Group va livra prima corvetă în 2022: Vom construi o Europă a Apărării puternică și ambițioasă

Published

on

Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, a salutat joi, într-o postare pe Twitter, decizia României de a încredinţa companiei franceze Naval Group contractul pentru corvetele multifuncționale, notând că va exista ”un impact economic pozitiv”, inclusiv în cadrul acţiunilor de ”construire a Europei apărării”.

România a ales Franța! Patru corvete vor fi construite pe șantierele noastre, două fregate românești vor fi modernizate. Cooperare europeană. Excelență industrială. Locuri de muncă consolidate. Europa Apărării”, a scris Parly.

Anterior, într-un comunicat de presă al Ministerul francez al Forțelor Armate se arăta că ”Florence Parly, ministrul Forţelor Armate, salută această decizie, care se înscrie deplin în efortul de construire a unei Europe a apărării puternice şi ambiţioase”.

”Această decizie va avea un impact economic pozitiv pentru şantierele navale şi pentru firmele subcontractante vizate de această comandă. Peste 400 de locuri de muncă vor fi consolidate la Naval Group în următorii cinci ani”, subliniază Ministerul francez al Forţelor Armate, precizând că prima corvetă va fi livrată până în 2022.

Ministrul Apărării Naționale Gabriel Leș a anunţat pe 3 iulie 2019 ca licitația pentru programul corvetelor a fost câștigată de compania franceză Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, în competiţia organizată pentru furnizarea a patru corvete multifuncţionale şi pentru modernizarea a două fregate româneşti T22

Ministrul a dat și detalii cu privire la componența ofertei, precizând că Forțele Navale Române vor beneficia, prin aplicarea componentei de offset, și de modernizarea celor două fregate tip T22R aflate deja în dotare.

În plus, tot prin offset, va fi dezvoltat un centru de instruire la nivelul Forţelor Navale Române. Contractul se ridică la o sumă totală de 1,2 miliarde de euro.

”Este primul program de o asemenea anvergură, care va aduce pentru marina noastră militară capabilități de ultimă generație. Suntem stat riveran la Marea Neagră, înțelegem foarte bine mutațiile care s-au produs în mediul de securitate din regiunea noastră, de aceea este esențial să asigurăm tuturor categoriilor de forțe ale armatei noastre tehnica necesară îndeplinirii misiunilor constituționale”, a mai spus Leș.

Urmăriți și FOTO&VIDEO | Cum arată și cum funcționează corvetele multirol pe care Naval Group, lider european în sisteme navale militare, vrea să le producă pentru România la șantierul de la Constanța

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Custodele Coroanei, Margareta: În momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani, pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră

Published

on

© Familia Regală a României

Custodele Coroanei Române, Margareta, a declarat sâmbătă că înainte să ajungă prima data în România, în urmă cu 30 de ani, se simțea ”ca o persoană fără umbră”, nefiind întreagă departe de țara sa, informează Agerpres.

”Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani – pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră şi când am pus picioarele aici, am devenit o persoană întreagă”, a spus Majestatea Sa Margareta la finalul unui eveniment aniversar organizat la Teatrul Naţional, organizat de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a sărbători 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.

Aceasta a vorbit și despre proeictele de viitor ale Fundației, printre acestea numărându-se crearea a peste o sută de Centre ”Generații”, care reunesc personae din mai multe generații.

”Este emoţionant şi sunt foarte mândră şi mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, pentru că singură nu se poate, dar ce este important este că am avut un semnal pentru viitor şi (…) vrem să creăm sute de centre inter-generaţionale şi mergem înainte. Avem nevoie de susţinere pentru asta”, a afirmat Custodele Coroanei.

La evenimentul aniversat, la care a participat și Principele Radu Duda, au venit pe scenă voluntari și membri implicați în activitatea Fundației Regale Margareta a României, în vreme ce un duet a interpretat mai multe piese clasice la violoncel.

De asemenea, a fost proiectat un film documentar dedicat activității Principesei Margareta în România.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă mâine la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, defășurată la Bruxelles

Published

on

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa duminică la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), desfășurată la Bruxelles, unde va susține o intervenție și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism şi discriminare, dar şi a modalităţilor concrete de contracarare a acestor tendinţe.

Conform unui comunicat al MAE, evenimentul este organizat de Preşedinţia luxemburgheză a organizaţiei şi are drept obiectiv principal adoptarea unui mesaj politic semnificativ prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

Ministrul român al afacerilor externe va susține o intervenție în deschiderea evenimentului și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism și discriminare, precum și despre modalitățile concrete de contracarare a acestor tendințe. Reuniunea ministerială se va încheia prin semnarea unei Declarații ministeriale.

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizație internațională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator și 7 parteneri internaționali permanenți.

IHRA a fost fondată în anul 1998 și își desfășoară activitatea pe baza Declarației de la Stockholm, acționând în scopul consolidării memoriei, cercetării și educației despre Holocaust.

România a deținut în perioada martie 2016 – martie 2017 Președinția-în-exercițiu a IHRA. Cele trei priorități ale României au fost consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării.

Cel mai semnificativ rezultat obținut de Alianță pe durata Președinției României a constat în adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizației de la București, din luna mai 2016.

Continue Reading

ROMÂNIA

Fonduri europene: 4,7 milioane de pachete cu produse de igienă vor ajunge, până în 2021, la persoanele defavorizate din România

Published

on

© Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conținând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul cu fonduri europene „Acordarea de produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, informează un comunicat

Scopul acestui proiect, a cărui valoare este de 141,2 mil. lei alocați prin FEAD și implementat la nivel național, este acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conținând produse de igienă personală și produse de curățenie și îngrijire a locuinței. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată țara, adaptate beneficiarilor direct vizați, mulți dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială și reducerea sărăciei”, a declarat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș

Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt:

– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending