Gala Premiilor Marii Loji, Editia a IV-a. Concert extraordinar la Ateneul Roman

foto-Gala-1024x680Sambata, 21 iunie, la Ateneul Roman, va avea loc un CONCERT EXTRAORDINAR, oferit de CORUL şi ORCHESTRA SIMFONICĂ a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. Evenimentul cultural se desfasoara in cadrul celei de-a IV a Editii a Galei Premiilor Marii Loji, eveniment organizat cu sprijinul Academiei Romane si al celor peste 16 Institutii de Invatamant Superior din intreaga tara.

 

Gala-Premiilor-MLNR-2012-38Consider ca Arta si Cultura, Învatamântul, Educatia si Stiintele, Diplomatia, Economia, precum si Medicina, reprezinta directiile prin care Masoneria Româna doreste sa se implice în recunoasterea si promovarea valorilor nationale la cel mai înalt nivel. Multumesc tuturor celor care au contribuit în fiecare an la realizarea acestui eveniment, si, mai ales, managerului de proiect, Remus Borza. Întelegem cu totii ca este vorba despre un efort comun în promovarea, aducerea si mentinerea României pe locul fruntas pe care îl merita în Europa si în lume”, a declarat Marele Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, dr. Radu Balanescu(foto), ales, in acest an, Secretar Executiv al Conferintei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare.

 

radu-balanescu-remusIn fiecare an, pe 21 iunie Marea Loja Nationala din România va decerna in cadrul unei festivitati organizate la Ateneul Român, 7 premii a câte 10.000 euro fiecare, pentru urmatoarele domenii de referinta:

  • Premiul GRIGORE MOISIL pentru Stiinte Exacte;
  • Premiul HENRI COAND` pentru Stiinte Aplicate;
  • Premiul CAROL DAVILA pentru Medicina;
  • Premiul EUGENIU CARADA pentru Economie;
  • Premiul NICOLAE TITULESCU pentru Diplomatie si Politologie;
  • Premiul SPIRU HARET pentru Educatie, Mediu, IT;
  • Premiul CONSTANTIN BRÂNCUSI pentru Arta si Cultura.

Premiile poarta numele unor personalitati reprezentative pentru domeniul de referinta si care au apartinut celei mai respectabile confrerii din lume – masoneria.
Gala Premiilor M.L.N.R., aflata la a patra editie, isi propune sa promoveze si sa recompenseze spiritul creator, inovator si inventiv al poporului român in domenii vitale pentru destinul nostru colectiv.

                                                         

 

PROGRAMUL GALEI, Editia a IV-a:

 

1.George Enescu – Rapsodia Romana

2. Discurs Presedinte Academia Romana

3. Premiul Grigore Moisil

4. Wolfgang Amadeus Mozart – Mica Serenada

5. Premiul Henri Coanda

6. Agustin Lara Granada

7. Premiul Carol Davila

8. Eugen Doga Gramofon Vals

9. Premiul Eugeniu Carada

  1. Charles Gounod – FaustCorul soldatilor

 

 

PAUZA

 

11. Johannes Brahms – Dans ungar

12. Premiul Nicolae Titulescu

13. Ernesto De Curtis – Non ti scordar di me

14. Premiul Spiru Haret

15. Carl Orff – Carmina Burana

16.Premiul Constantin Brancusi

17.Eduardo di Capua – O sole mio

18.Discursul Marelui Maestru MLNR

  1. Alexander BorodinPrince Igor – Polovtsian Dances
  2. Johann Strauss   – Marsul lui Radetzky    

21. Cocktail

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.