Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Gabriela Firea pledează în Parlamentul European ca fiecare român să aibă șansa la o locuință sigură și accesibilă

Published

on

© Gabriela Firea - Facebook

Europarlamentarul social-democrat Gabriela Firea a votat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg pentru înființarea unei Comisii speciale pentru criza locuințelor în UE, în contextul în care „criza locuințelor este o problemă extrem de serioasă în toată Europa, și afectează în special familiile tinere, inclusiv în țara noastră.”

„În ultima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, la Strasbourg, am acordat unul dintre cele mai importante voturi: pentru înființarea unei Comisii speciale pentru criza locuințelor în UE. Nu mai putem ignora nevoia urgentă de a găsi soluții durabile pentru românii și pentru milioanele de familii din Europa care se confruntă cu lipsa accesului la locuințe, costuri din ce în ce mai ridicate și nesiguranța unui cămin stabil. Iar acest lucru afectează mai mult decât viața de zi cu zi – are efecte negative pentru sănătatea, educația, securitatea și, în final, viitorul familiilor”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Potrivit acesteia, noua comisie va analiza în profunzime cauzele crizei și va identifica soluții reale și aplicabile, precum: investiții în locuințe sociale și accesibile; reglementări care să protejeze chiriașii de abuzuri și sprijin pentru familiile tinere care își caută un cămin.

„Da, am făcut un pas important, dar munca noastră este de-abia la început. Alături de colegii mei social-democrați, sunt hotărâtă să construim un viitor mai echitabil, în care fiecare român și toți ceilalți cetățeni europeni să aibă șansa la o locuință sigură și accesibilă”, a conchis Gabriela Firea în mesajul său. 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Dan Motreanu: Comisia Europeană finanțează 39 de proiecte din UE pentru infrastructura combustibililor alternativi, dintre care două sunt coordonate de România

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Comisia Europeană finanțează 39 de proiecte din UE dedicate instalării de infrastructuri pentru combustibili alternativi, iar două dintre aceste proiecte sunt coordonate de România, a anunțat vineri eurparlamentarul Dan Motreanu.

„Valoarea totală a proiectelor este de 422 de milioane de euro, finanțarea fiind realizată prin Mecanismul destinat infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIF). Unul dintre proiecte va implementa 200 de stații de reîncărcare accesibile publicului în România, dotate cu un total de 496 de puncte de încărcare”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Eurodeputatul a menționat, de asemenea, că un alt proiect are în vedere instalarea a 28 de puncte de încărcare în 29 de locații de-a lungul rețelelor rutiere TEN-T din România și Grecia.

„Am votat în Parlamentul European un act normativ care va permite înființarea mai multor stații de reîncărcare cu combustibili alternativi. Am simplificat modalitatea prin care vor plăti utilizatorii vehiculelor care folosesc combustibili alternativi. Aceștia vor plăti cu carduri de plată sau dispozitive contactless, fără să aibă nevoie de un abonament”, a adăugat Dan Motreanu.

În final, eurodeputatul a declarat că România își propune să înființeze 30.000 de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice, care să fie funcționale și accesibile publicului, până în 2030.

„O parte dintre acestea sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin componenetele Fondul Local și Valul Renovării, în timp ce altele vor fi finanțate din fonduri de coeziune”, a spus el.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan a discutat cu reprezentanți ai comunității românești din Germania despre combaterea extremismului: Meritați un guvern de centru-dreapta la Berlin care să vă apere drepturile

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pe termen lung post-2027 și vicepreședinte al PPE, a avut joi o întâlnire, la Reutlingen, cu reprezentanți ai comunității românești din Germania.

Temele discutate au fost  creșterea economică și investițiile, siguranța și apărarea, reducerea birocrației la nivel european, combaterea extremismului și a dezinformării, dar și despre ce înseamnă viitoarele alegeri din Germania pentru românii de acolo.

