Connect with us

LEGISLAȚIE

Geoană: România trebuie să adopte cea mai protectivă lege privind achiziţia terenurilor

Published

on

Mircea_GeoanăSenatorul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că România trebuie să adopte cea mai “protectivă” lege cu privire la achiziţia terenurilor, el invocând în acest sens modelul Ungariei, despre care a spus că este cel mai puţin permisiv.

“Opinia mea e că, aşa cum a spus şi ministrul Agriculturii, trebuie revenit în Parlament (…), astfel încât România să adopte cea mai protectivă lege posibilă şi – de ce nu? – să ne uităm chiar la modelul Ungariei, care a adoptat modelul cel mai puţin permisiv“, a mai spus Geoană.

Ministerul Agriculturii va promova în Parlament o serie de modificări la proiectul de lege pentru vânzarea terenurilor agricole, precum anulabilitatea vânzării unui teren dacă preţul este mai mic decât în oferta de vânzare, păstrarea ADS şi înfiinţarea unei direcţii pentru terenuri peste 30 hectare.

Detalii aici.

Sursa: Mediafax.ro

LEGISLAȚIE

Consultările între Iohannis și liderii de partide, încheiate cu o inițiativă legislativă privind prelucrarea datelor personale

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare. Discuțiile au vizat cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. 

La finalul consultărilor care au durat aproximativ o oră, Administrația Prezidențială a anunțat că, în baza prerogativelor sale constituţionale de mediere, preşedintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituţiile cu competenţe în domeniul prelucrării datelor, apărării şi securităţii naţionale şi partidele politice.

iohannis consultari 2

În urma consultărilor, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară care să modifice legislația astfel încât accesarea datelor cu caracter personal să poată fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.

”Discuțiile au pornit de la premisa îmbunătățirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor și libertăților individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța că acest proiect, care este rezultatul unui efort comun, va fi aprobat de Parlament și a subliniat, încă o dată, faptul că într-o societate democratică, securitatea, respectarea legii și libertatea trebuie puse în acord”, a informat Președinția, printr-un comunicat de presă.

 

.

.

Continue Reading

LEGISLAȚIE

Curtea Constituţională, despre imunitatea preşedintelui: Este inerentă mandatului, nu este un drept la care titularul să renunţe

Published

on

Imunitatea de care beneficiază președintele României este un mijloc de protecție, menit să îl apere de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare, arată în motivare Curtea Constituțională a României (CCR), potrivit Agerpres.

În 13 noiembrie, CCR a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Firea referitoare la imunitatea președintelui și a constată că dispozițiile art.312 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus suspendarea urmăririi penale a președintelui Traian Băsescu întrucât există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale: imunitatea.administratia-prezidentiala

Acesta este motivul pentru care imunitatea are un caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv la care titularul poate renunța atunci când apreciază a fi oportun. Ea este o garanție de ordine publică a mandatului și, pe cale de consecință, poate fi invocată din oficiu, nu doar de titular, și oricând pe durata exercitării mandatului, fiind un element constitutiv al statutului juridic constituțional al președintelui României. (…) Analizând semnificația juridică a instituției imunității, Curtea a constatat că aceasta este o garanție constituțională, o măsură de protecție juridică a mandatului, care are menirea să asigure independența titularului mandatului față de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanția prevăzută la art.72 alin.(1) din Constituție încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viața politică a societății, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele săvârșite în perioada în care a exercitat funcția publică și care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice”, susțin judecătorii Curții în motivare.

Ei arată că legislațiile naționale ale diferitelor state prevăd o dublă protecție, imunitatea exprimându-se prin două noțiuni juridice: iresponsabilitatea și inviolabilitatea.

În opinia lor, șeful statului nu răspunde juridic pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică, nici pe durata mandatului și nici după expirarea acestuia, ca efect al iresponsabilității mandatului. Însă, subliniază CCR, așa cum s-a reținut în jurisprudența sa, titularul rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele care nu au legătură cu opiniile sale politice și care au fost săvârșite înainte sau în perioada în care a exercitat funcția publică, sub rezerva suspendării pe perioada deținerii mandatului a tuturor procedurilor de cercetare penală, ca efect al inviolabilității mandatului.

