Connect with us

U.E.

Franța va impune, din 2020, cote pentru lucrătorii din afara UE, pe fondul înăspririi poziției lui Emmanuel Macron privind imigrația

Published

on

© Présidence de la République France/ Flickr

Franța va începe să stabilească cote pentru lucrătorii migranți din afara UE, începând de anul viitor, pe fondul înăspririi poziției președintelui Emmanuel Macron cu privire la imigrație pentru atragerea simpatiei alegătorilor de dreapta, relatează Deutsche Welle

Potrivit ministrului francez al muncii, Muriel Pénicaud,  Franța va stabili asemenea cote în premieră, guvernul colaborând cu angajatorii pentru a identifica industriile lipsite de candidați calificați și unde imigranții ar putea umple golul.

Cotele au fost prezentate ca o modalitate de simplificare a procesului de angajare în întreprinderi.

„Este vorba despre ocuparea locurilor de muncă în funcție de nevoile Franței. Este o abordare nouă, similară cu cea din Canada sau Australia”, a declarat Penicaud pentru BFMTV, potrivit sursei citate.

Ministrul nu a precizat câtor lucrători străini li se vor acorda vize și nici dacă va fi luată în considerare cetățenia unui solicitant. 

În prezent, angajatorii trebuie să se implice într-un proces administrativ complex pentru a justifica de ce un cetățean francez nu poate fi angajat pentru o funcție pe care intenționează să o acorde unui lucrător străin care are nevoie de viză.

În timp ce partidul de extremă dreapta al Marinei Le Pen, încă principalul rival politic al lui Macron la alegerile prezidențiale din 2022, se pregătește pentru alegerile locale din martie, în urma cărora speră să obțină câștiguri importante, președintele centrist a început să se concentreze pe imigrație și să-și întărească poziția în acest sens. Încă din septembrie, Macron declara la postul de radio Europa 1 că ,,Franța nu poate găzdui pe toată lumea dacă vrea să găzduiască bine oamenii. Pentru a putea primi pe toată lumea în mod corespunzător, nu trebuie să fim o țară prea atractivă”, spunea atunci șeful de la Elysee. 

Potrivit The Guardian, numărul de străini din Franța nu este principala îngrijorare a electoratului – care sunt mai preocupați de traiul de zi cu zi și de consecințele schimbărilor climatice -, dar partidul anti-imigrație al lui Le Pen continuă să se concentreze pe această problemă și încearcă să câștige alegătorii de dreapta de partea sa. 

Macron, care a fost ales cu sprijinul alegătorilor de la dreapta și de stânga, pare să pregătească terenul pentru o a doua confruntare prezidențială cu Le Pen, căutând să se adreseze alegătorilor de dreapta care se plâng că sunt prea mulți străini în Franța. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

Comisarul european Thierry Breton propune crearea “fond european de suveranitate în proiecte industriale” pentru a face față subvențiilor americane

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a lansat un apel la crearea unui “fond european de suveranitate pentru a sprijini proiecte industriale” şi a face faţă Inflation Reduction Act (IRA), criticată de preşedintele francez Emmanuel Macron în cursul vizitei sale în SUA, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană este îngrijorată de câteva luni de efectele acestui plan de 420 de miliarde de dolari al preşedintelui american Joe Biden dedicat în mare parte climatului şi adoptat în vară, aflat în centrul unei recente vizite oficiale a lui Emmanuel Macron peste Atlantic.

Acest plan prevede, printre altele, reforme favorizând companiile stabilite în Statele Unite, în special în sectoarele vehiculelor electrice, bateriilor, tehnologiei, energiilor regenerabile şi chiar hidrogenului.

El “antrenează distorsiuni de concurenţă în detrimentul companiilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Thierry Breton într-un interviu pentru Journal du dimanche (JDD), după ce a ameninţat la începutul lui noiembrie că “va merge în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului” pentru a-şi susţine argumentele.

“A fost deja creat un grup de lucru cu reprezentanţi ai Casei Albe şi Comisiei Europene”, a adăugat el.

Divergența majoră în relațiile dintre cele două maluri ale Atlanticului de Nord este reprezentată de măsurile economice “super agresive” ale administrației Biden pe care Macron le-a deplâns în timpul unei întâlniri cu membri ai Congresului american. Și ministrul de finanțe francez, Bruno Le Maire, membru al delegației președintelui francez în vizita la Casa Albă, criticase anterior ”cursa subvențiilor”, contrară ”tuturor regulilor comerțului internațional”, lansând un apel la un răspuns ” coordonat, unit şi puternic” al UE în fața SUA.

La întâlnirea de la Casa Albă, Joe Biden și Emmanuel Macron şi-au exprimat însă dorinţa de a “consolida parteneriatul SUA-UE în domeniul energiei curate şi al climei” şi s-au angajat să lucreze pentru a “sincroniza” abordările lor privind industria verde, după ce au existat fricţiuni legate de subvenţiile acordate de SUA pentru produsele “Made in USA”.

Biden a recunoscut existenţa unor “defecte tehnice” în Legea privind reducerea inflaţiei şi le-a atribuit amplorii legislaţiei, adoptată în august anul trecut, care prevede cea mai mare investiţie în tehnologii verzi din istoria SUA pentru a reduce emisiile cu 40% până în 2030.

Macron a insistat asupra necesităţii de a “resincroniza” agendele, astfel încât aceste stimulente să nu dăuneze Franţei şi Europei.

“Vom continua să creăm locuri de muncă în industria prelucrătoare din America, dar nu în detrimentul Europei“, a asigurat Joe Biden.

Continue Reading

U.E.

Plafonarea prețului petrolului rusesc: UE afirmă că va reduce capacitatea Rusiei de a purta un război în Ucraina, Zelenski consideră că “nu este o decizie serioasă”

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Decizia prin care statele UE și țările G7 au convenit plafonarea prețului petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril reprezintă o hotărâre “care va afecta și mai mult veniturile Rusiei și îi va reduce capacitatea de a purta un război în Ucraina”, a declarat sâmbătă seară președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat această plafonare printr-un acord al UE, G7 şi Australiei, estimând că “nu este o decizie serioasă”, iar Ungaria a anunțat că este exceptată de acest acord.

“G7 și toate statele membre ale UE au luat o decizie care va afecta și mai mult veniturile Rusiei și îi va reduce capacitatea de a purta un război în Ucraina. De asemenea, această decizie ne va ajuta să stabilizăm prețurile globale la energie, de care vor beneficia țările din întreaga lume care se confruntă în prezent cu prețuri ridicate la petrol”, a declarat von der Leyen, potrivit unui comunicat.

Plafonul de preț a fost conceput special pentru a reduce și mai mult veniturile Rusiei, menținând în același timp stabilitatea piețelor energetice mondiale prin continuarea aprovizionării, a anunțat și Consiliul UE într-un comunicat.

Prin urmare, va contribui, de asemenea, la combaterea inflației și la menținerea stabilității costurilor energetice într-un moment în care costurile ridicate – în special prețurile ridicate ale combustibililor – reprezintă o mare preocupare în UE și în întreaga lume, arată sursa citată.

Plafonarea prețurilor va intra în vigoare după 5 decembrie 2022 pentru țiței și după 5 februarie 2023 pentru produsele petroliere rafinate. Plafonarea prețurilor prevede, de asemenea, o tranziție ușoară – nu se va aplica petrolului cumpărat peste plafonul de preț, care este încărcat pe nave înainte de 5 decembrie și descărcat înainte de 19 ianuarie 2023.

“Nu este o decizie serioasă să se stabilească o astfel de limită pentru preţul rusesc, este foarte confortabil pentru bugetul statului terorist”, a afirmat însă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform preşedinţiei de la Kiev, scrie Agerpres.

Cursul barilului de petrol rus (ţiţei Ural) este în prezent în jur de 65 de dolari, puţin sub plafonul european. Cu toate acestea, Kremlinul a respins această plafonare.

Acest acord la nivel occidental, în general, și european, în special, vine după acordul din prima parte a anului, când țările UE au decis să impună un embargo asupra petrolului rusesc, exceptând însă țări precum Ungaria, care nu își putea obține țițeiul prin alte mijloace.

Astfel, potrivit ministrului de externe maghiar, Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol.

 

Continue Reading

U.E.

Liderul partidului de la putere din Polonia denunță “dominația” Germaniei în Europa, înlocuind “metodele militare” cu “metodele pașnice”

Published

on

© Prawo i Sprawiedliwość

Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat sâmbătă “dominaţia” Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice “planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare”, notează AFP.

Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte şi principalul strateg al dreptei la putere, obişnuit să atace Germania şi Uniunea Europeană, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023, informează Agerpres.

El a declarat, potrivit agenţiei de presă PAP, că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane.

El a denunţat “situaţia de dominaţie, o situaţie în care, prin metode paşnice, unul din statele europene, astăzi cel mai mare după Rusia, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare. Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania”, a spus Kaczynski.

În paralel cu retorica antigermană şi eurosceptică, despre care opoziţia poloneză crede că este cel puţin parţial legată de campania electorală, autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la 1.300 miliarde de euro. Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.

În acest context, Varşovia a refuzat la sfârşitul lui noiembrie propunerea germană de a-i trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot, după căderea, soldată cu victime, a unei rachete în Polonia. Guvernul polonez a sugerat ca Germania să transfere acest echipament în Ucraina, reaminteşte AFP. 

Continue Reading

Facebook

NATO1 hour ago

Estonia cumpără rachete HIMARS de la SUA, cea mai importantă achiziție militară din istoria acestui stat baltic

U.E.1 hour ago

Comisarul european Thierry Breton propune crearea “fond european de suveranitate în proiecte industriale” pentru a face față subvențiilor americane

U.E.2 hours ago

Plafonarea prețului petrolului rusesc: UE afirmă că va reduce capacitatea Rusiei de a purta un război în Ucraina, Zelenski consideră că “nu este o decizie serioasă”

U.E.2 hours ago

Liderul partidului de la putere din Polonia denunță “dominația” Germaniei în Europa, înlocuind “metodele militare” cu “metodele pașnice”

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Premieră: România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iași-Ungheni

MAREA BRITANIE21 hours ago

Joe Biden și prințul William au discutat despre schimbările climatice la Boston, oraș simbol al colonialismului britanic până la independența SUA

SUA22 hours ago

SUA și-au prezentat noul bombardier strategic B-21, invizibil și capabil să efectueze lovituri nucleare cu rază lungă de acțiune

CHINA1 day ago

SUA și UE, noi runde de dialog privind China și Indo-Pacificul: Nu am fost niciodată “mai aliniate strategic” în “hotărârea transatlantică comună pentru apărarea libertății”

G71 day ago

UE, G7 și Australia au ajuns la un acord să plafoneze prețul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Klaus Iohannis, primit de premierul Greciei: Memorandumul privind coridorul vertical de gaze va asigura fluxuri de gaze naturale și înspre Republica Moldova

NATO2 days ago

Ucraina nu va primi încă sisteme de apărare aeriană Patriot din partea NATO. Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că sistemele furnizate deja pot funcționa

NATO4 days ago

Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de externe NATO de la București înseamnă foarte mult pentru prestigiul României și pentru securitatea României

NATO4 days ago

Ministrul turc de externe salută ”pașii pozitivi” făcuți de Suedia și Finlanda, dar anunță că Turcia așteaptă ”măsuri concrete” pentru a le elibera drumul către NATO

NATO4 days ago

NATO a decis, la București, să intensifice sprijinul pentru R. Moldova, Georgia și Bosnia, “trei parteneri valoroși care se confruntă cu presiunea rusă”

NATO4 days ago

Avertismentul NATO după ministeriala de la București: Aliații trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile

NATO4 days ago

Stoltenberg condiționează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO de „triumful său ca stat suveran și independent” și de un parteneriat politico-militar mai strâns

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia ”cooperării puternice între statele membre și autoritățile locale” din regiunile carbonifere pentru succesul tranziției spre economie verde, avându-i pe oameni în centru

INTERNAȚIONAL5 days ago

Șeful diplomației SUA, în România, la 25 de ani de Parteneriat Strategic: În 1989, democrația a prins rădăcini. Să fim întăriți de amintirea curajului poporului român în cel mai întunecat moment al său

NATO5 days ago

Klaus Iohannis, către miniștrii de externe NATO reuniți la București: Trebuie să implementăm cât mai curând deciziile privind postura de apărare pe flancul estic și la Marea Neagră

NATO5 days ago

Blinken și Aurescu au discutat despre contribuția României la viitoarea strategie a SUA pentru Marea Neagră: Nu ne lăsăm descurajați, vom consolida prezenţa NATO în Marea Neagră

Team2Share

Trending