Obiectul pe care ar trebui să îl aibă comunitățile locale este acela de a crea oportunități, să fie motorul spre progres, a subliniat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea.
Acesta a participat luni la Gala Asociației Orașelor din România, organizată cu ocazia celebrării a trei decenii de activitate neîntreruptă.
”Timp de 12 ani am avut și eu șansa de a face parte din această asociația. Cunosc situațiile cu care vă confruntați. Am încercat de fiecare dată să vin alături de dumneavoastră și să găsim împreună soluții la problemele cu care vă confruntați. Timp de 10 luni de zile de când sunt în această poziție, am mers în 35 de județe ale României, cu mare parte dintre dumneavoastră m-am întâlnit și la ministerul Dezvoltării”, a subliniat Adrian Veștea în cadrul evenimentului reprezentativ pentru evoluția comunităților urbane mici și mijlocii.
Acesta a explicat că a încercat să aducă împreună experiența tuturor actorilor implicați – de la minister până la autoritățile locale – pentru a genera un ”real progres” și pentru a implementa cât mai multe programe.
”Obiectivul pe care trebuie să îl vedem cu toții, cel puțin dumneavoastră, la nivelul orașelor, este acela de a crea oportunități, dumneavoastră să fiți motorul care să ducă la un progres foarte bun. Cred că sunt foarte multe soluții pe care dumneavoastră și ceilalți colegi din administrația locală le pot accesa”, a mai spus ministrul Dezvoltării, amintind că ”astăzi, mai mult ca oricând, avem oportunitatea de a avea un portofoliu foarte mare de proiecte”.
El a dat asigurări că autoritățile locale vor găsi mereu deschiderea al dialog și colaborare, astfel încât toate comunitățile să poată beneficia de servicii de calitate, la standarde europene.
Asociația Orașelor din România (AOR) sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate neîntreruptă și a marcat această ocazie specială cu o seară de recunoștință și celebrare la Gala AOR 30.
De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.
În ultimii 30 de ani, Asociația Orașelor din România a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă, incluzivitatea socială și inovarea în gestionarea orașelor.