“Curtea reține că președintele României, în exercitarea atribuțiilor sale, se bucură de imunitate (art.84 alin.(2) din Constituție), sub cele două aspecte ale acesteia: iresponsabilitatea pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului și inviolabilitatea, cu limita prevăzută de art.96 din Constituție — punerea sub acuzare pentru fapte de înaltă trădare. (…) Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioada exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție. Ea are caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv de care titularul poate uza sau la care poate renunța după propriul interes. (…) În considerarea îndeplinirii acestui mandat, care presupune exercițiul autorității statale, deci a unor competențe de rang constituțional, și a statutului juridic special, persoana care deține funcția de președinte al României nu se află în aceeași situație juridică cu ceilalți cetățeni. Așa fiind, regimul juridic aplicabil unor situații diferite nu poate fi decât unul diferit: suspendarea urmării penale, pe motivul existenței unui impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, poate opera având ca situație premisă imunitatea președintelui României doar cu privire la persoana care ocupă această demnitate publică, în considerarea principiilor constituționale invocate mai sus”, se mai spune în motivare.

Curtea arată că, întrucât pe perioada în care operează suspendarea urmăririi penale este suspendat cursul termenului prescripției răspunderii penale în ceea ce privește persoana care ocupă temporar funcția de demnitate publică, conform art.156 din Codul penal, acesta fiind reluat după încetarea mandatului de președinte al României, nu se poate reține că dispozițiile art.312 alin.(2) din Codul de procedură penală instituie vreo discriminare între cetățeni, sub aspectul apărării drepturilor și libertăților fundamentale în fața legii penale și a autorităților publice.

Pe de altă parte, Curtea constată că norma procesual penală este suficient de clară, previzibilă și precisă în ceea ce privește ipotezele sale de aplicare, astfel că incidența ei în cauzele de urmărire penală se realizează pentru toate situațiile în care există un impediment legal temporar, indiferent de persoana față de care acesta operează.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie, se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

 

.

Continue Reading

LEGISLAȚIE

UPDATE: Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă definitiv

Published

on

UPDATE 16:40

Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă, cu 293 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.

Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă de deputaţii din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Actuala majoritate este de acord cu cererea făcută de Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Proiectul este de aproape un an în sertarele comisiei juridice, ceea ce i-a făcut pe cei din opoziţie să acuze puterea că păstrează legea pentru a-i putea salva pe social democraţii care au probleme cu justiția, notează Digi24.

sala plen parlamentVictor Ponta a răspuns provocării lui Klaus Iohannis din campania electorală ca legea amnistiei să fie pusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi respinsă prin votul plenului.

Proiectul prevede graţierea pedepselor cu închisoare de până la 6 ani, inclusiv a faptelor de corupţie.

După ce a fost respinsă de Senat, proiectul a primit aviz în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, pe 10 decembrie 2013 . Această zi a primit numele de “marţea neagră ” pentru că modificările votate pe ascuns de aleşi aveau sa fie aspru criticate în ţară, dar şi în străinătate. După un val de reacţii negative din partea ambasadelor occidentale, proiectul s-a întors în Comisia Juridică. Liberalii au vrut ca proiectul să fie respins înaintea vacanţei de vară, dar PSD s-a opus.

Cererile au revenit în apropierea campaniei electorale, dar tot fără succes, ceea ce i-a determinat pe liberali să folosească amnistia şi graţierea ca temă împotriva lui Victor Ponta.

Legea amnistiei şi graţierii a fost iniţiată în februarie 2013 de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Cei doi susţineau că e nevoie să fie graţiaţi cei condamnaţi pentru infracţiuni minore pentru că închisorile sunt supraaglomerate. 

 

.

 

.

Continue Reading

Facebook

Cristian Bușoi37 mins ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN56 mins ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Acord istoric al liderilor europeni: UE Va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

MAREA BRITANIE17 hours ago

A fost lansat forumul bilateral româno-britanic: România invită Marea Britanie să se implice în Inițiativa celor Trei Mări

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Subcomisia pentru sănătate publică înființată de Parlamentul European și-a început activitatea. Trei eurodeputați români fac parte din SANT

REPUBLICA MOLDOVA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Parlamentului R. Moldova: Împreună putem trece cu bine peste momentele dificile. Dorim să consolidăm punțile dintre noi

ROMÂNIA19 hours ago

Spitalele din România, printre cele care au oferit îngrijire celor 2000 de pacienți ucraineni transferați de la începutul războiului prin Mecanismul de protecție civilă al UE

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Reconstrucția Ucrainei se ridică la 383 de miliarde de euro, arată un raport comun al Guvernului de la Kiev, Comisiei Europene, Băncii Mondiale și ONU

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA1 day ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO2 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

ROMÂNIA1 week ago

”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone

Team2Share

Trending