Connect with us

IMAGINEA ZILEI

GALERIE FOTO. Imaginea zilei vine de la MAI. Cele mai inedite metode de contrabandă

Published

on

”În fiecare zi, vigilența polițiștilor de frontieră este pusă la încercare de cei care încearcă să introducă ilegal în țară țigări sau alte mărfuri.

Iată cele mai inedite ascunzători descoperite de colegii noștri”, scriu cei de la Ministerul Afacerilor Interne pe pagina lor de Facebook.

Galerie foto:

MAI 2

mai 3

mai 1

mai 4

mai 5

Sursa foto: www.facebook.com/Ministerul-Afacerilor-Interne-Romania

 

.

IMAGINEA ZILEI

România susține adoptarea celui de-al 17-lea pachet de măsuri restrictive la adresa Rusiei (MAE)

Published

on

© European Union

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat vineri, 9 mai 2025, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care a avut loc la Liov, în Ucraina, la invitația ministrului ucrainean de externe Andrii Sybiha, informează un comunicat oficial al MAE, remis CaleaEuropeana.ro.

În intervenția sa, ministrul Emil Hurezeanu a salutat organizarea, la 9 mai, a unei reuniuni CAE la Liov ca mesaj politic de reafirmare a sprijinului UE pentru Ucraina, inclusiv în contextul desfășurării la Moscova a unor ceremonii militare.

Ministrul afacerilor externe a atras atenția asupra faptului că Rusia nu este interesată în mod real în realizarea păcii, iar UE trebuie să continue eforturile pentru sprijinul pentru Ucraina și pentru a menține SUA angajată în demersurile privind pacea în Ucraina.

În ceea ce privește susținerea concretă la nivel UE pentru Ucraina, ministrul Emil Hurezeanu a subliniat importanța implementării inițiativei propuse de către Kaja Kallas de sprijin militar, nevoia deblocării asistenței pentru Ucraina prin Instrumentul European de Pace/EPF și extinderea mandatelor celor două misiuni UE privind Ucraina: Misiunea de Asistență (EUAM), respectiv Misiunea Asistență Militară (EU MAM).

Ministrul român de externe a susținut adoptarea celui de-al 17-lea pachet de măsuri restrictive la adresa Rusiei și a reiterat importanța avansării negocierilor de aderare la UE a Ucrainei și Republicii Moldova.

În contextul participării la reuniunea informală MAE, miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Centrul Medical „Superhumans”, specializat în asigurarea de proteze și recuperare, servicii dedicate în special celor afectați în urma războiului din Ucraina.

De asemenea, miniștrii de externe din statele UE au participat, alături de Înaltul Reprezentant Kaja Kallas și de ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha, la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la cimitirul Lychakiv în memoria apărătorilor care și-au dat viața pentru Ucraina în războiul ruso-ucrainean.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

Imaginea unității europene cu Ucraina la trei ani de la invazia Rusiei: “Putin nu ne face cadou pacea. Trebuie să câștigăm pacea cu putere și unitate”

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Ucraina a găzduit luni, la Kiev, mai mulți lideri europeni pentru a marca trei ani de la declanșarea războiului pe scară largă al Rusiei împotriva țării vecine, în timp ce înalți oficiali americani au stat deoparte, într-o ilustrare clară a opțiunii președintelui american Donald Trump de a negocia un acord de pace cu președintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters într-un amplu material consacrat momentului în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a întâmpinat o serie de lideri europeni și nu numai la un summit la Kiev pentru a comemora începutul, la 24 februarie 2022, al celui mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial, când Moscova a invadat Ucraina.

Încă afectat de faptul că Trump l-a numit în mod fals “dictator” pe președintele Volodimir Zelenski, Kievul a declarat că se află în etapele finale ale încheierii unui acord cu Washingtonul pentru a oferi accesul SUA la bogățiile sale minerale, însă liderul ucrainean s-a concentrat pe întrevederile pe care le-a avut cu oaspeții de seamă în vreme ce aștepta vești de la mult așteptata vizită a președintelui francez Emmanuel Macron la Casa Albă, unde a purtat convorbiri cu omologul american, Donald Trump.

Putin nu ne va face cadou această pace și nici nu ne-o va da în schimbul a nimic. Trebuie să câștigăm pacea cu putere, înțelepciune și unitate – cu cooperarea noastră”, a declarat Zelenski, avându-i alături pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, precum și pe liderii Canadei, Danemarcei, Islandei, Letoniei, Lituaniei, Finlandei, Norvegiei, Spaniei și Suediei.