”Românii din Germania ajută la dezvoltarea economiei țării și merită un guvern de centru-dreapta la Berlin care să le apere drepturile. Românii sunt cea mai mare comunitate din Germania venită dintr-un stat UE. Sute de mii de români muncesc în fabrici, uzine, logistică, construcții și servicii, contribuind semnificativ la economia germană. Totodată, mulți români au construit afaceri de succes aici. Este esențial ca vocea lor să fie auzită și să fie mai bine reprezentați în deciziile politice care îi privesc direct”, a menționat Mureșan în cadrul unei postări publicate pe Facebook.

La această întâlnire au participat și colegi ai eurodeputatului din PNL Diaspora, dar și reprezentanți ai Uniunii Creștin Democrate (CDU) din regiune.

Suntem ”uniți de același obiectiv: să sprijinim comunitatea românească și să consolidăm parteneriatul România-Germania”, a completat europarlamentarul.

Cetățenii germani sunt chemați la urne pe 23 februarie, după ce coaliția ”semafor” condusă de social-democratul Olaf Scholz s-a destrămat în luna noiembrie, fapt ce a deschis calea unor alegeri legislative anticipate.

Potrivit sondajului de opinie Politico, CDU și partidul său soră bavarez, Uniunea Creștin-Socială (CSU), dețin un avans confortabil, fiind cotat cu 29% în preferințele electoratului, în vreme ce locurile doi și trei sunt ocupate de partidul de extremă-dreapta Alianța pentru Germania (AfD), cu 21%, și de Partidul Social Democrat German (SPD), creditat cu 16%, în vreme ce pe locul patru se află Verzii, cu 13%.

Dacă această poziție favorabilă a CDU-CSU în sondaje va fi confirmată la urne, Merz are drumul netezit către funcția de cancelar al Germaniei, care a promis că nu va coopta AfD pentru guvernare.

Rezultatul acestui scrutin are impact și asupra României.

Așa cum spunea și eurodeputatul, datele MAE arată că la 31 decembrie 2023 erau înregistrați oficial 909.793 cetățeni români rezidenți în Germania.

De asemenea, motorul economiei europene este cel mai important partener comercial al României și, conform datelor BNR, principalul investitor străin în economia românească după criteriul investitorului final.

Din punct de vedere al capitalului subscris în societăți mixte înregistrate în România, Germania se plasează în prezent pe locul al doilea, cu un capital social investit, până la nivelul lunii decembrie 2024, de 5,85 miliarde euro (11,71% din totalul investiţiilor străine) şi un număr de 26.259 companii înregistrate în România (9,45%).

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

România are nevoie de continuitate pe linia pro-europeană și pro-NATO. Ilie Bolojan este omul potrivit, susține eurodeputatul Gheorghe Falcă 

Published

on

© Gheorghe Falcă - arhivă personală

Europarlamentarul Gheorghe Falcă subliniază că preluarea interimară a funcției de Președinte al României de către Ilie Bolojan, fost președinte PNL și fost președinte al Senatului, reprezită o soluție pentru acestă „perioadă crucială” în care România are „în mod clar nevoie de stabilitate, predictibilitate și continuitate pe linia pro-europeană și pro-NATO.”

„Într-un moment de tranziție complexă – adică de tensiune, frământări și incertitudine – România are în mod clar nevoie de stabilitate, predictibilitate și continuitate pe linia pro-europeană și pro-NATO pe care s-a consolidat în ultimii ani și care i-a adus și ne-a adus atâtea beneficii, dintre care cea mai importantă pentru mine este pacea, liniștea care ne-a permis să avem o creștere economică permanentă și să recuperăm, iată, peste 80% din diferențele economice față de vestul Europei. Doar că acea liniște, și strategică dar și socială, este acum pusă în pericol, împreună cu creșterea economică, de ingerințe rusești și de o polarizare maximă între români. De aceea, eu cred că Ilie Bolojan este omul potrivit la locul potrivit pentru această perioadă crucială”, a precizat deputatul european într-o postare pe pagina de Facebook. 