Nu a existat niciun semn de reprezentare a Statelor Unite, a comentat Reuters, arătând că liderii europeni s-au raliat în jurul lui Zelenski în discursuri, făcând apel la țările de pe continent să intensifice sprijinul pentru Kiev, în timp ce unii au vorbit despre nevoia urgentă de a crește cheltuielile pentru apărare. Pe lângă liderii prezenți, mai mulți șefi de stat sau de guvern au participat la summitul organizat de președintele Zelenski în format online, cu președintele interimar al României Ilie Bolojan afirmând că România va susține Ucraina în continuare și că este pregătită să se coordoneze cu Europa și SUA pentru o pace justă și durabilă

Oficialii europeni au fost dezamăgiți de deciziile lui Trump de a purta discuții cu Rusia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, respingând atât Kievul, cât și Europa, și de avertismentul administrației sale că Statele Unite nu se mai concentrează în principal pe securitatea Europei. De altfel, Zelenski și liderii G7 prezenți la Kiev – premierul Canadei și liderii instituțiilor UE – au participat la o reuniune G7 online la care președinții Statelor Unite și Franței s-au alăturat împreună din Biroul Oval al Casei Albe.

 

În urmă cu exact trei ani, Rusia a lansat în zorii zilei de 24 februarie 2022 o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial

Într-o schimbare de abordare după instalarea la 20 ianuarie 2025 a administrației Trump,  Statele Unite și Rusia au decis, în Arabia Saudită, să instituie un mecanism de dialog pentru pace în Ucraina, normalizarea relațiilor și oportunități economice post-conflict, discuții pe care președintele ucrainean l-a descris ca având loc “pe la spatele Ucrainei“.

Ulterior, într-o schimbare profundă de discurs la Casa Albă, Donald Trump a dat vina pe Ucraina și Zelenski pentru declanșarea războiului.

De asemenea, Donald Trump l-a numit pe Volodimir Zelenski “dictator fără alegeri” într-o postare tăioasă pe rețeaua sa de socializare Truth Social, declarând că liderul de la Kiev a făcut o “treabă teribilă” și că “ar face bine să se miște repede sau nu va mai avea o țară”.

Drept reacție, Zelenski a precizat că președintele SUA „trăiește într-o bulă de dezinformare” și a criticat faptul că, prin discuțiile dintre secretarul de stat Marco Rubio și ministrul de externe Serghei Lavrov, Washington-ul a scos Rusia lui Putin din “izolare”.

Comemorarea a trei ani de război are loc pe fondul unei rupturi tot mai mari între Trump și Zelenski, care i-a alarmat aliații europeni ai Kievului, dar care ar putea fi pusă și pe seama reticenței liderului ucrainean de a semna un acord cu SUA privind accesul la mineralele din pământurile rare, acesta condiționând discuțiile cu partea americană în schimbul unor garanții că SUA nu vor bate palma cu Rusia. Acest subiect a fost abordat de liderul ucrainean și la discuțiile cu emisarul special Keith Kellogg, iar Zelenski a afirmat duminică faptul că americanii și ucraineni negociază pentru o înțelegere în acest sens.

Totodată, în ajunul zilei de 24 februarie 2025, Zelenski a anunțat că este dispus să renunțe la poziția de președinte în schimbul păcii și aderării țării sale la NATO ca garanție de securitate în fața Rusiei.

Relațiile transatlantice sunt fragile și fragmentate la trei ani de război ruso-ucrainean și la nivelul unicului for global, Adunarea Generală a ONU, care a respins rezoluția SUA ce nu menționa agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și a votat un text sponsorizat de Ucraina și aliații europeni, document care solicită încetarea agresiunii Rusiei și retragerea trupelor Federației Ruse de pe teritoriul ucrainean.

SUA au votat alături de Rusia împotriva acestui text propus de Ucraina și Europa. China și Iran s-au abținut. Totodată, SUA s-au abținut la votul privind propria rezoluție, deoarece aceasta a fost modificată ca urmare a efortului diplomatic al ucrainenilor și europenilor ca aceasta să includă o referire la integritatea teritorială și la o “pace justă”.

Comemorarea a trei ani de la declanșarea agresiunii armate la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei s-a petrecut luni la Kiev, cu 13 lideri occidentali prezenți în capitala Ucrainei alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu Uniunea Europeană anunțând o nouă tranșă de ajutor de 3,5 miliarde de euro și cu miniștrii de externe europeni reuniți la Bruxelles, unde au adoptat cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Totodată, Comisia Europeană a anunțat la Kiev un pachet prin care Ucraina și Republica Moldova vor fi integrate complet la piața de energie electrică europeană până în 2027, iar președinta executivului european Ursula von der Leyen a încheiat ziua cu un mesaj de optimism potrivit căruia Ucraina ar putea adera la UE până în anul 2030.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI Țările baltice s-au conectat la rețeaua europeană de energie electrică. Von der Leyen: Tăiem ultimele legături rămase cu Rusia. O zi istorică

Published

on

© European Union, 2025. Source: EC - Audiovisual Service

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen, și comisarul pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, au participat astăzi în Lituania la „Ziua independenței energetice”, ceremonia oficială care a marcat decuplarea definitivă a țărilor baltice de la rețeaua energetică a Rusiei. 

Începând de astăzi, Estonia, Letonia și Lituania sunt complet independente de sistemele de energie electrică din Rusia și Belarus. Acestea s-au integrat cu succes în piața internă de energie a UE prin aderarea la rețeaua continentală europeană prin Polonia, informează un comunicat al Executivului European.

Astăzi conectăm statele baltice la rețeaua electrică a Europei continentale. Tăiem ultimele legături rămase cu Rusia. Libertate față de amenințări și șantaj, în sfârșit. Aceasta este o zi istorică”, a scris Ursula von der Leyen într-o postare pe contul X, în urma declarațiilor comune de presă susținute în Lituania. 

Conectarea țărilor baltice la rețeaua de energie electrică a UE este un proiect emblematic care a fost sprijinit de Comisie în ultimii 15 ani cu un sprijin politic, tehnic și financiar fără precedent. Aceasta include subvenții de peste 1,23 miliarde de euro din cadrul mecanismului de  Conectare al Europei.

Statele baltice au fost ultimele trei state membre ale UE ale căror rețele de energie electrică funcționau încă pe deplin în cadrul sistemului rusesc și belarus, în care frecvența energiei electrice era controlată la nivel central de Rusia, ceea ce le făcea vulnerabile la militarizarea energiei de către Rusia.

Succesul acestui proiect susținut de UE este o dovadă a dedicării tuturor statelor membre ale UE implicate, în special a celor trei state baltice și a Poloniei, împreună cu întreprinderile, investitorii și operatorii de sisteme de transport, care au lucrat împreună pentru a duce la bun sfârșit proiectul cu 10 luni înainte de termen.

   Citiți și: Țările baltice s-au deconectat definitiv de la rețeaua electrică a Rusiei. Kallas: O victorie pentru unitatea europeană

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Donald Trump spune că „este timpul pentru o nouă conducere în Iran”, în contextul reprimării violente a protestelor: Ayatollahul Khamenei este responsabil pentru „distrugerea completă a țării”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ministrul groenlandez al resurselor minerale salută reacția țărilor europene în fața tarifelor impuse de Trump: „Trăim vremuri extraordinare, care necesită nu numai demnitate, ci și mult curaj”

ROMÂNIA2 hours ago

Oficial: Nicușor Dan a primit o scrisoare de la Donald Trump prin care România este invitată să devină membru al Consiliului pentru Pace în Gaza

NATO3 hours ago

Ministrul Oana Țoiu a prezentat prioritățile României în perspectiva summitului NATO de la Ankara: consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, progrese în alocarea fondurilor pentru apărare și continuarea sprijinului pentru Ucraina

SUA13 hours ago

UE continuă riposta la tarifele lui Trump: Acordul comercial UE-SUA va fi “pus pe pauză”/ “China și Rusia trebuie să se bucure din plin, beneficiind de diviziunile dintre aliați”

SUA14 hours ago

“Nu ne vom lăsa șantajați și intimidați”: Europenii ripostează la tarifele lui Trump și promit un răspuns unit, inclusiv asigurarea securității arctice și în Groenlanda

U.E.18 hours ago

“Bine ați venit în cea mai mare piață din lume”: În debutul epocii jocului de sumă zero între superputeri, UE și Mercosur au semnat, la Asuncion, acordul celei mai mari zone de liber-schimb

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Trump impune tarife Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei, Regatului Unit, Țărilor de Jos și Finlandei pentru a forța “achiziția” Groenlandei: Pacea mondială este în joc!

ONU20 hours ago

A intrat în vigoare tratatul ONU ce oferă un cadru pentru guvernanța comună a aproximativ două treimi din suprafața oceanelor. Emmanuel Macron: Marea liberă nu va mai fi un Vest Sălbatic

ROMÂNIA22 hours ago

Autoritatea Națională pentru Cercetare: Proiecte de cercetare de peste 12 miliarde de lei contractate în ultimii trei ani din fonduri structurale, PNRR și fonduri naționale pentru competitivitatea europeană și națională

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA4 weeks ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA4 weeks ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 months ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 months ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 months ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

Trending