Gheorghe Falcă susține că acest „interimat nu este doar o funcție de tranziție, ci și despre o șansă pentru România de a dovedi că poate avea un președinte care crede în eficiență, disciplină și angajament ferm pentru țară: „Un lider pragmatic, un om al rezultatelor și un administrator recunoscut pentru eficiența sa, Ilie Bolojan nu este un politician tipic.”

Având în vedere că Ilie Bolojan „un om al deciziilor ferme și al eficienței administrative” îl face omul potrivit pentru acest moment: „România trebuie să evite noi crize politice și să transmită un mesaj clar de predictibilitate atât către cetățeni, cât și către investitori. Administrația Prezidențială trebuie să rămână un garant al echilibrului democratic și să asigure un climat politic responsabil.”

„Întărirea cooperării cu partenerii și aliații – Uniunea Europeană și NATO sunt fundamentale pentru securitatea și prosperitatea noastră. Președintele interimar trebuie să mențină direcția pro-occidentală, să consolideze relațiile externe și să asigure continuitate în toate angajamentele internaționale ale României. Bolojan este un susținător clar al acestor parteneriate și un garant al angajamentelor noastre strategice”, a mai adăugat acesta. 

Potrivit acestuia, mandatul de trei luni „nu este doar un interimat tehnic, ci și o oportunitate”: „Ilie Bolojan are șansa de a recredibiliza instituția prezidențială și de a demonstra că România poate fi condusă prin eficiență, nu prin populism. Este o perioadă scurtă, dar decisivă pentru stabilitatea țării și pentru imaginea României în lume.”

De asemenea, „viitorul politic al lui Ilie Bolojan rămâne o întrebare deschisă”: „România are nevoie de oameni ca Ilie Bolojan: de oameni ai faptelor, ai eficienței, ai angajamentului real pentru țară și da, de oameni care să nu repete greșelile președintelui Iohannis”, a mai precizat Gheorghe Falcă în mesajul său. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO2 hours ago

MSC 2025 | Olaf Scholz prezice că Germania va excepta investițiile militare de la “frâna datoriei” din Constituție: “Un război în mijlocul Europei este o urgență”

POLITICĂ3 hours ago

Cătălin Predoiu, reacție la criticile lui Vance de la München: România trebuie să explice mai bine anularea alegerilor. Diplomația noastră va găsi cele mai bune mijloace

INTERNAȚIONAL3 hours ago

MSC 2025 | “A venit vremea creării forțelor armate ale Europei”, afirmă Zelenski: Unii pot fi frustrați de Bruxelles, dar alternativa este Moscova, care va diviza Europa

U.E.4 hours ago

MSC 2025 | Scholz răspunde diatribelor lui Vance: Apărarea libertății și democrației împotriva fascismului este fundamentul relației transatlantice. “Niciodată fascismul” este misiunea istorică a Germaniei

INTERNAȚIONAL7 hours ago

MSC 2025 | Macron anunță accelerarea procesului către o Europă mai suverană, care va ajuta Ucraina în negocierile de pace dacă Trump îl convinge pe Putin

EDITORIALE20 hours ago

“Vin americanii!”. De ce discursul lui J.D. Vance la München nu este vânt în pânzele anti-occidentalilor din România

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

MSC 2025 | Ursula von der Leyen propune activarea clauzei de exceptare pentru ca statele UE să majoreze investițiile militare: Este momentul să mutăm munții

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

MSC 2025 | De la München, Ursula von der Leyen îl avertizează pe Trump că “o Ucraină eșuată ar slăbi și Europa și SUA”

INTERNAȚIONAL22 hours ago

MSC 2025 | “Nu vreau să rămân în istorie drept cel care l-a ajutat pe Putin să îmi ocupe țara”, îi transmite Zelenski lui Trump, având alături senatori republicani și democrați

ROMÂNIA22 hours ago

Ilie Bolojan, după discursul lui Vance la München: România rămâne un aliat de încredere pentru o UE coezivă, un NATO puternic și un parteneriat transatlantic solid

ROMÂNIA2 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ2 weeks ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.2 weeks ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

Trending